SECȚIUNEA A DOUA CERINȚE ELÇEK ȘI ALTELE c. TURCIA (solicitarea nr. 6094/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 iulie 2009 DEFINITIVF 16/10/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Elçiçek și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Iș Hadi Elçiçek, Kulink Sevilgen și Salih Tu La 20 noiembrie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice plângerile formulate de art. 6 guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond.
Reclamanții s-au născut în 1968, 1961 și 1956. La introducerea cererii, au fost reținuți în închisoarea Siirt. Între 16 și 19 februarie 1999, au făcut declarații detaliate în fața poliției cu privire la activitățile lor în cadrul organizației ilegale PKK [1] . La 25 februarie 1999, ei au fost audiați de procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakr ( În etapa în care au fost reținuți în arest provizoriu, în fața procurorului și a judecătorului, cei interesați au confirmat conținutul declarației lor în fața poliției. La 19 martie 1999, procurorul Republicii a reproșat tribunalului că a comis un atac armat împotriva unui polițist în cursul căruia doi agenți ai forțelor de ordine au comis moartea și i-a acuzat de tentativă de a-i pune în fața ordinii constituționale pe baza articolului 125 din vechiul Cod Penal.
Cu ocazia primei audieri care a avut loc la 5 mai 1999, Curtea de Securitate i-a ascultat pe reclamanți în apărarea lor. Cu această ocazie, Salih Tuihrul și Hadi Elçiçek au beneficiat de asistența unui interpret de limbă kurdă. În fața instanței, cei interesați și-au contestat declarațiile făcute în etapa de informare preliminară, precum și actele de anchetă întocmite în această perioadă. În iunie 1999, Constituția și Legea Curții de Securitate au fost modificate pentru a exclude magistrații militari din compoziția cursurilor de securitate. În timpul audierilor care au avut loc într-o cameră formată numai din judecători civili, Comisia a decis că cauza reclamanților este legată de cea a unui acuzat acuzat acuzat pentru aceleași fapte, a inclus doi martori ai apărării și a efectuat procesul-verbal de depoziție al persoanelor acuzate în alte proceduri.
În decembrie 2001, Comisia i-a auzit pe reclamanți în declarațiile lor ; Salih Tuihrul și Hadi Elçiçek au beneficiat de asistență de la un interpret în acest sens. Reclamanții și avocatul lor specific nu au avut nici o cerere de completare a anchetei. 10. La sfârșitul zilei de 4 februarie 2001, instanța de securitate i-a recunoscut pe reclamanții vinovați de faptele reprobabile și i-a condamnat la pedeapsa cu moartea, combătută la condamnare pe viață. În acest scop, Comisia s-a bazat, printre altele, pe depozițiile de custodie ale reclamanților și pe actele de anchetă efectuate în această perioadă, precum și pe declarațiile persoanelor în cauză în alte proceduri. 11. La 11 iunie 2002, Curtea de Casație a confirmat condamnarea acestora.
Invocând art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, reclamanții se plâng de absența de a primi un avocat în custodie. 13. Guvernul invită Curtea să respingă acest motiv pentru nerespectarea termenului de șase luni din cauza faptului că reclamanții nu au introdus prezenta cerere în termen de șase luni de la încheierea custodiei. Pe fond, acesta contestă teza reclamanților. 14. Curtea consideră că hotărârea Curții de Casație pronunțată la 11 iunie 2002 constituie decizia internă definitivă în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție (Ek și Șktaș c. Turcia, nr. 6058/02 și 18074/03, § 9, 17 februarie 2009). Prezenta cerere fiind introdusă la 10 decembrie 2002, excepția guvernului nu poate fi reținută.
În plus, Comisia constată că acest lucru nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și, de asemenea, nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. 15. Pe fond, Curtea face trimitere la Hotărârea Salduz c. Turcia ([GC], n 36391/02, §§ 45-63, 27 noiembrie 2008) și, din aceleași motive, ajunge la încălcarea art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenția combinată cu art. 16. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (d), reclamanții se plâng de prezența judecătorului militar în cadrul Curții de Securitate în prima parte a procedurii și de faptul că condamnarea lor se bazează pe mărturiile persoanelor vizate în alte proceduri și că nu au avut mijloacele de interogare.
Reclamanții Elçiçek și Tu mai susțin că, fiind de origine kurdă, ei nu cunosc limba turcă și nu au beneficiat de serviciile unui traducător în fața jandarmilor și procurorului. Prin urmare, ei nu ar fi avut cunoștință de acuzațiile aduse împotriva lor, cu încălcarea art. 6 alin. (a) din Convenție. 17. Curtea a examinat aceste obiecțiuni astfel cum au fost prezentate de către reclamanți. Având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție; aceste obiecțiuni sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din convenție.
18. Cu toate acestea, se pune problema aplicării articolului 41 din Convenție; reclamanții solicită 200 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit și 20 160 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții; aceștia nu furnizează nicio justificare. 19. Curtea consideră că, în împrejurări precum cele din speță, cea mai adecvată formă de redresare ar fi, cu condiția ca reclamanții să solicite acest lucru, un nou proces, care să respecte cerințele articolului 6 alineatul (1) din convenție (salduz, citată anterior, punctul 72). Pentru restul, Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere.
În ceea ce privește prejudiciul moral, hotărând în echitate, acordă fiecăruia dintre reclamanții 1 000 În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea constată că reclamanții nu oferă nicio justificare și, prin urmare, respinge cererile prezentate în acest sens.
cererea admisibilă în ceea ce privește decizia luată în temeiul articolului 6 alineatul (3) litera (c) din Convenție, coroborată cu art. 6 afirmă că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii de euro), care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
16 iulie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte [1] Partidul Muncitorilor din Kurdistan
AFFAIRE ELÇİÇEK ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 6094/03) ARRÊT STRASBOURG 16 juillet 2009 DÉFINITIF 16/10/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Elçiçek et autres c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, juges, et de Sally Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 juin 2009, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 6094/03) dirigée contre la République de Turquie et dont trois ressortissants de cet Etat, MM. Hadi Elçiçek, Kulink Sevilgen et Salih Tuğrul (« les requérants »), ont saisi la Cour le 10 décembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Les requérants, qui ont été admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, sont représentés par M e S. Kaya, avocat à Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le 20 novembre 2007, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer les griefs tirés de l’article 6 au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
4.Les requérants sont nés respectivement en 1968, 1961 et 1956. Lors de l’introduction de la requête, ils étaient détenus à la prison de Siirt.
5.Arrêtés entre le 16 et le 19 février 1999, ils firent des déclarations détaillées devant la police sur leurs activités au sein de l’organisation illégale PKK [1] . Le 25 février 1999, ils furent entendus par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır (« le procureur de la République » - « la cour de sûreté ») puis traduits devant le juge assesseur de cette juridiction, lequel ordonna leur placement en détention provisoire. Devant le procureur et le juge, les intéressés confirmèrent le contenu de leur déposition faite devant la police. Au stade de l’instruction préliminaire, les requérants ne bénéficièrent pas de l’assistance d’un avocat.
6.Le 19 mars 1999, le procureur de la République reprocha au requérants d’avoir perpétré une attaque armée contre une gendarmerie au cours de laquelle deux agents des forces de l’ordre trouvèrent la mort et les inculpa de tentative d’atteinte à l’ordre constitutionnel sur le fondement de l’article 125 de l’ancien code pénal.
7.Lors de la première audience qui eut lieu le 5 mai 1999, la cour de sûreté entendit les requérants en leur défense. A cette occasion, Salih Tuğrul et Hadi Elçiçek bénéficièrent de l’assistance d’un interprète de langue kurde. Devant la cour, les intéressés contestèrent leurs déclarations faites au stade de l’instruction préliminaire ainsi que les actes d’enquêtes établis pendant cette période.
8.En juin 1999, la Constitution et la loi sur les cours de sûreté furent modifiées de manière à exclure les magistrats militaires de la composition des cours de sûreté.
9.Entre le 2 août 1999 et le 4 décembre 2001, la cour tint seize audiences siégeant en une chambre composée uniquement de juges civils. Elle décida la jonction de l’affaire des requérants à celle d’un accusé poursuivi pour les mêmes faits, entendit deux témoins de la défense et versa au dossier de l’instance les procès-verbaux de déposition des personnes jugées dans d’autres procédures. Lors de l’audience du 4 décembre 2001, elle entendit les requérants en leur déclarations ; Salih Tuğrul et Hadi Elçiçek bénéficièrent de l’assistance d’un interprète pour ce faire. Les requérants et leur avocat précisèrent n’avoir aucune demande de complément d’enquête.
10.Au terme de l’audience du 4 février 2001, la cour de sûreté reconnut les requérants coupables des faits reprochés et les condamna à la peine de mort, commuée à la réclusion à perpétuité. Pour ce faire, elle se fonda entre autre sur les dépositions de garde à vue des requérants et les actes d’enquêtes accomplis pendant cette période ainsi que les déclarations de personnes jugées dans d’autres procédures.
11.Le 11 juin 2002, la Cour de cassation confirma leur condamnation. EN DROIT
12.Invoquant l’article 6 § 3 c) de la Convention, les requérants se plaignent de l’absence de l’assistance d’un avocat lors de la garde à vue.
13.Le Gouvernement invite la Cour à rejeter ce grief pour non-respect du délai de six mois faute pour les requérants de ne pas avoir introduit la présente requête dans les six mois suivant la fin de la garde à vue. Sur le fond, il conteste la thèse des requérants.
14.La Cour estime que l’arrêt de la Cour de cassation rendu le 11 juin 2002 constitue la décision interne définitive au sens de l’article 35 § 1 de la Convention ( Ek et Șıktaș c. Turquie , n os 6058/02 et 18074/03, § 9, 17 février 2009). La présente requête ayant été introduite le 10 décembre 2002, l’exception du Gouvernement ne saurait être retenue. Elle constate par ailleurs que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’il ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
15.Sur le fond, la Cour renvoie à son arrêt Salduz c. Turquie ([GC], n o 36391/02, §§ 45-63, 27 novembre 2008) et conclut, pour les mêmes motifs, à la violation de l’article 6 § 3 c) de la Convention combiné avec l’article 6 § 1.
16.Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 d), les requérants se plaignent de la présence du juge militaire au sein de la cour de sûreté lors de la première partie de la procédure et de ce que leur condamnation repose sur les témoignages des personnes jugées dans d’autres procédures et qu’ils n’ont pas eu le moyen d’interroger. Les requérants Elçiçek et Tuğrul allèguent qu’étant d’origine kurde, ils n’ont pas une connaissance de la langue turque et qu’ils n’ont pas bénéficié des services d’un traducteur devant les gendarmes et le procureur. Par conséquent, ils n’auraient pas eu connaissance de l’accusation portée contre eux, ce en violation de l’article 6 § 3 a) de la Convention.
17.La Cour a examiné ces griefs tels qu’ils ont été présentés par les requérants. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ; ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
18.Reste la question de l’application de l’article 41 de la Convention. Les requérants réclament 200 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et moral qu’ils auraient subi et 20 160 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour. Ils ne fournissent aucun justificatif.
19.La Cour estime que, dans des circonstances telles que celles de l’espèce, la forme la plus appropriée de redressement serait, pourvu que les requérants le demandent, un nouveau procès, conforme aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention ( Salduz , précité, § 72). Pour le reste, la Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué, et rejette cette demande. S’agissant du préjudice moral, statuant en équité elle alloue à chacun des requérants 1 000 EUR, assortis d’intérêts moratoires calqués sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. Quant aux frais et dépens, la Cour observe que les requérants ne fournissent aucun justificatif. Par conséquent, elle rejette les demandes présentées à ce titre. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de l’absence d’avocat lors de la garde à vue et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 3 c) de la Convention combiné avec l’article 6 § 1 ; 3. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser à chacun des requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros), à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 juillet 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente [1] . Parti des travailleurs du Kurdistan