Elverdi împotriva Turciei

A DOUA SECȚIUNE DE Cerere nr. 1237/03 prezentată de Șükrü ELVERD Electrolux împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 31 martie 2009 într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători și Françoise Elens-Passos; graffiter adjunct de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 septembrie 2002, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Șükrü Elverdi, este un resortisant turc, născut în 1957 și rezident în Bursa. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul H Kan, avocat în cadrul La 3 noiembrie 1998, reclamantul, informat de presă că a fost suspectat de uciderea lui N.M., s-a dus la Parchetul din apropierea Curții de Securitate a statului.

După ce a depus mărturie în fața procurorului, a fost reținut în arest la sediul Biroului de Infracțiuni Organizate al Poliției din Istanbul până la 6 noiembrie 1998. A fost interogat și de polițiști în cadrul aceleiași anchete. La 6 noiembrie 1998, judecătorul care se afla în fața Curții de Securitate a statului a dispus arestarea provizorie a reclamantului. Prin actul de acuzare prezentat în 1999, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului l-a acuzat pe reclamant de complicitate la crimă. La 21 mai 2004, instanța din Bursa l-a declarat vinovat pe reclamant vinovat de faptele reprobabile și l-a condamnat la condamnarea pe viață pe viață simplă (cu posibilitatea eliberării condiționate).

La 26 iulie 2006, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea din 21 mai 2004 și l-a pronunțat în fața instanței de judecată din Bursa. Procedura este încă în curs de desfășurare. Între timp, la 6 martie 2000, reclamantul a depus o plângere la procurorul districtual al Republicii Fatih pentru maltratarea agenților de poliție responsabili de interogatoriu în timpul arestării sale. La 21 iunie 2001, Parchetul lui Fatih a emis un ordin de nejudiciare în ceea ce privește plângerea reclamantului. Prin decizia din 14 martie 2002, președintele Tribunalului din Beyoglu (Istanbul) a respins opoziția reclamantului formulată împotriva acestei ordonanțe. GRIEFS Reclamantul a invocat o încălcare a articolului 3 din convenție în măsura în care ar fi fost supus unor tratamente abuzive în timpul custodiei sale de către funcționari ai poliției.

Invocând art. 6 din Convenție și art. 2 din Protocolul nr. 7, el se plângea, de asemenea, că doleanțele sale întemeiate pe art. 3 nu au făcut obiectul niciunei anchete serioase și că nu a putut să-și prezinte cauza la toate gradele de jurisdicție penală. ÎN La 3 septembrie 2007, Comisia a decis să comunice guvernului obiecțiunile reclamantului, cum ar fi cele de mai sus. La 22 februarie 2008, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Acestea au fost adresate reclamantului la 4 martie 2008, care a fost invitată să își trimită observațiile ca răspuns înainte de 15 aprilie 2008. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 31 octombrie 2008, Curtea a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost mai scurt și că nu a fost solicitată nicio prelungire a acestui termen.

Aceasta a indicat că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, ea poate șterge o cerere din rol atunci când, la fel ca în cazul de față, circumstanțele dau de gândit că un reclamant nu intenționează să-și mențină cererea. Ea constată că această scrisoare a rămas fără răspuns până în prezent. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În opinia Curții, nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a Protocoalelor sale n mai mult decât cere continuarea examinării cererii. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza din rol.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Asistentă Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 1237/03 présentée par Șükrü ELVERDİ contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 31 mars 2009 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 10 septembre 2002, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Șükrü Elverdi, est un ressortissant turc, né en 1957 et résidant à Bursa. Il est représenté devant la Cour par M e H Kan, avocat à İstanbul.

Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent. Le 3 novembre 1998, le requérant, informé par la presse qu’il était soupçonné pour le meurtre de N.M., se rendit au parquet près la cour de sûreté de l’Etat. Après avoir fait sa déposition devant le procureur, il fut placé en garde à vue dans les locaux du bureau des crimes organisés de la police d’Istanbul jusqu’au 6 novembre 1998. Il fut interrogé aussi par les policiers dans le cadre de la même enquête. Le 6 novembre 1998, le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat ordonna la mise en détention provisoire du requérant. Par acte d’accusation présenté en 1999, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat accusa le requérant de complicité de meurtre.

Le 21 mai 2004, la cour d’assises de Bursa déclara le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à la réclusion à perpétuité simple (avec possibilité de mise en liberté conditionnelle). Le 26 juillet 2006, la Cour de cassation cassa l’arrêt du 21 mai 2004 et renvoya l’affaire devant la cour d’assises de Bursa. La procédure est toujours pendante. Entre-temps, le 6 mars 2000, le requérant avait porté plainte auprès du procureur de la République de Fatih pour mauvais traitements contre les agents de police responsables de son interrogatoire lors de sa garde à vue. Le 21 juin 2001, le parquet de Fatih rendit une ordonnance de non-lieu quant à la plainte du requérant. Par décision du 14 mars 2002, le président de la cour d’assises de Beyoglu (Istanbul) rejeta l’opposition du requérant faite contre cette ordonnance.

GRIEFS Le requérant alléguait une violation de l’article 3 de la Convention dans la mesure où il aurait été soumis à des mauvais traitements lors de sa garde à vue par des fonctionnaires de police. Invoquant l’article 6 de la Convention et l’article 2 du Protocole n o 7, il se plaignait aussi que ses doléances tirées de l’article 3 n’avaient fait l’objet d’aucune enquête sérieuse et qu’il n’avait pu présenter sa cause à tous les degrés de juridictions pénales. EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants. Le 3 septembre 2007, elle a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs du requérant tels qu’exposés ci-dessus.

Le 22 février 2008, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 4 mars 2008, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 15 avril 2008. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 31 octobre 2008, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’aucune prorogation de ce délai n’avait été sollicitée. Elle a indiqué qu’aux termes de l’article 37 § 1 a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête.

Elle constate qu’à ce jour cette lettre est restée sans réponse. A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente