CtEDO 12.10.2010 Auto

SARL COMPTOIR AIXOIS DES VIANDES c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
12.10.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
SARL COMPTOIR AIXOIS DES VIANDES c. FRANCE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 19863/08 prezentate de SARL COMPTOIR AIXOIS împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 12 octombrie 2010 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Renate Jaeger, Jean-Paul Costa, Rait Maruste, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Ganna Yudkivska; judecători și ale Claudiei Westerdiek, graffière de section, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 aprilie 2008, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Recurenta, societatea cu răspundere limitată (SARL) Compoter Aixois des des des deuces, este o societate franceză, cu sediul la Aix Provence. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul V. Delaporte, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Guvernul francez ( Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamanta desfășoară o activitate comercială cu ridicata de carne de vită și mânzat. Constatând deficiențe în declarațiile sale fiscale, administrația impozitelor a efectuat diverse investigații cu privire la aceasta. La 13 decembrie 2006, aceasta a adresat o cerere judecătorului pentru libertăți și deținerea instanței de mare instanță din Aix-en-Provence, care intenționa să inițieze o procedură de vizită la domiciliu și de sechestrare în temeiul articolului 16 B din cartea de proceduri fiscale. Pentru a justifica această cerere, administrația a întocmit mai multe documente contabile referitoare la societatea reclamantă sau la societățile care desfășoară activități identice. Printr-o ordonanță de 14 pagini emisă în aceeași zi, judecătorul pentru libertăți și detenție a autorizat vizita a șapte locali care puteau fi ocupați de societatea reclamantă. Rețea se baza în principal pe un proces-verbal întocmit de Hotărârea Regională a Concurenței, Consumului și Represiunii Fraudelor (DRCRF), care relevă anomaliile care apar în cadrul societății reclamante, în special în ceea ce privește ținerea evidențelor obligatorii și facturarea. Suspectând o reducere a cifrei de afaceri a recurentei, judecătorul a autorizat douăzeci și patru de agenți ai impozitelor și șapte ofițeri ai poliției judiciare numiți să efectueze vizitele și confiscările necesare pentru căutarea dovezii faptelor presupuse în șapte locuri clar identificate în care sunt susceptibile să se afle documente și suporturi de informații referitoare la presupusa fraudă. Această ordonanță prevedea că va fi notificată oral conducătorilor societății reclamante în momentul vizitei, că orice dificultate de executare, în special vizitarea unor noi locuri descoperite în cursul operațiunilor, ar trebui adusă la cunoștința judecătorului libertăților laice care a eliberat și pe care aceasta ar putea fi atacată numai printr-un recurs în casare. Operațiunile de percheziție au avut loc la 14 decembrie 2006 în cursul cărora au fost sesizate documentele. La sfârșitul acestei vizite, s-a întocmit un proces verbal care relevă desfășurarea operațiunilor. Recurenta a contestat ordonanța din 13 decembrie 2006 în fața Curții de Casație. În special, aceasta a subliniat cu această ocazie că percheziția efectuată de administrația fiscală și autorizată de judecătorul libertăților și detenției era contrară art. 8 din Convenție prin faptul că garantează dreptul la respectarea domiciliului. Aceasta a precizat, de asemenea, că lipsa unei dezbateri contradictorii în fața acestui magistrat, care contravine articolului 6 din Convenție, a putut fi reglementată în etapa de casare, întrucât instanța supremă nu poate cunoaște fondul cauzei. Prin hotărârea din 3 octombrie 2007, Curtea de Casație a respins recursul recurentei. Aceasta a precizat că elementele furnizate de administrația fiscală în sprijinul cererii sale de percheziție au fost apreciate în mod suveran de către judecătorul pentru libertate și detenție și că, în acest caz, dreptul la un proces echitabil a fost garantat atât prin intervenia judecătorului pentru libertate și detenție, care verifică temeinicia rejudecării administrației, cât și prin controlul efectiv exercitat de Curtea de Casație. Prin scrisorile din 20 decembrie 2007 și 12 noiembrie 2008, administrația fiscală notifia unilateral o redresare fiscală a recurentei în ceea ce privește cifra de afaceri realizată între 2004 și 2006. Ca urmare a observațiilor făcute de reclamantă cu privire la sumele pe care administrația intenționa să le recupereze, majoritatea redresărilor au fost abandonate. Prin scrisoarea din 7 noiembrie 2008, administrația a informat reclamanta că, în urma adoptării legii din 4 august 2008, prin care se introducea o cale de atac împotriva deciziilor prin care judecătorii libertății și detenției permit vizite la domiciliu (a se vedea partea din dreptul intern relevant) Aceasta dispune acum de un termen de două luni pentru a contesta ordonanța din 13 decembrie 2006 în fața primului președinte al instanței de judecată. Dispozițiile relevante de drept intern, în special articolul L. 16 B din Cartea procedurilor fiscale în versiunea aplicabilă în momentul faptelor, sunt menționate în hotărârea Ravon și în alte hotărâri ale Curții a Uniunii Europene (citată la §§ 12 - 14). La art. 164 din Legea din 4 august 2008 de modernizare a economiei a modificat articolul L. 16 B din Cartea procedurilor fiscale. Pasajele sale relevante se citesc astfel: În ceea ce privește ordonanța judecătorului pentru libertăți și detenție care autorizează vizitele și custodia poate face obiectul unui apel la primul Președintele instanței judecătorești. Părțile nu au obligația de a depune mărturie. În conformitate cu normele prevăzute de Codul de procedură civilă, acest apel trebuie să fie formulat exclusiv prin declarație înmânată sau adresată, prin pliere recomandată sau, începând cu 1 În ianuarie 2009, prin mijloace electronice, la grefa instanței în termen de 15 zile. Acest termen începe fie de la predare, fie de la recepție, fie de la notificarea ordonanței. Acest apel nu este suspensiv. Transplantul instanței de mare instanță transmite fără întârziere dosarul cauzei la grefa instanței de apel sau părțile îl pot consulta. La cererea primului președinte al Tribunalului de apel se poate pronunța un recurs în casare, în conformitate cu normele prevăzute de Codul de procedură civilă. Termenul pentru recursul în casare este de cincisprezece zile S Primul președinte al instanței de recurs are acțiuni împotriva desfășurării operațiunilor de vizită sau de sechestru. Părțile nu sunt obligate să depună mărturie. În conformitate cu normele prevăzute de Codul de procedură civilă, această acțiune trebuie formulată exclusiv prin declarație de predare sau adresată, prin cupă recomandată sau, începând cu 1 ianuarie 2009, prin mijloace electronice, la grefa instanței în termen de 15 zile. Acest termen începe să curgă de la predare sau recepție fie a procesului-verbal, fie a inventarului menționat la primul paragraf. Această acțiune nu este suspensivă. În cazul procedurilor de vizită și de sechestru prevăzute la articolul L, termenul de recurs este de 15 zile S.A. în ceea ce privește dispozițiile tranzitorii aplicabile în speță. 16 B din cartea procedurilor fiscale pentru care procesul-verbal [de vizită] a fost predat sau primit înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, un apel împotriva ordonanței [judecătorul libertății și al detenției], chiar dacă această ordonanță a făcut obiectul unui recurs care a avut loc la data respectivă la o decizie de respingere a judecătorului de Casație, sau o acțiune împotriva desfășurării operațiunilor de vizită sau de sechestru poate (...) să fie formulată înaintea primului președinte al instanței de judecată [...]. În acest caz (...), administrația informează persoanele vizate de ordonanță sau de operațiunile de vizită și de sechestru cu privire la existența unor astfel de căi de atac și cu privire la termenul de două luni de la primirea acestor informații pentru a face recurs împotriva ordonanței sau pentru a introduce o cale de atac împotriva desfășurării operațiunilor de vizită sau de sechestru. Această chemare și acțiune sunt exclusive de orice apreciere de către judecătorul din fond a regularității efectuării operațiunilor de vizită și de sechestru (...). În absența informațiilor din partea administrației, aceste persoane pot exercita, în aceleași condiții, acest apel sau recurs fără condiții de timp GRIEF Invocând articolele 6, 8 și 13 din Convenția combinată, recurenta se plânge că nu a avut acces la o cale de atac eficientă pentru a contesta regularitatea vizitelor la domiciliu la care a fost supusă în temeiul articolului L. 16b din Cartea procedurilor fiscale. În special, aceasta susține că a fost privată de accesul la o instanță în sensul articolului 6 din convenție, în măsura în care procedurile în fața judecătorilor libertăților și detenției nu au fost contradictorii și că nu a putut contesta efectiv hotărârile pronunțate împotriva sa în fața Curții de Casație, deoarece această Curte nu a beneficiat de o hotărâre judecătorească. Invocând art. 8, recurenta consideră că operațiunile de percheziție constituie o ingerință disproporționată în dreptul său la respectarea domiciliului. Recurenta se plânge de ceea ce nu a avut acces la o cale de atac eficientă pentru a contesta regularitatea vizitelor și a confiscărilor la domiciliu pe care le-a făcut în temeiul articolului L. 16 B din cartea de proceduri fiscale. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și familiale, a domiciliului și a corespondenței. O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări. Teze ale părților Guvernul ridică o excepție cu privire la acest aspect. Acesta susține că, în cazul în care epuizarea căilor de atac interne s În speță, guvernul recunoaște că, la data operațiunilor în litigiu, recurenta nu putea face apel la ordonanța judecătorului pentru libertăți și detenție, dar subliniază că o astfel de cale de atac a fost, de atunci, instituită prin legea din 4 august 2008 și era accesibilă recurentei. Aceasta a fost într-adevăr informată cu privire la posibilitatea de a sesiza a posteriori. primul președinte al instanței judecătorești, guvernul concluzionează că căile de atac nu au fost epuizate în acest caz. Recurenta reamintește că ordonanța judecătorului pentru libertăți și detenție a fost pronunțată la 13 decembrie 2006, că a făcut obiectul unui recurs în casație respins la 3 octombrie 2007 și că Curtea a fost sesizată cu o hotărâre judecătorească la 3 aprilie 2008, adică la adoptarea legii din 4 august 2008. Comisia consideră că acest text este, de fapt, o lege de validare retroactivă în măsura în care acesta este motivat de interesul de a orienta calea procedurii introduse în fața Curții în favoarea statului francez, ceea ce nu constituie, în opinia sa, o necesitate imperioasă de interes general. Aceasta concluzionează că calea de atac, care i-a fost deschisă retroactiv, deși Curtea de Casație s-a pronunțat deja cu privire la recursul pe care l-a introdus și că au fost deja notificate redresări fiscale, nu poate constitui o cale de atac care să fie epuizată în speță. Curtea a statuat deja că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. În această privință, ea subliniază că orice solicitant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea ca art. 35 alineatul (1) să aibă ca scop, în principiu, ca statele contractante să evite sau să corecteze presupusele încălcări ale acestora ( În plus, Comisia reamintește că abordarea cea mai adecvată în situațiile în care Curtea se află în situații în care există deficiențe structurale sau generale în legislația sau practica internă constă în a se ruga statului pârât să reexamineze eficiența acțiunilor existente și, dacă este cazul, de a introduce căi de atac efective, pentru a evita ca cauzele repetitive să fie aduse în fața Curții. După identificarea unei astfel de deficiențe, autoritățile naționale, sub controlul Comitetului miniștrilor Consiliului Europei, trebuie să ia măsurile de redresare necesare în conformitate cu principiul subsidiarității convenției, astfel încât Curtea să nu repete constatarea sa de încălcare într-o serie de afaceri comparabile (a se vedea mutatis mutandis Broniowski c. Polonia [GC], n 31443/96, § 191-193, CEDO 2004 V. În caz contrar, o astfel de situație riscă pe termen lung să aducă atingere bunei funcționări a mecanismului de protecție a drepturilor omului creat de Convenție (çyer c. Turcia (dec.), n 188888/02, § 84, CEDH 2006 I). În Hotărârile Ravon și altele c. Franța, citată anterior, André și alte c. Franța 18603/03, 24 iulie 2008), Kandler și alții c. France 18659/05, 18 septembrie 2008), Maschino c. France 10447/03, 16 octombrie 2008) Société IFB c. France 2058/04, 20 noiembrie 2008), ale căror fapte sunt similare cu cele ale prezentei specii, Curtea a identificat o deficiență structurală în sistemul judiciar francez, acesta neasigurând dreptul de acces la un În urma publicării articolului L. 16 B din Cartea de proceduri fiscale, în urma publicării hotărârii Ravon Astfel cum s-a menționat anterior, statul francez a luat măsuri pentru a remedia încălcarea constatată prin deschiderea unei posibilități de recurs împotriva ordonanței judecătorului privind libertățile și detenția, chiar și după ce Curtea de Casație a pronunțat o hotărâre cu privire la ordonanța care permite vizitele și confiscările. Curtea arată că, în speță, recurenta a fost informată printr-o scrisoare din 7 noiembrie 2008 cu privire la posibilitatea de a beneficia de noile dispoziții instituite prin legea din 4 august 2008 și, astfel, d Această cale de atac, deschisă după ce procedura internă a fost închisă printr-o hotărâre de Casație, era de natură să remedieze presupusa încălcare, deoarece aceasta oferea primului președinte al Tribunalului de Primă Instanță posibilitatea de a controla ordonanța în litigiu atât pe fond, cât și în forma sa. Prin urmare, Curtea consideră că recurenta, care a fost în măsură să dea curs unei astfel de acțiuni, nu se poate declara victimă a unei neajunsuri de acces la o instanță. Prin urmare, aceasta trebuie respinsă în temeiul articolelor 34 și 35 alineatul (3) și 4 din convenție. Recurenta consideră că operațiunile de percheziție își încalcă dreptul de a-și respecta domiciliul și: art. 8 din Convenție. Teze ale părților Guvernul recunoaște că percheziția constituia într-adevăr o interferență în dreptul recurentei de a-și respecta domiciliul, dar consideră că aceasta era prevăzută de lege și necesară într-o societate democratică. El face trimitere la cauzele Keslassy c. Franța ((dec.), n 51578/99, CEDO 2002 Maschino c. Franța citată anterior, în care Curtea declarase un motiv identic inadmisibil, având în vedere garanțiile procedurale prevăzute la articolul L. 16 B din Cartea procedurilor fiscale. Recurenta amintește că o vizită la domiciliu trebuie să rămână o măsură excepțională și nu poate fi în conformitate cu cerințele art. 8 din Convenție decât dacă nu există alte mijloace de a obține dovezi și de a stabili existența unei fraude. În acest caz, reclamanta constată că administrația fiscală avea la dispoziție alte mijloace pentru a verifica situația contribuabililor. În special, aceasta putea să-i facă o cerere de informare sau de informare, să facă o examinare contradictorie a situației personale sau să verifice contabilitatea și aceasta, independent de exercitarea dreptului său de comunicare.Evaluarea Curții Curtea a stat deja de acord că o astfel de interferență era prevăzută de lege și urmărea scopuri legitime, și anume: protecția bunăstării economice a țării și prevenirea infracțiunilor (a se vedea în special Keslassy c. Franța , menționat anterior, și Maschino c. Franța , menționat anterior, § 29). Trebuie să se stabilească dacă această interferență era necesară într-o societate democratică pentru atingerea acestor obiective. Noțiunea de necesitate implică o interferență bazată pe o necesitate socială imperioasă și în special proporțională cu scopul legitim dorit. Dacă, pentru a se pronunța cu privire la necesitatea unei intervenții într-o societate democratică Cu toate acestea, Curtea trebuie să ia în considerare marja de apreciere lăsată statelor contractante, ea nu se limitează la a se întreba dacă statul pârât și-a exercitat puterea de bună credință, cu grijă și în mod rezonabil. În exercitarea controlului său, acesta trebuie să ia în considerare hotărârile criticate în lumina întregii cauze și să stabilească dacă motivele invocate în susținerea ingerințelor în cauză sunt Pe de altă parte, în special în ceea ce privește vizitele la domiciliu și confiscările, Curtea a avut deja ocazia de a sublinia că, deși statele pot considera necesar să recurgă la astfel de măsuri pentru a stabili dovada materială a infracțiunilor și pentru a-i urmări, după caz, pe autori, este necesar ca legislația și practica lor în acest domeniu să ofere garanții suficiente împotriva abuzurilor (a se vedea, printre altele, decizia Keslassy menționat anterior). În speță, ordonanța din 13 decembrie 2006 care conține 14 pagini, detaliază faptele pe care se bazează prezumțiile de fraudă care o împovărează pe reclamantă. Prin urmare, este evident că vizita la domiciliu în litigiu avea ca obiectiv căutarea probei de comportament fraudulos presupuse a fi imputate recurentei. Cu toate acestea, Curtea consideră că, în ceea ce privește marja de apreciere, autoritatea judiciară a avut dreptul să ia în considerare vizita la domiciliu necesară în acest scop și consideră în introducerea documentelor aferente un motiv relevant și suficient. Pe de altă parte, așa cum Curtea l-a subliniat în decizia Keslassy și în hotărârea Maschino menționată anterior, articolul L. 16 B din Cartea procedurilor fiscale prevede o serie de garanții. Pe de o parte, el prevede o autorizație judiciară prealabilă după verificarea de către judecător a elementelor care stau la baza cererii administrației. Pe de altă parte, întreaga procedură de vizită și de sechestru este plasată sub autoritatea și controlul judecătorului, care desemnează un ofițer de poliție judiciară pentru a asista și a raporta acestuia, și care poate în orice moment să se ducă el însuși la sediu și să suspende sau să înceteze vizita. Totul înseamnă că această procedură a fost respectată în speță. Într-adevăr, motivată în mod corespunzător, ordonanța din 13 decembrie 2006 indică elementele de fapt și de drept reținute de judecător și pe care se bazează suspiciunile de fraudă a căror probă trebuia căutată. Aceasta limitează vizita și desemnează douăzeci și patru de agenți ai impozitelor și șapte ofițeri de poliție judiciară numiți nominal, însărcinați cu asigurarea respectării secretului profesional și a dreptului la apărare, precum și cu informarea instanței cu privire la desfășurarea operațiunilor, pentru a efectua vizitele la domiciliu în litigiu în șapte locuri clar identificate. În plus, aceasta include instrucțiuni speciale, care condiționează de autorizarea judecătorului orice vizită la noi locuri descoperite în cursul operațiunii și care precizează că orice dificultate de executare trebuie adusă la cunoștința acestuia din urmă, că deschiderea oricărui seif într-o instituție de credit trebuie să fie supusă autorizației sale ð și că o copie a ordonanței trebuie predată locului sau reprezentantului acestuia. Prin urmare, făcând trimitere la decizia Keslassy și la hotărârea în cauza Makino menționată anterior, având în vedere cadrul strict în care sunt închise autorizațiile pentru vizitele la domiciliu, Curtea consideră că ingerința în dreptul recurentei la respectarea vieții sale private și a domiciliului său era proporțională cu obiectivele legitime urmărite și, prin urmare, necesară într-o societate democratică În sensul art. 8 alin. (2) din Convenție. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Great Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-07-27
0,93
AFFAIRE CED VIANDES ET AUTRE c. FRANCE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE CED VIANDES ET AUTRE c. FRANCE (Requête n o 77240/01) ARRÊT STRASBOURG 27 juillet 2006 DÉFINITIF 27/10/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut sub
CtEDO 2010-06-29
0,93
CARON ET AUTRES c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 48629/08 présentée par Hubert CARON et autres contre la France La Cour européenne des droits de l'homme (cinquième section), siégeant le 29 juin 2010 en une chambre composée d
CtEDO 2009-05-19
0,93
SA LPG FINANCE INDUSTRIE c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 43387/05 présentée par SA LPG FINANCE INDUSTRIE contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 19 mai 2009 en une chambre composée
CtEDO 2008-07-24
0,93
AFFAIRE A.X.A. c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION AFFAIRE A.X.A. c. FRANCE (Requête n o 42122/04) ARRÊT STRASBOURG 24 juillet 2008 DÉFINITIF 24/10/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire A.X.A. c. France, La Cour européenne des droits de l’homme (ci
CtEDO 2010-11-09
0,93
SOCIETE INTERNATIONALE DE REGLEMENT c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 52149/08 présentée par la SOCIÉTÉ INTERNATIONALE DE RÈGLEMENT contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 9 novembre 2010 en une
Sursă