CASE OF MICALLEF AND OTHERS v. MALTA

CASE OF MICALLEF AND OTHERS v. MALTA (CtEDO, 2024)

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MICALLEF ȘI ALȚII V. MALTA (Documentul nr. 50693/20) HOTĂRÂREA STASBOURG 6 februarie 2024 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Micallef și alții v. Malta, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), judecători în calitate de comitet compus din: Jovan Ilievski , Președintele Lorraine Schembri Orland, Diana Sârcu , judecători și Dorothee von Arnim, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nu. 50693/20) împotriva Republicii Malta depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 16 noiembrie 2020 de 10 resortisanți maltezi, detalii relevante enumerate în tabelul adăugat („reclamanții”), reprezentați de dr. M. Camilleri, avocat practicant în Valletta; hotărârea de a anunța plângerile în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția numai și coroborat cu art. 13 din Convenție guvernului maltez („Guvernul”), reprezentată de agenții lor, dr. C. Soler, avocat de stat, și dr. J. Vella, avocat de la biroul avocatului de stat, și de a declara inadmisibilă restul cererii; Observațiile părților; după deliberarea în particular la 16 ianuarie 2024, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI Cazul se referă la o închiriere impusă ca urmare a aplicării capitolului 69 din Legile Malta, prin care reclamanții, care dețin proprietatea la diferite acțiuni, primesc 203 euro (EUR) pe an (în baza valorii de piață din 1914) începând cu 2013, au crescut la fiecare trei ani în funcție de indexul inflației începând cu 2009. Înainte de 2009 chiria plătită a fost de aproximativ EUR. 82 anual, și începând cu 2009 185 EUR anual. Închirierea poate fi reînnoită pe termen indefinit și moștenită; de fapt, chiriașii inițiali au decedat și fiul lor a moștenit locația. Reclamanții (cu excepția reclamantului dl Brian Meli) au instituit o procedură de recurs constituțional plângând, printre altele , de încălcarea drepturilor lor de proprietate în măsura în care legea a permis fiului locatorilor inițiali (care a murit în 2007 și respectiv în 2018) să continue închirierea pe termen indefinit la o cantitate scăzută de închiriere. Potrivit expertului desemnat de instanță, valoarea de închiriere în 1987 a fost de 1,710 EUR, anual, și că în 2018 a fost de 14.625 EUR. Potențialul de venit a fost estimat la 160.000 EUR în perioada relevantă. Prin hotărârea din 1 iulie 2020, Curtea Civilă (Prima Sală) în competența sa constituțională a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și a acordat reclamanților, care dețin proprietatea în acțiuni diferite, ca moștenitori sau moștenitori ai proprietăților inițiale, 20 000 EUR în compensare. Acesta a refuzat să expulze chiriașul, dar a declarat că chiriașul nu se mai poate baza pe legea impugnată pentru a menține titlul proprietății. Jumătate din costurile procedurii au fost plătite de către solicitanți. Declarație menționată. Prin hotărârea RRB din 2 februarie 2021, chiriașul a fost ordonat să abandoneze proprietatea într-o perioadă de treizeci de zile. Decizia a fost confirmată la recurs la 7 iulie 2021 și reclamanții au recăpătat posesia proprietății lor. În momentul depunerii cererii, reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție numai și în conjuncție cu art. 13 că au rămas victime de încălcarea susținută datorită cantității scăzute de compensare acordate și a incapacității de a evacua chiriașii. EVALUAREA CURTEI ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI N 1 LA CONVENȚIE Reclamanții se plângea că acestea au rămas victime de încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția susținută de instanța internă. Curtea observă, în primul rând, că reclamantul dl Brian Meli nu a fost reclamant în timpul procedurii interne, ci mai degrabă, și în mod ciudat, un Acuzat. Rezultă că nici o încălcare nu a fost susținută în ceea ce privește el și nici o compensație. În aceste circumstanțe, el nu poate fi considerat o victimă a plângerii în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost prezentat în fața acestei instanțe. în conformitate cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3 lit. (a) și trebuie să fie declarată inadmisibilă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. În ceea ce privește reclamanții rămase, Curtea se referă la principiile sale generale referitoare la statutul victimelor și la jurisprudența sa stabilită în cazuri similare cu cea actuală (a se vedea, printre multe alte autorități, Apap Bologna c. Malta) , nr. 46931/12, §§ 41, 43, 48 și 82, 30 august 2016). Curtea observă că instanța internă a recunoscut încălcarea și a acordat 20.000 EUR în compensare atât pentru prejudiciu material, cât și pentru morale. Curtea remarcă că, din materialele de care se dispune, la nivel intern, reclamația celorlalți solicitanți pare să fie legată de perioada care urmează moștenirea locației de către actualul locatar (a se vedea punctul 1). Cu toate acestea, instanța internă pare să fi examinat cazul în legătură cu întreaga perioadă după 1987 și statul nu a apelat împotriva acestei concluzii (compară și contrast Grima c. Malta [Comitet], nr. 38660/20, §) 2, 22 septembrie 2022). Întrucât este de competența instanțelor interne să verifice limitele cererilor reclamanților, evitând astfel acționarea ultrapetita și guvernul nu a formulat nicio obiecție în acest sens, Curtea va lua în considerare, de asemenea, întreaga perioadă (a se vedea Vassallo c. Malta [Comitetul], nr. 52795/20, § 9, 12 septembrie 2023). Având în vedere faptul că proprietatea avea o valoare anuală de închiriere de, de exemplu, EUR 14 625 în 2018, Curtea consideră că compensația acordată pentru o încălcare persistă pe parcursul decenii (cu excepția cotei reclamantului, dl Brian Meli, care deținea mai puțin de o cotă nedivizată de 1/8 pe care a împărtășit-o cu alți solicitanți) nu era adecvată și că reparația acordată de instanța internă nu a oferit suficiente ajutor reclamanților, care dețin astfel statutul de victimă în sensul prezentei plângeri (a se vedea, mutatis mutandis Portanier v. Malta , nr. 55747/16, § 24, 27 august 2019 . Obiecția guvernului în acest sens este, prin urmare, respinsă . Curtea a făcut deja considerații relevante legate de eficacitatea Curții Constituționale pentru perioada până în 2018 în Cauchi c. Malta (nr. 14013/19, §§ 55 și 77, 25 martie 2021) și pentru perioada până în 2019 în Pace c. Malta (nr. 53545/19, § 9, 29 septembrie 2022) și Grima și alții v. Malta ([Comitetul] nr. 18052/20, § 8, 7 martie 2023). 12. Curtea constată că hotărârile suplimentare interne invocate de guvern în acest caz, legate de 2020, arată că Curtea Constituțională a crescut compensația în șapte [1] din cele opt apeluri în cazul în care acest lucru a fost solicitat. Prin urmare, Curtea consideră că jurisprudența invocată de Guvern oferă o indicație bună că, în 2020, Curtea Constituțională și-a abandonat practica precedentă a reducerii compensațiilor acordate în primă instanță și, după cum susține Guvernul, a început să examineze aceste cazuri de lege de închiriere pe fondul lor, ținând seama de faptele fiecărui caz. 13. Cu toate acestea, Curtea observă că condițiile de compensare aplicate de Curtea Constituțională în martie 2020 nu au fost totuși satisfăcătoare în mod constant. De exemplu, în aceeași zi, 27 martie 2020, a susținut apelul reclamantului și a sporit compensația într-o hotărâre, acordând compensații adecvate (a se vedea Tabone c. Malta (dec.) [Comitetul], nr. 23107/20, §§ 10-13, 28 martie 2023), în timp ce susține apelul statului și, prin urmare, reducerea compensației în alte două hotărâri [2] , una dintre acestea care rezultă într-o cantitate inadecvată de compensare (a se vedea Grima c. Malta [Comitetul], nr. 3860/20, §§ 6 și 9, 22 septembrie 2022) în timp ce celălalt echivalent cu o cantitate adecvată de compensare (a se vedea Psalila c. Malta) (dec.) [Comitetul], nr. 33257/20, § 11, 11 iulie 2023). Următorul caz în care compensarea a fost crescută de către Curtea Constituțională este data de 20 iulie 2020 [3] , care este o zi înainte de expirarea termenului reclamantului de recurs, dar din nou termenele de compensare în acest caz nu au fost adecvate (a se vedea Cachia și alții c. Malta) [Comitetul], nr. 6335/21, § 9, 24 octombrie 2023]. Următoarele cazuri în care compensarea a fost majorată au fost decise în octombrie 2020, adică după expirarea termenului de recurs pentru reclamanții. Astfel, chiar presupunând că, până la sfârșitul anului 2020, premiile finale ale Curții Constituționale au fost deja în conformitate cu premiile acestei Curte (a se vedea, de exemplu, Cuschieri și alții c. Malta) (dec.) [Comitetul], nr. 36806/21, § 8, 20 septembrie 2022, în ceea ce privește începutul anului 2021), și că ar putea fi considerat un remediu eficace, având în vedere termenul-limită relevant în circumstanțele prezentei cauze, reclamanții nu ar fi putut fi așteptat să depună apel la Curtea Constituțională. 14. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 15. În ceea ce privește fondul, Curtea se referă la principiile sale generale, astfel cum se prevede, de exemplu, în Amato Gauci c. Malta (nr. 47045/06, §§ 52-59, 15 septembrie 2009). 16. Având în vedere concluziile instanței interne referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea consideră că nu este necesar să se referă la aceasta. Examina în detaliu fondurile plângerii, constatând că, astfel cum a fost stabilit de instanța internă, restul reclamanților au fost obligați să suporte o sarcină disproporționată. În plus, după cum a constatat deja Curtea în contextul obiecției privind statutul victimelor (a se vedea punctul 10 mai sus), recursul oferit de instanța internă nu a oferit suficiente ameliorări celorlalte solicitanți. 17. Aceste considerații de mai sus sunt suficiente pentru ca Curtea să constate că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. ALTE COMPLAINTE 18. Restul reclamanților se plângeau, de asemenea, în temeiul articolului 13 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 că nu aveau un remediu eficace care să poată remedia încălcarea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. Având în vedere faptele cauzei, argumentele părților și concluziile sale de mai sus, inclusiv dezvoltarea jurisprudenței Curții Constituționale în 2020, Curtea consideră că a abordat principalele întrebări juridice formulate de acest caz și că nu este necesar să examineze încă plângerea (a se vedea Centrul pentru Resurse Juridiale în numele Valentin Câmpeanu c. România) [GC], nr. 47848/08, § 156, CEDO 2014). 19. În măsura în care această plângere a fost, de asemenea, formulată de către solicitant, dl Brian Meli, astfel cum se menționează la punctul 7 de mai sus, aceasta din urmă nu a exprimat nici o dorință la nivel intern de a avea o presupusă încălcare a drepturilor sale examinate sau de a primi orice recurs. În aceste condiții, reclamația sa este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie să fie declarate inadmisibile în conformitate cu art. 35 § 4 din convenție. Reclamanții au solicitat 88,254,58 euro (EUR) ca prejudiciu material pentru pierderile de la 1987 până la 2021 în conformitate cu calculele lor proprii pe care le-au considerat bazate pe principiile Cauchi (citate mai sus) și 20.000 EUR în prejudiciu moral. Guvernul a susținut că nu a existat nicio explicație în ceea ce privește calculul reclamanților în ceea ce privește prejudiciu material care, potrivit Guvernului, nu era în conformitate cu Cauchi În plus, nici o justificare nu a însoțit valorile pentru anii următori de hotărârea internă și nu s-a putut presupune că valoarea a rămas la fel ca în 2018. În plus, acestea au susținut că ar trebui luate în considerare alte factori relevante (a se vedea pentru detalii, Devono și Dimech c. Malta [Comitet], nr. 17094/21, § 18, 18 aprilie 2023). Guvernul a considerat, de asemenea, că reclamația pentru prejudiciu moral este excesivă. În ceea ce privește reclamația pentru costuri și cheltuieli, care nu a fost însoțită de chitanțele relevante, Guvernul a susținut că instanța internă a ordonat plata acestor costuri în ceea ce privește plângerile care au fost respinse în conformitate cu jurisprudența internă bine stabilită. 22. Curtea a făcut toate considerațiile aplicabile în acest tip de cazuri, astfel cum se prevede în Cauchi (citată mai sus, §§ 102-07). În special, constatând că atribuirea Curții Civile (Prima Sală) în competența sa constituțională rămâne plătită dacă nu este încă plătită, Curtea conferă reclamanților (exclusiv dl Brian Meli), în comun, 60.000 EUR în prejudiciu material și respinge cererea pentru neîntregire Prejudiciu material care pot fi considerate acoperite de atribuirea internă, respinge cererea privind costurile suportate care nu au fost legate de încălcarea constatată. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara cererea în ceea ce privește reclamantul dl Brian Meli inadmisibil și în ceea ce privește celelalte solicitante pe care le declară plângerea cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția admisibilă conține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la cetățenii rămase; deține că nu este necesară examinarea admisibilității și a meritelor plângerii rămase; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească celorlalți solicitanți (exclusiv dl Brian Meli), în comun, în termen de trei luni, 60.000 EUR (sext mii de euro) în ceea ce privește prejudiciu material; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză, și notificat în scris la 6 februarie 2024, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. {signature_p_1} {signature_p_2} Dorothee von Arnim Jovan Ilievski Președintele adjunct al Registrului APENDIX Lista reclamanților: nr. Denumirea reclamantului Anul de naștere Naționalitate Locul de reședință Joseph MICALLEF 1936 Maltese Tarxien Maria Stella BORG 1958 Maltese Ibraש Neil BORG MELI 1986 Maltese Gżira Rose BUδEJA 1943 Maltese San wann Theresa CHETCUTI 1947 Maltese Swieqi Mary GRECH 1938 Maltese Pembroke Brian MELI 1966 Maltese Swieqi Carmel MICALLEF 1940 Maltese Sliema Marcelle SIRACUSA 1949 Maltese Pembroke 10. Victoria VELLA 1945 Maltese San wann [1] Victoria Amato Gauci et v. L-Avukat Generali et , Rik. 85/2013, 28 Februarie 2020; Catherine Tabone pro et noe c. L-Avukat Generali et et , Rik. 27/18, 27 martie 2020; Mario Cachia et c. Supermarkets Limited et , Rik. 82/2015, 20 iulie 2020; Angela sive Gina Balzan c. L-Onorevoli Prim Ministru et , Rik. 16/2015/1, 8 octombrie 2020; Michael Farrugia et c. L-Avukat Generali et , Rik. 79/2016, 6 octombrie 2020; Giovanna Bartoli și c. Carmelo Calleja et , Rik. 46/2018/1, 6 octombrie 2020; Henry Deguara Caruana Gatto et c. L-Avukat tal-Istat , Rik. 36/18, 23 noiembrie 2020. [2] Joseph Grima et c. L-Avukat Generali et , Rik. 22/19, 27 martie 2020, Brian Psaila c. L-Avukat Generali et , Rik. 12/2018, 27 martie 2020. [3] Mario Cachia et (citat mai sus).

SECOND SECTION

CASE OF MICALLEF AND OTHERS v. MALTA

(Application no. 50693/20)

JUDGMENT

STRASBOURG

6 February 2024

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Micallef and Others v. Malta,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Jovan Ilievski

, President

,

Lorraine Schembri Orland,

Diana Sârcu

, judges

,

and Dorothee von Arnim,

Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

50693/20) against the Republic of Malta lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 16 November 2020 by 10 Maltese nationals, relevant details listed in the appended table (“the applicants”), who were represented by Dr M. Camilleri, a lawyer practising in Valletta;

the decision to give notice of the complaints under Article 1 of Protocol

No. 1 to the Convention alone and in conjunction with Article 13 of the Convention to the Maltese Government (“the Government”), represented by their Agents, Dr C. Soler, State Advocate, and Dr J. Vella, Advocate at the Office of the State Advocate, and to declare inadmissible the remainder of the application;

the parties’ observations;

Having deliberated in private on 16 January 2024,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1.

The case concerns an imposed lease as a result of the application of Chapter 69 of the Laws of Malta whereby the applicants, who co-own the property at different shares, are receiving 203 euros (EUR) per annum (based on the 1914 market value) since 2013, increased every three years according to the index of inflation as of 2009. Prior to 2009 the rent payable was approximately EUR

82 annually, and as of 2009 EUR 185 annually. The lease may be renewed indefinitely and inherited; in fact the original tenants passed away and their son inherited the tenancy.

2

.

The applicants (except for the applicant Mr Brian Meli) instituted constitutional redress proceedings complaining,

inter alia

, of a breach of their property rights in so far as the law allowed the son of the original tenants (who died in 2007 and 2018 respectively) to continue the lease indefinitely at a low amount of rent. According to the court-appointed expert the rental value in 1987 was EUR

1,710, annually, and that in 2018 was EUR

14,625. The income potential over the relevant period was estimated at EUR

160,000.

3.

By a judgment of 1 July 2020, the Civil Court (First Hall) in its constitutional competence found a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and awarded the applicants, who owned the property in different shares, as heirs or heirs of heirs of the original owners, EUR 20,000 in compensation. It refused to evict the tenant but declared that the tenant may no longer rely on the impugned law to maintain title to the property. Half of the costs of the proceedings were to be paid by the applicants. None of the parties appealed.

4.

Thereafter the applicants instituted proceedings before the Rent Regulation Board (‘RRB’) to evict the tenant on the basis of the above

‑

mentioned declaration. By means of a judgment of the RRB of 2

February 2021 the tenant was ordered to vacate the property within a period of thirty days. The decision was confirmed on appeal on 7 July 2021 and the applicants regained possession of their property.

5.

At the time of lodging the application, the applicants complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention alone and in conjunction with Article 13 that they remained victims of the upheld violation due to the low amount of compensation awarded and the failure to evict the tenants.

THE COURT’S ASSESSMENT

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL N

o

.

1 TO THE CONVENTION

6.

The applicants complained that they remained victims of the violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention upheld by the domestic court.

7.

The Court observes, firstly, that the applicant Mr Brian Meli had not been a claimant during the domestic proceedings but rather, and oddly, a

defendant. It follows that no violation has been upheld in his respect nor has any compensation been awarded to him. In these circumstances he cannot be considered a victim of the complaint under Article 1 of Protocol No. 1 as brought before this Court. The complaint in his respect is therefore incompatible

ratione personae

with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be declared inadmissible in accordance with Article 35 §

4 of the Convention.

8.

In respect of the remaining applicants, the Court refers to its general principles concerning victim status and its established case

‑

law in cases similar to the present one (see, among many other authorities,

Apap Bologna

v. Malta

, no.

46931/12, §§

41, 43, 48 and 82, 30 August 2016). The Court observes that the domestic court has acknowledged the violation and awarded EUR

20,000 in compensation for both pecuniary and non

‑

pecuniary damage.

9.

The Court notes that, from the material available to it, at the domestic level the remaining applicants’ complaint appears to be related to the period following the inheritance of the tenancy by the current tenant (see paragraph

2 above), that is, 2018 onwards, on the death of the last original tenant. However, the domestic court appears to have examined the case in relation to the entire period following 1987 and the State did not appeal against that finding (compare and contrast

Grima v. Malta

[Committee], no. 38660/20, §

2, 22 September 2022). Since it is for the domestic courts to verify the limits of the applicants’ requests thereby avoiding acting

ultra petita

and the Government raised no objection in this respect, the Court will likewise consider the entire period (see

Vassallo v. Malta

[Committee], no. 52795/20, § 9, 12 September 2023).

10

.

Bearing in mind that the property had an annual rental value of, for example, EUR

14,625 in 2018, the Court considers that the compensation awarded for a violation persisting over decades (even excluding the share of the applicant Mr Brian Meli who owned less than a 1/8 undivided share which he shared with other applicants) was not adequate and that the redress provided by the domestic court did not offer sufficient relief to the applicants, who thus retain victim status for the purposes of this complaint (see,

mutatis mutandis

,

Portanier v.

Malta

, no.

55747/16, § 24, 27 August 2019). The Government’s objection to this effect is therefore dismissed.

11

.

The Court also dismisses the Government’s objection of non

‑

exhaustion of domestic remedies (in so far as the applicants had not appealed to the Constitutional Court). The Court has already made relevant considerations related to the Constitutional Court’s effectiveness for the period until 2018 in

Cauchi v. Malta

(no.

14013/19, §§ 55 and 77, 25

March 2021) and for the period until 2019 in

Pace v. Malta

([Committee], no.

53545/19, §

9, 29 September 2022) and

Grima and Others v. Malta

([Committee], no. 18052/20, § 8, 7 March 2023).

12.

The Court notes that the additional domestic judgments relied on by the Government in the present case, related to 2020, show that the Constitutional Court increased compensation in seven

[1]

of the eight appeals where this was requested. Thus, the Court considers that the case-law relied on by the Government offers a good indication that in 2020 the Constitutional Court abandoned its precedent practice of diminishing compensation awarded at first instance and, as argued by the Government, has started to examine these rent law cases on their own merits, taking into account the facts of each case.

13.

However, the Court observes that the compensation terms applied by the Constitutional Court in March 2020 were nonetheless not consistently satisfactory. For example, on the same day, 27 March 2020, it upheld the plaintiff’s appeal and increased compensation in one judgment, awarding adequate compensation (see

Tabone v. Malta

(dec.) [Committee], no.

23107/20, §§ 10-13, 28 March 2023), while upholding the State’s appeal and therefore reducing compensation in two other judgments

[2]

, one of which resulting in an inadequate amount of compensation (see

Grima v. Malta

[Committee], no.

38660/20, §§ 6 and 9, 22 September 2022) while the other amounting to an adequate amount of compensation (see

Psaila v. Malta

(dec.) [Committee], no. 33257/20, § 11, 11 July 2023). The next case where compensation was increased by the Constitutional Court is dated 20 July 2020

[3]

, that is one day before the expiry of the time-limit for the applicant to appeal, but again the compensation terms in that case were not adequate (see

Cachia and Others v. Malta

[Committee], no. 6335/21, § 9, 24 October 2023). The next cases where compensation was increased were decided in October 2020, that is after the expiry of the time-limit for the applicants to appeal. Thus, even assuming that, by the end of 2020, the final awards made by the Constitutional Court were already in line with this Court’s awards (see, for example,

Cuschieri and Others v.

Malta

((dec.) [Committee], no.

36806/21, § 8, 20 September 2022, in relation to the beginning of 2021), and that it could be considered an effective remedy, given the relevant timeline in the circumstances of the present case, the applicants could not have been expected to lodge an appeal to the Constitutional Court.

14.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

15.

As to the merits, the Court refers to its general principles as set out, for example, in

Amato

Gauci v. Malta

(no. 47045/06, §§

52-59, 15

September 2009).

16.

Having regard to the findings of the domestic court relating to Article

1 of Protocol No. 1, the Court considers that it is not necessary to re

‑

examine in detail the merits of the complaint. It finds that, as established by the domestic court, the remaining applicants were made to bear a disproportionate burden. Moreover, as the Court has already found in the context of the objection on victim status (see paragraph 10 above), the redress provided by the domestic court did not offer sufficient relief to the remaining applicants.

17.

The foregoing considerations are sufficient for the Court to find that there has been a violation of Article

1 of Protocol No. 1 to the Convention.

OTHER COMPLAINTS

18.

The remaining applicants also complained under Article 13 of the Convention in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 that they had not had an effective remedy capable of redressing the violation under Article 1 of Protocol No. 1. Having regard to the facts of the case, the submissions of the parties, and its findings above, including the development of the Constitutional Court’s case-law in 2020, the Court considers that it has dealt with the main legal questions raised by the case and that there is no need to examine the remaining complaint (see

Centre for Legal Resources on behalf of Valentin Câmpeanu v.

Romania

[GC], no.

47848/08, §

156, ECHR 2014).

19.

In so far as this complaint was also raised by the applicant Mr Brian Meli, as stated at paragraph 7 above, the latter has not expressed any wish at the domestic level to have an alleged violation of his rights examined, or to receive any redress. In these circumstances his complaint is incompatible

ratione

personae

with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be declared inadmissible in accordance with Article 35 §

4 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

20.

The applicants claimed 88,254.58 euros (EUR) as pecuniary damage for losses from 1987 up to 2021 in accordance with their own calculations which they considered were based on the principles of

Cauchi

(cited above) and EUR

20,000 in non-pecuniary damage. They further claimed EUR

1,463.63 in domestic court costs, as per attached bill of costs.

21.

The Government submitted that there had been no explanation as to the applicants’ calculation in respect of pecuniary damage which according to the Government was not in line with

Cauchi

(cited above). Moreover, no substantiation had accompanied the values for the years following the domestic judgment and it could not be assumed that the value remained the same as that in 2018. Additionally, they submitted that other relevant factors were to be taken into account (see for details,

Debono and Dimech v. Malta

[Committee], no. 17094/21, § 18, 18 April 2023). The Government also considered that the claim for non-pecuniary damage was excessive. In respect of the claim for costs and expenses, which had not been accompanied by the relevant receipts, the Government submitted that the domestic court had ordered the payment of such costs in respect of complaints which had been rejected in line with well-established domestic case-law.

22.

The Court has made all the considerations applicable in this type of cases, as set out in

Cauchi

(cited above, §§

102-07). Noting in particular that the award of the Civil Court (First Hall) in its constitutional competence remains payable if not yet paid, the Court awards the applicants (excluding Mr Brian Meli), jointly, EUR

60,000 in pecuniary damage and rejects their claim for non

‑

pecuniary damage which can be considered covered by the domestic award. It dismisses the claim for costs incurred which were unrelated to the violation found.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the application in respect of the applicant Mr Brian Meli inadmissible, and in respect of the remaining applicants it

declares

the complaint concerning Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention admissible

;

Holds

that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention in respect of the remaining applicants;

Holds

that there is no need to examine the admissibility and merits of the remaining complaint;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the remaining applicants (excluding Mr Brian Meli), jointly, within three months, EUR 60,000 (sixty thousand euros) in respect of pecuniary damage;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 6 February 2024, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

{signature_p_1}

{signature_p_2}

Dorothee von Arnim

Jovan Ilievski

Deputy Registrar

President

APPENDIX

List of applicants:

No.

Applicant’s Name

Year of birth

Nationality

Place of residence

1.

Joseph MICALLEF

1936

Maltese

Tarxien

2.

Maria Stella BORG

1958

Maltese

Ibraġ

3.

Neil BORG MELI

1986

Maltese

Gżira

4.

Rose BUĠEJA

1943

Maltese

San Ġwann

5.

Theresa CHETCUTI

1947

Maltese

Swieqi

6.

Mary GRECH

1938

Maltese

Pembroke

7.

Brian MELI

1966

Maltese

Swieqi

8.

Carmel MICALLEF

1940

Maltese

Sliema

9.

Marcelle SIRACUSA

1949

Maltese

Pembroke

10.

Victoria VELLA

1945

Maltese

San Ġwann

[1]

Victoria Amato Gauci et v. L-Avukat Generali et

, Rik. 85/2013, 28 February 2020;

Catherine Tabone pro et noe v. L-Avukat Generali et

, Rik. 27/18, 27 March 2020;

Mario Cachia et v. Supermarkets Limited et

, Rik. 82/2015, 20 July 2020;

Angela sive Gina Balzan v. L-Onorevoli Prim Ministru et

, Rik. 16/2015/1, 8 October 2020;

Michael Farrugia et v. L-Avukat Generali et

, Rik. 79/2016, 6 October 2020;

Giovanna Bartoli et v. Carmelo Calleja et

, Rik. 46/2018/1, 6 October 2020;

Henry Deguara Caruana Gatto et v. L-Avukat tal-Istat

, Rik. 36/18, 23 November 2020.

[2]

Joseph Grima et v. L-Avukat Generali et

, Rik. 22/19, 27 March 2020,

Brian Psaila v. L-Avukat Generali et

, Rik. 12/2018, 27 March 2020.

[3]

Mario Cachia et

(cited above).