- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 31 martie 2009
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Prorocu împotriva României
Traducere în română AI
SECȚIA A TREIA
DECIZIE Cererea nr. 26047/03 prezentată de Niculae PROROCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), reunită la 31 martie 2009 într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, președinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secție, Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 6 august 2003, După deliberare, pronunță următoarea decizie: ÎN FAPT Reclamantul, dl Niculae Prorocu, era un resortisant român născut în 1957 și locuia în Albești-Paleologu. Decesul său a survenit la 11 mai 2005. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul său, dl Răzvan Horațiu Radu, de la ministerul Afacerilor Externe.
Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 martie 2000, procurorul de pe lângă tribunalul județean Olt l-a plasat pe reclamant în reținere, apoi, a doua zi, în detenție provizorie, pentru capetele de acuzare de distrugere de conducte petroliere, delict prevăzut de articolul 217 (3) din codul penal, și de tentativă de furt. Printr-o hotărâre din 9 aprilie 2001, tribunalul județean Olt l-a condamnat pe reclamant, pentru capetele de acuzare sus-menționate, la o pedeapsă de șase ani de închisoare cu executare, care a fost majorată în apel la opt ani de închisoare printr-o hotărâre din 13 noiembrie 2001. Recursul reclamantului a fost respins printr-o hotărâre definitivă din 5 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție.
Pe tot parcursul procedurii penale, reclamantul expunea că fusese obligat, încălcând dispozițiile legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, să poarte ținuta penitenciară destinată persoanelor condamnate printr-o hotărâre definitivă. El a trebuit de asemenea să împartă o celulă cu acestea, în condiții de supraaglomerare și insalubritate astfel încât a contractat mai multe boli. Plasat în detenție provizorie timp de patru luni în localurile poliției Slatina, reclamantul sublinia că trebuise să împartă cu mai mulți deținuți o celulă de aproximativ 15 m2, lipsită de instalații sanitare. Deținuții trebuiau să folosească toaletele și lavoarele comune. Cea mai mare parte a condițiilor de detenție sus-menționate ar fi fost aceleași în celelalte închisori în care reclamantul a stat.
În special, la închisoarea Craiova, reclamantul a fost încarcerat cu 95-125 deținuți într-o celulă de aproximativ 74 m2 dotată cu 60 de paturi, împărțirea paturilor fiind foarte frecventă. În cursul detenției sale la închisoarea Craiova, în timp ce temperatura exterioară era de 38 °C, făcând atmosfera în celulă sufocantă, reclamantul spunea că a contractat râia, de care nu s-a vindecat decât un an mai târziu. Considerându-se într-o stare bună de sănătate în momentul plasării sale în detenție provizorie, reclamantul expunea că a contractat mai multe boli în timpul detenției sale: medicii ar fi diagnosticat, începând din octombrie 2000, o artrită gutoasă la piciorul stâng, o discopatie lombară și o dischinezie biliară.
El a fost examinat în mai multe rânduri de medicii spitalelor penitenciare, dar nu a putut, în pofida cererilor sale, să primească vizita unui medic între iunie și septembrie 2004. De altfel, a fost spitalizat în mai multe rânduri. După ce l-au examinat, medicii i-au prescris medicamente și un regim alimentar, dar nu a beneficiat de acestea în permanență. Pentru a-i ușura durerile, i se administra cel mai adesea diclofenac, aspirină și paracetamol. La 11 mai 2005, reclamantul a făcut o stare de rău în urma căreia a fost transportat de urgență la spitalul județean Craiova unde a decedat dintr-o insuficiență cardio-respiratorie acută datorată unui infarct al miocardului. În aceeași zi, închisoarea Craiova a sesizat parchetul de pe lângă tribunalul județean Dolj pentru a deschide o anchetă cu privire la cauzele decesului.
La 12 mai 2005, parchetul a dispus ca o autopsie să fie efectuată de institutul de medicină legală din Craiova („institutul”). La 12 mai 2005, autopsia a fost efectuată și a stabilit că decesul reclamantului „fusese non-violent (patologic), datorat unei insuficiențe cardio-respiratorii acute, consecință a infarctului miocardului cu rezonanță pancreatică”. Raportul a concluzionat de asemenea că nu existau leziuni traumatice pe corpul reclamantului. Concluziile acestui raport au fost confirmate, la 29 iunie 2005, de comisia de control a institutului. Un raport a fost întocmit, la 18 august 2005, și transmis parchetului. Bazându-se pe concluziile raportului sus-menționat și după ce a notat că reclamantul nu suferise de violențe, la 30 august 2005, parchetul a pronunțat o neîncepere a urmăririi penale.
PLÂNGERI
Invocând articolul 3 din Convenție, reclamantul se plângea de condițiile de detenție în închisorile în care a fost încarcerat, în special de supraaglomerarea carcerală și de condițiile de igienă, din cauza cărora ar fi contractat râia.
Citând același articol, el susținea că nu fusese examinat de un medic între iunie și septembrie 2004, în timp ce era încarcerat la închisoarea Craiova, și că nu beneficiase în permanență de tratamentul medical și de regimul alimentar prescrise de medici pentru bolile de care suferea.
În temeiul articolelor 3 și 6 § 2 din Convenție, el se plângea că, înainte de pronunțarea hotărârii definitive din 5 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție, trebuise să poarte ținuta penitenciară rezervată persoanelor condamnate printr-o hotărâre definitivă și să-și împartă celula cu acestea, încălcând dreptul său la prezumția de nevinovăție.
Invocând articolul 5 §§ 1, 3 și 5 din Convenție, el susținea ilegalitatea plasării sale în detenție provizorie și prelungirea acestei măsuri de către un procuror, care nu era, în opinia sa, un „magistrat” în sensul acestui articol. El considera că detenția pe care o suferise după condamnarea sa era de asemenea ilegală, din cauza lipsei publicării deciziilor consiliului de miniștri nr. 2282/1969 și 534/1973 privind regulamentul vieții carcerale în închisorile din România.
În temeiul articolului 6 §§ 1 și 2 combinat cu articolul 14 din Convenție, el se plângea de procedura penală îndreptată împotriva sa și de rezultatul acesteia, pe care le considera inechitabile. ÎN DREPT Curtea observă că nu este cazul să examineze mai departe cererea introdusă de reclamant pentru motivele următoare. La 20 octombrie 2006, ea a decis să comunice Guvernului plângerile întemeiate pe articolul 3 din Convenție privind condițiile de detenție și tratamentul medical de care a beneficiat reclamantul. Printr-o scrisoare din aceeași zi, ea l-a informat pe reclamant și l-a invitat să desemneze un reprezentant, conform articolului 36 paragraful 4 a) din regulamentul său, înainte de 17 noiembrie 2006. Neprimind răspuns de la reclamant, prin scrisoarea din 27 noiembrie 2006, grefa a invitat din nou persoana interesată să desemneze un reprezentant, și aceasta, înainte de 22 decembrie 2006. Această scrisoare a rămas de asemenea fără răspuns. Printr-o scrisoare din 12 ianuarie 2007, Guvernul a informat Curtea despre decesul reclamantului, survenit la 11 mai 2005 în urma unui infarct, și a anexat un certificat de deces în acest sens. Printr-o scrisoare din 19 ianuarie 2007, grefa a trimis scrisoarea Guvernului și anexele sale la adresa indicată de reclamant în formularul cererii, pentru a informa eventualii moștenitori despre posibilitatea pe care o avea Curtea de a scoate cauza de pe rol. Scrisoarea a fost returnată cu mențiunea „destinatar necunoscut”. În observațiile sale complementare din 27 octombrie 2008, Guvernul a indicat că moștenitorii reclamantului nu sunt cunoscuți. El a furnizat o atestare a camerei notarilor din Ploiești conform căreia, până la 23 septembrie 2008, succesiunea reclamantului nu fusese înregistrată. El a subliniat de asemenea că scrisoarea sa trimisă la adresa indicată de reclamant în formularul cererii din martie 2004, rămăsese fără răspuns. În lumina celor de mai sus, Curtea constată că nu se mai justifică continuarea examinării cererii în sensul articolului 37 § 1 c) din Convenție. De altfel, conform articolului 37 § 1 in fine, Curtea consideră că nicio circumstanță particulară care ține de respectarea drepturilor garantate de Convenție sau de Protocoalele sale nu necesită continuarea examinării cererii. Trebuie deci să se pună capăt aplicării articolului 29 § 3 din Convenție și să se scoată cauza de pe rol. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, Decide să scoată cererea de pe rol. Santiago Quesada Josep Casadevall Grefier Președinte
TROISIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 26047/03 présentée par Niculae PROROCU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 31 mars 2009 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 6 août 2003, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Niculae Prorocu, était un ressortissant roumain né en 1957 et résidait à Albești-Paleologu. Son décès est survenu le 11 mai 2005. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. Răzvan Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 16 mars 2000, le procureur près le tribunal départemental d’Olt plaça le requérant en garde à vue puis, le lendemain, en détention provisoire, des chefs de destruction d’oléoducs, délit prévu par l’article 217 (3) du code pénal, et de tentative de vol. Par un jugement du 9 avril 2001, le tribunal départemental d’Olt condamna le requérant, du chef des délits susmentionnés, à une peine de six ans de prison ferme, laquelle fut portée en appel à huit ans de prison par un arrêt du 13 novembre 2001. Le recours du requérant fut rejeté par un arrêt définitif du 5 juillet 2002 de la Cour suprême de justice.
Tout au long de la procédure pénale, le requérant exposait qu’il fut obligé, en violation des dispositions de la loi n o 23/1969 sur l’exécution des peines, de porter la tenue pénitentiaire destinée aux personnes condamnées par un jugement définitif. Il dut également partager une cellule avec elles, dans des conditions de surpeuplement et d’insalubrité telles qu’il contracta plusieurs maladies. Placé en détention provisoire pendant quatre mois dans les locaux de la police de Slatina, le requérant soulignait qu’il avait dû partager avec plusieurs détenus une cellule d’environ 15 m 2 , dépourvue d’installations sanitaires. Les détenus devaient utiliser les toilettes et les lavabos communs. La plupart des conditions de détention susmentionnées auraient été les mêmes dans les autres prisons où le requérant a séjourné.
En particulier, à la prison de Craiova, le requérant fut incarcéré avec 95 à 125 détenus dans une cellule d’environ 74 m 2 pourvue de 60 lits, le partage des lits étant très fréquent. Au cours de sa détention à la prison de Craiova, alors que la température extérieure était de 38 o C, rendant l’atmosphère dans la cellule suffocante, le requérant disait avoir contracté la gale, dont il ne guérit qu’un an plus tard. Se considérant en bonne santé au moment de sa mise en détention provisoire, le requérant exposait avoir contracté plusieurs maladies pendant sa détention : les médecins auraient diagnostiqué, à partir d’octobre 2000, une arthrite goutteuse au pied gauche, une discopathie lombaire et une dyskinésie biliaire.
Il fut examiné à plusieurs reprises par des médecins des hôpitaux pénitentiaires mais ne put pas, malgré ses demandes, recevoir la visite d’un médecin entre juin et septembre 2004. Par ailleurs, il fut hospitalisé à plusieurs reprises. Après l’avoir examiné, les médecins lui prescrivirent des médicaments et un régime alimentaire, mais il n’en bénéficia pas en permanence. Pour soulager ses douleurs, on lui administrait le plus souvent du diclofenac, de l’aspirine et du paracétamol. Le 11 mai 2005, le requérant fit un malaise à la suite duquel il fut transporté en urgence à l’hôpital départemental de Craiova où il décéda d’une insuffisance cardio-respiratoire aigue due à un infarctus du myocarde.
Le même jour, la prison de Craiova saisit le parquet près le tribunal départemental de Dolj afin d’ouvrir une enquête sur les causes du décès. Le 12 mai 2005, le parquet ordonna qu’une autopsie soit réalisée par l’institut de médicine légale de Craiova (« l’institut »). Le 12 mai 2005, l’autopsie fut réalisée et établit que le décès du requérant « avait été non-violent (pathologique), dû à une insuffisance cardio-respiratoire aigue, conséquence de l’infarctus du myocarde avec résonance pancréatique ». Le rapport conclut également qu’il n’y avait pas des lésions traumatiques sur le corps du requérant. Les conclusions de ce rapport furent confirmées, le 29 juin 2005, par la commission de contrôle de l’institut.
Un rapport fut dressé, le 18 août 2005, et transmis au parquet. Se fondant sur les conclusions du rapport précité et après avoir noté que le requérant n’avait pas subi de violences, le 30 août 2005, le parquet rendit un non lieu. GRIEFS
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaignait des conditions de détention dans les prisons où il a été incarcéré, notamment de la surpopulation carcérale et des conditions d’hygiène, à cause desquelles il aurait contracté la gale.
Citant le même article, il faisait valoir qu’il n’a pas été examiné par un médecin entre juin et septembre 2004, alors qu’il était incarcéré à la prison de Craiova, et qu’il n’avait pas bénéficié en permanence du traitement médical et du régime alimentaire prescrits par les médecins pour les maladies dont il souffrait.
Sur le fondement des articles 3 et 6 § 2 de la Convention, il se plaignait du fait qu’avant le prononcé de l’arrêt définitif du 5 juillet 2002 de la Cour suprême de justice, il avait dû porter la tenue pénitentiaire réservée aux personnes condamnées par un jugement définitif et partager sa cellule avec elles, en violation de son droit à la présomption d’innocence.
Invoquant l’article 5 §§ 1, 3 et 5 de la Convention, il alléguait l’illégalité de son placement en détention provisoire et la prolongation de cette mesure par un procureur, lequel n’était pas, selon lui, un « magistrat » au sens de cet article. Il estimait que la détention qu’il avait subie après sa condamnation était également illégale, en raison du défaut de publication des décisions du conseil des ministres n os 2282/1969 et 534/1973 relatives au règlement de la vie carcérale dans les prisons de Roumanie.
Sur le fondement de l’article 6 §§ 1 et 2 combiné avec l’article 14 de la Convention, il se plaignait de la procédure pénale à son encontre et de l’issue de celle-ci, qu’il jugeait inéquitables. EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants. Le 20 octobre 2006, elle a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés de l’article 3 de la Convention relatifs aux conditions de détention et au traitement médical dont a bénéficié le requérant. Par une lettre du même jour, elle en a informé le requérant et l’a invité à désigner un représentant, conformément à l’article 36 paragraphe 4 a) de son règlement, avant le 17 novembre 2006. N’ayant pas reçu de réponse du requérant, par lettre du 27 novembre 2006, le greffe a invité à nouveau l’intéressé à désigner un représentant et ce, avant le 22 décembre 2006. Cette lettre est également restée sans réponse. Par une lettre du 12 janvier 2007, le Gouvernement a informé la Cour du décès du requérant, survenu le 11 mai 2005 à la suite d’un infarctus, et joint un certificat de décès en ce sens. Par une lettre du 19 janvier 2007, le greffe a fait parvenir la lettre du Gouvernement et ses annexes à l’adresse indiquée par le requérant dans le formulaire de requête, afin d’informer les héritiers éventuels de la possibilité qu’avait la Cour de rayer l’affaire du rôle. La lettre a été retournée avec la mention « destinataire inconnu ». Dans ses observations complémentaires du 27 octobre 2008, le Gouvernement a indiqué que les héritiers du requérant ne sont pas connus. Il a fourni une attestation de la chambre des notaires de Ploiești selon laquelle, jusqu’au 23 septembre 2008, la succession du requérant n’avait pas été enregistrée. Il a souligné également que sa lettre envoyée à l’adresse indiquée par le requérant dans le formulaire de requête de mars 2004, était restée sans réponse. A la lumière de ce qui précède, la Cour constate qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête au sens de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président