Köstek împotriva Turciei

Publicat pe 29 ianuarie 2024 Secțiunea a doua Cerere nr. 9912/23 Necdet KÖSTEK împotriva Türkiye introdusă la 24 februarie 2023, comunicată la 8 ianuarie 2024 Cererea se referă la acuzațiile reclamantului conform cărora nu ar fi fost preluat de autoritățile penitenciare din casa de detenție a lui Silvini, unde era în detenție din cauza insuficienței renale cronice. El susține că, în timp ce a fost găsit un donator de rinichi, acesta nu ar fi fost transferat la un spital, astfel încât transplantul rinichiului său nu ar fi putut fi efectuat. La 23 februarie 2010, reclamantul a fost înscris pe lista bolnavilor în așteptarea unui transplant de rinichi la centrul de transplant de organe de la spitalul universitar din Istanbul.

Reclamantul, militar de formare, a fost pus în detenție la 6 august 2016 la casa de arestare din Silvini, ca urmare a loviturii de stat nereușite din 15 iulie 2016, pentru presupusa sa apartenență la organizația numită FETÖ/PDY (organizație desemnată de autoritățile turce sub numele de organizație teroristă Fetullahistă/structură de stat paralelă La 18 septembrie 2019, reclamantul a prezentat o plângere judecătorului de executare din Silveri pe motiv că la 15 septembrie 2019 în jurul orei 3:00 a.m., când a fost găsit un donator de rinichi, acesta nu ar fi fost transferat la un spital, astfel încât grefa rinichiului său nu ar fi putut fi efectuată. La 9 octombrie 2019, judecătorul pentru executarea Silivri a respins plângerea reclamantului.

În decizia sa, judecătorul a indicat că procurorul Republicii Bakćrköy a indicat în avizul său scris, printre altele, că toți deținuții trebuie să informeze în prealabil autoritățile de la domiciliu cu privire la boala sa, prezentând diferitele rapoarte și documente medicale. Mai mult decât atât, mai mult decât atât, cenzura trebuia să facă o cerere în legătură cu un transplant de organe pe lângă Hotărârea Generală a Caselor din Québec (□ Ceza ve Tevkifevleri Genel Müdürlüiüüü A fost imposibil să se transfere un deținut în afara casei pentru un transplant de organ la un simplu apel telefonic. În așteptarea sa, judecătorul de executare a declarat că reclamantul a fost pus în detenție la 6 august 2016. Începând cu 8 august 2016, acesta a primit un tratament prin dializă trei zile pe săptămână.

El a menționat că declarația conform căreia soția reclamantului ar fi sunat la conducerea casei de detenție pentru a solicita transferul său la spital pentru un transplant de rinichi era nefondată și era contrară regulamentului în vigoare în acest domeniu. El a indicat că nu există nici o informație conform căreia a fost pe lista de așteptare pentru un transplant de rinichi la centrul de transplant de organe de la mail. El a ajuns la concluzia că, în absența unei cereri făcute în conformitate cu reglementările și legile în vigoare în domeniu, practica casei de arestare a fost în conformitate cu procedura și cu legea. La 30 octombrie 2019, după ce a primit avizul scris al procurorului republicii și pe baza unei căi de atac formulate de reclamant, tribunalul din Silvini a confirmat hotărârea judecătorului de executare și a indicat că hotărârea atacată fusese pronunțată în conformitate cu procedura și cu legea.

La 30 decembrie 2019, invocând articolele 3 (refuzat din transferul său către spital pentru a fi supus unui transplant de rinichi) și 6 (fără a se lua o decizie și necomunica avizul procurorului republicii) din convenție, reclamantul a depus o cerere de măsură provizorie în fața Curții Constituționale. La 12 decembrie 2020, Curtea Constituțională a respins cererea de măsură provizorie solicitată de solicitant. La 21 septembrie 2022, Curtea Constituțională a respins, pe fond, acțiunea individuală a reclamantului pentru lipsa vădită a temeiului juridic, în special că, contrar afirmațiilor reclamantului, el nu a informat casa de judecată și nici spitalul cu privire la ceea ce era pe lista de așteptare pentru un transplant de rinichi.

În această privință, el nu a prezentat nici un document. La 25 octombrie 2022, această decizie a fost notificată reclamantului. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susține că sănătatea sa a fost pusă în pericol din cauza refuzului autorităților de la casa din Silvini de a-l transfera la spital pentru a fi supus unui transplant de rinichi. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii din cauza absenței unei instanțe în fața instanței de executare și a instanței de judecată din Silvini și de necomunicarea avizului procurorului Republicii.

Întrebări adresate părților Circumstanțele și modalitățile de prelucrare de către autoritățile penitenciare competente ale azilului din Silveri de la starea de sănătate a reclamantului se referă la un tratament inuman, în sensul art. 3 din Convenție (a se vedea principiile generale, printre altele, Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 94, CEDH 2000-XI și Valašinas c. Lituania, 44558/98, § 102, CEDO 2001-VIII) În special, autoritățile naționale competente și-au îndeplinit cu atenție obligațiile de a proteja sănătatea reclamantului privat de libertate și de a-i administra asistența medicală adecvată în măsura în care avea insuficiență renală cronică (a se vedea, printre altele, Holomiov c. Moldova, n 30649/05, § 112 și următoarele, 7 noiembrie 2006 , și pentru legislația națională relevantă, precum și textele Consiliului Europei, a se vedea Gömi c. Turcia, n 3874/11, § 42-49, 19 februarie 2019), în sensul articolului 3 din convenție, cauza reclamantului a fost audiată în mod public, așa cum se prevede la art. 6 Õ 1 din Convenție, din cauza absenței unei audieri în fața judecătorului de execuție din Silveri și a instanței de judecată din Silvari (Ramos Nunes de Carvalho e Sá c. Portugalia [GC], nr. 55391/13 și 2 alți, ê§ 187 192, 6 noiembrie 2018 și Gülmez c. Turcia, nr 16330/02, §§ 34-37, 20 mai 2008) Cauza reclamantului a fost auzită în mod echitabil,

așa cum se prevede la art. 6 1 din convenție, din cauza necomunicarii avizului scris al procurorului republicii în cadrul procedurii inițiate în fața instanței de executare din Silvini și a instanței de judecată din Silvari (Göçc. Turcia [GC], nr 36590/97, § 56 și 57, CEDH 2002-V, și Günana și alții c. Turcia, n 70934/10 și 4 altele, § 84, 20 noiembrie 2018)

Publié le 29 janvier 2024

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 9912/23 Necdet KÖSTEK contre la Türkiye introduite le 24 février 2023 communiquée le 8 janvier 2024

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne les allégations du requérant selon lesquelles il n’aurait pas été pris en charge par les autorités pénitentiaires de la maison d’arrêt de Silivri où il était en détention en raison d’une insuffisance rénale chronique. Il soutient que, alors qu’un donneur de rein fut trouvé, il n’aurait pas été transféré à l’hôpital de sorte que le greffe de son rein n’aurait pas pu être effectué. Le 23 février 2010, le requérant fut inscrit sur la liste des malades en attente d’un greffe du rein auprès du centre des greffes des organes de l’hôpital universitaire d’Istanbul.

Le requérant, militaire de formation, fut placé en détention le 6 août 2016 à la maison d’arrêt de Silivri, à la suite du coup d’état manqué du 15 juillet 2016, pour sa prétendue appartenance à l’organisation appelée FETÖ/PDY (organisation désignée par les autorités turques sous l’appellation « Organisation terroriste Fetullahiste / Structure d’État parallèle »). Le 18 septembre 2019, le requérant présenta une plainte au juge de l’exécution de Silivri au motif que le 15 septembre 2019 vers 3 heures du matin, alors qu’un donneur de rein fut trouvé, il n’aurait pas été transféré à l’hôpital de sorte que le greffe de son rein n’aurait pas pu être pratiqué. Le 9 octobre 2019, le juge de l’exécution de Silivri rejeta la plainte du requérant.

Dans sa décision, le juge indiqua que le procureur de la République de Bakırköy avait indiqué dans son avis écrit, entre autres, que tout détenu devait informer au préalable les autorités de la maison d’arrêt au sujet de sa maladie, en présentant les différents rapports et documents médicaux. De plus, l’intéressé devait également faire une demande concernant un greffe d’organe auprès de la direction générale des maisons d’arrêt (« Ceza ve Tevkifevleri Genel Müdürlüğü ») et obtenir son aval. Il n’était pas possible de transférer un détenu à l’extérieur de la maison d’arrêt pour un greffe d’organe sur un simple appel téléphonique. Dans ses attendus, le juge de l’exécution releva que le requérant fut placé en détention le 6 août 2016. À partir du 8 août 2016, il recevait un traitement par dialyse trois jours par semaine.

Il nota que l’allégation selon laquelle l’épouse du requérant aurait appelé la direction de la maison d’arrêt pour demander son transfert à l’hôpital pour un greffe du rein était sans fondement et était contraire au règlement en vigueur en la matière. Il indiqua qu’il n’y avait pas d’information selon laquelle l’intéressé était sur la liste d’attente pour un greffe du rein auprès du centre des greffes des organes de l’hôpital universitaire d’Istanbul. Il en conclut qu’en l’absence d’une demande faite conformément aux règlements et lois en vigueur en la matière, la pratique de la maison d’arrêt était conforme à la procédure et à la loi. Le 30 octobre 2019, après avoir obtenu l’avis écrit du procureur de la République et sur recours formé par le requérant, la cour d’assises de Silivri confirma la décision du juge de l’exécution.

Elle releva que la décision attaquée avait été rendue conformément à la procédure et à la loi. Le 30 décembre 2019, invoquant les articles 3 (refus de son transfert à l’hôpital pour y subir un greffe du rein) et 6 (absence d’audience et non-communication de l’avis du procureur de la République) de la Convention, le requérant introduisit une demande de mesure provisoire devant la Cour constitutionnelle. Le 12 décembre 2020, Cour constitutionnelle rejeta la demande de mesure provisoire demandée par le requérant. Le 21 septembre 2022, Cour constitutionnelle rejeta sur le fond le recours individuel du requérant pour défaut manifeste de fondement. Elle releva notamment que, contrairement aux allégations du requérant, il n’avait pas informé la maison d’arrêt ni l’hôpital de ce qu’il était sur la liste d’attente pour un greffe du rein.

À cet égard, il n’avait présenté aucun document. Le 25 octobre 2022, cette décision fut notifiée au requérant. Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue que sa santé a été mis en danger en raison du refus des autorités de la maison d’arrêt de Silivri de le transférer à l’hôpital pour y subir un greffe du rein. Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint du manque d’équité de la procédure en raison de l’absence d’une audience devant le juge de l’exécution et la cour d’assises de Silivri et de la non-communication de l’avis du procureur de la République.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Les circonstances et les modalités du traitement par les autorités pénitentiaires compétentes de la maison d’arrêt de Silivri de l’état de santé du requérant s’analysent-elles en un traitement inhumain, au sens de l’article 3 de la Convention (voir pour les principes généraux, entre autres, Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 94, CEDH 2000-XI, et Valašinas c. Lituanie , n o 44558/98, § 102, CEDH 2001-VIII) ? En particulier, les autorités nationales compétentes ont-elles rempli avec diligence leurs obligations de protéger la santé du requérant privé de liberté et de lui administrer les soins médicaux appropriés dans la mesure où il avait une insuffisance rénale chronique ( voir, entre autres, Holomiov c. Moldova , n o 30649/05, §§ 112 et suiv., 7 novembre 2006 , et pour le droit national pertinent ainsi que les textes du Conseil de l’Europe voir Gömi c. Turquie , n o 38704/11, §§ 42-49, 19 février 2019), au sens de l’article 3 de la Convention ? 2. La cause du requérant a-t-elle été entendue publiquement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention, en raison de l’absence d’une audience devant le juge de l’exécution de Silivri et la cour d’assises de Silivri ( Ramos Nunes de Carvalho e Sá c. Portugal [GC], n os 55391/13 et 2 autres, §§ 187 ‑ 192, 6 novembre 2018, et Gülmez c. Turquie , n o 16330/02, §§ 34-37,

20 mai 2008) ? 3. La cause du requérant a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention, en raison de la non-communication de l’avis écrit du procureur de la République lors de la procédure engagée devant le juge de l’exécution de Silivri et la cour d’assises de Silivri ( Göç c. Turquie [GC], n o 36590/97, §§ 56 et 57, CEDH 2002-V, et Günana et autres c. Turquie , n os 70934/10 et 4 autres, § 84, 20 novembre 2018) ?