AFFAIRE GACIU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

30.09.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE GACIU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 GACIU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 4630/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 septembrie 2008 DEFINIF 30/12/2008 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Gaciu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a intenționat în camera Consiliului la 9 septembrie 2008, Rend la hotărâre, care a fost adoptată la această dată proceduralA la originea cauzei se află o cerere (n 4630/03) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, Cristina Gaciu și Sabina Gaciu ( La 16 decembrie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a Convenției precum și a Convenției privind drepturile omului. Recurentele sunt reprezentate de domnul Ilie Urs, avocat în Baroul de la Cluj. La 10 iulie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată, în același timp, admisibilitatea și fondul cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L Acestea se nasc în 1956 și, respectiv, 1975 și își au reședința la Cluj Napoca. La 25 februarie 1987, societatea care administra locuințele de la ë (ICRAL) a atribuit un apartament închiriat în U.P., soțul primei reclamante. Ei au locuit acolo ulterior împreună cu fiica acesteia, a doua reclamantă. În cursul anului 1990, prima reclamantă și U.P. au divorțat. printr-o hotărâre definitivă din 1 iulie 1992, tribunalul din Tribunalul de Primă Instanță din Cluj Nago ( mai întâi instanța de Primă Instanță) a atribuit apartamentul lui U.P. și a trimis prima reclamantă la poștă. U.P. nu a pronunțat executarea forțată a acestei hotărâri, astfel încât recurentele au continuat să locuiască în apartamentul în cauză. La 26 aprilie 1999, acestea au sesizat instanța de primă instanță cu privire la o acțiune împotriva U.P. și a consiliului municipal, pentru a obține beneficiul contractului de închiriere. Ele considerau că dreptul de închiriere al d .U.P. a luat sfârșit, dat fiind că acesta părăsise apartamentul în 1996, în urma celei de-a doua căsătorii. La o dată nespecificată, U.P. a formulat o cerere reconvențională, în vederea obținerii deportării recurentelor. 10. printr-o hotărâre din 17 mai 2000, Tribunalul de Primă Instanță a respins acțiunea recurentelor și a acceptat cererea reconvențională. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre din 20 decembrie 2000 a tribunalului departamental din Cluj, care a respins apelul recurentelor. două instanțe rețin că prin hotărârea din 1 Iulie 1992, beneficiul contractului de închiriere fusese acordat U.P. Prin urmare, recurentele ocupau apartamentul cu titlu de persoane tolerate și nu puteau beneficia de niciun drept de închiriere și acest lucru, deși nu U.P. nu ar fi solicitat să fie expulzate în temeiul hotărârii în cauză. Recurentele au formulat o acțiune în fața Tribunalului de apel din Cluj ( Printr-o hotărâre definitivă din 18 aprilie 2001, instanța de apel a acceptat acțiunea, a constatat că dreptul de închiriere a fost încheiat și a ordonat Consiliului municipal să transfere contractul de închiriere din 25 februarie 1987 în beneficiul recurentelor. Instanța de apel a respins cererea reconvențională. iulie 1992 în timpul termenului de prescripție și quel a părăsit apartamentul în 1996, în timp ce recurentele au continuat să locuiască și să plătească chiria. 12. La 8 octombrie 2001, procurorul general al României a formulat un recurs în anulare insular împotriva hotărârii de 18 aprilie 2001, considerând că instanța nu a apreciat în mod corespunzător documentele dosarului, în măsura în care U.P. s La 13 decembrie 2002, Tribunalul de Primă Instană a autorizat executarea silită a hotărârii din 17 mai 2000 15. Potrivit recurentelor, acestea au fost expulzate la 6 ianuarie 2003. 16. Prin scrisoarea din 8 noiembrie 2007, primăria Cluj Napoca a informat guvernul, ca răspuns la cererea sa de informații, că la 7 ianuarie 2004, U.P. cumpărase apartamentul în cauză. Prin aceeași scrisoare, primăria a precizat, de asemenea, că prima recurentă a solicitat o locuință socială și că cererea sa va fi examinată cu prioritate de îndată ce va prezenta toate documentele necesare. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 17. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Brumărescu c. România ([GC], n 28342/95, § 31-44, CEDO 1999-VII). ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 18. Recurentele invocă o încălcare a dreptului la un proces echitabil ca urmare a anulării de către Curtea Supremă de Justiție a hotărârii definitive din 18 aprilie 2001 a Curții de Justiție din Cluj. Acestea se referă la art. 6 alin. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 19. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil. Pe fond 20. Statul reamintește că, în urma cauzei Brumărescu c. România, Codul de procedură civilă a fost modificat și acțiunea în anulare Prin urmare, procurorul general nu mai are posibilitatea de a contesta o hotărâre definitivă și irevocabilă. 21. Recurentele consideră că hotărârea din 3 iulie 2002 a Curții Supreme a încălcat principiul securității rapoartelor juridice. 22. Curtea reamintește că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice. Acesta dorește, printre altele, ca soluția dată definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai fie pusă în discuție (Brumărescu menționat anterior, § 61), deoarece certitudinea juridică presupune respectarea principiului "autorității" acestui lucru, adică caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești (Riabykh c. Rusia 52854/99, § 52, CEDH 2003 IX). 23. În acest caz, Curtea arată că laon regăsește aceleași elemente care îl conduc, de exemplu, în cauza S.C. Masinexport Import Industrial Group S.A. , să încheie cu necunoașterea principiului securității raporturilor juridice și, prin urmare, cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, și anume intervenția, într-un litigiu civil, a procurorului general, care nu era parte la procedură, și punerea în discuție a unei hotărâri definitive trecut în forță de lucru judecat S.C. Masinexport import Industrial Group S.A.c. România , 22687/03, § 36, 1 decembrie 2005). Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona Curții că anularea de către Curtea Supremă de Justiție a hotărârii definitive din 18 aprilie 2001 a Curții de Justiție din Cluj a încălcat principiul securității rapoartelor juridice, aducând astfel atingere dreptului recurentelor la un proces echitabil. 25. În consecință, a avut loc o încălcare a art. 6 alin. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 26, recurentele se plâng de o încălcare a dreptului la respectarea proprietății lor din cauza admiterii dreptului de a acționa în acuare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 27. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil. Pe fond 28. În măsura în care Curtea consideră că a existat o interferență în dreptul recurentelor cu respectarea bunului lor, statul membru în cauză a solicitat să se rețină că această interferență era prevăzută de lege, avea un scop legitim și era proporțională cu acest scop. În plus, acesta subliniază că, începând din 1992, recurentele au avut domiciliul în apartamentul în cauză fără un titlu de închiriere și profitând de inacțiunea d.U.P., care nu a solicitat executarea hotărârii din 1 iulie 1992. Guvernul insistă asupra faptului că cererea primei recurente de atribuire a unei locuințe sociale este în curs de examinare 29. Recurentele reamintesc că, prin hotărârea definitivă din 18 aprilie 2001 a Tribunalului de apel din Cluj, consiliul municipal a fost condamnat să le transfere beneficiul contractului de închiriere cu privire la avantaj. Astfel, acestea au avut un bun în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Or .. Hotărârea din 3 iulie 2002 a Curții Supreme le-a privat. 30. Recurentele adaugă că au fost obligate să închirieze un apartament cu chirie de pe piață, o chirie mai mare decât cea pe care ar fi trebuit să o plătească consiliului municipal. 31. Curtea arată că, printr-o hotărâre definitivă din 18 aprilie 2001, Curtea din Cluj a dispus Consiliului municipal să transfere recurentelor dreptul la un contract de închiriere pentru un apartament. Aceasta amintește că a considerat deja că dreptul la un contract de închiriere, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă, reprezintă o creanță suficient de bine stabilită pentru a constitui un bun În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Licu c. România, n 35077/02, § 36-37, 4 martie 2008). În plus, guvernul nu contestă existența unui bun în speță. 32. Curtea consideră că anularea de către Curtea Supremă de Justiție a hotărârii definitive din 18 aprilie 2001 a constituit o interferență în dreptul recurentelor la respectarea bunului lor în sensul primei teze a primului alineat din art. 1 din Protocolul nr. 33. Prin urmare, Curtea trebuie să analizeze dacă a fost menținut un echilibru corect între cerințele de interes general ale comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanelor (Sporrong și Lönnroth c. Suedia, Hotărârea din 23 septembrie 1982, seria A n 52, p. 26, § 69). 34. În speță, Comisia consideră că acest echilibru a fost rupt și că recurentele au suportat o sarcină specială și exorbitantă din moment ce au fost private nu numai de dreptul de a fi transferate beneficiul contractului de închiriere pentru apartament, ci și de orice despăgubire sau măsură reparatorie în această privință. 35. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. III. CU PRIVIRE LA APLICAREA LEGĂTURII DE LA ARTICOLUL 41 DIN CONVENȚIA 36. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea la o parte căiește pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 37. Recurentele solicită să fie readuse în situația anterioară anulării hotărârii din 18 aprilie 2001 (restitutio in uirum) . În acest scop, ele solicită ca lacul să le dea un apartament similar mai mult decât atât, având în vedere faptul că U.P. a cumpărat apartamentul în aceleași condiții. În plus, ele cer 5 300 EUR (EUR) pentru chiria pe care au plătit-o între ianuarie 2003 și mai 2007 pentru apartamentul pe care l-au locuit după expulzarea din locuință. 38. Recurentele solicită, de asemenea, 20 000 EUR, fie 000 EUR pentru fiecare dintre ele, ca o pagubă morală pentru stresul pe care l-ar fi suferit din cauza duratei procedurii și a faptului că au fost exmatriculate în timpul iernii. 39. Ele plătesc traducerile anumitor documente justificative pentru chirie, adică un certificat de asociere a proprietarilor și o declarație a unei persoane terțe. 40. Guvernul consideră că suma solicitată cu titlu de chirie este excesivă și că, în orice caz, recurentele nu pot să plătească decât diferența dintre chiria pe care au plătit-o pentru apartamentul închiriat după expulzare și chiria pentru apartamentul care face obiectul cererii. În plus, Tribunalul constată că recurentele nu au prezentat nici contractul de închiriere, nici extrasele care atestă plata chiriei, ci numai declarația unei persoane. În ceea ce privește cererea lor de a primi un apartament similar, guvernul consideră că acesta este speculativ și adaugă că cererea lor de a obține o locuință socială este în curs de examinare. 41. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în speță în încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 42. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și acționând în mod echitabil, după cum dorește art. 41 din Convenție, aceasta alocă recurentelor 5 000 EUR pentru toate prejudiciile. 43. Recurentele solicită 650 de noi lei românești (RON) pentru cheltuielile suportate la nivel național și 1 000 RON pentru cheltuielile efectuate în fața Curții. În plus față de aceste cheltuieli, ele solicită 500 RON pentru cheltuielile poștale, precum și costurile legate de traduceri și copii ale documentelor. 44. Recurentele plătesc la dosar traducerile anumitor documente justificative. 45. Guvernul ia notă de faptul că recurentele nu au furnizat copii ale contractelor de asistență judiciară. Curtea amintește că, în temeiul articolului 41, numai cheltuielile și cheltuielile de judecată rezonabile cu privire la suma acestora și care au fost angajate efectiv și în mod necesar pentru a încerca corectarea în ordinea juridică internă și în fața Curții a încălcărilor constatate de aceasta. În cazul de față și având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Comisia consideră rezonabilă suma de 500 EUR, indiferent de costuri, și acordă în comun recurentelor. C. Interese moratorii 47. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L Statul pârât trebuie să plătească în comun recurentelor, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru toate daunele (ii) 500 EUR (cinci cenți EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamante, pentru orice cheltuieli care nu sunt acoperite de sumele menționate la litera (a) de mai sus, va fi convertită în moneda la care se face trimitere la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 30 septembrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte