Greenpeace E.V. și alții împotriva Germaniei

Cererea a fost depusă de Asociația Greenpeace e.V., reprezentată de dna Behrens și de alte patru reclamante. Reclamanții, dna Löhden, dna Franzenburg, dl Teske și dl Smid sunt resortisanți germani născuți în 1961, 1969, 1966 și, respectiv, 1958 și locuiesc în Hamburg. Ele au fost reprezentate în fața Tribunalului de către dl M. Günther, dl H.-G. Heidel, dl U. Wollenteit și dl M. Hack, toate avocații practicând în Hamburg. Asociația solicitantă are biroul său de afaceri, iar celelalte patru solicitanți trăiesc sau trăiesc, aproape de drumuri și intersecții ocupate în Hamburg. La 20 august 2001, reclamanții au solicitat Biroul Federal German al Vehiculelor și Driverilor (Kraftfahrtbundesamt) pentru a lua măsuri specifice concepute pentru a reduce emisiile de pulbere de autovehicule respirabile ale vehiculelor diesel.

Reclamanții au solicitat Biroului Federal al Vehiculelor Autovehicule și Drivers să: amenință producătorii de autovehicule cu retragerea licenței de operare generale (Allgemeine Betriebserlaubnis) pentru anumite vehicule diesel, cu excepția cazului în care au amintit autovehiculele în cauză și le-au echipat cu filtre de particule într-un termen rezonabil; revocarea licenței generale de operare după expirarea termenului pentru retroajustarea; și refuza eliberarea licenței generale de operare pentru vehiculele diesel în cazul în care autoturismele au depășit o anumită limită critică a particulelor. La 3 septembrie 2001, Biroul Federal al Vehiculelor Autovehiculelor și Driverilor a respins cererea, susținând că licențele generale de operare au fost emise în conformitate cu legislația germană și europeană.

La 8 noiembrie 2001, Biroul Federal al Vehiculelor Autovehiculelor și Driverilor a respins o obiecție administrativă a reclamantului, susținând că nu exista nicio bază juridică pentru obligația de a instala filtrele de particule. La 7 septembrie 2001, reclamanții au depus o acțiune la instanțele administrative. La 1 aprilie 2003, Curtea Administrativă Schleswig-Holstein a respins în întregime acțiunea reclamanților, susținând că acțiunea asociației solicitante este inadmisibilă deoarece Greenpeace e.V. nu are dreptul de a da în judecată în acest caz. Asociația solicitantă nu a putut solicita niciun drept; în special, nu se poate baza pe un drept de a fi protejat de o afectare a sănătății. În ceea ce privește celelalte patru reclamante, Curtea Administrativă a declarat acțiune admisibilă, susținând că acestea ar putea se baza pe o obligație pozitivă a statului care emana din dreptul lor constituțional la viață și integritatea fizică.

În ceea ce privește fondul, a constatat că autoritățile de stat au beneficiat de o latitudine largă și nu au fost obligate decât să ia măsuri de un fel care nu ar putea fi considerate complet neapropiate sau insuficiente pentru protecția drepturilor persoanelor fizice. Referindu-se la rapoartele de mediu prezentate de solicitanți, instanța a acceptat faptul că particulele sunt periculoase pentru organismul uman, dar a considerat că legislatorul german este conștient de problema particulelor de praf respirabile și, în conformitate cu legislația Uniunii Europene (UE), a luat măsuri pentru a reduce aceste emisii. Acesta a adăugat că autoritățile monitorizau constant situația și anunțase deja alte planuri de întărire a limitelor emisiilor.

Statul a avut un interes general în ceea ce privește limitarea emisiilor de autovehicule fiind armonizată la nivelul UE. Curtea Administrativă a acceptat că filtrele de particule constituie o măsură foarte eficientă pentru reducerea emisiilor, dar a remarcat că alte mijloace posibile includ, de exemplu, stimulente fiscale pentru autovehicule cu emisii reduse sau măsuri de trafic rutier. La 19 decembrie 2003, Curtea Administrativă de Apel Schleswig-Holstein a confirmat faptul că autoritățile de stat au fost obligate să ia măsurile specifice solicitantelor. a respins, în special, argumentul asociației reclamante, potrivit căreia dreptul la depunere de judecată ar putea fi dedus din faptul că Greenpeace, în calitate de angajator, a fost responsabil pentru sănătatea angajaților săi.

Pe fond, Curtea de Apel a susținut raționarea Curții administrative. Acesta a susținut că obligația pozitivă a statului nu a obligat autoritățile de stat să ia măsurile reclamanților; este în favoarea legislației și nu a justiției să decidă pe plafonul adecvat pentru emisiile de praf respirabil. Legislativul german a îndeplinit cerințele care rezultă din obligația sa pozitivă în punerea în aplicare a valorilor critice necesare în temeiul directivelor europene. La 7 noiembrie 2005, Curtea Constituțională Federală, fără a da motive, a refuzat să recunoască plângerea constituțională depusă de solicitanți.

The application was lodged by the association Greenpeace e.V., represented by Ms Behrens, and four other applicants. The applicants Ms Löhden, Ms Franzenburg, Mr Teske, and Mr Smid are German nationals who were born in 1961, 1969, 1966 and 1958 respectively and live in Hamburg. They were represented before the Court by Mr M. Günther, Mr H.-G. Heidel, Dr U. Wollenteit and Mr M. Hack, all lawyers practising in Hamburg. The applicant association has its business office, and the other four applicants live or lived, close to busy roads and intersections in Hamburg. On 20 August 2001 the applicants requested the German Federal Bureau of Motor Vehicles and Drivers (Kraftfahrtbundesamt) to take specific measures designed to curb respirable car dust emissions of diesel vehicles.

The applicants requested the Federal Bureau of Motor Vehicles and Drivers to: threaten the car manufacturers with withdrawal of the general operating licence (Allgemeine Betriebserlaubnis) for certain diesel vehicles unless they recalled the cars in question and equipped them with particulate filters within a reasonable time-limit; revoke the general operating licence after the time-limit for the retrofitting had expired; and refuse to issue the general operating licence for diesel vehicles if the cars exceeded a certain critical limit of particles. On 3 September 2001 the Federal Bureau of Motor Vehicles and Drivers rejected the request. It held that the general operating licenses were issued in accordance with German and European legislation.

On 8 November 2001 the Federal Bureau of Motor Vehicles and Drivers dismissed an administrative objection by the applicant, holding that there was no legal basis for an obligation to install particulate filters. On 7 September 2001 the applicants lodged an action with the administrative courts. On 1 April 2003 the Schleswig-Holstein Administrative Court dismissed the applicants’ action in its entirety. It held that the applicant association’s action was inadmissible since Greenpeace e.V. lacked the right to sue in the present case. The applicant association could not claim any right; in particular, it could not rely on a right to be protected from a health impairment. With respect to the other four applicants, the Administrative Court declared the action admissible, holding that they could rely on a positive obligation of the State emanating from their constitutional right to life and physical integrity.

On the merits it found that the State authorities enjoyed a wide latitude and were only under an obligation to take measures of a kind that could not be said to be wholly inappropriate or insufficient for the protection of individuals’ rights. Referring to environmental reports submitted by the applicants, the court accepted that the particles were dangerous for the human organism but held that the German legislature was cognisant of the problem of respirable dust particles and, in accordance with European Union (EU) legislation, had taken measures to curb such emissions. It added that the authorities were constantly monitoring the situation and had already announced further plans to tighten emission limits.

The State had a general interest in the limitation of car emissions being harmonised at EU level. The Administrative Court accepted that particulate filters were a very effective measure to curb emissions, but noted that other possible means included, for example, tax incentives for low-emission cars or road-traffic related measures. It concluded that the wide latitude available to the State to comply with its positive obligation had in the present case not been narrowed down to such an extent that the State authorities were under an obligation to take the specific measures requested by the applicants. On 19 December 2003 the Schleswig-Holstein Administrative Court of Appeal confirmed that Greenpeace e.V.

lacked the right to sue. It rejected, in particular, the applicant association’s argument that the right to sue could be deduced from the fact that Greenpeace, as an employer, was responsible for the health of its employees. On the merits the Court of Appeal upheld the reasoning of the Administrative Court. It held that the State’s positive obligation did not compel State authorities to take the measures the applicants had requested; it was for the legislature and not the judiciary to decide on the appropriate ceiling on respirable dust emissions. The German legislature had met the requirements emanating from its positive obligation when implementing the critical values required under the European directives.

On 7 November 2005 the Federal Constitutional Court, without giving any reasons, refused to admit the constitutional complaint lodged by the applicants.