CASE OF KENEDI v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 10;Violation of Art. 13+10;Non-pecuniary damage - award
CASE OF KENEDI v. HUNGARY (CtEDO, 2009)
Reclamantul s-a născut în 1947 și trăiește în Budapesta. Reclamantul, un istoric, se specializa în funcționarea serviciilor secrete ale dictaturii, studii comparative ale forțelor de poliție politică ale regimurilor totalitare și funcționarea statelor de tip sovietic. El a publicat mai multe lucrări în acest domeniu. În vederea publicării unui studiu privind funcționarea, în anii 1960, a Serviciului de Securitate de stat maghiar al Ministerului Internului, la 21 septembrie 1998, reclamantul a solicitat Ministerului să-i acorde accesul la anumite documente depuse. Cererea sa a fost respinsă la 10 noiembrie 1998; Ministerul a făcut trimitere la o decizie din 29 octombrie 1998 de clasificare a documentelor ca secrete de stat până în 2048. La 10 decembrie 1998, reclamantul a introdus o acțiune împotriva Ministerului, bazand afirmația sa pe art. 21 din Legea nr. 63 din 1992 privind protecția datelor personale și natura publică a datelor de interes public. La 19 ianuarie 1999, Curtea Regională de Budapesta a constatat pentru reclamant accesul la documente în scopuri de cercetare. Acesta a observat că documentele în cauză au fost, într-adevăr, clasificate în cursul epocii comuniste. Cu toate acestea, în conformitate cu art. 28 alineatul (2) din Legea nr. 65 din 1995 privind secretele de stat și de servicii, acestea ar fi trebuit să fie caracterizate din nou ca acestea înainte de 30 iunie 1996. Întrucât această caracterizare nu a avut loc, documentele și-au pierdut natura clasificată ipso iure până la 1 iulie 1996, indiferent de decizia din 29 octombrie 1998. 11. La 20 aprilie 1999, Curtea Supremă a respins recursul reclamantului, deoarece a fost introdus în afara termenului legal. 12. La 1 noiembrie 1999, Ministerul a propus accesul la reclamant dacă a semnat o întreprindere de confidențialitate. 13. La 10 octombrie 2000, reclamantul a solicitat executarea hotărârii, susținând că impunerea unei condiții de confidențialitate a contestat-o a fost inacceptabilă. La 21 decembrie 2000, procedura de executare a fost inițiată și a fost eliberată o procedură de executare. În raționamentul său, Curtea Regională de Budapesta a remarcat că contestatorul nu are dreptul de a solicita confidențialitate de la reclamant ca condiție pentru accesul acordat de hotărârea executivă. 14. La 21 noiembrie 2001, Curtea Supremă a susținut în apel decizia din 21 decembrie 2000, dar a eliminat din raționamentul observației confidențiale. 15. Între timp, la 12 iunie 2001, Ministerul a încheiat o acțiune în vederea încheierii procedurii de executare. La 25 februarie 2002, Curtea Centrală de District a respins acțiunea, susținând că propunerea acestuia din 1 noiembrie 1999 nu era satisfăcător și că, prin urmare, inițiarea procedurii de executare a fost legală. La 15 octombrie 2002, Curtea Regională a respins apelul Ministerului. 16. La 29 octombrie 2002, Ministerul a eliberat reclamantul cu permis de acces la documente, dar l-a respins să publice informațiile astfel achiziționate în măsura în care „securii de stat” erau vizate. 17. În lipsa unui permis de acces nereglementat la toate documentele în cauză, instanța a constatat că nu s-a respectat ordinul de executare și, la 23 iunie 2003, Ministerul a fost amendat cu 100 000 de forinti maghiari (HUF) (aproximativ 400 euro (EUR)). 18. La 18 decembrie 2003, toate documentele, cu excepția unuia dintre acestea, au fost transferate în Arhivele Naționale și au devenit astfel publice. 19. La 22 octombrie 2004 a fost impusă o amendă de executare suplimentară de 300 000 HUF (aproximativ 1.200 EUR) în ceea ce privește un document clasificat rămas. Ministerul a depus o obiecție, susținând că documentul nu mai era la dispoziția sa de când a fost transferat în Arhivele Ministerului Apărării la 6 februarie 2004. 20. La 26 ianuarie 2005, Curtea de District a respins obiecția acestuia, declarând că o modificare a locației fizice a documentului nu a eliberat Ministerul din obligația sa de a acorda accesul reclamantului. 21. La 10 iunie 2005, Curtea de District a respins cererea Ministerului de a stabili că arhivele au fost succesorul său în această chestiune. 22. La 24 ianuarie 2006, Curtea Regională a anulat hotărârile din 22 octombrie 2004, 26 ianuarie 2005 și 10 iunie 2005, și a trimis cazul la instanța de primă instanță. 23. La 21 aprilie 2006, Curtea de District a respins din nou cererea Ministerului de a stabili că arhivele au fost succesorul său în această chestiune. Cu toate acestea, la 4 iulie 2006, a observat că noul Minister al Guvernului Local și Dezvoltării Regionale a fost, într-adevăr, succesorul, iar la 20 octombrie 2006, a respins cererea noului Minister de a întrerupe procedurile în așteptarea acordurilor de succesiune. 24. La 5 iunie 2007, Curtea Regională a respins apelurile noului Minister împotriva hotărârilor din 21 aprilie, 4 iulie și 20 octombrie 2006. Cererea Ministerului de reexaminare a Curții Supreme nu a avut niciun folos. 25. Până în prezent, reclamantul nu a avut acces nereglementat la restul documentului în cauză. 26. Secțiunea 21 din Legea nr. 63 din 1992 privind protecția datelor personale și natura publică a datelor de interes public prevede următoarele: „(1) În cazul în care cererea unui reclamant de date de interes public este refuzată, el sau ea are acces la o instanță. (2) Sarcina dovezii privind licența și fondanța refuzului se referă la organul care gestionează datele. (3) Acțiunea se introduce în termen de 30 de zile de la notificarea refuzului împotriva organului care a refuzat informațiile solicitate. ... (6) Curtea acordă prioritate acestor cazuri. (7) Dacă instanța acceptă cererea reclamantului, aceasta emite o decizie care ordonă organului care gestionează datele pentru a comunica informațiile de interes public solicitate.” 27. Secțiunea 28 alineatul (2) din Legea nr. 65 din 1995 privind secretele de stat și de serviciu (care a intrat în vigoare la 1 iulie 1995) prevede următoarele: „Revizuirea clasificării documentelor clasificate originare de înainte de 1980 se încheie în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului Lege. Odată ce a trecut acest termen, documentele încetează să fie clasificate.”