Secțiunea a treia Cerere nr. 1819/02 prezentată de Memnune ZEADIN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 februarie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători, Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior la 10 octombrie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie în fața recurentei, Memnune Zeadin s-a născut în 1935 și locuiește în Medgidia, România. Guvernul pârât a fost reprezentat de agentul său, dl Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 iunie 1994, reclamanta și B.S., susținând că acestea erau proprietarii unui teren de 124 m2, situat la Medgidia, rue Tineretului, au introdus o acțiune de expulzare împotriva I.D. și I.A., care a avut loc în mod abuziv. Prin hotărârea din 6 octombrie 1994, Tribunalul de Primă Instană din Medgidia, după ce a constatat, în temeiul articolului 480 din Codul civil, că reclamanta și B.S. erau proprietarii terenului în cauză, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin hotărârea din 18 martie 1997, tribunalul județean din Constanța, într-o formare de trei judecători, printre care și G.C., a primit recursul din I.D. și d.I.A. și a respins acțiunea în expulzare a recurentei. Cu toate acestea, printr-o hotărâre din 24 septembrie 1997, tribunalul din Constanța a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță de Tribunalul de Primă Instanță din Medgidia, care a devenit astfel definitivă. La 24 aprilie 1998, recurenta a făcut o primă cerere de executare a hotărârii menționate anterior. La 12 mai 1998, executorul judiciar s-a dus la fața locului pentru a pune în aplicare hotărârea, fără a se ajunge totuși la aceasta.Concluziile cu privire la executarea sentinței au fost pronunțate de reclamantă. În aceeași zi, instanța de primă instanță din Medgidia a suspendat executarea până la 8 iunie 1998. La 2 iulie 1998, Tribunalul de Primă Instanță din Medgidia a respins contestația cu privire la executare pe motiv că I.D. și I.A. ocupau în mod abuziv terenul în cauză. I.D. și I.A. au răspuns la apel. Printr-o decizie înainte de a se pronunța drept din 7 octombrie 1998, la cererea d .I.D. și d.I.A., tribunalul județ din Constanța format din doi judecători, dintre care G.C. în calitate de președinte, a suspendat executarea deciziei de evacuare până la data hotărârii în apel. La 4 noiembrie 1998, printr-o decizie înainte de a pronunța dreptul pronunțat cu ușile închise, fără citația reclamantei și fără notificarea acesteia, Tribunalul de Primă Instanță din Medgidia a constatat expirarea cererii de executare, pe motiv că reclamanta nu făcuse nici un act de punere în aplicare de mai mult de șase luni. La 17 noiembrie 1998, tribunalul județ din Constanța a găzduit recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la Curtea de Primă Instanță pentru a introduce în cauză moștenitorii B.S., care a decedat în cursul instanței. Recurenta a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri. La 2 iulie 1999, tribunalul din Constanța a primit recursul recurentei și a trimis cauza în fața tribunalului departamental din Constanța, astfel încât acesta din urmă să introducă moștenitorii B.S.I.D. și I.A. ca nefondat. La 26 aprilie 2000, tribunalul județean din Constanța a respins apelul din I.D. și D.A. ca fiind nefondat. La 28 noiembrie 2000, Curtea de Justiie din Constanța a anulat acțiunea introdusă de I.D. și I.A. pentru neplătirea taxelor judiciare. A doua cauză la execuție la 14 decembrie 2000, recurenta va reirita cererea de executare a hotărârii de pronunțare a Tribunalului de Primă Instanță din Constanța din 24 septembrie 1997 la executorul justiției. La 11 ianuarie 2001, I.D. și I.A. au formulat o contestație împotriva executării unei astfel de execuții prin care solicitau constatarea prescripției dreptului de a solicita executarea hotărârii în cauză. Ei erau reprezentați de avocat G.C., fost judecător. La 7 martie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Medgidia a decăzut o treime din pretențiile lor, după ce a constatat că executarea a fost suspendată pentru mai multe perioade, totalizând un an, șase luni și 13 zile și că, prin urmare, prescrierea dreptului de a solicita executarea nu a avut loc. I.D. și I.A. au formulat un apel și au solicitat constatarea intervenției prescripției dreptului de a solicita executarea. Prin hotărârea din 16 mai 2001, tribunalul județean din Constanța a constatat prescrierea dreptului de a solicita executarea hotărârii din 24 septembrie 1997. Tribunalul a constatat că procedura fusese suspendată între 8 și 15 iunie 1998 și între 7 octombrie și 17 noiembrie 1998. Cu toate acestea, instanța a statuat că termenul de trei ani de prescripție a expirat de la 24 septembrie 2000, dat fiind că la 4 noiembrie 1998 Tribunalul de Primă Instanță din Medgidia a constatat că primul act de punere în aplicare din 24 aprilie 1998 a expirat. Astfel, termenul de prescripție a început să curgă la 24 septembrie 1997 și trebuia să se încheie la 24 septembrie 2000. Or, reclamanta și-a reiterat cererea la 14 decembrie 2000. Printr-o decizie din 3 octombrie 2001, instanța de apel din Constanța a respins acțiunea sa, considerând că procedura în executare a fost suspendată doar pentru o lună și șaptesprezece zile, între 7 octombrie 1998 și 17 noiembrie. 1998 și șapte zile de la 8 iunie 1998 până la 15 iunie 1998. Având în vedere faptul că prima sa cerere de executare a expirat, Curtea a constatat că recurenta ar fi trebuit să solicite executarea deciziei din 24 septembrie 1997 a Tribunalului de apel din Constanța, până la 10 noiembrie 2000 cel târziu. Invocând art. 6 din Convenție, recurenta se plânge că constatarea prescrierii dreptului său de a solicita executarea hotărârii judecătorești din Constanța din 24 septembrie 1997 a încălcat dreptul la un proces echitabil. Aceasta a dus la executarea sentinței din 24 septembrie 1997 a instanței de apel din Constanța. Invocând în esență art. 6 alineatul (1) din convenție, recurenta susține că G.C., în calitate de judecător, și-a respins acțiunea în deportare din I.D. și din I.A. și apoi a participat la examinarea celei de a doua contestații în executare ca avocat al părții adverse. Potrivit acesteia, participarea sa ar fi avut un impact asupra rezultatului procedurii de executare. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta se plânge de posibilitatea de a expulza terțe părți de pe teritoriul său. ENI: Curtea arată că nu este necesar să se examineze mai mult înainte de acțiunea introdusă de reclamantă din următoarele motive. Curtea reamintește mai întâi că la 3 decembrie 2007 a decis să comunice guvernului obiecțiile recurentei, astfel cum au fost menționate anterior. La 26 martie 2008, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Acestea au fost adresate reclamantului la 8 aprilie 2008, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 20 mai 2008. Prin două scrisori recomandate cu confirmare de primire din 24 iunie și 14 noiembrie 2008, Curtea a atras atenția părții reclamante asupra faptului că termenul acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost (a) din Convenție, aceasta putea să șteargă o cerere din rol atunci când, ca și în cazul de față, circumstanțele dau de înțeles că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea. Ea constată că scrisorile trimise au rămas fără răspuns până în prezent. Curtea constată, de asemenea, că ultima scrisoare a reclamantei datează din 14 octombrie 2004. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamanta nu mai intenționează să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În opinia Curții, nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a Protocoalelor sale n mai mult decât cere continuarea examinării cererii. Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Santiago Quesada Josep Casadevall Prezidențial
Requête n
o
1819/02
présentée par Memnune ZEADIN
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 17 février 2009 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power,
juges,
et
de
Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 octobre 2001,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Memnune Zeadin, est née en 1935 et réside à Medgidia, en Roumanie. Le gouvernement défendeur était représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
L’action en expulsion d’I.D. et d’I.A
Le 21 juin 1994, la requérante et B.S., faisant valoir qu’elles étaient les propriétaires d’un terrain de 124 m², sis à Medgidia, rue Tineretului, introduisirent une action en expulsion contre I.D. et I.A. qui l’occupaient abusivement.
Par un jugement du 6 octobre 1994, le tribunal de première instance de Medgidia, après avoir constaté, en vertu de l’article 480 du code civil, que la requérante et B.S. étaient les propriétaires du terrain en cause, ordonna l’expulsion d’I.D. et d’I.A.
Par un jugement du 18 mars 1997, le tribunal départemental de Constanța, dans une formation de trois juges, dont G.C., accueillit l’appel d’I.D. et d’I.A. et rejeta l’action en expulsion de la requérante.
Néanmoins, par un arrêt du 24 septembre 1997, la cour d’appel de Constanța confirma le jugement rendu en premier ressort par le tribunal de première instance de Medgidia, qui devint ainsi définitif.
Le 24 avril 1998, la requérante fit une première demande d’exécution du jugement susmentionné.
Le 12 mai 1998, l’huissier de justice se rendit sur place afin de mettre à exécution le jugement, sans toutefois y aboutir.
2.
Les contestations à l’exécution d’I.D. et d’I.A
a)
La première contestation
Le 14 mai 1998, I.D. et I.A introduisirent une contestation à l’exécution entamée par la requérante.
Le même jour, le tribunal de première instance de Medgidia suspendit l’exécution jusqu’au 8 juin 1998.
Le 2 juillet 1998, le tribunal de première instance de Medgidia rejeta la contestation à l’exécution au motif qu’I.D. et I.A. occupaient abusivement le terrain en cause.
I.D. et I.A. interjetèrent appel.
Par une décision avant dire droit du 7 octobre 1998, sur demande d’I.D. et d’I.A, le tribunal départemental de Constanța formé de deux juges, dont G.C. en tant que président, suspendit l’exécution de la décision ordonnant l’évacuation jusqu’au prononcée de la décision en appel.
Le 4 novembre 1998, par une décision avant dire droit rendue à huis clos, sans citation à comparaitre de la requérante et sans notification, le tribunal de première instance de Medgidia constata la péremption de la demande d’exécution, au motif que la requérante n’avait fait aucun acte d’exécution depuis plus de six mois.
Le 17 novembre 1998, le tribunal départemental de Constanța accueillit l’appel d’I.D. et d’I.A. et renvoya l’affaire au tribunal de première instance pour introduire dans la cause les héritiers de B.S., décédée au cours de l’instance.
La requérante forma un recours contre ce jugement.
Le 2 juillet 1999, la cour d’appel de Constanța accueillit le recours de la requérante et renvoya l’affaire devant le tribunal départemental de Constanța afin que ce dernier introduise les héritiers de B.S.
I.D. et I.A. formèrent un appel.
Le 26 avril 2000, le tribunal départemental de Constanța rejeta l’appel d’I.D. et d’I.A. comme mal fondé.
Le 28 novembre 2000, la cour d’appel de Constanța annula le recours introduit par I.D. et I.A. pour défaut de paiement des taxes judicaires.
b)
La deuxième contestation à l’exécution
Le 14 décembre 2000, la requérante réitéra la demande d’exécution de l’arrêt de la cour d’appel de Constanța du 24 septembre 1997 auprès de l’huissier de justice.
Le 11 janvier 2001, I.D. et I.A. formèrent une contestation contre l’exécution ainsi entamée demandant le constat de la prescription du droit de demander l’exécution du jugement en cause. Ils étaient représentés par l’avocat G.C., ancien juge.
Le 7 mars 2001, le tribunal de première instance de Medgidia débouta les tiers de leurs prétentions, après avoir constaté que l’exécution avait été suspendue pendant plusieurs périodes, totalisant un an, six mois et treize jours et que dès lors la prescription du droit de demander l’exécution n’était pas intervenue.
I.D. et I.A. formèrent un appel et demandèrent le constat de l’intervention de la prescription du droit de demander l’exécution.
Par un jugement du 16 mai 2001, le tribunal départemental de Constanța constata la prescription du droit de demander l’exécution du jugement du 24
septembre 1997. Le tribunal constata que la procédure avait été suspendue du 8 au 15 juin 1998 et du 7 octobre au 17 novembre 1998. Néanmoins, le tribunal jugea que le délai de trois ans de la prescription était échu depuis le 24 septembre 2000, dès lors que le 4 novembre 1998 le tribunal de première instance de Medgidia avait constaté périmé le premier acte d’exécution du 24 avril 1998. Ce faisant, le délai de prescription avait commencé à courir le 24 septembre 1997 et devait prendre fin le 24
septembre 2000. Or, la requérante avait réitéré sa demande le 14
décembre 2000.
La requérante forma un recours faisant valoir notamment que le délai de trois ans pour l’exécution n’était pas échu et que la demande à exécution du 24 avril 1998 n’était pas périmée.
Par une décision du 3 octobre 2001, la cour d’appel de Constanța rejeta son recours, jugeant que la procédure en exécution n’avait été suspendue que pendant un mois et dix sept jours, du 7 octobre 1998 au 17
novembre
1998, et sept jours du 8 juin 1998 au 15 juin 1998. Eu égard au fait que sa première demande en exécution avait périmée, la cour constata que la requérante aurait dû demander l’exécution de la décision du 24
septembre 1997 de la cour d’appel de Constanța, le 10 novembre 2000 au plus tard.
1.
Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint que la constatation de la prescription de son droit à demander l’exécution de l’arrêt de la cour d’appel de Constanța du 24 septembre 1997 a méconnu le droit à un procès équitable. Elle allègue que les erreurs des tribunaux internes ont porté atteinte à son droit ainsi garanti. Cela a conduit à l’impossibilité d’exécuter le jugement du 24 septembre 1997 de la cour d’appel de Constanța.
2.
Invoquant en substance l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante fait valoir que G.C., en tant que juge, a rejeté son action en expulsion d’I.D. et d’I.A. et ensuite a participé à l’examen de la deuxième contestation en exécution en tant qu’avocat de la partie adverse. Selon elle, sa participation aurait influencé l’issue de la contestation à l’exécution.
3.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, la requérante se plaint de l’impossibilité d’expulser les tiers de son terrain.
La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par la requérante pour les motifs suivants.
La Cour rappelle d’abord que le 3 décembre 2007 elle a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs de la requérante tels qu’exposés ci-dessus.
Le 26 mars 2008, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 8 avril 2008, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 20 mai 2008. Par deux lettres recommandées avec accusé de réception des 24 juin et 14 novembre 2008, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’aucune prorogation de ce délai n’a été sollicité. Elle a indiqué qu’aux termes de l’article
37
§
1
a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle constate qu’à ce jour les lettres ainsi envoyées sont restée sans réponse. La Cour constate, par ailleurs, que la dernière lettre de la requérante date du 14 octobre 2004.
A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que la requérante n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président