PROROCU c. ROUMANIE

Invocând articolul 3 din Convenție, reclamantul se plângea de condițiile de detenție în închisorile în care a fost încarcerat, în special de supraaglomerarea carcerală și de condițiile de igienă, din cauza cărora ar fi contractat râia.

Citând același articol, el susținea că nu fusese examinat de un medic între iunie și septembrie 2004, în timp ce era încarcerat la închisoarea Craiova, și că nu beneficiase în permanență de tratamentul medical și de regimul alimentar prescrise de medici pentru bolile de care suferea.

În temeiul articolelor 3 și 6 § 2 din Convenție, el se plângea că, înainte de pronunțarea hotărârii definitive din 5 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție, trebuise să poarte ținuta penitenciară rezervată persoanelor condamnate printr-o hotărâre definitivă și să-și împartă celula cu acestea, încălcând dreptul său la prezumția de nevinovăție.

Invocând articolul 5 §§ 1, 3 și 5 din Convenție, el susținea ilegalitatea plasării sale în detenție provizorie și prelungirea acestei măsuri de către un procuror, care nu era, în opinia sa, un „magistrat” în sensul acestui articol. El considera că detenția pe care o suferise după condamnarea sa era de asemenea ilegală, din cauza lipsei publicării deciziilor consiliului de miniștri nr. 2282/1969 și 534/1973 privind regulamentul vieții carcerale în închisorile din România.

În temeiul articolului 6 §§ 1 și 2 combinat cu articolul 14 din Convenție, el se plângea de procedura penală îndreptată împotriva sa și de rezultatul acesteia, pe care le considera inechitabile. ÎN DREPT Curtea observă că nu este cazul să examineze mai departe cererea introdusă de reclamant pentru motivele următoare. La 20 octombrie 2006, ea a decis să comunice Guvernului plângerile întemeiate pe articolul 3 din Convenție privind condițiile de detenție și tratamentul medical de care a beneficiat reclamantul. Printr-o scrisoare din aceeași zi, ea l-a informat pe reclamant și l-a invitat să desemneze un reprezentant, conform articolului 36 paragraful 4 a) din regulamentul său, înainte de 17 noiembrie 2006. Neprimind răspuns de la reclamant, prin scrisoarea din 27 noiembrie 2006, grefa a invitat din nou persoana interesată să desemneze un reprezentant, și aceasta, înainte de 22 decembrie 2006. Această scrisoare a rămas de asemenea fără răspuns. Printr-o scrisoare din 12 ianuarie 2007, Guvernul a informat Curtea despre decesul reclamantului, survenit la 11 mai 2005 în urma unui infarct, și a anexat un certificat de deces în acest sens. Printr-o scrisoare din 19 ianuarie 2007, grefa a trimis scrisoarea Guvernului și anexele sale la adresa indicată de reclamant în formularul cererii, pentru a informa eventualii moștenitori despre posibilitatea pe care o avea Curtea de a scoate cauza de pe rol. Scrisoarea a fost returnată cu mențiunea „destinatar necunoscut”. În observațiile sale complementare din 27 octombrie 2008, Guvernul a indicat că moștenitorii reclamantului nu sunt cunoscuți. El a furnizat o atestare a camerei notarilor din Ploiești conform căreia, până la 23 septembrie 2008, succesiunea reclamantului nu fusese înregistrată. El a subliniat de asemenea că scrisoarea sa trimisă la adresa indicată de reclamant în formularul cererii din martie 2004, rămăsese fără răspuns. În lumina celor de mai sus, Curtea constată că nu se mai justifică continuarea examinării cererii în sensul articolului 37 § 1 c) din Convenție. De altfel, conform articolului 37 § 1 in fine, Curtea consideră că nicio circumstanță particulară care ține de respectarea drepturilor garantate de Convenție sau de Protocoalele sale nu necesită continuarea examinării cererii. Trebuie deci să se pună capăt aplicării articolului 29 § 3 din Convenție și să se scoată cauza de pe rol. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, Decide să scoată cererea de pe rol. Santiago Quesada Josep Casadevall Grefier Președinte

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaignait des conditions de détention dans les prisons où il a été incarcéré, notamment de la surpopulation carcérale et des conditions d’hygiène, à cause desquelles il aurait contracté la gale.

Citant le même article, il faisait valoir qu’il n’a pas été examiné par un médecin entre juin et septembre 2004, alors qu’il était incarcéré à la prison de Craiova, et qu’il n’avait pas bénéficié en permanence du traitement médical et du régime alimentaire prescrits par les médecins pour les maladies dont il souffrait.

Sur le fondement des articles 3 et 6 § 2 de la Convention, il se plaignait du fait qu’avant le prononcé de l’arrêt définitif du 5 juillet 2002 de la Cour suprême de justice, il avait dû porter la tenue pénitentiaire réservée aux personnes condamnées par un jugement définitif et partager sa cellule avec elles, en violation de son droit à la présomption d’innocence.

Invoquant l’article 5 §§ 1, 3 et 5 de la Convention, il alléguait l’illégalité de son placement en détention provisoire et la prolongation de cette mesure par un procureur, lequel n’était pas, selon lui, un « magistrat » au sens de cet article. Il estimait que la détention qu’il avait subie après sa condamnation était également illégale, en raison du défaut de publication des décisions du conseil des ministres n os 2282/1969 et 534/1973 relatives au règlement de la vie carcérale dans les prisons de Roumanie.

Sur le fondement de l’article 6 §§ 1 et 2 combiné avec l’article 14 de la Convention, il se plaignait de la procédure pénale à son encontre et de l’issue de celle-ci, qu’il jugeait inéquitables. EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants. Le 20 octobre 2006, elle a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés de l’article 3 de la Convention relatifs aux conditions de détention et au traitement médical dont a bénéficié le requérant. Par une lettre du même jour, elle en a informé le requérant et l’a invité à désigner un représentant, conformément à l’article 36 paragraphe 4 a) de son règlement, avant le 17 novembre 2006. N’ayant pas reçu de réponse du requérant, par lettre du 27 novembre 2006, le greffe a invité à nouveau l’intéressé à désigner un représentant et ce, avant le 22 décembre 2006. Cette lettre est également restée sans réponse. Par une lettre du 12 janvier 2007, le Gouvernement a informé la Cour du décès du requérant, survenu le 11 mai 2005 à la suite d’un infarctus, et joint un certificat de décès en ce sens. Par une lettre du 19 janvier 2007, le greffe a fait parvenir la lettre du Gouvernement et ses annexes à l’adresse indiquée par le requérant dans le formulaire de requête, afin d’informer les héritiers éventuels de la possibilité qu’avait la Cour de rayer l’affaire du rôle. La lettre a été retournée avec la mention « destinataire inconnu ». Dans ses observations complémentaires du 27 octobre 2008, le Gouvernement a indiqué que les héritiers du requérant ne sont pas connus. Il a fourni une attestation de la chambre des notaires de Ploiești selon laquelle, jusqu’au 23 septembre 2008, la succession du requérant n’avait pas été enregistrée. Il a souligné également que sa lettre envoyée à l’adresse indiquée par le requérant dans le formulaire de requête de mars 2004, était restée sans réponse. A la lumière de ce qui précède, la Cour constate qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête au sens de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président