ROMAN ET COSTIN c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
ROMAN ET COSTIN c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 6007/04 prezentate de Virginia ROMAN și Alexandrina COSTIN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 16 iunie 2009, într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători; și a lui Santiago Quesada, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 15 octombrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, După ce au intenționat, face următoarea decizie FAȚĂ recurentelor, Virginia Roman și Alexandrina Costin sunt cetățeni români, născuți în 1924 și, respectiv, 1927 și domiciliați în Savinesti. Guvernul român ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată nespecificată în anii 1960, autoritățile au preluat proprietatea tatălui recurentelor, inclusiv o parcelă de 0,36 ha ha ssise la Savinesti, în locul menționat mai sus, Intre (so)sele printr-un certificat provizoriu de proprietate care le-a fost eliberat la 9 august 1991 în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar (Legea nr. 18/1991) Comisia departamentală din Neamt, însărcinată cu aplicarea acestei legi, a recunoscut dreptul celor interesați de a primi înapoi un teren de 0,53 ha în satul Savinesti. Cu toate acestea, cei interesați nu au fost plasați în posesia terenului în cauză. Prin hotărârea definitivă din 10 septembrie 1996, tribunalul departamental din Neamt a făcut parte din acțiunea formulată de recurente împotriva primarului din Savinesti. El a condamnat comisia locală de aplicare a legii nr. 18/1991, al cărui primar era președintele, să ia măsurile necesare, în termen de 30 de zile, pentru punerea în posesie a recurentelor a unui teren de 0,53 ha în perimetrul satului Savinesti, în conformitate cu atestatul provizoriu din 9 august 1991 și pentru acordarea unui titlu de proprietate în această privință. Considerând că acestea aveau dreptul la restituirea unui teren de 1,06 ha, printre care se numărau parcela menționată anterior de 0,36 ha pe fosta locație, parcelă care fusese atribuită de primarul Savinesti unei terțe părți și apoi vândută de acesta din urmă în 1993, recurentele au refuzat să fie puse în posesia altor părți din satul Savinesti. Potrivit acestora, terenul oferit era în litigiu, fiind revendicat de către biserica satului. Prin decizii definitive pronunțate cele trei februarie 1997 și 26 februarie 2002, tribunalul județean din Neamt și tribunalul judecătoresc din Bacau au respins ca nefondate acțiunile recurentelor în litigiu administrativ pentru condamnarea comisiei locale la daune-interese cominatorii pentru neîndeplinirea hotărârii definitive din 10 februarie 1997 Septembrie 1996 menționat anterior prin punerea lor în posesie pe locul vechi. Instanțele au reținut că recurentele refuzaseră să fie puse în posesie pe alte părți ale perimetrului Savinesti, că terenul revendicat intrase în circuitul civil prin vânzarea între terți, iar părțile interesate au fost în cele din urmă văzute atribuind un alt teren în apropiere (a se vedea punctul 9 de mai jos), astfel încât comisia locală și-a îndeplinit obligațiile. Între timp, la 7 august 1997, comisia locală a anulat procesul-verbal din 1993 de punere în posesie a terțului menționat anterior al parcelei în litigiu. La 29 mai 1998, comisia departamentală a informat recurentele că parcela în litigiu ar fi trebuit să le fie atribuită acestora; ea le-a sfătuit să sesizeze instanțele cu privire la o acțiune în anulare îndreptată împotriva terților. Prin hotărârea definitivă din 26 noiembrie 1999, Tribunalul de Primă Instanță din Bacau a respins acțiunea recurentelor în anulare a contractului de vânzare din 1993 al parcelei în litigiu, motivele pe care aceasta era tardivă și că părțile interesate își puteau exercita pretențiile într-o acțiune în revendicare, în măsura în care acestea ar beneficia de un titlu de proprietate pe terenul în cauză. În urma altor demersuri ale recurentelor pe lângă autoritățile de urmărire penală, în ianuarie 2001, autoritățile le-au pus în posesia unui teren de 1,06 ha, inclusiv a unei parcele de 0,36 ha pe o locație situată la câteva sute de metri de locul anterior, în perimetrul satului Savinesti. Recurentele au semnat procesul-verbal de punere în posesie ; le-a fost eliberat un titlu de proprietate la 3 aprilie 2001. 10. Prin hotărârea din 17 octombrie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din Bacau a respins ca inadmisibilă acțiunea în revizuire formulată de recurente împotriva hotărârii definitive din 26 februarie 2002 menționată anterior, părțile interesate care au invocat faptul că același judecător se aflase în cele două proceduri succesive în despăgubire și că primarul din Savinesti ar fi transmis observații judecătorilor după încheierea dezbaterilor, fără ca acestea să poată lua cunoștință de acest lucru. Prin scrisoarea din 5 august 2003, procurorul general le-a informat pe reclamante că nu există motive pentru a formula o acțiune în anulare împotriva hotărârilor menționate anterior. Dreptul intern relevant 11. În cauza Sabin Popescu sunt prezentate extrase din legile nr. 18/1991 privind fondul funciar, 169/1997 de modificare a Legii nr. 18/91 și 29/1990 privind litigiul administrativ. România (nr. 48102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004). GRIEF 12. Invocând în esență art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentele se plâng de land și de lipsa de echitate (fără contradicții) a procedurii în despăgubire cominatorie încheiată prin Hotărârea din 26 februarie 2002 a tribunalului districtual din Neamt. 13. Pe baza, în esență, a articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, recurentele se plâng de neefectuarea hotărârii definitive din 10 septembrie 1996 a Tribunalului de departament din Neamt, în special de întârzierea executării acestei hotărâri. 1, recurentele se plâng în principal de întârzierea în executarea hotărârii definitive din 10 septembrie 1996, precum și de la rejudecare și de la rejudecare a procedurii finalizate prin Hotărârea din 26 februarie 2002 a tribunalului departamental din Neamt. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) La art. 1 din Protocolul nr 1 este astfel formulată. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 15. Guvernul consideră că nu a existat nicio ingerie în dreptul recurentelor de a avea acces la o instanță și în dreptul acestora la respectarea bunurilor lor. Autoritățile au făcut demersurile datorate pentru executarea hotărârii din 10 septembrie 1996, astfel cum a constatat hotărârea din 3 septembrie 1996 februarie 1997. Având în vedere faptul că nu este posibil ca persoanele interesate să intre în posesia lor pe vechiul site n mai vechi, părțile interesate au fost în cele din urmă de acord să li se atribuie, în 2001, 1,06 ha teren într-o altă locație decât cea revendicată. 16. Recurentele au subliniat faptul că primarul Savinesti a atribuit în mod ilegal terților proprietatea lor de 0,36 ha și că a luat în 2001 măsurile necesare pentru ca un titlu de proprietate să le fie eliberat în temeiul hotărârii definitive din 10 septembrie 1996, de altfel pentru un alt teren decât cel la care aveau dreptul. 17. Cu toate că statul nu a ridicat o excepție preliminară, acesta a susținut că nu a avut nici o ingerință în drepturile invocate de reclamante. În orice caz, Curtea reamintește că, chiar și în absența unei excepții impuse de guvern, ea nu ar putea să examineze mai întâi aplicabilitatea rațională personae articolele invocate de părțile interesate, sub aspectul calității victimelor acestora din urmă, și apoi respectarea de către acestea a regulii de șase luni pentru a sesiza Curtea (a se vedea, mutatis mutandis, Blečić c. Croația, nr. 59532/00, § 67-69, CEDH 2006-III, și Belaousof și alții c. Grecia, nr. 66296/01, § 38, 27 mai 2004). În această privință, Curtea face trimitere la jurisprudența sa potrivit căreia, în cazul în care un reclamant poate pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor sale garantate prin convenție sau prin protocoalele sale în ceea ce privește perioada de neexecutare a unei hotărâri pronunțate în favoarea sa Katsyuk c. Ucraina, nr 58928/00, § 48, 5 aprilie 2005), el trebuie totuși să sesizeze Curtea în această privință în termen de șase luni de la data la care s-a pus capăt situației continue în cauză (a se vedea mutatis mutandis Cone c. România, n 35935/02, §§ 22 și 26, 24 iunie 2008). 18. În speță, aceasta constată că nici hotărârea definitivă din 10 septembrie 1996, nici declarația provizorie din 9 septembrie 2008 august 1991, la care această hotărâre se referea nu preciza locația terenului care urma să fie atribuit recurentelor în temeiul Legii nr. 18/1991, ci numai obligația autorităților de a reconstitui dreptul de proprietate al părților interesate pe un teren de 0,53 ha situat în perimetrul satului Savinesti. Cu toate acestea, trebuie să se constate că:au pous târziu la 3 aprilie 2001, autoritățile și-au îndeplinit obligațiile care decurg din hotărârea din 10 septembrie 1996, prin care recurentele dețineau un teren de 1,06 ha, care includea parcela menționată anterior de 0,53 În plus, recurentele au semnat procesul-verbal de punere în posesie, astfel încât să nu poată pretinde că sunt victime ale unei încălcări a drepturilor lor după operațiunile menționate anterior, din cauza neexecutării hotărârii menționate anterior Marinescu c. România (dec.), 21122/02, 10 aprilie 2007). Prin urmare, Curtea consideră că a solicitat recurentelor să o sesizeze în termen de șase luni de la 3 aprilie 2001 pentru a-și prezenta obiecțiunile care se referă în principal la întârzierea acestei execuții (a se vedea mutatis mutandis Acatrinei c. România, nr. 7114/02, §24, 26 octombrie 200619). Pe de altă parte, Curtea arată că recurentele se plâng, de asemenea, de la termen și de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Or, chiar și luând în considerare faptul că recurentele au putut considera util să se aștepte la încheierea acestei proceduri înainte de a sesiza Curtea cu privire la întârzierea executării în cauză, Curtea constată că cererea a fost introdusă la 15 octombrie 2003, la mai mult de șase luni de la încetarea definitivă a procedurii de recurs din Bacau. Cererea de recurs în anulare adresată procurorului general nu poate prelungi termenul de șase luni în speță (Ahtinen c. Finlanda (dec.), nr 48907/99, 31 mai 2005). 20. În consecință, cererea este tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier