SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 43387/05 prezentate de SA LPG FINANCE INDUSTRIE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 19 mai 2009 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Isabelle Berro-Lefevre, Zdravka Kalaydjieva, judecători; și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 1 decembrie 2005, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Recurenta, LPG Finance Industrie, este o societate anonimă cu sediul social în Valencia. Este reprezentată în fața Curții de către domnul Spinosi, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Guvernul francez ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Operațiunile de vizită și de sechestrare și procedura judiciară referitoare la reclamantă sunt în fruntea unui grup integrat fiscal în sensul articolelor 223 A și următoarele din Codul general al impozitelor din care face parte societatea S.A. LPG Systems și ale cărui spații sunt împărțite pe același ansamblu industrial, de la 16 la 36 rue de Dr. Abel la Valencia. Personalul de conducere al reclamantei este același cu cel al S.A. LPG Systems. Aceasta din urmă este deținută prin intermediul reclamantei, în proporție de 33,33% de către domnul și doamna L.P.G., restul fiind proprietatea fiicei acestora. Suspectând societatea S.A. LPG Systems de a-și majora cheltuielile prin contabilizarea cheltuielilor neexpuse, la 23 iulie 2003, inspectarea impozitelor la Tribunalul de Mare Instanță din Valencia, o cerere de inițiere a unei proceduri de vizită și de sechestru în temeiul articolului L.16-B din Cartea procedurilor fiscale. Printr-o ordonanță din aceeași zi, judecătorul pentru libertăți și detenție a autorizat vizita următoarelor spații locale și dependințe, nr. 7 avenue de la gară la Monteger, care ar putea fi ocupate de dl sau dna LP.G. Dependențele locale și locale, și/sau LPG Finance Industrie și/sau LPG Technologies și/sau LPG Design Development și/sau SCI LPG Investments și/sau SCI Immobilière Guitay Guitay local și/sau LPG Finance Industrie și/sau LPG Finance Industries și/sau LPG Design Development și/sau LPG Design Development și/sau SCI LPG Investments și/sau SCI Immobilière Guitay La 24 iulie 2003, agenții administrației fiscale, însoțiți de un ofițer de poliție judiciară, s-au prezentat la sediul societății LPG Systems. În absența directorului general, ordonanța a fost notificată directorului administrativ și financiar al societății. B.L.C., directorul juridic al recurentei, care închiriază întreprinderii LPG Systems localuri la 30 rue de Dr. Abel. La o dată nespecificată în 2003, societățile vizate, precum și domnul L.P.G. și domnul B.L.C. s-au ocupat de casarea împotriva ordonanței judecătorului pentru libertăți și detenție din 23 iulie 2003. În același timp, în lipsa unor dovezi care să ateste notificarea ordonanței din 23 iulie 2003, recurenta sesizează judecătorul cu privire la libertăți și detenție, în scopul anulării confiscărilor efectuate în incintele sale. Aceasta susținea că, în lipsa notificării ordonanței în ceea ce o privește, acest judecător rămâne competent să aprecieze regularitatea măsurilor pe care le-a dispus el însuși. Printr-o decizie din 17 decembrie 2004, judecătorul libertăților și detenției a declarat inadmisibilă cererea formulată de reclamantă împotriva Direcției Generale Impozitare, din cauza incompetenței sale de a cunoaște regularitatea confiscărilor și perchezițiilor pe care le-a dispus. Acesta a afirmat că ordonanța emisă în temeiul articolului L.16-B nu era susceptibilă ca, în urma unei căi de atac în casare și în drept, competențele judecătorului care a autorizat măsura erau de a controla operațiunile autorizate pe durata acestora. Misiunea judecătorului se încheia cu cea a operațiunilor materiale, la predarea procesului-verbal și a inventarului la fața locului sau a reprezentantului acestuia, litigiul ulterior revenind autorității decizionale competente pentru a cunoaște consecințele operațiunii autorizate. Judecătorul a arătat că societatea reclamantă susținea că aceasta era admisibilă, în special din cauza lipsei de opozabilitate a măsurii care nu i-a fost notificată niciodată. Cu toate acestea, acesta a precizat că această apărare presupunea examinarea ulterioară a procedurii și că astfel ar constitui un abuz de putere în detrimentul instanței competente pentru a se afla în urma acestei proceduri. Judecătorul concluzionează că echitatea care trebuie acordată pârâtului este de 2 000 EUR (EUR) pe baza cheltuielilor nerepetabile și care nu sunt incluse în cheltuielile de judecată, în special pe baza constatării că această jurisprudență era constantă și cunoscută a reclamantului. În plus, aceasta susținea că, din cauza faptului că nu a primit notificarea ordonanței de autorizare a vizitelor și a confiscărilor în incintele sale și, prin urmare, din cauza faptului că nu i s-a transmis copia procesului-verbal al invenției, deschiderea ca închiderea vizitei la domiciliu nu i-ar fi putut fi opusă. În iunie 2005, Camera Penală a Curții de Casație a respins recursul. Ea a considerat că acesta a fost reprezentat de procesul-verbal al vizitei și al confiscării, stabilit la 24 iulie 2003 în timpul intervenției administrației, că reprezentantul la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2003 de către judecătorul libertăților și al deținerii și că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dispozițiile articolului L.16-B din Cartea procedurilor fiscale nu contravin celor prevăzute la articolele 6 și 13 din convenție, întrucât dreptul la un proces echitabil și la o cale de atac eficientă era garantat atât prin intervenția judecătorului care verifica dreptul întemeiat al instanței judecătorești, cât și prin controlul Curții de Casație. De asemenea, acestea nu erau contrare celor prevăzute în art. 8 din Convenție, deoarece aceste dispoziții asigurau concilierea principiului libertății individuale și a necesităților de combatere a fraudei fiscale. Verificarea contabilității societății LPG Systems, inițiată înainte de operațiunile de vizită și de sechestru și continuate ulterior, a condus la o notificare de redresare a LPG Finance Industrie, la 9 decembrie 2003, pentru anii verificați (1999-2001). Contribuțiile suplimentare la impozitul pe profit rezultate au fost recuperate printr-un aviz din 21 noiembrie 2006 pentru o sumă de 3 120 371 EUR în anii 1999-2001, aceste taxe au fost parțial contestate de recurentă care, în calitate de debitor legal al impozitului pe profit, a introdus două plângeri contenciose la 22 decembrie 2005 și 8 decembrie 2006. Mai 2007, recurenta a introdus, în calitatea sa de societate-șefă a grupului integrat fiscal, o rejudecată în fața Tribunalului Administrativ din Grenoble, înregistrată la grefa din 20 iulie 2007, pendinte în prezent. Dreptul și practica internă relevantă Pentru indicațiile privind dreptul relevant, se face trimitere la alineatul (12) din land. Franța 18497/03, 21 februarie 2008), care citează în special articolul L.16-B din Cartea procedurilor fiscale. Curtea de Casație considera că controlul președintelui Tribunalului de Mare Instanță asupra vizitelor la domiciliu pe care le autorizase, în aplicarea acestei dispoziții, se extinde la contestarea regularității operațiunilor de vizită și de sechestrare după încheierea acestora (Cass. Ch. mixt 15 decembrie 1988, n 176 P, Maene: RFJE 3/89 n 328) Prin două hotărâri din 30 noiembrie 1999 (n 1937 PB, Sté Bec frati, și nr 1938 D, Sté Sogea ), camera sa comercială a încheiat un acord de punere în aplicare a unui text comparabil cu articolul L. 16 B, menționat anterior, că misiunea judecătorului competent de a elibera autorizația de vizită și sechestru la domiciliu se încheie cu operațiunile, la predarea copiei procesului-verbal și a inventarului la fața locului sau a reprezentantului acestuia; prin urmare, judecătorul nu poate cunoaște a posteriori a unei eventuale nereguli care afectează aceste operațiuni, o astfel de contestație care intră în litigiul cu care pot fi sesizate instanțele care au solicitat să se pronunțe cu privire la eventualele urmăriri penale inițiate pe baza documentelor reținute. În ceea ce privește în mod specific articolul L. 16 B din Cartea procedurilor fiscale, această nouă jurisprudență a fost confirmată de camera criminală a Curții de Casație într-o hotărâre pronunțată la 11 decembrie 2002 în cauza Ravon în acest sens (...) Prevăzut că, în conformitate cu articolul L. 16 B din cartea de proceduri fiscale, misiunea judecătorului însărcinat cu controlul executării unei vizite la domiciliu încetează odată cu operațiunile autorizate ; nu poate fi sesizat a posteriori unei eventuale nereguli care afectează aceste operațiuni, o astfel de dispută care intră în jurisdicția cu care pot fi sesizate instanțele care trebuie să se pronunțe asupra urmărilor eventual inițiate pe baza documentelor reținute (...) printr-o hotărâre din 10 mai 2007 în cauza Winkler, Consiliul de Stat a judecat astfel (...) în ceea ce privește oficiul care este al său și în conformitate cu jurisprudența instanței judecătorești referitoare la aplicarea dispozițiilor articolului L. 16 B din cartea de proceduri fiscale, judecătorul nu a fost, spre deosebire de ceea ce susține ministrul, de fapt, de eroare de drept de a se recunoaște competent să cunoască regularitatea vizitei la domiciliu astfel ordonată și de a pronunța că a fost activ în fața judecătorului de la plata impozitului și de a crea, în starea în care se află la fel de bine, o îndoială serioasă cu privire la regularitatea procedurii de declarare a motivului invocat de doamna Winkler, întemeiat pe faptul că această vizită la domiciliu, efectuată (...) de administrația fiscală, era neregulamentară din cauza lipsei contribuabilului în cauză și a martorilor prevăzuți la art. 3 din articolul L. 16 B menționat anterior, prin urmare, nu se contestă faptul că procedura de impozitare din oficiu care a condus la completarea impozitelor în litigiu a fost întemeiată, cel puțin parțial, pe documente introduse în cursul acestei vizite. Invocând articolele 6, 8 și 13 din Convenție, reclamanta se plânge de vizitele și confiscările pe care le-a făcut în temeiul articolului L. 16-B din Cartea procedurilor fiscale. Recurenta se plânge de ceea ce nu a avut acces la o cale de atac eficientă pentru a contesta regularitatea vizitelor și a confiscărilor la domiciliu pe care le-a făcut în temeiul articolului L. 16-B din Cartea procedurilor fiscale. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și familiale, a domiciliului și a corespondenței. O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări. Cu titlu principal, guvernul solicită ca reclamanta să nu epuizeze căile de atac interne, fiind în fruntea unui grup integrat din punct de vedere fiscal și, în acest scop, fiind obligată legal la plata impozitului pe profit, recurenta a depus plângerile contenciosoase din 22 decembrie 2005 și 8 decembrie 2006 și apoi o acțiune în fața Tribunalului Administrativ din Grenoble, la data de 20 iulie 2007. Or, în niciun moment în această acțiune reclamanta nu a contestat regularitatea operațiunilor de vizită și de sechestru efectuate în birourile sale și care au fost integrate în procedura de redresare inițiată împotriva societății LPG Systems. În hotărârea Ravon și în alte cauze menționate anterior (§ 28-35), Curtea a precizat că: în ceea ce privește vizita la domiciliu, persoanele în cauză trebuie să poată obține un control jurisdicțional efectiv, de fapt și în drept, al regularității deciziei prin care se prescrie vizita, precum și, dacă este cazul, al măsurilor luate în temeiul acesteia. ; recursul sau acțiunile disponibile trebuie să permită, în cazul constatării unei nereguli, fie prevenirea punerii în aplicare a operațiunii, fie, în cazul în care o operațiune considerată neregulamentară a avut deja loc, furnizarea unei redresări corespunzătoare. În aceeași hotărâre, Comisia a constatat că, în orice caz, în lipsa urmăririi penale a persoanelor care fac obiectul unei vizite la domiciliu în temeiul articolului L. 16 B din Cartea privind procedurile fiscale nu au acces la un astfel de control și, prin urmare, a concluzionat că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Curtea constată că guvernul precizează că, în cazul în care recunoașterea competenței instanței administrative de a se pronunța cu privire la hotărârea cu privire la executarea vizitelor la domiciliu a putut face obiectul unor obligații din partea anumitor instanțe după hotărârile Curții de Casație din 30 noiembrie 1999 și 11 decembrie 2002, această problemă a fost soluționată definitiv de către Consiliul de Stat, instanța supremă a ordinii administrative, în Tribunalul din Winkler din 10 mai 2007 (a se vedea dreptul și practica internă relevante), înainte de introducerea de către reclamant a acțiunii sale în fața instanței administrative, pe care a prezentat-o la 20 iulie 2007. Ravon și altele menționate anterior, în prezenta cauză, Curtea arată că a existat o procedură ulterioară, care ar putea să se pronunțe cu privire la regularitatea vizitei la domiciliu : La 20 iulie 2007, recurenta a sesizat Tribunalul Administrativ din Grenoble în urma redresării fiscale care a făcut obiectul acesteia, care se bazează cel puțin parțial pe documente sesizate în cursul vizitelor în litigiu. În cadrul acestei acțiuni în litigiu, recurenta ar fi putut și chiar ar fi trebuit să ridice motivul întemeiat în mod direct pe operațiunile de vizită și de sechestrare la sediul său, lucru pe care nu l-a făcut. În acest sens, ar trebui subliniat importanța pe care Curtea o acordă caracterului subsidiar al mecanismului Convenției și necesitatea de a permite autorităților naționale să examineze în ce privește încălcarea unui drept protejat prin convenție și, dacă este cazul, să soluționeze această încălcare înainte ca Curtea să fie sesizată (Kudła c. Polonia [GC], 30210/96, § 152, CEDO 2000-XI) Cererea trebuie, prin urmare, respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 § 1 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Prezident
de la requête n
o
43387/05
présentée par SA LPG FINANCE INDUSTRIE
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 19 mai 2009 en une chambre composée de
:
Peer Lorenzen,
président,
Rait Maruste,
Jean-Paul Costa,
Karel Jungwiert,
Renate Jaeger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
Zdravka Kalaydjieva,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 1er décembre 2005,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, la LPG Finance Industrie, est une société anonyme ayant son siège social à Valence. Elle est représentée devant la Cour par M
e
P.
Spinosi, avocat au Conseil d’Etat et à la Cour de cassation. Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
Les opérations de visite et de saisie et la procédure judiciaire y relative
La requérante est à la tête d’un groupe fiscalement intégré au sens des articles 223 A et suivants du code général des impôts dont fait partie la société S.A. LPG Systems et dont elle partage les locaux sur un même ensemble industriel, sis du 16 au 36 rue du docteur Abel à Valence. Le personnel de direction de la requérante est le même que celui de la S.A. LPG Systems. Cette dernière est détenue par l’intermédiaire de la requérante, à hauteur de 33,33% par M. et Mme L.P.G., le restant étant la propriété de la fille de ceux-ci.
Soupçonnant la société S.A. LPG Systems de majorer ses charges par comptabilisation de dépenses non exposées, l’inspection des impôts déposa, le 23 juillet 2003, auprès du tribunal de grande instance de Valence, une requête tendant à engager une procédure de visite et de saisie sur le fondement de l’article L.16-B du Livre des procédures fiscales.
Par une ordonnance du même jour, le juge des libertés et de la détention autorisa la visite des locaux suivants
:
– locaux et dépendances, sis 7 avenue de la gare à Montéléger, susceptibles d’être occupés par M. ou Mme L.P.G
;
– locaux et dépendances, sis 16, 18, 26, 28, 30 et 36 du docteur Abel à Valence, susceptibles d’être occupés par les sociétés LPG Systems et/ou LPG Finance Industrie et/ou LPG Technologies et/ou LPG Design Development et/ou SCI LPG Investissements et/ou SCI Immobilière Guitay
;
– locaux et dépendances, sis 5 rue Ravaud à Montélimar, susceptibles d’être occupés par M. ou Mme B.L.C.
Le 24 juillet 2003, les agents de l’administration fiscale, accompagnés d’un officier de police judiciaire, se présentèrent dans les locaux de la société
LPG Systems. En l’absence du directeur général, l’ordonnance fut notifiée au directeur administratif et financier de la société. Il résulte du procès-verbal de saisies que fut visité et perquisitionné le bureau de
B.L.C., le directeur juridique de la requérante, qui loue à la société LPG Systems des locaux au 30, rue du docteur Abel.
A une date non précisée en 2003, les sociétés visées ainsi que M. L.P.G. et M. B.L.C. se pourvurent en cassation contre l’ordonnance du juge des libertés et de la détention du 23 juillet 2003.
Parallèlement, faute de s’être vu notifier l’ordonnance du 23 juillet 2003, la requérante saisit le juge des libertés et de la détention, aux fins de voir annuler les saisies pratiquées dans ses locaux. Elle faisait valoir que, faute de notification de l’ordonnance à son égard, ce juge restait compétent pour apprécier la régularité des mesures qu’il avait lui-même ordonnées.
Par une décision du 17 décembre 2004, le juge des libertés et de la détention déclara irrecevable la demande introduite par la requérante contre la Direction générale des impôts, en raison de son incompétence pour connaître de la régularité des saisies et perquisitions qu’il avait ordonnées. Il affirma que l’ordonnance délivrée sur le fondement de l’article L.16-B n’était susceptible que d’un recours en cassation et qu’en droit, les pouvoirs du juge ayant autorisé la mesure étaient de contrôler des opérations autorisées pendant la durée de celles-ci. La mission du juge prenait fin avec celles des opérations matérielles, lors de la remise du procès-verbal et de l’inventaire à l’occupant des lieux ou à son représentant, le contentieux postérieur revenant à l’autorité de décision compétente pour connaître des suites de l’opération autorisée.
Le juge releva que la société requérante soutenait qu’elle était recevable notamment en raison du défaut d’opposabilité de la mesure qui ne lui avait jamais été signifiée. Toutefois, il précisa que cette défense supposait l’examen
a posteriori
de la procédure et que procéder ainsi constituait un abus de pouvoir au préjudice de la juridiction compétente pour connaître des suites de cette procédure.
Le juge conclut que l’équité permettait d’accorder au défendeur une indemnité de 2
000 euros (EUR) sur le fondement des frais non répétibles et non compris dans les dépens, notamment sur le constat que cette jurisprudence était constante et connue du demandeur.
La requérante se pourvut en cassation contre cette décision. Elle se prévalait des articles 6 et 13 de la Convention. Elle soutenait, en outre, que faute pour elle d’avoir reçu la notification de l’ordonnance autorisant les visites et saisies dans ses locaux et, partant, faute de s’être fait remettre la copie du procès-verbal de l’inventaire, l’ouverture comme la clôture de la visite domiciliaire ne pouvaient lui être opposées.
Le 1
er
juin 2005, la chambre criminelle de la Cour de cassation rejeta le pourvoi. Elle releva qu’il résultait du procès-verbal de visite et de saisies, établi le 24 juillet 2003 lors de l’intervention de l’administration, que le représentant de l’occupant des lieux avait régulièrement reçu notification de l’ordonnance rendue le 23
juillet
2003 par le juge des libertés et de la détention et qu’il n’avait élevé aucune objection lorsqu’avaient été visités des locaux qui auraient été sous-loués par la société LPG Systems à la société LPG Finance Industrie. Ainsi, le juge avait, à bon droit, déclaré irrecevable la requête de celle-ci. Les dispositions de l’article L.16-B du livre des procédures fiscales ne contrevenaient pas à celles des articles 6 et 13 de la Convention, dès lors que le droit à un procès équitable et à un recours effectif était garanti tant par l’intervention du juge qui vérifiait le bien fondé de la requête de l’administration que par le contrôle de la Cour de cassation. Elles ne contrevenaient pas non plus à celles de l’article 8 de la Convention, dès lors que ces dispositions assuraient la conciliation du principe de la liberté individuelle et des nécessités de la lutte contre la fraude fiscale.
2.
Le redressement fiscal et la procédure judiciaire y relative
La vérification de la comptabilité de la société LPG Systems, engagée avant les opérations de visite et de saisie et poursuivie après, donna lieu à l’encontre de LPG Finance Industrie, le 9
décembre 2003, à une notification de redressement pour les années vérifiées (1999 à 2001). Les cotisations supplémentaires à l’impôt sur les sociétés en résultant furent mises en recouvrement par un avis du 21
novembre 2006 pour un montant de 3
120
371 EUR au titre des années 1999 à 2001. Ces impositions furent partiellement contestées par la requérante qui introduisit, en sa qualité de redevable légal de l’impôt sur les sociétés, deux réclamations contentieuses respectivement les 22 décembre 2005 et 8 décembre 2006.
A la suite du rejet de ces réclamations par l’administration fiscale le 25
mai 2007, la requérante introduisit, en sa qualité de société tête du groupe fiscalement intégré, une requête introductive d’instance devant le tribunal administratif de Grenoble, enregistrée au greffe le 20 juillet 2007, actuellement pendante.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Pour les indications sur le droit pertinent, il est renvoyé au paragraphe 12 de l’arrêt
Ravon et autres c. France
(n
o
18497/03, 21 février 2008) qui cite notamment l’article L.16-B du livre des procédures fiscales.
La Cour de cassation considérait que le contrôle du président du tribunal de grande instance sur les visites domiciliaires qu’il avait autorisées, en application de cette disposition, s’étendait à la contestation de la régularité des opérations de visite et de saisie une fois celles-ci achevées (Cass.
Ch.
mixte 15 décembre 1988, n
o
Maene
: RFJE 3/89 n
o
328). Par deux arrêts du 30 novembre 1999 (n
o
, Sté Bec frères
, et n
o
Sté Sogea
), sa chambre commerciale a conclu – dans le contexte de l’application d’un texte comparable à l’article L. 16 B précité – que la mission du juge compétent pour délivrer l’autorisation de visite et saisies domiciliaires prend fin avec les opérations, lors de la remise de la copie du procès-verbal et de l’inventaire à l’occupant des lieux ou à son représentant
; le juge ne peut donc connaître
a posteriori
d’une éventuelle irrégularité entachant ces opérations, une telle contestation relevant du contentieux dont peuvent être saisies les juridictions appelées à statuer sur les poursuites éventuellement engagées sur le fondement des documents appréhendés.
S’agissant spécifiquement de l’article L. 16 B du livre des procédures fiscales, cette nouvelle jurisprudence fut confirmée par la chambre criminelle de la Cour de cassation dans un arrêt rendu le 11
décembre
2002 dans l’affaire Ravon en ces termes
:
«
(...)
Attendu que, selon l’article L. 16 B du livre des procédures fiscales, la mission du juge chargé de contrôler l’exécution d’une visite domiciliaire, prend fin avec les opérations autorisées
; qu’il ne peut être saisi a posteriori d’une éventuelle irrégularité affectant ces opérations, une telle contestation relevant du contentieux dont peuvent être saisies les juridictions appelées à statuer sur les poursuites éventuellement engagées sur le fondement des documents appréhendés
;
(...)
»
Par un arrêt du 10 mai 2007 dans l’affaire Winkler, le Conseil d’Etat jugea ainsi
:
«
(...) eu égard à l’office qui est le sien et en l’état de la jurisprudence du juge judiciaire relative à l’application des dispositions de l’article L. 16 B du livre des procédures fiscales, le juge des référés n’a pas, contrairement à ce que soutient le ministre, commis d’erreur de droit à se reconnaître compétent pour connaître de la régularité de la visite domiciliaire ainsi ordonnée et à juger qu’était opérant devant le juge de l’impôt et propre à créer, en l’état de l’instruction, un doute sérieux quant à la régularité de la procédure d’imposition le moyen invoqué par Mme Winkler, tiré de ce que cette visite domiciliaire, effectuée (...) par l’administration fiscale, était irrégulière en raison de l’absence du contribuable concerné et des témoins prévus par le III de l’article L. 16 B précité, dès lors qu’il n’est pas contesté que la procédure de taxation d’office qui a conduit aux compléments d’impositions en litige était fondée, au moins en partie, sur des documents saisis au cours de cette visite.
»
Invoquant les articles 6, 8 et 13 de la Convention, la requérante se plaint des visites et saisies dont elle a fait l’objet en application de l’article L. 16-B du Livre des procédures fiscales.
La requérante se plaint de ce qu’elle n’a pas eu accès à un recours effectif pour contester la régularité des visites et saisies domiciliaires dont elle a fait l’objet en application de l’article L. 16-B du livre des procédures fiscales. Elle invoque l’article 6
§
1 de la Convention ainsi que l’article 13 combiné avec l’article 8, ces dispositions étant libellées comme suit
:
Article 6 §
1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Article 13
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
Article 8
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.
2.
Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien-être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.
»
A titre principal, le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes par la requérante. Etant à la tête d’un groupe fiscalement intégré et, à ce titre, redevable légal de l’impôt sur les sociétés, la requérante a introduit les réclamations contentieuses des 22 décembre 2005 et 8
décembre 2006 et ensuite un recours devant le tribunal administratif de Grenoble, en date du 20 juillet 2007. Or, à aucun moment dans ce recours la requérante n’a contesté la régularité des opérations de visite et de saisie effectuées dans ses bureaux et qui ont été intégrées à la procédure de redressement engagée à l’encontre de la société LPG Systems.
La requérante ne présente pas d’observations à cet égard.
Dans l’arrêt
Ravon et autres
précité (§§ 28-35), la Cour a précisé qu’ en matière de visite domiciliaire, les personnes concernées doivent pouvoir obtenir un contrôle juridictionnel effectif, en fait comme en droit, de la régularité de la décision prescrivant la visite ainsi que, le cas échéant, des mesures prises sur son fondement
; le ou les recours disponibles doivent permettre, en cas de constat d’irrégularité, soit de prévenir la survenance de l’opération, soit, dans l’hypothèse où une opération jugée irrégulière a déjà eu lieu, de fournir à l’intéressé un redressement approprié. Dans ce même arrêt, elle a constaté que – en tous cas en l’absence de poursuites subséquentes – les personnes faisant l’objet d’une visite domiciliaire sur le fondement de l’article L. 16 B du livre des procédures fiscales n’ont pas accès à un tel contrôle. Elle a en conséquence conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
La Cour note que le Gouvernement précise que si la reconnaissance de la compétence du juge administratif pour statuer sur le contentieux de l’exécution des visites domiciliaires a pu faire l’objet d’hésitations de la part de certaines juridictions après les arrêts de la Cour de cassation des 30
novembre 1999 et 11 décembre 2002, cette question a été définitivement réglée par le Conseil d’Etat, juridiction suprême de l’ordre administratif, dans l’arrêt Winkler du 10 mai 2007 (voir «
Le droit et la pratique internes pertinents
»), avant l’introduction par la requérante de son recours devant le tribunal administratif, qu’elle a présentée le 20 juillet 2007.
Or, à la différence de l’affaire
Ravon et autres
précitée, dans la présente affaire, la Cour relève qu’il y a eu une procédure subséquente, susceptible de statuer sur la régularité de la visite domiciliaire
: le 20 juillet 2007, la requérante a saisi le tribunal administratif de Grenoble à la suite du redressement fiscal dont elle a fait l’objet, lequel est fondé au moins en partie sur des documents saisis au cours des visites en litige. La requérante aurait pu et même dû, dans le cadre de ce recours contentieux, soulever le moyen tiré de l’irrégularité alléguée des opérations de visite et de saisie dans ses locaux, ce qu’elle a omis de faire. Il convient à cet égard de souligner l’importance que la Cour attache au caractère subsidiaire du mécanisme de la Convention et la nécessité de permettre aux autorités nationales d’examiner le grief concernant la violation d’un droit protégé par la Convention et, le cas échéant, de redresser cette violation avant que la Cour n’en soit saisie (
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
La requête doit en conséquence être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Greffière
Président