Societe Internationale de Reglement împotriva Franței

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 52149/08 prezentată de Societatea Internațională DE REGULAMENT împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 9 noiembrie 2010 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Renate Jaeger, Jean-Paul Costa, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva; Ganna Yudkivska, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 octombrie 2008, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Recurenta, societatea internațională de decontare, este o persoană juridică de drept francez al cărei sediu social se află la Paris.

Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Bouthors, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Guvernul francez ( E. Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 octombrie 2005, Autoritatea pentru piețele financiare ( La 24 aprilie 2006, suspectând că reclamanta a comis încălcări ale Codului monetar și financiar, la data de 24 aprilie 2006, laMAMF îl sesizează pe președintele Tribunalului de Mare Instanță din Paris cu privire la o cale de atac cu privire la punerea în aplicare a dreptului său de vizită și de sechestru prevăzut la articolul L. 621-12 din Codul monetar și financiar.

Printr-o ordonanță din aceeași zi, judecătorul l-a autorizat pe AMF să efectueze vizite și confiscări în spațiile profesionale ocupate de reclamantă. Vizitele au avut loc la 28 aprilie 2006. La 4 mai 2006, recurenta s-a ocupat de casarea împotriva ordonanței din 24 aprilie 2006, invocând articolele 6, 8 și 13 din convenție, pentru a susține că instanța nu a exercitat în mod efectiv controlul asupra meritelor cererii prezentate de către tribunal. Prin hotărârea din 16 aprilie 2008, Curtea de Casație și-a respins recursul. Guvernanța precizează că nu s-a inițiat nicio procedură de sancționare împotriva reclamantei la sfârșitul anchetei și că aceasta ar fi în lichidare.

Dreptul intern relevant Extragerile relevante din art. L. 621-12 din Codul Monetar și financiar, așa cum este în vigoare la momentul respectiv, se citesc după cum urmează Pentru căutarea infracțiunilor definite la art. L. 465-1 și L. 465-2, președintele Tribunalului de Mare Instanță în jurisdicția căruia se află sediul care urmează să fie vizitat poate, la cererea motivată a secretarului general al Autorității pentru valori mobiliare și piețe, să autorizeze anchetatorii din cadrul Autorității să efectueze vizite în orice loc, precum și să sesizeze documentele.

În cazul în care o persoană fizică sau juridică este o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană sau o persoană fizică ori juridică, o persoană fizică sau juridică, o entitate sau o entitate sau o entitate, o persoană fizică sau orice persoană sau orice persoană fizică, o persoană fizică sau un organism sau orice persoană fizică,

o persoană fizică sau orice persoană sau orice persoană fizică ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori orice organism ori organism ori organism ori orice organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori orice organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori

organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori organism ori Judecătorul trebuie să verifice dacă cererea de autorizare care îi este prezentată este întemeiată; această cerere trebuie să cuprindă toate informațiile aflate în posesia Autorității de natură să justifice vizita.

El desemnează ofițerul de poliție judiciară însărcinat să asiste la aceste operațiuni și să îl țină la curent cu desfășurarea lor. (...) Această dispoziție a fost modificată prin ordonanța n 2009-233 din 26 februarie 2009 de reformare a căilor de atac împotriva vizitelor la domiciliu și a confiscărilor efectuate de Autoritatea pentru valori mobiliare și piețe. Aceasta prevede că persoanele care au făcut obiectul unei vizite la domiciliu în temeiul acestei dispoziții pot interjera apelul instanței pentru libertăți și detenție care a autorizat vizitele și contesta, a posteriori , desfășurarea operațiunilor în fața primului președinte al instanței de judecată.

L 621-12 din Codul monetar și financiar pentru care procesul-verbal (...) a fost predat sau primit înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, o cale de atac împotriva ordonanței (...), chiar dacă această ordonanță a făcut obiectul unui recurs care a avut loc la data respectivă la o decizie de respingere a instanței de Casație, sau o cale de atac împotriva modalităților de executare a acesteia poate fi formulată în fața primului președinte al Tribunalului de apel în următoarele cazuri: (a) În cazul în care procedurile de vizită și de sechestru au fost efectuate pe parcursul celor trei ani care preced intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe și nu au condus la inițierea unei proceduri de sancțiune prevăzute în art. L. 621-15 din Codul Monetar și financiar; (...) în cazurile enumerate la 1 , Autoritatea pentru valori mobiliare și piețe informează persoanele vizate de ordonanță sau de operațiunile de vizită și de sechestru cu privire la existența unor astfel de căi de atac și cu privire la termenul de două luni de la primirea acestor informații pentru a face recurs, dacă este cazul, la ordonanță sau pentru a introduce o cale de atac împotriva operațiunilor de vizită sau de sechestru.

În absența informațiilor din partea administrației, aceste persoane pot exercita această acțiune fără condiții de timp. (...) GRIFS Invocând art. 6 alin. (1), 8 și 13 din Convenție și … 18497/03, 21 februarie 2008), recurenta susține că a făcut obiectul unei ingerințe în dreptul său de a-și respecta domiciliul fără a beneficia de un control jurisdicțional anterior efectiv, nici de un acces util la instanța de Casație în cadrul controlului a posteriori aceasta susține că nu a reușit să obțină nici controlul efectiv al legalității și necesității de autorizare quotă, nici nu poate fi nici măcar asigurată că elementele aduse judecătorului de către Autoritatea pentru valori mobiliare și piețe au făcut obiectul unei examinări reale, în timp ce interesele în prezența acestora necesitau un control real al măsurii de ingerență criticată.

ÎN DREPT Recurenta denunță o încălcare a art. 6, 8 și 13 din Convenție, ale cărei dispoziții relevante sunt formulate după cum urmează art. 6 Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și familiale, a domiciliului și a corespondenței. O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări.

art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 1. Teze ale părților Cu titlu principal, pe baza jurisprudenței Curții, guvernul susține că, de la intrarea în vigoare a ordonanței din 26 februarie 2009, ordonanțele care autorizează vizitele și confiscările pot face obiectul unui recurs, iar părțile interesate pot sesiza, a posteriori, primul președinte al Curții cu privire la o acțiune împotriva desfășurarii acestor operațiuni. Recurenta consideră că guvernul nu-l poate reproșa că nu a sesizat instanța de apel în cadrul unor dispoziții ulterioare datei de la care a fost introdusă cererea.

Aceasta adaugă că, la hotărârea Curții de Casație din 16 aprilie 2008, se pronunță un refuz clar de a aplica principiile care decurg din hotărârea Curții în cauza Ravon Ca răspuns, guvernul susține că noile dispoziții care decurg din ordonanță au drept scop tocmai să tragă consecințele, în dreptul financiar și cu efect retroactiv, ale încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenția constatată de Curte în hotărârea Ravon , și aceasta în conformitate cu principiul subsidiarității. 2.Evaluarea Curții amintește în cazul în care, la fel ca în cazul de față, la art. 6 alineatul (1) din Convenția privind protecția datelor, acesta constituie o lex specialis în raport cu articolul: cerințele sale, care implică întreaga gamă de garanții specifice procedurilor judiciare, sunt mai stricte decât cele prevăzute la art. 13, care se găsesc absorbite de acestea (a se vedea, de exemplu, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 146, CEDH 2000-XI).

Pe de altă parte, în cazul în care nu este exclus faptul că art. 8 din Convenție implică respectarea unor cerințe procedurale, Curtea consideră că inima Ö Õ reclamantului are legătură cu accesul la o cale de atac eficientă pentru a contesta regularitatea vizitelor și a confiscărilor de domiciliu pe care le-au făcut.

Prin urmare, este necesar să se examineze numai domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) și, prin urmare, să se verifice dacă reclamanții au acces la o instanță judecătorească, astfel încât să se obțină, la sfârșitul unei proceduri care îndeplinește cerințele acestei dispoziții, o decizie cu privire la aceasta (Ravonul menționat anterior, § 27, Kandler și alții c. Franța, nr. 18659/05, § 25, 18 septembrie 2008 și Société c. Franța , n 2058/04 , § 25, 20 noiembrie 2008). Curtea constată că reclamanta se plânge că nu a beneficiat de un control jurisdicțional efectiv al regularității și al temeiniciei ordonanței care autorizează operațiunile de vizită și sesizate.

În Hotărârea Ravon și alte hotărâri judecătorești (Ravon , citată anterior, § 35, Société IFB , citată anterior, § 26, Maschino c. Franța, n 10447/03, § 22, 16 octombrie 2008 și Kandler, citată anterior, punctul 26), Curtea a statuat că, în ceea ce privește vizita la domiciliu, persoanele vizate trebuie să poată obține un control jurisdicțional efectiv, de fapt și în drept, al regularității deciziei de prescriere a vizitei, precum și, dacă este cazul, al măsurilor luate pe baza acesteia. ; recursul sau acțiunile disponibile trebuie să permită, în caz de constatare a culpei, fie să prevină eschivarea operațiunii, fie, în cazul în care o operațiune considerată neregulamentară a avut deja loc, să furnizeze o recuperare corespunzătoare.

În speță, Curtea arată că, în conformitate cu regimul prevăzut la articolul L. 621 12 din Codul monetar și financiar mai exact decât cel prevăzut la articolul L. 16 B din Cartea de proceduri fiscale, recurenta nu a putut introduce un recurs în casație pentru a contesta regularitatea ordonanței din 24 aprilie 2006 și că, ca urmare a operațiunilor de vizită și de executare, la Cu toate acestea, în februarie 2009, o ordonanță a reformat sistemul de control al operațiunilor de vizită și de sechestru efectuate în conformitate cu art. 621 12 din Codul menționat anterior și a oferit noi căi de atac (a se vedea dreptul intern relevant (a se vedea mai sus). Prin urmare, sarcina Curții este de a examina dacă aceste noi căi de atac deschise după introducerea cererii au permis accesul la o instanță și, astfel, au îndeplinit cerințele art. 6 din Convenție.

Curtea arată că acțiunea exercitată în fața primului președinte al instanței de recurs permite părților interesate să conteste, în drept și în fapt, regularitatea și temeinicia ordonanței judecătorului libertăților și detenției care permite vizita la domiciliu și confiscarea, precum și desfășurarea operațiunilor, asigurându-le astfel un control jurisdicțional efectiv al regularității ordonanței care îndeplinește cerințele articolului 6 alin. (1) din Convenție. În consecință, Curtea consideră justificată o excepție de la principiul general conform căruia condiția de epuizare a căilor de atac interne trebuie să fie apreciată în momentul introducerii cererii. Curtea constată, la rândul său, din partea guvernului, că reclamanta nu a fost informată de către autorități cu privire la noile căi de atac deschise prin ordonanța din 26 În februarie 2009 și în lipsa unei astfel de informaii, aceasta ar avea în continuare posibilitatea de a exercita aceste aciuni.

Cu toate acestea, reclamanta nu menionează că a făcut sau are dreptul de a face acest lucru. Prin urmare, Curtea consideră că reclamanta, care este în măsură să exercite o astfel de aciune, nu se poate declara victimă a unui defect de acces la o instană. Aceasta înseamnă că cererea este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în conformitate cu articolele 34, 35 § 3 și 4 . Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 52149/08 présentée par la SOCIÉTÉ INTERNATIONALE DE RÈGLEMENT contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 9 novembre 2010 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Renate Jaeger, Jean-Paul Costa, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, Ganna Yudkivska, juges, et de Claudia Westerdiek, greffière de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 16 octobre 2008, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, la société internationale de règlement, est une personne morale de droit français dont le siège social se trouve à Paris.

Elle est représentée devant la Cour par M e Bouthors, avocat au Conseil d’Etat et à la Cour de cassation. Le gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me E. Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 3 octobre 2005, l’Autorité des marchés financiers (« AMF ») ouvrit une enquête « sur le marché du titre SCOR ». Le 24 avril 2006, soupçonnant la requérante d’avoir commis des infractions au code monétaire et financier, l’AMF saisit le président du tribunal de grande instance de Paris d’une requête tendant à la mise en œuvre de son droit de visite et de saisie prévu à l’article L. 621-12 du code monétaire et financier.

Par une ordonnance du même jour, le juge autorisa l’AMF à procéder à des visites et saisies dans les locaux professionnels occupés par la requérante. Les visites eurent lieu le 28 avril 2006. Des documents furent saisis. Le 4 mai 2006, la requérante se pourvut en cassation contre l’ordonnance du 24 avril 2006 en invoquant les articles 6, 8 et 13 de la Convention, pour faire valoir que le juge n’avait pas réellement exercé son contrôle sur les mérites de la requête présentée par l’AMF. Par un arrêt du 16 avril 2008, la Cour de cassation rejeta son pourvoi. Le Gouvernement indique que l’AMF n’a engagé aucune procédure de sanction à l’égard de la requérante à l’issue de l’enquête et que celle-ci serait en liquidation.

B. Le droit interne pertinent Les extraits pertinents de l’article L. 621-12 du code monétaire et financier tel qu’en vigueur à l’époque des faits se lisent comme suit : « Pour la recherche des infractions définies aux articles L. 465-1 et L. 465-2, le président du tribunal de grande instance dans le ressort duquel sont situés les locaux à visiter peut, sur demande motivée du secrétaire général de l’Autorité des marchés financiers, autoriser les enquêteurs de l’Autorité à effectuer des visites en tous lieux ainsi qu’à procéder à la saisie de documents. L’ordonnance n’est susceptible que d’un pourvoi en cassation selon les règles prévues par le code de procédure pénale ; ce pourvoi n’est pas suspensif.

Le juge doit vérifier que la demande d’autorisation qui lui est soumise est fondée ; cette demande doit comporter tous les éléments d’information en possession de l’Autorité de nature à justifier la visite. Il désigne l’officier de police judiciaire chargé d’assister à ces opérations et de le tenir informé de leur déroulement. (...) » Cette disposition a été modifiée par l’ordonnance n o 2009-233 du 26 février 2009 réformant les voies de recours contre les visites domiciliaires et les saisies de l’Autorité des marchés financiers. Elle prévoit que les individus ayant fait l’objet d’une visite domiciliaire en application de cette disposition peuvent interjeter appel de l’ordonnance du juge des libertés et de la détention ayant autorisé les visites et contester, a posteriori , le déroulement des opérations devant le premier président de la cour d’appel.

L’ordonnance prévoit un dispositif transitoire, applicable en l’espèce : « II.-Dispositions transitoires : 1 o Pour les procédures de visite et de saisie prévues à l’article L. 621-12 du code monétaire et financier pour lesquelles le procès-verbal (...) a été remis ou réceptionné antérieurement à la date d’entrée en vigueur de la présente ordonnance, un recours contre l’ordonnance (...), alors même que cette ordonnance a fait l’objet d’un pourvoi ayant donné lieu à cette date à une décision de rejet du juge de cassation, ou un recours contre les modalités de son exécution peut être formé devant le premier président de la cour d’appel dans les cas suivants : a) Lorsque les procédures de visite et de saisie ont été réalisées durant les trois années qui précèdent l’entrée en vigueur de la présente ordonnance et n’ont pas donné lieu à l’ouverture d’une procédure de sanction prévue à l’article L. 621-15 du code monétaire et financier ; (...) 2 o Dans les cas énumérés au 1 o , l’Autorité des marchés financiers informe les personnes concernées par l’ordonnance ou par les opérations de visite et de saisie de l’existence de ces voies de recours et du délai de deux mois ouvert à compter de la réception de cette information pour, le cas échéant, faire appel de l’ordonnance ou former un recours contre les opérations de visite ou de saisie.

En l’absence d’information de la part de l’administration, ces personnes peuvent exercer cet appel ou ce recours sans condition de délai. (...) GRIEFS Invoquant les articles 6 § 1, 8 et 13 de la Convention et s’appuyant sur l’arrêt Ravon et autres c. France (n o 18497/03, 21 février 2008), la requérante soutient qu’elle a fait l’objet d’une ingérence dans son droit au respect de son domicile sans bénéficier d’un contrôle juridictionnel préalable effectif, ni d’un accès utile au juge de cassation dans le cadre du contrôle a posteriori de l’ingérence litigieuse. Elle fait valoir qu’elle n’a pu ni obtenir que soient réellement contrôlées la légalité et la nécessité de l’autorisation querellée, ni même être assurée que les éléments apportés au juge par l’Autorité des marchés financiers aient fait l’objet d’un réel examen, alors que les intérêts en présence nécessitaient un véritable contrôle à la mesure de l’ingérence critiquée.

EN DROIT La requérante dénonce une violation des articles 6, 8 et 13 de la Convention, dont les dispositions pertinentes sont libellées comme suit : Article 6 « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Article 8 « 1. Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.

2. Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien-être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. » Article 13 « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

» 1. Thèses des parties A titre principal, s’appuyant sur la jurisprudence de la Cour, le Gouvernement fait valoir que depuis l’entrée en vigueur de l’ordonnance du 26 février 2009, les ordonnances autorisant les visites et les saisies peuvent faire l’objet d’un appel, et les intéressés peuvent saisir, a posteriori , le premier président de la cour d’appel d’un recours contre le déroulement de ces opérations. La requérante estime que le Gouvernement ne peut lui reprocher de n’avoir pas saisi la juridiction d’appel dans le cadre de dispositions postérieures à la date d’introduction de la requête.

Elle ajoute que l’arrêt de la Cour de cassation du 16 avril 2008 marque un net refus d’appliquer les principes issus de l’arrêt de la Cour dans l’affaire Ravon . En réplique, le Gouvernement fait valoir que les nouvelles dispositions issues de l’ordonnance avaient précisément pour objet de tirer les conséquences, en droit financier et avec effet rétroactif, de la violation de l’article 6 § 1 de la Convention constatée par la Cour dans l’arrêt Ravon , et ce conformément au principe de subsidiarité. 2. Appréciation de la Cour La Cour rappelle que lorsque, comme en l’espèce, l’article 6 § 1 de la Convention s’applique, il constitue une lex specialis par rapport à l’article 13 : ses exigences, qui impliquent toute la panoplie des garanties propres aux procédures judiciaires, sont plus strictes que celles de l’article 13, qui se trouvent absorbées par elles (voir, par exemple, Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 146, CEDH 2000-XI).

Par ailleurs, s’il n’est pas exclu que l’article 8 de la Convention engendre le respect d’exigences procédurales, la Cour considère que le cœur du grief des requérants a trait à l’accès à un recours effectif pour contester la régularité des visites et saisies domiciliaires dont ils ont fait l’objet. Il y a lieu en conséquence d’examiner le grief sur le terrain de l’article 6 § 1 uniquement, et donc de vérifier si les requérants avaient accès à un « tribunal » pour obtenir, à l’issue d’une procédure répondant aux exigences de cette disposition, une décision sur leur « contestation » ( Ravon , précité, § 27, Kandler et autres c. France , n o 18659/05, § 25, 18 septembre 2008, et Société IFB c. France , n o 2058/04, § 25, 20 novembre 2008). La Cour constate que la requérante se plaint de n’avoir pas bénéficié d’un contrôle juridictionnel effectif de la régularité et du bien-fondé de l’ordonnance autorisant les opérations de visite et saisie.

Dans l’arrêt Ravon et d’autres arrêts subséquents ( Ravon , précité, §§ 28 ‑ 35, Société IFB , précité, § 26, Maschino c. France , n o 10447/03, § 22, 16 octobre 2008, et Kandler , précité, § 26), la Cour a jugé qu’en matière de visite domiciliaire, les personnes concernées doivent pouvoir obtenir un contrôle juridictionnel effectif, en fait comme en droit, de la régularité de la décision prescrivant la visite ainsi que, le cas échéant, des mesures prises sur son fondement ; le ou les recours disponibles doivent permettre, en cas de constat d’irrégularité, soit de prévenir la survenance de l’opération, soit, dans l’hypothèse où une opération jugée irrégulière a déjà eu lieu, de fournir à l’intéressé un redressement approprié.

En l’espèce, la Cour relève que, selon le régime prévu à l’article L. 621 ‑ 12 du code monétaire et financier – identique à celui fixé à l’article L. 16 B du livre des procédures fiscales –, la requérante n’a pu former qu’un pourvoi en cassation pour contester la régularité de l’ordonnance du 24 avril 2006 et que, à la suite des opérations de visite et saisie, l’AMF n’a engagé aucune procédure de sanction à son égard. Cependant, il convient de relever qu’en février 2009, une ordonnance a réformé le système de contrôle des opérations de visite et de saisie exécutées en application de l’article L. 621 ‑ 12 du code précité et offert de nouvelles voies de recours (voir « Le droit interne pertinent » ci-dessus).

La tâche de la Cour est donc d’examiner si ces nouvelles voies de recours ouvertes après l’introduction de la requête donnaient accès à un tribunal et répondaient ainsi aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention. La Cour relève que le recours exercé devant le premier président de la cour d’appel permet aux intéressés de contester, en droit et en fait, la régularité et le bien-fondé de l’ordonnance du juge des libertés et de la détention autorisant la visite domiciliaire et la saisie, ainsi que le déroulement des opérations, leur garantissant ainsi un contrôle juridictionnel effectif de la régularité de l’ordonnance répondant aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention. En conséquence, la Cour estime justifiée une exception au principe général selon lequel la condition d’épuisement des voies de recours internes doit être appréciée au moment de l’introduction de la requête.

La Cour constate, à l’instar du Gouvernement, que la requérante n’a pas été informée par les autorités des nouvelles voies de recours ouvertes par l’ordonnance du 26 février 2009 et qu’en l’absence d’une telle information, elle aurait toujours la possibilité d’exercer ces recours. La requérante n’indique cependant pas l’avoir fait ou avoir l’intention de le faire. Partant, la Cour considère que la requérante, qui est en mesure d’exercer un tel recours, ne saurait se prétendre victime d’un défaut d’accès à un tribunal. Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application des articles 34, 35 §§ 3 et 4 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable.

Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président