L.M. împotriva Italiei

PRIMEA DECIZIE A SECȚIUNEI Cererea nr. 22198/20 L.M. împotriva Italiei (a se vedea tabelul apendice) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 14 decembrie 2023 în calitate de comitet compus din: Krzysztof Wojtyczek , Președintele LÄtif Hüseynov, Ivana Jelić , judecători și Viktoriya Maradodina, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 8 iunie 2020, Având în vedere decizia de a acorda reclamantului anonimat, în conformitate cu art. 47 § 4 din Regulamentul Curții, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTE Detaliile reclamantului sunt prezentate în tabelul adăugat.

Reclamantul a fost reprezentat de dl M. De Longis, un avocat practicant în Benevento. În conformitate cu art. 3 din Convenție, plângerile reclamantului privind presupusa incompatibilitate a tulburării psihice ale reclamantului cu detenția în închisoare și faptul că nu a pus în aplicare măsuri adecvate în lumina mutismului surd al reclamantului au fost comunicate guvernului italian („Governul”). Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor formulate de aceste plângeri și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul italian recunoaște că reclamantul a fost supus încălcărilor convenționale astfel cum susține el, în conformitate cu principiile exprimate de Curtea Drepturilor Omului în acest context.

Guvernul italian, cu prezenta declarație, oferă reclamantului suma de 10.000,00 EUR ca compensație pentru daune nemateriale și suma de 2,000,00 EUR pentru taxele și costurile juridice. Guvernul consideră că această declarație, care conține recunoașterea încălcărilor menționate mai sus și prevederea unei restituiri, reprezintă o compensație adecvată pentru Solicitant, în conformitate cu jurisprudența Curții în această privință. Guvernul invită în mod respectuos Curtea să declare că nu este necesar să se proceseze examinarea încălcărilor presupuse de reclamant și să respingă cazul în aplicarea articolului 37 din Convenție, având în vedere că sunt respectate condițiile stabilite de art. 62A din Regulamentul Curții.

Guvernul va continua să plătească sumele oferite cu prezenta declarație în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte de a elimina cazul din lista sa de cauze. În cazul în care nu se plătesc aceste sume în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Reclamantul a fost trimis termenii declarației unilaterale ale Guvernului la 22 martie 2023. Prin corespondență din 18 aprilie 2023, ea solicită Curții să continue examinarea cauzei argumentând, în special, că declarația nu constituie o recunoaștere suficientă a încălcării, că suma compensației este insuficientă, în special în funcție de costurile juridice suportate de reclamant și că plângerea referitoare la măsurile în vigoare în cursul urgenței COVID-19 pentru persoanele suferite de surd-mutism nu a fost niciodată abordată de Curte. Curtea observă că art. 37 §§ §§ §§ § i-a permis să îndepărteze un caz din lista sa în cazul în care: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

Astfel, aceasta poate îndepărta cererile în temeiul articolului 37 §§ 1 (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea, în special, hotărârea Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§§ 77, CEDO 2003-VI). Curtea a stabilit jurisprudența clară și extinsă privind plângerile referitoare la asistența medicală în închisoare (a se vedea, de exemplu, Roaman v. Belgia [GC], nr. 18052/11, §§ 144-48, 31 ianuarie 2019, și Blokhin v. Rusia [GC], nr. 47152/06, §§ 135-40, 23 martie 2016), precum și în ceea ce privește condițiile de detenției persoanelor cu handicap, inclusiv persoanele care suferă de mutism surd (a se vedea, în special, Z.H.

v. Ungaria , nr. 28973/11, §§ 28-33, 8 noiembrie 2012). Prezenta decizie se referă la declarația Guvernului, care include toate cererile reclamantului, precum și la suma de compensare propusă, care – ținând seama de dovezile furnizate de ambele părți în ceea ce privește starea de sănătate și de handicap a reclamantului și în ceea ce privește îngrijirea acordată în închisoare – este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare, Tribunalul consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § (c)). Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în protocolele lor, nu trebuie să continue examinarea cererii (art. 37 § amendă În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea poate fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din lista.

În măsura în care reclamantul a contestat suma de compensare propusă pentru costuri și cheltuieli, Curtea reamintește că are discreția de a atribui costuri juridice atunci când eliberează o cerere (art. 43 § 4 din Regulamentul Curții). Principiile generale care reglementează rambursarea costurilor în temeiul articolului 43 § 4 sunt în esență identice cu art. 41 din convenție (a se vedea, printre altele, Romanenco c. Republica Moldova (dec.), nr. 39107/14, 25 martie 2021; Uniunea Martorilor lui Iehova din Georgia c. Georgia (dec.), nr. 72874/01, § 33, 21 aprilie 2015; și Meriakri c. Moldova (dec.), nr. 53487/99, § 33, 1 martie În acest caz, având în vedere documentele în posesie și suma deja propusă de Guvern, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea unei sume suplimentare de 2.000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile juridice, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului.

Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenele declarației guvernului contestat și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § litera (c) din convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, în plus față de sumele conținute în declarația unilaterală prezentată de Guvern, 2000 EUR (2 mii de euro) în compensare a costurilor și cheltuielilor, plus orice impozit care poate fi percepubil în acest sens pentru solicitant; (b) care, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.

Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 18 ianuarie 2024. Viktoriya Maradudina Krzysztof Wojtyczek Președintele adjunct al grefierului interimar Apendice Cererea de depunere a plângerilor în temeiul articolului 3 din Convenție (asistență medicală și asistență în închisoare) Cerere nr. Data introducerii Denumirea reclamantului Anul nașterii Numele și locația Reprezentantului Data primirii declarației guvernamentale Data primirii observațiilor reclamantului Valoarea acordată pentru prejudiciu moral în temeiul declarației unilaterale (în euro) [1] Sumele acordate pentru costurile și cheltuielile (în euro) [2] 22198/20 08/06/2020 L.M. 1985 De Longis Matteo Benevento 11/03/2023 18/04/2023 10.000 2.000, în conformitate cu declarația unilaterală a Guvernului și 2.000, atribuite de Curte în compensare a costurilor și cheltuielilor [1] Plus orice impozit care poate fi taxat reclamantului.

[2] Plus orice impozit care poate fi taxat reclamantului.

FIRST SECTION

DECISION Application no. 22198/20 L.M. against Italy (see appended table) The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 14 December 2023 as a Committee composed of: Krzysztof Wojtyczek , President , Lətif Hüseynov, Ivana Jelić , judges , and Viktoriya Maradudina, Acting Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 8 June 2020, Having regard to the decision to grant the applicant anonymity, in accordance with Rule 47 § 4 of the Rules of the Court, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant’s details are set out in the appended table. The applicant was represented by Mr M. De Longis, a lawyer practising in Benevento. The applicant’s complaints under Article 3 of the Convention concerning the alleged incompatibility of the applicant’s psychiatric disorder with detention in prison and the failure to put in place adequate measures in light of the applicant’s deaf-mutism were communicated to the Italian Government (“the Government”). THE LAW The Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by these complaints. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows: “The Italian Government recognize that the Applicant was subjected to the conventional violations as he claims, according to the principles expressed by the Court of Human Rights in this context. The Italian Government, with this declaration, offer the sum of EUR 10.000,00 to the Applicant as compensation for non-material damage and the sum of EUR 2.000,00 for legal fees and costs. The Government believe that this declaration, containing the acknowledgement of the abovementioned violations and the provision of a refund, represents an adequate compensation for the Applicant, according to the jurisprudence of the Court on the matter.

The Government respectfully invite the Court to declare that it is not necessary to prosecute the exam of the violations alleged by the Applicant and dismiss the case in application of Article 37 of the Convention, given that the conditions established by Article 62A of the Rules of Court are respected. The Government will proceed to pay the sums offered with the present declaration within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on them, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The payment will constitute the final resolution of the case.” The applicant was sent the terms of the Government’s unilateral declaration on 22 March 2023. By correspondence of 18 April 2023, she asked the Court to pursue the examination of the case arguing, in particular, that the declaration did not constitute a sufficient acknowledgment of the violation, that the amount of compensation was insufficient especially in light of the legal costs incurred by the applicant and that the complaint concerning the measures put in place during the COVID-19 emergency for people suffering from deaf-mutism had never been addressed by the Court. The Court observes that Article 37 § 1 (c) enables it to strike a case out of its list if: “... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

Thus, it may strike out applications under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued (see, in particular, the Tahsin Acar v. Turkey judgment (preliminary objections) [GC], no. 26307/95, §§ 75 ‑ 77, ECHR 2003-VI). The Court has established clear and extensive case-law concerning complaints relating to medical care in prison (see, for example, Rooman v. Belgium [GC], no. 18052/11, §§ 144-48, 31 January 2019, and Blokhin v. Russia [GC], no. 47152/06, §§ 135-40, 23 March 2016), as well as concerning the conditions of detention of people with disabilities, including people suffering from deaf-mutism (see , in particular, Z.H.

v. Hungary , no. 28973/11, §§ 28-33, 8 November 2012). Noting the admissions contained in the Government’s declaration, which encompass all the applicant’s claims, as well as the amount of compensation proposed, which – taking into account the evidence provided by both parties on the applicant’s state of health and disabilities and on the care provided to her in prison – is consistent with the amounts awarded in similar cases, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). In the light of the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application may be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (see Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

To the extent that the applicant contested the amount of compensation proposed for costs and expenses, the Court recalls that it has the discretion to award legal costs when it strikes out an application (Rule 43 § 4 of the Rules of Court). The general principles governing reimbursement of costs under Rule 43 § 4 are essentially the same as under Article 41 of the Convention (see, among others, Romanenco v. the Republic of Moldova (dec.), no. 39107/14, 25 March 2021; Union of Jehovah’s Witnesses of Georgia v. Georgia (dec.), no. 72874/01, § 33, 21 April 2015; and Meriakri v. Moldova (dec.), no. 53487/99, § 33, 1 March 2005). In the present case, having regard to the documents in its possession and to the amount already proposed by the Government, the Court considers it reasonable to award an additional sum of EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of legal costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant.

For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration and of the arrangements for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay to the applicant, within three months, in addition to the sums contained in the unilateral declaration submitted by the Government, EUR 2,000 (two thousand euros) in compensation of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable in this respect to the applicant; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

Done in English and notified in writing on 18 January 2024. Viktoriya Maradudina Krzysztof Wojtyczek Acting Deputy Registrar President APPENDIX Application raising complaints under Article 3 of the Convention (medical care and assistance in prison) Application no. Date of introduction Applicant’s name Year of birth Representative’s name and location Date of receipt of Government’s declaration Date of receipt of applicant’s comments Amount awarded for non-pecuniary damage under the unilateral declaration (in euros) [1] Amount awarded for costs and expenses (in euros) [2] 22198/20 08/06/2020 L.M. 1985 De Longis Matteo Benevento 11/03/2023 18/04/2023 10,000 2,000, under the Government’s unilateral declaration, and 2,000, awarded by the Court in compensation of costs and expenses [1] Plus any tax that may be chargeable to the applicant.

[2] Plus any tax that may be chargeable to the applicant.