SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 74264/01 prezentată de Mihail Vassilievici SAFYANOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 11 iunie 2009 într-o cameră compusă din Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar hagiev, Giorgio Malinverni, George Nicolau, judecători; și (d) André Wampach, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată anterior la 4 ianuarie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Mikhail Vassilievici Safyanov, este un cetățean rus, născut în 1928 și rezident în Kamihine, regiunea Volgograd. Guvernul donez a fost reprezentat de dl Pavel Laptev, fost reprezentant al Federației Ruse pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Execuția hotărârii din 28 septembrie 1998 La 10 martie 1995, reclamantul a adus suma de 600 000 de ruble (RUB) în capitalul social al unei societăi private a unei societăi La 14 aprilie 1998, Tribunalul de Comerț din regiunea Volgograd a declarat Societatea insolvabilă și a inițiat o procedură de lichidare a acesteia. Reclamantul a numit Societatea în justiție în scopul de a obține rambursarea sumei aportului său însoțit de dobândă. Septembrie 1998 tribunalul orașului Kamihine din regiunea Volgograd a primit cererea reclamantului. Societatea a fost condamnată să plătească reclamantului suma de 5 480 RUB. Hotărârea a devenit executorie. La 10 octombrie 1998, tribunalul orașului Kamihine a trimis titlul executoriu la tribunalul din districtul Sovski din Volgograd, jurisdicție sub jurisdicția teritorială în care se afla Societatea. Reclamantul a fost informat cu privire la trimiterea titlului. La data de 28 octombrie 1998, tribunalul din districtul Sovski din Volgograd a transmis titlul executoriu către F., lichidatorul judiciar al Societății. La 15 februarie 2000, reclamantul a fost informat de către instanța de judecată din districtul Soutski din Volgograd că titlul executoriu fusese transferat lichidatorului. La 9 august 2000, aceeași instanță i-a reamintit reclamantului același fapt și l-a invitat pe acesta să se adreseze comisiei de lichidare a societății în legătură cu executarea hotărârii din 28 septembrie 1998. Între timp, reclamantul a încercat să inițieze în fața justiției o procedură care urmărea ca autoritățile publice din regiunea Volgograd să pună sub semnul întrebării datoria societății. Instanțele nu au dat nici un rezultat procedurii, pe motiv că reclamantul a omis să plătească cheltuielile de judecată. La 8 noiembrie 2000, tribunalul din districtul Sovski din Volgograd a decis definitiv să lase fără examinare acțiunea introdusă de solicitant. La 18 iulie 2004, Tribunalul de Comerț din regiunea Volgograd a încheiat lichidarea societății și-a pronunțat radierea din Registrul Național al persoanelor juridice. Creația reclamantului nu a putut fi recuperată. Reclamantul nu a contestat niciodată în fața justiției nici un act legat de lichidarea societății. 2. Obligații la lot din 1982 În 1993, reclamantul a încercat să introducă o acțiune de compensare a valorii obligațiilor. Procedura nu a putut fi realizată din motive procedurale. 1. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de executarea hotărârii din 28 septembrie 1998. 2. Reclamantul se plânge de neefectuarea acțiunii sale împotriva autorităților publice din regiunea Volgograd, precum și de lipsa rambursării obligațiilor la lot pe care le-a achiziționat în 1982. 1. Sub unghiul articolului 6 reclamantul se plânge de neexecutarea hotărârii din 28 septembrie 1998. La art. 6 alineatul (1) dispune în pasajele sale pertinente Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul afirmă că nu poate fi imputat statului datoria rezultată dintr-o hotărâre pronunțată împotriva unei societăți private care se află în stare de încetare a plăților. Potrivit reclamantului, lipsa executării hotărârii este atribuită instanțelor din regiunea Volgograd. În formularul inițial, reclamantul reproșează tribunalelor că a pierdut titlul executoriu. În observațiile sale prezentate ca răspuns la observațiile guvernului, reclamantul pare să admită că titlul în cauză a ajuns la persoana responsabilă cu lichidarea, dar reproșează autorităților competente că nu l-a informat cu privire la transferul titlului către lichidator. Curtea amintește că, în situația în care hotărârea este pronunțată împotriva unui debitor privat, rolul Curții se limitează la a se asigura că statul l-a asistat cu diligență pe creditor în procedura de executare (a se vedea Perevozcikova c. Rusia (dec.), 755/02, 3 iunie 2008).În cazul în care hotărârea este pronunțată împotriva unei societăți private aflate în stare de lichidare judiciară, acțiunea principală solicitată a statului constă în transmiterea titlului executoriu lichidatorului judiciar (a se vedea Poutnaia c. Rusia (dec.), n 2656/04, 3 iulie 2008). În cazul de față, Curtea ia notă de faptul că a reieșit din elementele prezentate de părți că titlul executoriu asupra hotărârii din 28 septembrie 1998 a fost transmis lichidatorului societății în octombrie 1998. Prin urmare, autoritățile publice și-au achitat în timp util obligația pozitivă principală care le afecta. În opinia Curții, nici modul în care reclamantul a fost informat cu privire la calea executorie către lichidatorul judiciar, nici alte elemente nu sunt susceptibile să dea naștere în prezenta cauză răspunderii statului pentru neexecutarea hotărârii din 28 septembrie 1998, aceasta fiind datorată insolvenței societății. În consecință, această parte a cererii este în mod clar greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenția 2. Reclamantul se plânge de neefectuarea acțiunii sale împotriva autorităților publice din regiunea Volgograd. În plus, se plânge de lipsa rambursării obligațiilor la lot pe care le-a dobândit în 1982. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod clar greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție Prin aceste motive, Curtea, în lacununitate, declară cererea inadmisibilă. André Wampach Christos Rozakis grefier adjunct
de la requête n
o
74264/01
présentée par Mikhaïl Vassiliévitch SAFYANOV
contre la Russie
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 11 juin 2009 en une chambre composée de
:
Christos Rozakis,
président,
Nina Vajić,
Anatoly Kovler,
Elisabeth Steiner,
Khanlar Hajiyev,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou,
juges,
et d’André Wampach,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 janvier 2001,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Mikhaïl Vassiliévitch Safyanov, est un ressortissant russe, né en 1928 et résidant à Kamychine, région de Volgograd.
Le
gouvernement russe («
le Gouvernement
») a été représenté par M. Pavel Laptev, ancien représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne des droits de l’homme.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.Exécution du jugement du 28 septembre 1998
Le 10 mars 1995, le requérant apporta la somme de 600
000 roubles (RUB) dans le capital social d’une société privée «
Kompaniya Agroprom-Invest-Géo
» («
la Société
»).
Le 14 avril 1998, le tribunal de commerce de la région de Volgograd déclara la Société insolvable et lança une procédure de liquidation de
celle-ci.
Le requérant assigna la Société en justice aux fins de se faire rembourser le montant de son apport assorti d’intérêts. Par un jugement du
28
septembre 1998 le tribunal de la ville de Kamychine de la région de Volgograd fit droit à la demande du requérant. La Société fut condamnée à payer au requérant la somme de 5 480 RUB. Le jugement devint exécutoire.
Le 10 octobre 1998, le tribunal de la ville de Kamychine envoya le titre exécutoire au tribunal de l’arrondissement Sovetski de Volgograd, juridiction sous la compétence territoriale de laquelle se trouvait la Société. Le requérant fut informé de l’envoi du titre. Le 28 octobre 1998, le tribunal de l’arrondissement Sovetski de Volgograd transmit le titre exécutoire à F., liquidateur judiciaire de la Société.
Le 15 février 2000, le requérant fut informé par le tribunal de l’arrondissement Sovetski de Volgograd que le titre exécutoire avait été transféré au liquidateur. Le 9 août 2000 le même tribunal rappela au requérant le même fait et invita celui-là à se renseigner auprès de la commission de liquidation de la Société au sujet de l’exécution du jugement du 28 septembre 1998.
Entre-temps, le requérant essaya d’intenter devant la justice une procédure cherchant à faire endosser par les autorités publiques de la région de Volgograd la dette de la Société. Les tribunaux ne donnèrent aucune suite à la procédure, au motif que le requérant avait omis de s’acquitter des frais de justice. Le 8 novembre 2000, le tribunal de l’arrondissement Sovetski de Volgograd décida définitivement de laisser sans examen l’action introduite par le requérant.
Le 18 juillet 2004, le tribunal de commerce de la région de Volgograd termina la liquidation de la Société et prononça sa radiation du Registre national des personnes morales. La créance du requérant ne put être recouvrée. Le requérant ne contesta jamais devant la justice aucun acte afférent à la liquidation de la Société.
2.Obligations à lot de 1982
Le requérant détenait un nombre d’obligations à lot («
облигации государственного внутреннего выигрышного займа
») émises par l’URSS en 1982. La valeur réelle des obligations fut engloutie par l’inflation. En 1993 le requérant tenta d’introduire une action cherchant à se faire compenser la valeur des obligations. La procédure ne put aboutir pour des raisons d’ordre procédural.
1.Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de l’inexécution du jugement du 28 septembre 1998.
2.Le requérant se plaint du non-aboutissement de son action contre les autorités publiques de la région de Volgograd ainsi que de l’absence de remboursement des obligations à lot qu’il a acquises en 1982.
1.Sous l’angle de l’article 6 le requérant se plaint de la non-exécution du jugement du 28 septembre 1998. L’article 6 §
1 dispose en ses passages pertinents
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Le Gouvernement affirme qu’il ne saurait être imputé à l’État la dette issue d’un jugement prononcé à l’encontre d’une société privée se trouvant en état de cessation de paiements. L’État n’a aucunement contribué à l’impossibilité de recouvrer la créance. En outre, le requérant n’a jamais contesté ni le déroulement, ni l’issue de la procédure de liquidation de la Société.
Selon le requérant, l’absence d’exécution du jugement est attribuable aux tribunaux de la région de Volgograd. Dans le formulaire initial le requérant reproche aux tribunaux d’avoir perdu le titre exécutoire. Dans ses observations soumises en réponse à celles du Gouvernement, le requérant semble admettre que le titre en question a atteint la personne chargée de la liquidation, mais reproche aux autorités compétentes de ne pas l’avoir informé du transfert du titre au liquidateur.
La Cour rappelle que dans la situation où le jugement est rendu contre un débiteur privé, le rôle de la Cour se limite à s’assurer que l’État a assisté avec diligence le créancier dans la procédure d’exécution (voir
Pérévoztchikova c. Russie
(déc.), n
o
7105/02, 3 juin 2008). Si le jugement est rendu contre une société privée en état de liquidation judiciaire, l’action principale requise de l’État consiste dans la transmission du titre exécutoire au liquidateur judiciaire (voir
Pokoutnaïa c. Russie
(déc.), n
o
26856/04, 3
juillet 2008).
En l’espèce, la Cour note qu’il ressort des éléments soumis par les parties que le titre exécutoire sur le jugement du 28 septembre 1998 a été transmis au liquidateur de la Société le
28
octobre 1998. Les autorités publiques se sont, donc, acquittées en temps utile de l’obligation positive principale qui leur incombait. Aux yeux de la Cour, ni la manière dont le requérant a été informé au sujet du cheminement du titre exécutoire vers le liquidateur judiciaire, ni aucun autre élément ne sont susceptibles d’engager dans la présente affaire la responsabilité de l’État pour la non-exécution du jugement du 28 septembre 1998, celle-ci étant due à l’insolvabilité de la Société.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention
2.Le requérant se plaint du non-aboutissement de son action contre les autorités publiques de la région de Volgograd. Il se plaint en outre de l’absence de remboursement des obligations à lot qu’il a acquises en 1982.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
André Wampach
Christos Rozakis
Greffier adjoint
Président