CASE OF ZAMMIT v. MALTA

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ZAMMIT v. MALTA (Documentul nr. 3158/21) JUDGMENT STRASBOURG 16 ianuarie 2024 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Zammit v. Malta, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Pauliine Koskelo , Președintele Lorraine Schembri Orland, Davor Derenčinović , judecători și Dorothee von Arnim, Grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nu. 3158/21) împotriva Republicii Malta a depus Curtea în conformitate cu art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 7 ianuarie 2021 de către un național maltez, dl Joseph Zammit, născut în 1944 și care locuiește în Paola („reclamantul”), reprezentat inițial de dr K. Micallef și mai târziu de dr N. Devono, avocați practicanți în Valletta; hotărârea de a anunța plângerile în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția numai și coroborat cu art. 13 din Convenție guvernului maltez («guvernului»), reprezentată de agentii lor, dr. Soler, avocat de stat și dr. J. Vella, avocat de la biroul avocatului de stat, și de a declara inadmisibilă restul cererii; Observațiile părților; după deliberarea în particular la 12 decembrie 2023, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la o închiriere unilaterală impusă în temeiul articolului XXIII din 1979 de modificare a capitolului 158 din Legile Maltei (denumită în continuare „Ordinul”) care afectează proprietatea reclamantului „Erica”, în strada Valletta, Paola, începând cu martie 2004. euro (EUR), în 2013 a crescut la 447 EUR pe an, ceea ce ar crește la fiecare trei ani după aceea în conformitate cu indicele costurilor de viață și în 2018 a fost de aproximativ 453 EUR. Reclamantul a depus o procedură de recurs constituțional care a pretins că aplicarea articolului 12 din Ordonanța a fost încălcarea drepturilor sale de proprietate. Potrivit expertului desemnat de instanță, valoarea anuală de închiriere a pieței în anul 2004-2009 a fost de 3,150 EUR, în 2010 2015 5,250 EUR și în 2016-2018 7,700 EUR, totalând aproximativ EUR Reclamantul și-a limitat cererile până în decembrie 2018, după care s-a atins un nou acord cu chiriașul, în conformitate cu modificările din 2018 la Ordonanța. Prin hotărârea din 21 iulie 2020, Curtea Civilă (Primă Sală) în competența sa constituțională a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și a acordat reclamantului 15.000 EUR în prejudiciu material și EUR 5.000 în prejudiciu moral. Acesta a avut în vedere evaluarea prezentată, dar a considerat că boomul prețurilor proprietăților a avut loc doar recent și că chiria din anii anteriori a fost mult mai mică, precum și posibilitatea probabilă de a fi închiriat proprietatea pe întreg întreg la aceste prețuri. Un al cincilea dintre costurile trebuiau plătite de către solicitant. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție singur și coroborat cu art. 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns că el a fost încă o victimă a încălcării constatate de instanța internă, jurisdicția constituțională care a eșuat de a acorda un recurs adecvat. Reclamantul s-a plâns că el a fost încă victim de încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția susținută de instanța internă. Curtea se referă la principiile sale generale referitoare la statutul victimelor și la jurisprudența sa stabilită în cazuri similare cu cea actuală (a se vedea, printre multe alte autorități, Apap Bologna c. Malta , nr. 46931/12 §§§§12 , 41, 43, 48 și 82, 30 august 2016). Curtea observă că instanța internă a recunoscut încălcarea și a acordat 15.000 EUR în compensație pentru prejudiciu material și 5.000 EUR în nerespectă Prejudiciu material. Curtea este sensibilă la reflecțiile instanței interne cu privire la prețurile din anii anteriori, totuși constată că prezentul caz se referă la perioada următoare 2004, și nu la anii '80 sau '90 ca în alte cazuri ale acesteia. Având în vedere că proprietatea a avut o valoare estimată de închiriere de 7,700 EUR în 2016 și EUR în 2018 Începând cu 2010, Curtea consideră că compensația acordată pentru o încălcare care persistă de peste un deceniu nu a fost adecvată. Această considerație este suficientă pentru a concluziona că reparația acordată de instanța internă nu a oferit suficiente ajutor reclamantului, care menține astfel statutul de victimă în sensul prezentei plângeri (a se vedea mutatis mutandis Portanier c. Malta , nr. 55747/16, § 24, 27 Prin urmare, obiecția Guvernului în acest sens este respinsă. Curtea respinge, de asemenea, obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne (în măsura în care reclamantul nu a recurs la Curtea Constituțională). Curtea a făcut deja considerații relevante legate de eficacitatea Curții Constituționale pentru perioada până în 2018 la Cauchi c. Malta (nu. 14013/19, §§ 55 și 77, 25 martie 2021 și pentru perioada până în 2019 în Pace c. Malta ([Comitet] nr. 53545/19, § 9, 29 septembrie 2022), și Grima și alții c. Malta ([Comitet] nr. 18052/20, § 8, 7 martie 2023). Curtea constată că hotărârile suplimentare interne invocate de Guvern în prezenta cauză, referitoare la 2020, arată că Curtea Constituțională a crescut compensația în șapte [1] din cele opt apeluri în cazul în care acest lucru a fost solicitat. Prin urmare, Curtea consideră că jurisprudența invocată de Guvern oferă o indicație bună că, în 2020, Curtea Constituțională și-a abandonat practica precedentă a reducerii compensațiilor acordate în primă instanță și, după cum susține Guvernul, a început să examineze aceste cazuri de lege închiriere pe fondul lor, ținând seama de faptele fiecărui caz. Cu toate acestea, Curtea observă că condițiile de compensare aplicate de Curtea Constituțională în martie 2020 nu au fost totuși satisfăcătoare în mod constant. De exemplu, în aceeași zi, 27 martie 2020, a susținut apelul reclamantului și a sporit compensația într-o hotărâre, acordând compensații adecvate (a se vedea Tabone c. Malta (dec.) [Comitetul], nr. 23107/20, §§10-13, 28 martie 2023), în timp ce susține apelul statului și, prin urmare, reducerea compensației în alte două hotărâri [2] , una dintre acestea care rezultă într-o cantitate inadecvată de compensare (a se vedea Grima c. Malta [Comitetul], nr. 3860/20, §§ 6 și 9, 22 septembrie 2022) în timp ce celălalt echivalent cu o cantitate adecvată de compensare (a se vedea Psalila c. Malta) (dec.) [Comitetul], nr. 33257/20, § 11, 11 iulie 2023). Următorul caz în care compensarea a fost crescută de către Curtea Constituțională este data de 20 iulie 2020 [3] , care este o zi înainte de a fi pronunțată hotărârea de primă instanță a reclamantului, dar din nou condițiile de compensare în acest caz nu erau adecvate (a se vedea Cachia și altele c. Malta [Comitetul], nr. 6335/21, § 9, 24 Octombrie 2023). Următoarele cazuri în care compensarea a fost majorată au fost decise în octombrie 2020, adică după expirarea termenului pentru ca reclamantul să recurgă. Astfel, chiar presupunând că, până la sfârșitul anului 2020, premiile finale ale Curții Constituționale erau deja în conformitate cu acordurile acestei Curte (a se vedea, de exemplu, Cuschieri și alții c. Malta (dec.) [Comitetul] nr. 36806/21, § 8, 20 septembrie 2022, în ceea ce privește începutul anului 2021, și că ar putea fi considerat un remediu eficace, având în vedere termenul-limită relevant în circumstanțele prezentei cauze, reclamantul nu ar fi putut fi așteptat să depună apel la Curtea Constituțională. 10. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 11. În ceea ce privește fondul, Curtea se referă la principiile sale generale, astfel cum se prevede, de exemplu, în Amato Gauci c. Malta (nr. 47045/06, §§ 52-59, 15 septembrie 2009). 12. Având în vedere concluziile instanței interne referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea consideră că nu este necesar să se referă la aceasta. Examinarea în detaliu a meritelor plângerii, constatând că, după cum a fost stabilită de instanța internă, reclamantul a suportat o sarcină disproporționată. În plus, după cum a constatat deja Curtea în contextul obiecției privind statutul victimei (a se vedea punctul 6 mai sus), recursul oferit de instanța internă nu a oferit suficient ajutor reclamantului. 13. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru ca Curtea să constate că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. ALTE COMPLAINTE 14. De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 13 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, că nu a avut un remediu eficace capabil de a remedia încălcarea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, având în vedere faptele cauzei, argumentele părților și concluziile sale de mai sus, precum și elaborarea cauzei Curții Constituționale Legea din 2020, Curtea consideră că a abordat principalele chestiuni juridice planteate de acest caz și că nu este necesar să examineze încălcarea plângerii (a se vedea Centrul pentru Resurse Juridice în numele Valentin Câmpeanu c. România [GC], nr. 47848/08, § 156, CEDO 2014). restitutio in integrum , pe baza raportului expertului și a criteriilor stabilite în Cauchi . (citat mai sus) ar fi trebuit să fi primit o compensație pecuniară de 31,710 euro (EUR); astfel, el a fost încă datorată 16,710 EUR. El a solicitat în continuare prejudiciu moral pe care a considerat că ar fi trebuit să fie de 7.000 EUR, din care a primit doar 5.000 EUR. El a formulat în continuare o cerere nequantificată pentru costurile suportate în fața acestei instanțe, atașând printre documentele o factură de 3.264.19 EUR 16. Guvernul a susținut că nu este necesară nicio compensație suplimentară și că costurile nu au fost cuantificate și nu au fost justificate deoarece, în opinia lor, nu a fost prezentat niciun document. 17. Având făcut toate considerațiile aplicabile în acest tip de cazuri, astfel cum se prevede în Cauchi (citat mai sus, §§§ 102-07), și observând, în special, că atribuirea Curții Civile (Prima Sală) în competența sa constituțională rămâne plătită dacă nu este încă plătită, Curtea condamnă reclamantul 16 000 EUR în prejudiciu material și respinge cererea de neîntregire prejudiciu material care pot fi considerate acoperite de atribuirea internă. Având în vedere modul în care a fost depusă, Curtea respinge cererea de costuri pentru procedurile dinainte de Curte. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea privind art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția admisibilă; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; consideră că nu este necesară examinarea admisibilității și a meritelor restului plângerii; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 16 000 EUR (seize mii de euro), în ceea ce privește prejudiciu material; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 16 ianuarie 2024, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Dorothee von Arnim Pauliine Koskelo Președintele adjunct al grefierului [1] Victoria Amato Gauci și v. L-Avukat Generali et , Rik. 85/2013, 28 februarie 2020; Catherine Tabone pro et noe c. L-Avukat Generali et , Rik. 27/18, 27 martie 2020; Mario Cachia et v. Supermarkets Limited et , Rik. 82/2015, 20 iulie 2020; Angela sive Gina Balzan c. L-Onorevoli Prim Ministru et , Rik. 16/2015/1, 8 octombrie 2020; Michael Farrugia et c. L-Avukat Generali et , Rik. 79/2016, 6 octombrie 2020; Giovanna Bartoli et c. Carmelo Calleja et , Rik. 46/2018/1, 6 octombrie 2020; Henry Deguara Caruana Gatto et c. L-Avukat tal-Istat , Rik. 36/18, 23 noiembrie 2020. [2] Joseph Grima et L-Avukat Generali eti , Rik. 22/19, 27 martie 2020, Brian Psaila c. L-Avukat Generali et , Rik. 12/2018, 27 martie 2020. [3] Mario Cachia et (citat mai sus).

SECOND SECTION

CASE OF ZAMMIT v. MALTA

(Application no. 3158/21)

JUDGMENT

STRASBOURG

16 January 2024

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Zammit v. Malta,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Pauliine Koskelo

, President

,

Lorraine Schembri Orland,

Davor Derenčinović

, judges

,

and Dorothee von Arnim,

Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

3158/21) against the Republic of Malta lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 7 January 2021 by a Maltese national, Mr Joseph Zammit, born in 1944 and living in Paola (“the applicant”), who was represented originally by Dr K. Micallef and later by Dr

N. Debono, lawyers practising in Valletta;

the decision to give notice of the complaints under Article 1 of Protocol

No. 1 to the Convention alone and in conjunction with Article 13 of the Convention to the Maltese Government (“the Government”), represented by their Agents, Dr

C.

Soler, State Advocate, and Dr

J. Vella, Advocate at the Office of the State Advocate, and to declare inadmissible the remainder of the application;

the parties’ observations;

Having deliberated in private on 12 December 2023,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1.

The application concerns a unilaterally imposed lease under Act XXIII of 1979 amending Chapter 158 of the Laws of Malta (‘the Ordinance’) affecting the applicant’s property ‘Erica’, in Valletta Road, Paola, as of March 2004. At that time the annual rent payable was approximately 362

euros (EUR), in 2013 it increased to EUR 447 annually, which would increase every three years thereafter according to the cost-of-living index, and in 2018 it was approximately EUR 453.

2.

The applicant lodged constitutional redress proceeding complaining that the application of Article 12 of the Ordinance was in breach of his property rights. According to the court-appointed expert, the property’s market annual rental value in the years 2004-2009 was EUR 3,150, in 2010

‑

2015 EUR

5,250 and in 2016-2018 EUR 7,700, totalling around EUR

70,000 over the relevant period. The applicant limited his claims to December 2018 after which a new agreement was reached with the tenant in line with the 2018 amendments to the Ordinance.

3.

By a judgment of 21 July 2020 the Civil Court (First Hall) in its constitutional competence found a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and awarded the applicant EUR 15,000 in pecuniary damage and EUR

5,000 in non-pecuniary damage. It bore in mind the evaluation submitted but considered that the boom in property prices had only occurred recently and that the rents in earlier years had been much lower, as well as the unlikely possibility of the property having been rented out all throughout at such prices. One fifth of the costs were to be paid by the applicant. None of the parties appealed.

4.

Invoking Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention alone and in conjunction with Article 13 of the Convention, the applicant complained that he was still a victim of the violation found by the domestic court, the constitutional jurisdiction having failed to award appropriate redress.

THE COURT’S ASSESSMENT

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 of protocol n

o

. 1 tO THE CONVENTION

5.

The applicant complained that he was still a victim of the violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention upheld by the domestic court.

6

.

The Court refers to its general principles concerning victim status and its established case

‑

law in cases similar to the present one (see, among many other authorities,

Apap Bologna

v. Malta

, no.

46931/12, §§

41, 43, 48 and 82, 30 August 2016). The Court observes that the domestic court has acknowledged the violation and awarded EUR 15,000 in compensation for pecuniary damage and EUR 5,000 in non

‑

pecuniary damage. The Court is sensitive to the domestic court’s reflections concerning prices in earlier years, nevertheless it notes that the present case concerns the period following 2004, and not the 80s or 90s as in other cases of the kind. Bearing in mind that the property had an estimated rental value of, for example, EUR 7,700 in 2016

‑

2018 and EUR

5,250 as of 2010, the Court considers that the compensation awarded for a violation persisting for over a decade was not adequate. This consideration suffices to find that the redress provided by the domestic court did not offer sufficient relief to the applicant, who thus retains victim status for the purposes of this complaint (see,

mutatis mutandis

,

Portanier v.

Malta

, no.

55747/16, § 24, 27

August 2019). The Government’s objection to this effect is therefore dismissed.

7

.

The Court also dismisses the Government’s objection of non

‑

exhaustion of domestic remedies (in so far as the applicant had not appealed to the Constitutional Court). The Court has already made relevant considerations related to the Constitutional Court’s effectiveness for the period until 2018 in

Cauchi v. Malta

(no.

14013/19, §§ 55 and 77, 25

March 2021) and for the period until 2019 in

Pace v. Malta

([Committee], no.

53545/19, §

9, 29 September 2022), and

Grima and Others v. Malta

([Committee], no. 18052/20, § 8, 7 March 2023).

8.

The Court notes that the additional domestic judgments relied on by the Government in the present case, related to 2020, show that the Constitutional Court increased compensation in seven

[1]

of the eight appeals where this was requested. Thus, the Court considers that the case-law relied on by the Government offers a good indication that in 2020 the Constitutional Court abandoned its precedent practice of diminishing compensation awarded at first instance and, as argued by the Government, has started to examine these rent law cases on their own merits, taking into account the facts of each case.

9.

However, the Court observes that the compensation terms applied by the Constitutional Court in March 2020 were nonetheless not consistently satisfactory. For example, on the same day, 27 March 2020, it upheld the plaintiff’s appeal and increased compensation in one judgment, awarding adequate compensation (see

Tabone v. Malta

(dec.) [Committee], no.

23107/20, §§10-13, 28 March 2023), while upholding the State’s appeal and therefore reducing compensation in two other judgments

[2]

, one of which resulting in an inadequate amount of compensation (see

Grima v. Malta

[Committee], no.

38660/20, §§ 6 and 9, 22 September 2022) while the other amounting to an adequate amount of compensation (see

Psaila v. Malta

(dec.) [Committee], no. 33257/20, § 11, 11 July 2023). The next case where compensation was increased by the Constitutional Court is dated 20

July 2020

[3]

, that is one day before the applicant’s first-instance judgment was delivered, but again the compensation terms in that case were not adequate (see

Cachia and Others v. Malta

[Committee], no. 6335/21, § 9, 24

October 2023). The next cases where compensation was increased were decided in October 2020, that is after the expiry of the time-limit for the applicant to appeal. Thus, even assuming that, by the end of 2020, the final awards made by the Constitutional Court were already in line with this Court’s awards (see, for example,

Cuschieri and Others v.

Malta

((dec.) [Committee], no.

36806/21, § 8, 20 September 2022, in relation to the beginning of 2021), and that it could be considered an effective remedy, given the relevant timeline in the circumstances of the present case, the applicant could not have been expected to lodge an appeal to the Constitutional Court.

10.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

11.

As to the merits, the Court refers to its general principles as set out, for example, in

Amato

Gauci v. Malta

(no. 47045/06, §§

52-59, 15

September 2009).

12.

Having regard to the findings of the domestic court relating to Article

1 of Protocol No. 1, the Court considers that it is not necessary to re

‑

examine in detail the merits of the complaint. It finds that, as established by the domestic court, the applicant was made to bear a disproportionate burden. Moreover, as the Court has already found in the context of the objection on victim status (see paragraph 6 above), the redress provided by the domestic court did not offer sufficient relief to the applicant.

13.

The foregoing considerations are sufficient for the Court to find that there has been a violation of Article

1 of Protocol No. 1 to the Convention.

OTHER COMPLAINTS

14.

The applicant also complained under Article 13 of the Convention in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 that he had not had an effective remedy capable of redressing the violation under Article 1 of Protocol No. 1. Having regard to the facts of the case, the submissions of the parties, and its findings above, as well as the development of the Constitutional Court’s case

‑

law in 2020, the Court considers that it has dealt with the main legal questions raised by the case and that there is no need to examine the remaining complaint (see

Centre for Legal Resources on behalf of Valentin Câmpeanu v.

Romania

[GC], no.

47848/08, §

156, ECHR 2014).

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

15.

The applicant contended that in order to satisfy the general rule of

restitutio in integrum

, on the basis of the expert report and the criteria established in

Cauchi

(cited above) he ought to have received pecuniary compensation of 31,710 euros (EUR); thus he was still due EUR 16,710. He further claimed non-pecuniary damages which he considered should have amounted to EUR 7,000, of which he had only got EUR 5,000. He further made an unquantified claim for costs incurred before this Court, attaching amongst the documents a bill of EUR 3,264.19.

16.

The Government submitted that no further compensation was due and that the costs had neither been quantified nor substantiated as, in their view, no document was presented.

17.

Having made all the considerations applicable in this type of cases, as set out in

Cauchi

(cited above, §§

102-07), and noting, in particular, that the award of the Civil Court (First Hall) in its constitutional competence remains payable if not yet paid, the Court awards the applicant EUR

16,000 in pecuniary damage and rejects the claim for non

‑

pecuniary damage which can be considered covered by the domestic award. Having regard to the manner in which it was filed, the Court rejects the claim for costs for the proceedings before the Court.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the complaint concerning Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention admissible;

Holds

that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

Holds

that there is no need to examine the admissibility and merits of the remaining complaint;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 16,000 (sixteen thousand euros), in respect of pecuniary damage;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 16 January 2024, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Dorothee von Arnim

Pauliine Koskelo

Deputy Registrar

President

[1]

Victoria Amato Gauci et v. L-Avukat Generali et

, Rik. 85/2013, 28 February 2020;

Catherine Tabone pro et noe v. L-Avukat Generali et

, Rik. 27/18, 27 March 2020;

Mario Cachia et v. Supermarkets Limited et

, Rik. 82/2015, 20 July 2020;

Angela sive Gina Balzan v. L-Onorevoli Prim Ministru et

, Rik. 16/2015/1, 8 October 2020;

Michael Farrugia et v. L-Avukat Generali et

, Rik. 79/2016, 6 October 2020;

Giovanna Bartoli et v. Carmelo Calleja et

, Rik. 46/2018/1, 6 October 2020;

Henry Deguara Caruana Gatto et v. L-Avukat tal-Istat

, Rik. 36/18, 23 November 2020.

[2]

Joseph Grima et v. L-Avukat Generali et

, Rik. 22/19, 27 March 2020,

Brian Psaila v. L-Avukat Generali et

, Rik. 12/2018, 27 March 2020.

[3]

Mario Cachia et

(cited above).