SAS ARCALIA c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere n 33088/08 prezentată de SAS ARCALIA împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 31 august 2010 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Renate Jaeger, Jean-Paul Costa, Rait Maruste, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Ganna Yudkivska, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 1 iulie 2008, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Recurenta, societatea prin acțiuni simplificate Arcalia, este o societate franceză, cu domiciliul la Mureauux.

Ea este reprezentată în fața Curții de către societatea civilă profesională (SPC) Vier-Barthélemy-Matuchansky, avocați în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Guvernul francez ( Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Administrația fiscală a suspectat că societatea reclamantă s-a retras în mod voluntar de la plata impozitului. La 30 aprilie 2007, aceasta sesizează judecătorii cu privire la libertățile și deținerea tribunalelor de mari instanțe din Paris și Versailles cu privire la o cerere de autorizare pentru efectuarea vizitelor la domiciliu la sediul reclamantei, în temeiul articolului L. 16B din cartea de proceduri fiscale.

Prin două ordonanțe emise în aceeași zi, judecătorii libertăților și detenției au aprobat aceste cereri și au autorizat administrația să efectueze percheziții și confiscări în mai multe spații care puteau fi ocupate de societatea reclamantă sau de conducătorii acesteia. Vizitele au avut loc la 3 mai 2007. Mai multe documente referitoare la presupusa fraudă au fost confiscate la domiciliul unuia dintre directori. Recurenta s-a ocupat de casarea împotriva acestor ordonanțe, susținând în special o încălcare a articolelor 6, 8 și 13 din Convenție. Prin hotărârea din 6 februarie 2008, Curtea de Casație a respins recursul.

În special, Comisia a considerat că procedura prevăzută la articolul L. 16B din cartea procedurilor fiscale nu era contrară articolelor 6, 8 și 13 din convenție, în măsura în care echitatea procedurii era garantată prin intervenția unui judecător al libertăților și detenției, care verificase temeinicia cererii prezentate de administrație, precum și prin controlul efectiv al Curții de Casație. Comisia a subliniat faptul că, în speță, judecătorii pentru libertăți și detenție au apreciat în mod suveran existența unor prezumții de comportament fraudulos din partea recurentei, justificând astfel măsurile autorizate.

Prin scrisoarea din 7 noiembrie 2008, administrația a informat recurenta că, în urma adoptării legii din 4 august 2008 de instituire a unei căi de atac împotriva deciziilor prin care judecătorii libertăților și detenției autorizează vizitele la domiciliu (a se vedea partea juridică și practica internă relevantă), aceasta dispunea în prezent de un termen de două luni pentru contestarea ordonanței din 13 decembrie 2006 în fața primului președinte al Curții de Apel. La 9 ianuarie 2009, recurenta a solicitat cele două ordonanțe din 30 aprilie 2007. Cazul este în prezent pendinte în fața Curții de Apel.

Dreptul intern relevant Dispozițiile de drept intern, în special articolul L. 16 B din Cartea procedurilor fiscale în versiunea sa aplicabilă în momentul faptelor, sunt menționate în Hotărârea Ravon și în alte hotărâri ale C. Franța 18497/03, §§ 12 - 14, 21 februarie 2008). art. 164 din Legea din 4 august 2008 privind modernizarea economiei a modificat articolul L. 16 B din Cartea procedurilor fiscale. Ordonanța poate face obiectul unui apel la primul președinte al Curții de Apel. Părțile nu au obligația de a depune mărturie. În conformitate cu normele prevăzute în Codul de procedură civilă, acest apel trebuie să fie formulat exclusiv prin declarație predată sau adresată, prin pliere recomandată sau, începând cu 1 În ianuarie 2009, prin mijloace electronice, la grefa Curții în termen de 15 zile.

Acest termen începe fie de la predare, fie de la primire, fie de la comunicarea ordonanței. Acest apel nu este suspensiv. Transplantul Tribunalului de Mare Instanță transmite fără întârziere dosarul cauzei grefei Curții de Apel sau părțile îl pot consulta. Ordonanța primului președinte al Curții de Apel este susceptibilă de recurs în casație, în conformitate cu normele prevăzute de Codul de procedură civilă. Termenul recursului în casare este de 15 zile. În ceea ce privește procesul verbal referitor la executarea vizitei la domiciliu Primul președinte al Curții de Apel are acțiuni împotriva desfășurării operațiunilor de vizită sau de sechestru. Părțile nu au obligația de a depune mărturie. În conformitate cu normele prevăzute în Codul de procedură civilă, această acțiune trebuie formulată exclusiv prin declarație trimisă sau adresată, prin pliare recomandată sau, începând cu 1 ianuarie 2009, prin mijloace electronice, la grefa Curții în termen de 15 zile.

Acest termen începe de la predare sau primire fie a procesului-verbal, fie a inventarului menționat la primul paragraf. Această acțiune nu este suspensivă. Ordonanța primului președinte al Curții de Apel este susceptibilă de recurs în casație în conformitate cu normele prevăzute în Codul de procedură civilă. Termenul recursului în casare este de 15 zile.

În ceea ce privește dispozițiile tranzitorii aplicabile în speță Pentru procedurile de vizită și de sechestrare prevăzute în art. L. 16 B din cartea procedurilor fiscale pentru care procesul-verbal [de vizită] a fost predat sau primit înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, un apel împotriva ordonanței [judecătorul libertății și al detenției], chiar dacă această ordonanță a făcut obiectul unui recurs care a condus la data respectivă la o decizie de respingere a judecătorului de Casație, sau o acțiune împotriva desfășurării operațiunilor de vizită sau de confiscare poate (...) să fie formulată în fața primului președinte al Curții de Apel (...).

În acest caz (...), administrația informează persoanele vizate de ordonanță sau de operațiunile de vizită și de confiscare cu privire la existența unor astfel de căi de atac și cu privire la termenul de două luni de la primirea acestor informații pentru a face recurs, dacă este cazul, la ordonanță sau pentru a introduce o cale de atac împotriva desfășurării operațiunilor de vizită sau de confiscare. Această chemare și acțiune sunt exclusive de orice apreciere a instanței din fond a regularității desfășurarii operațiunilor de vizită și de sechestru (...). În absența informațiilor din partea administrației, aceste persoane pot exercita, în aceleași condiții, acest apel sau această acțiune fără condiții de timp.

Invocând articolele 6, 8 și 13 din convenție, recurenta se plânge că nu a avut acces la o cale de atac eficientă pentru a contesta regularitatea vizitelor la domiciliu care au făcut obiectul acesteia în temeiul articolului L. 16b din cartea de proceduri fiscale. Aceasta susține, în special, că a fost privată de accesul la o instanță în măsura în care procedurile în fața judecătorilor libertăților și detenției nu erau contradictorii și că nu a putut contesta efectiv hotărârile pronunțate împotriva sa în fața Curții de Casație, întrucât această instanță nu se bucura de o deplină instanță. Invocând în principal art. 6, recurenta se plânge de caracterul ineficient al controlului efectuat de cei doi judecători ai libertăților și al detenției asupra documentelor furnizate de administrația fiscală în sprijinul cererii sale, în special că rapiditatea cu care au fost făcute cele două ordonanțe demonstrează lipsa unei examinări aprofundate a documentelor prezentate.

Curtea arată că obiecțiunile recurentei se referă, pe de o parte, la lipsa accesului la o instanță pentru a contesta hotărârile pronunțate de judecătorii libertăților și detenției și, pe de altă parte, la lipsa unei examinări efective, de către acești judecători ai cererii de autorizare formulate de administrația fiscală. Curtea constată că legea din 4 august 2008 a introdus o acțiune care permite contestarea hotărârilor judecătorilor libertăților și detenției în fața primului președinte al Curții de Apel competente, înainte de a putea sesiza Curtea de Casație.

Prin scrisoarea din 7 noiembrie 2008, după depunerea acestei cereri, recurenta a fost informată cu privire la instituirea acestei căi de atac și la posibilitatea, retroactiv, de a sesiza Curtea de Apel, ceea ce a făcut la 9 ianuarie 2009. Întrucât procedura este în prezent pendinte în fața Curții de Apel, care se bucură în materie de plină instanță, rezultă că nu mai este necesar să se examineze motivul recurentei întemeiat pe lipsa accesului la o instanță. În mod similar, Curtea constată că al doilea motiv, întemeiat pe ineficiența controlului efectuat de judecătorii libertăților și detenției, nu poate prospera în măsura în care Curtea de Apel va fi nevoită să efectueze un al doilea control al monedelor produse de administrația fiscală în sprijinul cererii sale de autorizare pentru a diligența o vizită la domiciliu.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu se mai justifică, în această stare, continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție]. În plus, niciun motiv întemeiat pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție sau a protocoalelor sale nu impune continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) în fine]. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine cererea de rol. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 33088/08 présentée par SAS ARCALIA contre la France La Cour européenne des droits de l'homme (cinquième section), siégeant le 31 août 2010 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Renate Jaeger, Jean-Paul Costa, Rait Maruste, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Ganna Yudkivska, juges, et de Claudia Westerdiek, greffière de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 1 er juillet 2008, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, la société par actions simplifiées Arcalia, est une société française, domiciliée aux Mureaux.

Elle est représentée devant la Cour par la société civile professionnelle (SCP) Vier-Barthélemy-Matuchansky, avocats au Conseil d'Etat et à la Cour de cassation. Le gouvernement français (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M me E. Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères. A. Les circonstances de l'espèce Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. L'administration fiscale soupçonna la société requérante de s'être volontairement soustraite à l'impôt. Le 30 avril 2007, elle saisit les juges des libertés et de la détention des tribunaux de grande instance de Paris et Versailles d'une demande d'autorisation pour effectuer des visites domiciliaires dans les locaux de la requérante, sur le fondement de l'article L. 16 B du livre des procédures fiscales.

Par deux ordonnances délivrées le jour même, les juges des libertés et de la détention approuvèrent ces demandes et autorisèrent l'administration à effectuer des perquisitions et des saisies dans plusieurs locaux susceptibles d'être occupés par la société requérante ou par ses dirigeants. Les visites eurent lieu le 3 mai 2007. Plusieurs documents relatifs à la fraude présumée furent saisis au domicile de l'un des dirigeants. La requérante se pourvut en cassation contre ces ordonnances en alléguant notamment une violation des articles 6, 8 et 13 de la Convention. Par un arrêt du 6 février 2008, la Cour de cassation rejeta le pourvoi.

Elle estima notamment que la procédure mise en place par l'article L. 16 B du livre des procédures fiscales n'était pas contraire aux articles 6, 8 et 13 de la Convention dans la mesure où l'équité de la procédure était garantie par l'intervention d'un juge des libertés et de la détention, qui avait vérifié le bien-fondé de la requête introduite par l'administration, ainsi que par le contrôle effectif de la Cour de cassation. Elle souligna qu'en l'espèce, les juges des libertés et de la détention avaient souverainement apprécié l'existence de présomptions d'agissements frauduleux de la part de la requérante, ce qui justifiait les mesures autorisées.

Par courrier du 7 novembre 2008, l'administration informa la requérante qu'à la suite de l'adoption de la loi du 4 août 2008 créant une voie de recours contre les décisions par lesquelles les juges des libertés et de la détention autorisent des visites domiciliaires (voir la partie droit et pratique internes pertinents), celle-ci disposait désormais d'un délai de deux mois pour contester l'ordonnance du 13 décembre 2006 devant le premier président de la cour d'appel. Le 9 janvier 2009, la requérante interjeta appel des deux ordonnances du 30 avril 2007. L'affaire est actuellement pendante devant la cour d'appel.

B. Le droit interne pertinent Les dispositions de droit interne pertinent, notamment l'article L. 16 B du livre des procédures fiscales dans sa version applicable au moment des faits, sont mentionnées dans l'arrêt Ravon et autres c. France (n o 18497/03, §§ 12 à 14, 21 février 2008). L'article 164 de la loi du 4 août 2008 de modernisation de l'économie a modifié l'article L. 16 B du livre des procédures fiscales. Ses passages pertinents se lisent ainsi : S'agissant de l'ordonnance du juge des libertés et de la détention autorisant les visites et saisies : « L'ordonnance peut faire l'objet d'un appel devant le premier président de la cour d'appel. Les parties ne sont pas tenues de constituer avoué.

Suivant les règles prévues par le code de procédure civile, cet appel doit être exclusivement formé par déclaration remise ou adressée, par pli recommandé ou, à compter du 1 er janvier 2009, par voie électronique, au greffe de la cour dans un délai de quinze jours. Ce délai court à compter soit de la remise, soit de la réception, soit de la signification de l'ordonnance. Cet appel n'est pas suspensif. Le greffe du tribunal de grande instance transmet sans délai le dossier de l'affaire au greffe de la cour d'appel ou les parties peuvent le consulter. L'ordonnance du premier président de la cour d'appel est susceptible d'un pourvoi en cassation, selon les règles prévues par le code de procédure civile.

Le délai du pourvoi en cassation est de quinze jours. » S'agissant du procès verbal afférent à l'exécution de la visite domiciliaire : « Le premier président de la cour d'appel connaît des recours contre le déroulement des opérations de visite ou de saisie. Les parties ne sont pas tenues de constituer avoué. Suivant les règles prévues par le code de procédure civile, ce recours doit être exclusivement formé par déclaration remise ou adressée, par pli recommandé ou, à compter du 1 er janvier 2009, par voie électronique, au greffe de la cour dans un délai de quinze jours. Ce délai court à compter de la remise ou de la réception soit du procès-verbal, soit de l'inventaire, mentionnés au premier alinéa.

Ce recours n'est pas suspensif. L'ordonnance du premier président de la cour d'appel est susceptible d'un pourvoi en cassation selon les règles prévues par le code de procédure civile. Le délai du pourvoi en cassation est de quinze jours. » S'agissant des dispositions transitoires applicables en l'espèce : « Pour les procédures de visite et de saisie prévues à l'article L. 16 B du livre des procédures fiscales pour lesquelles le procès-verbal [de visite] a été remis ou réceptionné antérieurement à la date d'entrée en vigueur de la présente loi, un appel contre l'ordonnance [du juge des libertés et de la détention], alors même que cette ordonnance a fait l'objet d'un pourvoi ayant donné lieu à cette date à une décision de rejet du juge de cassation, ou un recours contre le déroulement des opérations de visite ou de saisie peut (...) être formé devant le premier président de la cour d'appel (...).

Dans [ce] cas (...), l'administration informe les personnes visées par l'ordonnance ou par les opérations de visite et de saisie de l'existence de ces voies de recours et du délai de deux mois ouvert à compter de la réception de cette information pour, le cas échéant, faire appel contre l'ordonnance ou former un recours contre le déroulement des opérations de visite ou de saisie. Cet appel et ce recours sont exclusifs de toute appréciation par le juge du fond de la régularité du déroulement des opérations de visite et de saisie (...). En l'absence d'information de la part de l'administration, ces personnes peuvent exercer, selon les mêmes modalités, cet appel ou ce recours sans condition de délai.

» GRIEFS Invoquant les articles 6, 8 et 13 de la Convention, la requérante se plaint de ne pas avoir eu accès à un recours effectif pour contester la régularité des visites domiciliaires dont elle a été l'objet en application de l'article L. 16 B du livre des procédures fiscales. Elle fait notamment valoir qu'elle a été privée de l'accès à un tribunal dans la mesure où les procédures devant les juges des libertés et de la détention n'étaient pas contradictoires et qu'elle n'a pu contester de manière effective les ordonnances rendues à son encontre devant la Cour de cassation puisque cette juridiction ne jouissait pas d'une plénitude de juridiction. Invoquant principalement l'article 6, la requérante se plaint de l'ineffectivité du contrôle opéré par les deux juges des libertés et de la détention sur les pièces fournies par l'administration fiscale à l'appui de sa demande.

Elle estime notamment que la rapidité avec laquelle les deux ordonnances ont été rendues démontre l'absence d'examen approfondi des pièces produites. EN DROIT La Cour relève que les griefs de la requérante portent, d'une part, sur le défaut d'accès à un tribunal pour contester les ordonnances rendues par les juges des libertés et de la détention et, d'autre part, sur l'absence d'examen effectif, par ces mêmes magistrats de la demande d'autorisation formulée par l'administration fiscale. La Cour constate que la loi du 4 août 2008 a mis en place un recours permettant de contester les ordonnances des juges des libertés et de la détention devant le premier président de la cour d'appel compétent, avant de pouvoir saisir la Cour de cassation.

Par courrier du 7 novembre 2008, postérieur à l'introduction de cette requête, la requérante a été informée de la mise en place de cette voie de recours et de la possibilité qui lui était donnée, rétroactivement, de saisir la cour d'appel, ce qu'elle fit le 9 janvier 2009. La procédure étant actuellement pendante devant la cour d'appel, qui jouit en la matière d'une plénitude de juridiction, il s'ensuit qu'il n'y a plus lieu d'examiner le grief de la requérante tiré du défaut d'accès à un tribunal. De même, la Cour constate que le second grief, tiré de l'ineffectivité du contrôle opéré par les juges des libertés et de la détention, ne saurait prospérer dans la mesure où la cour d'appel sera amenée à effectuer un second contrôle des pièces produites par l'administration fiscale à l'appui de sa demande d'autorisation pour diligenter une visite domiciliaire.

Au vu de ce qui précède, la Cour estime qu'il ne se justifie plus, en l'état, de poursuivre l'examen de la requête (article 37 § 1 c) de la Convention). En outre, aucun motif tiré du respect des droits de l'homme garantis par la Convention ou ses Protocoles n'exige de poursuivre l'examen de la requête (article 37 § 1 c) in fine de la Convention). Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président