CtEDO 07.12.2010 Auto

EUROPEAN BUILDING WORK LIMITED c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
07.12.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement radiée du rôle;Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
EUROPEAN BUILDING WORK LIMITED c. FRANCE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere n 42915/08 prezentată de EUROPAAN BUILDING WORK LIMITD împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 7 decembrie 2010 într-un comitet compus din Mark Villiger, președinte, Karel Jungwiert, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii. Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 25 august 2008, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentei este societatea European Building Work Limited, al cărei sediu social este situat la Londra. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către M. L. Seree de Roch, avocat în Toulouse. Guvernul francez ( În acest sens, Comisia a considerat că, în cazul în care Comisia ar fi considerat că măsura în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, aceasta ar fi trebuit să fie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. La 8 octombrie 2007, administrația impozitelor a înaintat o cerere judecătorului pentru libertăți și deținerea tribunalului de mari instanțe din Valencia, care intenționa să inițieze o procedură de vizită la domiciliu și de sechestrare în temeiul articolului L. 16-B din cartea de proceduri fiscale. Pentru a justifica această cerere, administrația a prezentat numeroase documente contabile referitoare la situația fiscală a reclamantei în discuție. Printr-o ordonanță emisă în aceeași zi, judecătorul pentru libertăți și detenție a autorizat controlorii de impozite să efectueze vizitele și confiscările în spații aflate în jurisdicția instanței de mare instanță din Valencia și care puteau fi ocupați de societatea reclamantă. La ordonanță se prevedea că aceasta ar fi notificată oral ocupanților locului în momentul vizitei, că orice dificultate de executare ar trebui adusă la cunoștința judecătorului cu privire la libertățile care au fost eliberate și că aceaceasta ar putea fi atacată numai printr-un recurs în casație. Această ordonanță autoriza o singură vizită a locurilor desemnate, care trebuia să fie efectuată obligatoriu înainte de 23 octombrie 2007, sub pedeapsa caducității. La 9 octombrie 2007, administrația impozitelor a înaintat o cerere identică cu cea anterioară, pe baza acelorași documente contabile, în fața judecătorului libertăților și deținerii Tribunalului de Mare Instanță din Privas. Administrația Impozitelor a solicitat vizitarea spațiilor societății C., aceasta din urmă fiind considerată o întreprindere de furnizare de ordine pe lângă societatea reclamantă. Printr-o ordonanță din aceeași zi, magistratul sesizat i-a autorizat pe controlorii de impozite să efectueze vizitele și confiscările în spații care se află în jurisdicția Tribunalului de Mare Instanță din Privas și care ar putea fi ocupați de societatea C., care ar putea deține informații referitoare la presupusa fraudă. Această ordonanță autoriza o singură vizită la locurile desemnate, care trebuia să fie efectuată obligatoriu înainte de 31 octombrie 2007, sub pedeapsa caducității. Vizitele au avut loc la 16 octombrie 2007 în unele dintre spațiile desemnate de cele două ordonanțe. La 19 octombrie 2007, conducerea națională d La 19 octombrie 2007, societatea reclamantă, reprezentată de administratorul acesteia, a formulat un recurs în casație împotriva ordonanței judecătorului pentru libertăți și deținerea Tribunalului de Mare Instanță din Valencia. La 14 decembrie 2007, aceasta a formulat un recurs în casație împotriva celei de-a doua ordonanțe a magistratului Tribunalului de Mare Instanță din Privas. Recurenta a solicitat comunicarea tuturor documentelor atașate cererilor depuse la grefele instanțelor de mare instanță competente. Printr-o scrisoare în răspuns din 22 octombrie 2007, Hotărârea Națională a Anchetelor Fiscale la mai multe documente că aceste documente nu pot fi comunicate, ci pot fi consultate la grefa judecătorilor libertăților și detenției care au autorizat vizitele. După ce reclamanta a fost informată că magistratul respectiv al tribunalului din Valencia nu mai este în posesia documentelor solicitate, aceasta le-a solicitat președintelui C.A.D.A. (Comisie de acces la documentele administrative) printr-o scrisoare în răspuns din 29 noiembrie 2007, președintele C.A.D.A.A. a informat reclamanta cu privire la incompetența comisiei menționate, printr-un aviz motivat Ca răspuns, directorul general al impozitelor a indicat că toate aceste documente fac parte integrantă din procedura judiciară în curs. Comisia consideră că documentele în cauză au un caracter jurisdicțional și, prin urmare, nu constituie documente administrative în sensul legii din 17 iulie 1978. (...) Prin două hotărâri pronunțate la 19 martie 2008, Camera Penală a Curții de Casație a declarat recursurile formulate de societatea reclamantă neadmisă, aceasta din urmă uitând să depună memorii în sprijinul recursurilor sale. La 5 februarie 2009, Hotărârea Națională pentru Investigații Impozite a informat reclamanta cu privire la posibilitatea de a beneficia de noile căi de atac prevăzute de legea nr. 2008-6776 din 4 august 2008 în ceea ce privește vizitele și confiscările la domiciliu. Această scrisoare i-a fost adresată în termen de două luni de la primirea sa pentru a face recurs împotriva ordonanței care a autorizat vizitele și confiscările și/sau a formulat o acțiune împotriva desfășurării operațiunilor. Prin declarațiile din 2 și 3 aprilie 2009, societatea reclamantă a solicitat o autorizație de vizită și i-a sesizat în fața primilor președinți ai cursurilor de cerere de înscriere din Ecuador și Grenoble. Prin ordonanțele din 15 și 26 ianuarie 2010, primii președinți ai cursurilor de cerere au respins apelurile adresate de recurentă. Având în vedere că termenul de recurs împotriva acestor ordonanțe este de 15 zile, guvernul indică faptul că nu are cunoștință de recursurile în casație formulate de recurentă împotriva acestor ordonanțe. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante sunt menționate în Decizia SAS Arcalia c. France 33088/08) din 31 august 2010. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, societatea reclamantă se plânge că nu a avut acces la o cale de atac eficientă pentru a contesta regularitatea vizitelor la domiciliu la care a fost supusă în temeiul articolului L. 16-B din Cartea procedurilor fiscale. De asemenea, aceasta denunță lipsa de motivare a ordonanțelor judecătorului libertăților și deținerii, incompetența teritorială a conducerii anchetelor fiscale din Lyon pentru inițierea procedurii, caracterul nejudiciar al documentelor fiscale supuse la reținerea judecătorilor care au emis autorizația de vizită și absența contradicțiilor datorate imposibilității de a consulta documentele administrative. ÎN DREPT, recurenta se plânge că nu a avut acces la o instanță pentru a contesta regularitatea vizitelor și a confiscărilor la domiciliu pe care le-a făcut în temeiul articolului L. 16 B din cartea de proceduri fiscale. 33088/08 din 31 august 2010), că legea din 4 august 2008 a introdus o acțiune care permite contestarea ordonanțelor judecătorilor libertăților și detenției în fața primului președinte al instanței judecătorești competente, înainte de a putea sesiza Curtea de Casație. Printr-o scrisoare din 5 februarie 2009, prin care reclamanta a fost informată cu privire la punerea în aplicare a acestei căi de atac și la posibilitatea care i s-a acordat, retroactiv, de a sesiza instanța de apel, fapt pe care a făcut-o la 2 și 3 aprilie 2009. Întrucât procedura a fost examinată de către instanța de judecată, care are în domeniul unei jurisdicții, nu mai este cazul să se examineze f un c ț i o n are a reclamantei întemeiat pe lipsa de acces la o instanță. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu se mai justifică, în mod corespunzător, continuarea examinării acestui aspect [art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție].În plus, niciun motiv întemeiat pe respectarea drepturilor omului garantate de Convenție sau a protocoalelor sale nu impune continuarea examinării acestuia [art. 37 alineatul (1) litera (c) în final]. Prin urmare, partea respectivă ar trebui eliminată din cerere. Pe lângă aceeași dispoziție a convenției, recurenta se plânge de lipsa motivării hotărârilor judecătorului pentru libertăți și detenție, de incompetența teritorială a Direcției pentru anchete fiscale din Lyon pentru a iniția procedura, de caracterul nejudiciar al documentelor fiscale supuse la aprecierea judecătorilor și de lipsa contradictoriei. Guvernul ridică o excepție de la această parte a cererii. El susține că reclamanta a omis să depună recurs împotriva ordonanțelor primilor președinți ai cursurilor de recurs din Grenoble și din 15 și 26 ianuarie 2010. Recurenta consideră că nu i se poate reproșa lipsa de epuizare a căilor de atac interne, în măsura în care Curtea de Casație nu dispune de penurie de jurisdicție. Curtea arată că, în speță, recurenta a omis să se aplice în casarea împotriva celor două ordonanțe din 15 și 26 ianuarie pronunțate de primii președinți ai cursurilor de recurs din Grenoble și Ö, în timp ce această cale de atac îi era deschisă în termen de 15 zile de la notificarea deciziilor respective. Pe scurt, reclamanta nu a acordat instanțelor franceze posibilitatea ca art. 35 să aibă drept scop, în principiu, ca statele contractante să evite sau să corecteze presupusele încălcări ale acestora (Civet c. Franța [GC], nr 29340/95, § 43, CEDH 1999 VI). Excepția de neobosire a căilor de atac interne se dovedește, prin urmare, întemeiată. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea din partea rolului în măsura în care se referă la lipsa de acces la o instanță, Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Stephen Phillips Mark Villiger Modululr Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2010-12-07
0,95
ETOC ET BOROT c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 40954/08 présentée par Françoise ETOC et Richard BOROT contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 7 décembre 2010 en un comité
CtEDO 2010-08-31
0,93
SAS ARCALIA c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 33088/08 présentée par SAS ARCALIA contre la France La Cour européenne des droits de l'homme (cinquième section), siégeant le 31 août 2010 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Renate
CtEDO 2010-12-07
0,93
EURL AUTO ESPACE ET AUTRES c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 16759/08 présentée par EURL AUTO ESPACE et autres contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 7 décembre 2010 en un comité composé de : Mark Villiger, pré
CtEDO 2009-05-19
0,93
SA LPG FINANCE INDUSTRIE c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 43387/05 présentée par SA LPG FINANCE INDUSTRIE contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 19 mai 2009 en une chambre composée
CtEDO 2010-09-28
0,93
NACO TRADING AS c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 29377/08 présentée par NACO TRADING AS contre la France La Cour européenne des droits de l'homme (cinquième section), siégeant le 28 septembre 2010 en un comité composé de : Mark Villiger, président, I
Sursă