AFFAIRE AKGÜL c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
AFFAIRE AKGÜL c. TURQUIE (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ HIDAYET AKGÜL c. TURCIA (solicitarea nr. 19728/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 iulie 2008 DEFINITIVF 17/10/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Hidayet Akgülc. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișul Karakaș, judecători, și de Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 iunie 2008, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată judiciară La originea cauzei se găsește o cerere (n 19728/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Hidayet Akgül, a sesizat Curtea la 31 decembrie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În cazul în care o persoană fizică sau juridică este o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană fizică sau juridică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică sau o face sau o persoană fizică, o face sau o face sau o face sau o face sau o face, o persoană sau o face, o persoană sau o face, o persoană fizică sau o face sau o face, o face sau o face sau o face, o face sau o face, o face sau o face, o face sau o face, o face, o face, o face sau o face sau o face, o face, o face, o face sau o face sau o face, o face, o face, o face sau o face, o face, o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face, o face, o face sau o face, o face sau o face sau o face sau o face, o face, o face, o face sau o face, o face, o face, o face, o face, o face, La 20 noiembrie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice Guvernului absența comunicării către reclamant a avizului scris al procurorului general în apropierea Consiliului de Stat. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Reclamantul s-a născut în 1941 și locuiește în Bielefeld. La 22 iunie 1970, reclamantul a fost angajat în administrație ca supraveghetor și meșter de moschei. El obține statutul de funcționar la acea dată. În urma unei proceduri penale privind dreptul de proprietate al reclamantului la PKK (Partea Lucrătorilor din Kurdistan), o organizație ilegală, la 11 decembrie 1992, reclamantul a fost afectat de o măsură de la distanță provizorie a funcției publice în temeiul articolului 145 din Legea nr. 647 privind funcționarii. Cu toate acestea, această măsură a fost retrasă la 19 decembrie 1996. Printr-o decizie din 28 februarie 1997, reclamantul a fost considerat demisionar începând cu 9 ianuarie 1997 în temeiul articolului 94 modificat din Legea nr. 647, în măsura în care acesta nu își reia atribuțiile în termenul legal de 10 zile de la notificarea acestei din urmă decizii. Din acest motiv, printr-o scrisoare din 7 martie 1997, reclamantul a depus o cerere prealabilă la administrație pentru a afla numărul de ani de serviciu desfășurați. În această privință, el a solicitat administrației să ia în considerare la calcularea timpului de serviciu încheiat între distanța temporară și reintegrarea sa în funcțiile sale. De asemenea, el a solicitat rambursarea reținerii din salariul său care fusese efectuat din cauza măsurii luate în mod direct împotriva sa. La 25 aprilie 1997, administrația l-a informat pe reclamant că a efectuat 24 de ani și trei luni de serviciu și, printr-o decizie din 10 iulie 1997, și-a respins cererea pentru surplus. 10. La 10 septembrie 1997, reclamantul a depus o cerere de anulare a deciziilor din 25 aprilie și 10 iulie 1997 la Tribunalul Administrativ din Istanbul 11. Printr-o hotărâre din 28 noiembrie 1997, Tribunalul a respins cererea reclamantului pentru vicii de formă și de procedură și a invitat la prezentarea unei noi cereri în termenul legal de 30 de zile de la notificarea prezentei hotărâri. 12. La 20 ianuarie 1998, reclamantul a înaintat o nouă cerere la instanță pentru a obține anularea deciziilor menționate anterior 13. Prin hotărârea din 10 iunie 1998, Tribunalul a respins această cerere pe motiv că reclamantul fusese considerat demisionar. 14. La 18 aprilie 2000, procurorul general aproape de Consiliul de Stat și-a prezentat avizul scris, care nu i-a fost comunicat reclamantului. Prin hotărârea din 2 iulie 2001, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea de primă instanță. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 13 august 2001. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 16. Dreptul și practica internă relevante în vigoare la momentul respectiv sunt descrise în principal în cauzele Leyla Șahin c. Turcia ([GC], n 44774/98, § 29 69, CEDH 2005 ...), Kurtulmuș c. Turcia ((dec.), nr. 65500/01, CEDO 2006 ...), Köse și alții c. Turcia ((dec.), n 26625/02, CEDO 2006 ...) și Meral c. Turcia 3346/02, § 26, 27 noiembrie 2007, nefinalizat). Reclamantul susține lipsa de echitate a procedurii desfășurate în fața Consiliului de Stat, în măsura în care acesta nu a avut posibilitatea de a răspunde la avizul scris pe care procurorul general l-a prezentat Consiliului de Stat pe fondul recursului său. El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, care, în partea sa relevantă, se citește astfel. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 18. Guvernul ridică în prealabil o excepție de la neobosirea căilor de atac interne din cauza faptului că reclamantul nu a formulat o acțiune în soluionare împotriva hotărârii Consiliului de Stat. Curtea amintește că a examinat deja o excepție similară de la Guvern și la Öa Öz c. Turcia (dec.), n 68447/01, 23 octombrie 2007 mutatis mutandis (a se vedea în special Öz c. Turcia (dec.), n 68447/01, 23 octombrie 2007 Gök și altele, precum și Turcia, nr. 71867/01, 71869/01, 73319/01 și 74858/01, § 47 48, 27 iulie 2006 Sat Pe de altă parte, Curtea constată că restul cererii nu este în mod vădit greșit întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 20. Recurentul declară lipsa de echitate a procedurii desfășurate în fața Consiliului de Stat ca urmare a necomunicarii avizului scris al procurorului general cu privire la fondul recursului său. 21. Curtea amintește că a examinat deja un litigiu similar celui prezentat de reclamant și că a concluzionat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție în sensul că a existat o necunoaștere a dreptului la o procedură contradictorie în fața Consiliului de Stat, având în vedere natura observațiilor procurorului general în apropierea Consiliului de Stat și a laiului pentru a răspunde în scris (a se vedea, Comisia a examinat prezenta cauză și a considerat că nu există dovezi sau argumente convingătoare care să conducă la o concluzie diferită în speță. 23. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) pentru daune materiale și 13 000 EUR pentru daune morale pe care le-ar fi suferit. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert că simpla constatare a încălcării este suficientă pentru a compensa (a se vedea Meral, citată anterior, § 58). Comisioane și cheltuieli de judecată 28. Reclamantul solicită 5 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții, dintre care 3 500 pentru onorariile de avocat și 1 500 pentru alte cheltuieli de judecată (taxă de traducere, cheltuieli de poștă, fotocopiere, fax, cheltuieli de deplasare etc.). În acest sens, acesta prezintă o convenție din proprie inițiativă semnată cu avocatul său, dl Karakaș Doistan, la 17 septembrie 2001, care stabilește valoarea onorariilor la 6 000 de noi cărți turcești (TRY) [aproximativ 3 053 EUR). De asemenea, acesta anexează, cu titlu exemplificabil, tabelul de tarife minime pentru anul 2008 stabilit de Baroul de daltă care stabilește plata în fața Curții, în cazul în care aceasta din urmă nu ține de cuvânt, la 10 500 de TRY minim [aproximativ 5 343 EUR]. În plus, acesta prezintă o copie a unei scrisori semnate de A. Sönmez, data de 18 martie 2008, care indică primirea de la M. Karakaș Do mail propriu 500 TRY (și anume 254 EUR) pentru cheltuielile de traducere pentru cererea nr. 19728/02 în fața Curții. 29. Guvernul contestă această cerere. 30. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, printre altele, Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDH 2000 Svipta c. Letonia, n 66820 /01, § 170, CEDH 2006 ... mutatis mutandis Nikolova c. Bulgaria [GC], nr 31195/96, § 79, CEDO 1999 II. În speță și având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru procedura în fața Curții și acordul acordat reclamantului. Interese moratoriu 31. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L faptul că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 17 iulie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte