CtEDO 05.10.2010 Auto

GAGIU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
05.10.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GAGIU c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 18869/04 prezentate de Petre GAGIU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 5 octombrie 2010 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 8 martie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Petre Gagiu, este un resortisant român, născut în 1963 și are reședința în Craiova. Guvernul român ( A fost reprezentat de agentul său, dl Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează. Ultima condamnare penală a reclamantului Reclamantul a fost condamnat pentru furt și a fost încarcerat în închisoarea Craiova din 3 martie 1999. În timpul detenției sale, a pretins că a fost contactat la 18 decembrie. 2000, de către ofițeri de poliție, care i-au oferit o reducere a pedepsei dacă a recunoscut că a comis alte nouă jafuri ale căror autori nu au fost identificați. Prin hotărârea din 12 martie 2002 a Tribunalului de Primă Instanță din Craiova, reclamantul a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru zborurile menționate anterior. În fața acestei instanțe, reclamantul a declarat că recunoaște și regretă faptele care i-au fost imputate și a solicitat o reducere a pedepsei. Prin hotărârea din 16 decembrie 2002, tribunalul departamental din Dolj a respins apelul interjudiciar la Tribunalul de Primă Instanță din Craiova. Reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri, solicitând reducerea pedepsei sale și nu a ridicat niciun alt motiv de recurs. Prin hotărârea definitivă din 7 noiembrie 2003, Curtea de Apel de la Craiova a primit recursul formulat de reclamant în sensul că nu l-a mai considerat recidivist, dar i s-a păstrat pedeapsa cu șapte ani de detenție. Perioadele de detenție ale reclamantului Înainte de ultima sa condamnare penală descrisă mai sus, reclamantul a fost reținut timp de trei perioade: din 8 octombrie 1996-3 noiembrie 1998, de la 3 martie 1999 la 30 octombrie 2002 și de la 3 iunie la 27 august 2003. 10. După condamnarea sa printr-o hotărâre definitivă din 7 noiembrie 2003, a fost încarcerat la 22 noiembrie 2003. El a fost eliberat la 23 martie 2005. Condițiile de detenție 11. Din scrisoarea trimisă de reclamant Curții la 10 mai 2004 rezultă că, în 2000, în timp ce efectua o muncă obligatorie pe un șantier din Craiova, acesta a contractat hepatită și a fost internat într-un spital civil la 4 octombrie 2000 și transferat la centrul spitalicesc din Jilava la 6 octombrie 2000, unde a rămas până la sfârșitul lunii. 12. La 16 februarie 2004, reclamantul a fost internat la spitalul din Colibași, cu diagnosticul de hepatită cronică și a rămas acolo până la 3 martie 2004. 13. La 22 aprilie 2004, acesta a fost transferat din nou la spitalul din Colibași, spitalizat până la 5 mai 2004. 15. În timpul spitalizării sale, s-au efectuat analize medicale pe reclamant și un tratament cu mai multe medicamente pentru hepatita sa și cu vitamine a fost administrat. El a urmat un regim alimentar adecvat pentru boala sa. 16. Printr-o scrisoare din 23 august 2004, trimisă de reclamant Curții, el a denunțat necesitatea de a împărți o celulă conținând două paturi cu alți trei deținuți. Reclamantul nu a indicat nici mărimea celulei, nici durata șederii sale în aceste condiții. Acesta nu oferă detalii suplimentare cu privire la condițiile de deținere fizică în celulele pe care le-a angajat în cea de-a treia perioadă de detenție. Din certificatul medical eliberat la 29 septembrie 2004 de medicul închisorii din Craiova rezultă că reclamantul are o hepatită cronică persistentă. Certificatul menționa că reclamantul era capabil să efectueze lucrări ușoare. 18. În ultima sa detenție, reclamantul a făcut o singură cerere de examinare medicală după care a fost examinat de medicul închisorii. 19. Reclamantul nu a formulat nicio acțiune în justiție în temeiul Regulamentului de urgență al guvernului nr. 56/2003, în vigoare din iunie 2003, pentru a se plânge de lipsa tratamentului medical în închisoare sau de calitatea inadecvată a hranei oferite. 20. Astfel cum rezultă din copiile registrelor închisorii prezentate de guvern, în ultima sa perioadă de detenție, reclamantul a primit mai multe zeci de vizite de la partenera sa, a trimis și a primit mai multe zeci de scrisori și, de asemenea, a primit mai multe zeci de pachete care conțineau în special alimente. 21. El nu a formulat nicio acțiune în justiție în temeiul Regulamentului de urgență al guvernului nr. 56/2003 pentru a se plânge de refuzul autorităților penitenciare de a-i permite să facă apeluri telefonice, de a trimite scrisori sau de a-i permite vizite familiale. Dreptul și practica internă relevantă 22. Dispozițiile generale ale dreptului intern relevant privind executarea pedepselor privative de libertate și dreptul deținuților la asistență medicală sunt descrise în Hotărârile Gagiu c. România, nr. 6328/00, § 41-42, 24 februarie 2009 și Măciucă c. România, n 25763/03, § 14, 26 mai 2009. GRIEFS 23. Invocând în esență art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile rele de detenție, declarând, printre altele, că a contractat hepatită în timpul detenției sale și că nu a beneficiat de un regim alimentar și de un tratament adecvate bolii sale, declarând că starea sa de sănătate s-a înrăutățit. Printr-o scrisoare din 23 august 2004, trimisă de reclamant Curții, acesta a denunțat necesitatea de a partaja o celulă care conținea două paturi cu alte trei deținuți. 24. Invocând în esență art. 6 din Convenție, se plânge de rezultatul procedurilor penale diligente împotriva lui, care, după părerea sa, nu a fost corect, deoarece ar fi fost obligat să recunoască fapte pe care nu le-a comis. 25. Din punctul de vedere al articolului 8 din Convenție, pe care îl invocă în esență, reclamantul se plânge de refuzul autorităților penitenciare de a-i permite să facă apeluri telefonice, să trimită scrisori sau să-i permită vizite familiale. Reclamantul susține că condițiile de detenție din momentul în care a contractat hepatită, în 2000, au încălcat dreptul său de a nu fi supus unor tratamente inumane sau degradante, astfel cum se prevede la art. 3 din convenție, astfel cum se prevede la art. 3 din convenție, nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante 27. În ceea ce privește primele trei perioade de detenție ale reclamantului, și anume cele de la 8 octombrie 1996 la 3 noiembrie 1998, de la 3 martie 1999 la 30 octombrie 2002 și între 3 iunie și 27 august 2003, inclusiv cea în care reclamantul ar fi contractat hepatită, guvernul exclude nerespectarea de către reclamant a termenului de șase luni, prevăzut la art. 35 din convenție, susținând că cererea sa a fost prezentată Curții la 8 martie 2004. Guvernul exclude, de asemenea, neobosirea căilor de atac, susținând că reclamantul ar fi putut introduce o acțiune în răspundere civilă delictală, bazată pe art. 998-99 din Codul civil, din cauza prejudiciului suferit. În această privință, acesta invocă faptul că o astfel de acțiune a condus la despăgubirea unui reclamant în temeiul condițiilor de detenție, în cauza Stan c. România (dec.), nr. 6936/03, din 20 mai 2008). În plus, guvernul indică faptul că regulamentul de urgență nr. 56/2003 care a intrat în vigoare la 27 iunie 2003 garantează, într-un mod mai specific, drepturile persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate, inclusiv dreptul la asistență medicală adecvată, și arată că reclamantul nu a utilizat acest drept. 29. Reclamantul nu a prezentat observații cu privire la aceste aspecte. Cu privire la excepția nerespectării termenului de șase luni în ceea ce privește primele trei perioade de detenție 30. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive pronunțate în cadrul normal al epuizării căilor de atac interne care ar putea oferi un mijloc eficient și suficient pentru a remedia obiecțiunile care fac obiectul cererii. În absența unei căi de atac interne eficiente, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) începe să curgă de la actul sau decizia incriminată și, în cazul unei situații continue, se încheie (a se vedea, printre altele, Mujea România (dec.) nr. 44696/98, 10 septembrie 2002 31. În plus, Curtea amintește că a examinat deja modul în care trebuie aplicată regula de șase luni în astfel de cazuri (Seleznev c. Rusia, n 15591/03, § 35-36, 26 iunie 2008). Prin urmare, Comisia a arătat că condițiile de detenție nu ar trebui considerate ca fiind o situație continuă, întrucât cauza se referă la un episod, un tratament sau un regim specific de detenție legat de o perioadă de detenție identificată. În schimb, există o situație continuă în cazul în care cauza privește aspecte generale și condiții de detenție care au rămas în mod semnificativ similare în pofida transferului reclamantului. 32. Spre deosebire de cauza menționată anterior, Curtea constată că, în speță, obiecțiunile reclamantului se referă la condițiile de detenție cu ocazia a patru perioade de încarcerare diferite, separate prin perioade de mai multe luni în care reclamantul a fost eliberat. Prin urmare, Curtea nu le poate considera o situație continuă. 33. În ceea ce privește primele trei perioade de detenție, și anume cele de la 8 octombrie 1996 la 3 noiembrie 1998, de la 3 martie 1999 la 30 octombrie 2002 și între 3 iunie și 27 august 2003, inclusiv cea în care reclamantul ar fi contractat hepatită, Curtea constată că reclamantul a omis să își prezinte cererea în conformitate cu termenul de șase luni prevăzut la art. 35 din convenție, cererea fiind prezentată Curții numai la 8 martie 2004. 34. Prin urmare, este oportun să se accepte excepția guvernului. Prin urmare, această parte a cererii este tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Cu privire la excepția neobosirii căilor de atac interne în ceea ce privește ultima perioadă de detenție 35. Curtea amintește că, în cauza Petrea c. România, n 4792/03, § 35, 29 aprilie 2008, Comisia a concluzionat pentru prima dată că o cale de atac bazată pe dispozițiile Regulamentului de urgență 56/2003 constituie o cale de atac eficientă, în sensul articolului 1 din Convenție, în ceea ce privește mențiunile referitoare la lipsa de asistență medicală adecvată, după intrarea sa în vigoare în iunie 2003, dar nu a fost una dintre acestea în ceea ce privește condițiile de detenție propriu-zise (Patrea citată anterior, § 36 și 37 și Măciuca, citată anterior, punctul 19) sau asistența medicală pentru perioada anterioară perioadei 2003 (Petrea citată anterior, punctul 40). 36. În măsura în care plângerea reclamantului se referă la presupusa insuficiență a tratamentului său medical în ultima perioadă de detenție care a început la 22 noiembrie 2003, Curtea constată, așa cum a făcut în cauzele Petrea Maciucé menționate anterior, că reclamantul a omis să introducă o acțiune întemeiată pe dispozițiile Regulamentului de urgență 56/2003. Prin urmare, este oportun să se accepte excepția guvernului, astfel încât această parte a plângerii să fie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 1 și al articolului 4 din convenție. În ceea ce privește motivul articulat în scrisoarea din 23 august 2004, adresată de recurent Curții și vizând suprapopularea penitenciarului pe care a trebuit să îl suporte în celula care conținea două paturi, unde se afla lângă alte trei deținuți, Curtea constată că reclamantul nu i-a furnizat un minimum de informații cu privire la durata încarcerării sale în această celulă, precum și cu privire la dimensiunea acesteia și la celelalte condiții materiale. În plus, acesta nu a prezentat observații în această privință, deși a fost invitat de Curte. Reclamantul nu și-a justificat argumentele, rezultă că acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 38. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni ale reclamantului, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă