MAGYAR HELSINKI BIZOTTSÁG v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 18030/11 MAGYAR HELSINKI BIZOTSÁG împotriva Ungariei depusă la 14 martie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, Magyar Helsinki Bizottság (Comitetul Hungarian Helsinki), este o organizație neguvernamentală cu sediul său în Budapesta. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl T. Fazekas, avocat practicant în Budapesta. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. ONG-ul reclamant este activă în domeniul monitorizării punerii în aplicare a instrumentelor internaționale privind drepturile omului în Ungaria și în activitatea aferentă. În urma anchetei sale din 2005-2007 privind calitatea apărării furnizate de apărătorii desemnați de instanță, în 2008 reclamantul a lansat un proiect în vederea îmbunătățirii modelului existent de astfel de numări.

În 2009 a fost pusă în aplicare o metodă experimentală, în cooperare cu reclamantul, asociațiile de bar de județ și anumite departamente de poliție județului. Fața-cheie a acestei metode a fost de a înlocui sistemul existent de numări discreționale cu un singur randomizat pe calculator. Un element al proiectului a fost că reclamantul a solicitat de la total 28 de departamente de poliție numele apărătorilor publici selectați de acestea în 2008 și numărul de numări pentru fiecare avocat implicat. Aceste cereri au fost formulate în temeiul articolului 20 alineatul (1) din Legea privind datele din 1992, reclamantul care susține că datele solicitate constituie informații publice. Dizeci de departamente de poliție au respectat cererea și alte cinci au făcut-o după inițiarea procedurii judiciare.

Unele dintre celelalte au fost dau în judecată cu succes de către reclamant în temeiul articolului 21 alineatul (1) din Legea privind datele din 1992. Cu toate acestea, la 26 și 27 august 2009, respectiv, Departamentul de Poliție din județul Hajdú-Bihar și Departamentul de Poliție Debrecen au refuzat cererile reclamantului din 18 august 2009, susținând că datele în cauză nu constituiau informații publice. La 25 septembrie 2009, reclamantul a interzis o acțiune împotriva celor două departamente de poliție. La 21 octombrie 2009, Curtea de District Debrecen a constatat în favoarea reclamantului, ordonând respondenților să elibereze informațiile solicitate. Prin apel, la 23 februarie 2010, Curtea regională a județului Hajdú-Bihar a anulat această hotărâre și a respins acțiunea reclamantului.

Considerarea esențială a raționării a fost faptul că apărătorii publici nu au îndeplinit o sarcină de interes public și că, prin urmare, difuzarea informațiilor referitoare la aceste apărători nu a putut fi solicitată cu succes în temeiul legii privind datele din 1992. Reclamantul a depus o cerere de reexaminare. Considerând deciziile Curții Constituționale, precum și privind Convenția și jurisprudența Curții, a susținut că apărătorii publici au fost acuzați de o sarcină de interes public în măsura în care au contribuit la punerea în aplicare a dreptului fundamental de apărare în cadrul procedurilor penale. La 15 septembrie 2010, Curtea Supremă a susținut decizia de a doua instanță.

Recunoașterea punerii în aplicare a dreptului constituțional de apărare ca sarcină a statului, Curtea Supremă a afirmat totuși că această sarcină a fost îndeplinită prin numirea apărătorilor publici, a căror activitate ulterioară a fost privată și, prin urmare, numele lor, care nu constituie informații publice, nu a putut fi recuperată de către solicitant. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 10 din Convenție că refuzul instanțelor de a ordona predarea informațiilor în cauză a constituit o încălcare a dreptului său de acces la informații, acest drept fiind identificabil în jurisprudența recentă a Curții, în special în Társaság a Szabadságjogokert c. Ungaria , nr. 37374/05, 14 aprilie 2009. A existat o ingerință în dreptul reclamantului de a primi informații, în sensul articolului 10 § 1 din Convenție?

Dacă este cazul, a fost necesară această interferență în ceea ce privește art. 10 § 2 (a se vedea Társaság a Szabadságjogokért c. Ungaria , nr. 37374/05, §§ 35-39, 14 aprilie 2009)?

SECOND SECTION

Application no. 18030/11

MAGYAR HELSINKI BIZOTTSÁG

against Hungary lodged on 14 March 2011

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Magyar Helsinki Bizottság (Hungarian Helsinki Committee), is a non-governmental organisation with its seat in Budapest. It is represented before the Court by Mr T. Fazekas, a lawyer practising in Budapest. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. The applicant NGO is active in the field of monitoring the implementation of international human rights instruments in Hungary and in related advocacy. In pursuit of its 2005-2007 survey on the quality of defence provided by court-appointed defenders, in 2008 the applicant launched a project with a view to improving the existing model of such appointments. In 2009 an experimental method was put in place, in cooperation with the applicant, the county bar associations and certain county police departments.

The key facet of this method was to replace the existing system of discretionary appointments with one randomised by computer. An element of the project was that the applicant requested from altogether 28 police departments the names of the public defenders selected by them in 2008 and the number of appointments per each lawyer involved. These requests were made under section 20(1) of the Data Act 1992, the applicant arguing that the data requested constituted public information. Seventeen police departments complied with the request and another five did so after court proceedings had been initiated. Some of the remaining ones were successfully sued by the applicant under section 21(1) of the Data Act 1992. However, on 26 and 27 August 2009 respectively the Hajdú-Bihar County Police Department and the Debrecen Police Department refused the applicant’s requests of 18 August 2009, arguing that the data concerned did not constitute public information.

On 25 September 2009 the applicant brought an action against the two police departments. On 21 October 2009 the Debrecen District Court found for the applicant, ordering the respondents to release the information sought. On appeal, on 23 February 2010 the Hajdú-Bihar County Regional Court reversed this judgment and dismissed the applicant’s action. The key consideration of the reasoning was that public defenders did not carry out a task of public interest and that therefore the release of information concerning those defenders could not be successfully demanded under the Data Act 1992. The applicant filed a petition for review. Relying on decisions of the Constitutional Court as well as on the Convention and the Court’s case-law, it argued that public defenders were charged with a task of public interest in so far as they contributed to the implementation of the fundamental right of defence in criminal proceedings.

On 15 September 2010 the Supreme Court upheld the second-instance decision. Recognising the implementation of the constitutional right of defence as being a task of the State, the Supreme Court nevertheless held that this task was accomplished by the appointment of public defenders, whose subsequent activity was a private one and therefore their names, not constituting public information, could not be retrieved by the applicant. COMPLAINT The applicant complains under Article 10 of the Convention that the courts’ refusal to order the surrender of the information in question amounted to a breach of its right to access to information, this right being identifiable in the Court’s recent case-law, in particular in Társaság a Szabadságjogokért v. Hungary , no. 37374/05, 14 April 2009.

QUESTION TO THE PARTIES

Has there been an interference with the applicant’s right to receive information, within the meaning of Article 10 § 1 of the Convention? If so, was that interference necessary in terms of Article 10 § 2 (see Társaság a Szabadságjogokért v. Hungary , no. 37374/05, §§ 35 to 39, 14 April 2009)?