CASE OF MITCHARD v. THE UNITED KINGDOM

Reclamantul s-a născut în 1956 și locuiește în Oxford. Soția sa a murit la 12 octombrie 1996 lăsând copii dependente. Susținerea sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută în martie 2001 și la 2 mai 2001 s-a determinat că el a fost îndreptat la alocarea părintelui văduvizat începând cu 10 aprilie 2001. Cu toate acestea, reclamantul a solicitat ca reclamația să fie tratată ca fiind de la data decesului soției sale sau, în mod alternativ, ca el să fie autorizat să solicite beneficiul văduvăi echivalentă. La 22 octombrie, el a depus o cerere oficială de beneficiu a văduvei care a fost respinsă la 27 februarie 2002, având în vedere că nu avea dreptul la beneficii văduvei deoarece nu era o femeie.

Reclamantul nu a apelat în continuare, deoarece el a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu sunt plătite astfel de prestații de securitate socială văduvilor în temeiul legislației din Marea Britanie. Legislația și practicile interne relevante sunt descrise în hotărârea Curții în cazul Willis v. Regatul Unit, nr. 36042/97, §§ 1426, CEDO 2002-IV.

5. The applicant was born in 1956 and lives in Oxford. 6. His wife died on 12 October 1996 leaving dependent children. His claim for widows’ benefits was made in March 2001 and on 2 May 2001 it was determined that he was entitled to Widowed Parent’s Allowance as from 10 April 2001. The applicant however requested that the claim be treated as from the date of his wife’s death, or alternatively that he be allowed to claim the equivalent widow’s benefit. On 22 October he made a formal application for widow’s benefit which was rejected on 27 February 2002 on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman. The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law.

7. The relevant domestic law and practice are described in the Court’s judgment in the case of Willis v. the United Kingdom, no. 36042/97, §§ 1426, ECHR 2002-IV.