- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 16 iunie 2009
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Inadmisibil
Roman și Costin împotriva României
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 6007/04 prezentate de Virginia ROMAN și Alexandrina COSTIN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 16 iunie 2009, într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători; și a lui Santiago Quesada, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 15 octombrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, După ce au intenționat, face următoarea decizie FAȚĂ recurentelor, Virginia Roman și Alexandrina Costin sunt cetățeni români, născuți în 1924 și, respectiv, 1927 și domiciliați în Savinesti.
Guvernul român ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată nespecificată în anii 1960, autoritățile au preluat proprietatea tatălui recurentelor, inclusiv o parcelă de 0,36 ha ha ssise la Savinesti, în locul menționat mai sus, Intre (so)sele printr-un certificat provizoriu de proprietate care le-a fost eliberat la 9 august 1991 în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar (Legea nr. 18/1991) Comisia departamentală din Neamt, însărcinată cu aplicarea acestei legi, a recunoscut dreptul celor interesați de a primi înapoi un teren de 0,53 ha în satul Savinesti. Cu toate acestea, cei interesați nu au fost plasați în posesia terenului în cauză.
Prin hotărârea definitivă din 10 septembrie 1996, tribunalul departamental din Neamt a făcut parte din acțiunea formulată de recurente împotriva primarului din Savinesti. El a condamnat comisia locală de aplicare a legii nr. 18/1991, al cărui primar era președintele, să ia măsurile necesare, în termen de 30 de zile, pentru punerea în posesie a recurentelor a unui teren de 0,53 ha în perimetrul satului Savinesti, în conformitate cu atestatul provizoriu din 9 august 1991 și pentru acordarea unui titlu de proprietate în această privință. Considerând că acestea aveau dreptul la restituirea unui teren de 1,06 ha, printre care se numărau parcela menționată anterior de 0,36 ha pe fosta locație, parcelă care fusese atribuită de primarul Savinesti unei terțe părți și apoi vândută de acesta din urmă în 1993, recurentele au refuzat să fie puse în posesia altor părți din satul Savinesti.
Potrivit acestora, terenul oferit era în litigiu, fiind revendicat de către biserica satului. Prin decizii definitive pronunțate cele trei februarie 1997 și 26 februarie 2002, tribunalul județean din Neamt și tribunalul judecătoresc din Bacau au respins ca nefondate acțiunile recurentelor în litigiu administrativ pentru condamnarea comisiei locale la daune-interese cominatorii pentru neîndeplinirea hotărârii definitive din 10 februarie 1997 Septembrie 1996 menționat anterior prin punerea lor în posesie pe locul vechi. Instanțele au reținut că recurentele refuzaseră să fie puse în posesie pe alte părți ale perimetrului Savinesti, că terenul revendicat intrase în circuitul civil prin vânzarea între terți, iar părțile interesate au fost în cele din urmă văzute atribuind un alt teren în apropiere (a se vedea punctul 9 de mai jos), astfel încât comisia locală și-a îndeplinit obligațiile.
Între timp, la 7 august 1997, comisia locală a anulat procesul-verbal din 1993 de punere în posesie a terțului menționat anterior al parcelei în litigiu. La 29 mai 1998, comisia departamentală a informat recurentele că parcela în litigiu ar fi trebuit să le fie atribuită acestora; ea le-a sfătuit să sesizeze instanțele cu privire la o acțiune în anulare îndreptată împotriva terților. Prin hotărârea definitivă din 26 noiembrie 1999, Tribunalul de Primă Instanță din Bacau a respins acțiunea recurentelor în anulare a contractului de vânzare din 1993 al parcelei în litigiu, motivele pe care aceasta era tardivă și că părțile interesate își puteau exercita pretențiile într-o acțiune în revendicare, în măsura în care acestea ar beneficia de un titlu de proprietate pe terenul în cauză.
În urma altor demersuri ale recurentelor pe lângă autoritățile de urmărire penală, în ianuarie 2001, autoritățile le-au pus în posesia unui teren de 1,06 ha, inclusiv a unei parcele de 0,36 ha pe o locație situată la câteva sute de metri de locul anterior, în perimetrul satului Savinesti. Recurentele au semnat procesul-verbal de punere în posesie ; le-a fost eliberat un titlu de proprietate la 3 aprilie 2001. 10. Prin hotărârea din 17 octombrie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din Bacau a respins ca inadmisibilă acțiunea în revizuire formulată de recurente împotriva hotărârii definitive din 26 februarie 2002 menționată anterior, părțile interesate care au invocat faptul că același judecător se aflase în cele două proceduri succesive în despăgubire și că primarul din Savinesti ar fi transmis observații judecătorilor după încheierea dezbaterilor, fără ca acestea să poată lua cunoștință de acest lucru.
Prin scrisoarea din 5 august 2003, procurorul general le-a informat pe reclamante că nu există motive pentru a formula o acțiune în anulare împotriva hotărârilor menționate anterior. Dreptul intern relevant 11. În cauza Sabin Popescu sunt prezentate extrase din legile nr. 18/1991 privind fondul funciar, 169/1997 de modificare a Legii nr. 18/91 și 29/1990 privind litigiul administrativ. România (nr. 48102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004). GRIEF 12. Invocând în esență art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentele se plâng de land și de lipsa de echitate (fără contradicții) a procedurii în despăgubire cominatorie încheiată prin Hotărârea din 26 februarie 2002 a tribunalului districtual din Neamt.
13. Pe baza, în esență, a articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, recurentele se plâng de neefectuarea hotărârii definitive din 10 septembrie 1996 a Tribunalului de departament din Neamt, în special de întârzierea executării acestei hotărâri. 1, recurentele se plâng în principal de întârzierea în executarea hotărârii definitive din 10 septembrie 1996, precum și de la rejudecare și de la rejudecare a procedurii finalizate prin Hotărârea din 26 februarie 2002 a tribunalului departamental din Neamt. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) La art. 1 din Protocolul nr 1 este astfel formulată.
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 15. Guvernul consideră că nu a existat nicio ingerie în dreptul recurentelor de a avea acces la o instanță și în dreptul acestora la respectarea bunurilor lor.
Autoritățile au făcut demersurile datorate pentru executarea hotărârii din 10 septembrie 1996, astfel cum a constatat hotărârea din 3 septembrie 1996 februarie 1997. Având în vedere faptul că nu este posibil ca persoanele interesate să intre în posesia lor pe vechiul site n mai vechi, părțile interesate au fost în cele din urmă de acord să li se atribuie, în 2001, 1,06 ha teren într-o altă locație decât cea revendicată. 16. Recurentele au subliniat faptul că primarul Savinesti a atribuit în mod ilegal terților proprietatea lor de 0,36 ha și că a luat în 2001 măsurile necesare pentru ca un titlu de proprietate să le fie eliberat în temeiul hotărârii definitive din 10 septembrie 1996, de altfel pentru un alt teren decât cel la care aveau dreptul.
17. Cu toate că statul nu a ridicat o excepție preliminară, acesta a susținut că nu a avut nici o ingerință în drepturile invocate de reclamante.
În orice caz, Curtea reamintește că, chiar și în absența unei excepții impuse de guvern, ea nu ar putea să examineze mai întâi aplicabilitatea rațională personae articolele invocate de părțile interesate, sub aspectul calității victimelor acestora din urmă, și apoi respectarea de către acestea a regulii de șase luni pentru a sesiza Curtea (a se vedea, mutatis mutandis, Blečić c. Croația, nr. 59532/00, § 67-69, CEDH 2006-III, și Belaousof și alții c. Grecia, nr. 66296/01, § 38, 27 mai 2004). În această privință, Curtea face trimitere la jurisprudența sa potrivit căreia, în cazul în care un reclamant poate pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor sale garantate prin convenție sau prin protocoalele sale în ceea ce privește perioada de neexecutare a unei hotărâri pronunțate în favoarea sa Katsyuk c. Ucraina, nr 58928/00, § 48, 5 aprilie 2005), el trebuie totuși să sesizeze Curtea în această privință în termen de șase luni de la data la care s-a pus capăt situației continue în cauză (a se vedea mutatis mutandis Cone c. România, n 35935/02, §§ 22 și 26, 24 iunie 2008). 18. În speță, aceasta constată că nici hotărârea definitivă din 10 septembrie 1996, nici declarația provizorie din 9 septembrie 2008 august 1991, la care această hotărâre se referea nu preciza locația terenului care urma să fie atribuit recurentelor în temeiul Legii nr. 18/1991,
ci numai obligația autorităților de a reconstitui dreptul de proprietate al părților interesate pe un teren de 0,53 ha situat în perimetrul satului Savinesti.
Cu toate acestea, trebuie să se constate că:au pous târziu la 3 aprilie 2001, autoritățile și-au îndeplinit obligațiile care decurg din hotărârea din 10 septembrie 1996, prin care recurentele dețineau un teren de 1,06 ha, care includea parcela menționată anterior de 0,53 În plus, recurentele au semnat procesul-verbal de punere în posesie, astfel încât să nu poată pretinde că sunt victime ale unei încălcări a drepturilor lor după operațiunile menționate anterior, din cauza neexecutării hotărârii menționate anterior Marinescu c. România (dec.), 21122/02, 10 aprilie 2007). Prin urmare, Curtea consideră că a solicitat recurentelor să o sesizeze în termen de șase luni de la 3 aprilie 2001 pentru a-și prezenta obiecțiunile care se referă în principal la întârzierea acestei execuții (a se vedea mutatis mutandis Acatrinei c. România, nr. 7114/02, §24, 26 octombrie 200619). Pe de altă parte, Curtea arată că recurentele se plâng, de asemenea, de la termen și de la … Or, chiar și luând în considerare faptul că recurentele au putut considera util să se aștepte la încheierea acestei proceduri înainte de a sesiza Curtea cu privire la întârzierea executării în cauză, Curtea constată că cererea a fost introdusă la 15 octombrie 2003, la mai mult de șase luni de la încetarea definitivă a procedurii de recurs din Bacau.
Cererea de recurs în anulare adresată procurorului general nu poate prelungi termenul de șase luni în speță (Ahtinen c. Finlanda (dec.), nr 48907/99, 31 mai 2005). 20. În consecință, cererea este tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier
TROISIÈME SECTION
DÉCISION
SUR LA RECEVABILITÉ
de la requête n o 6007/04 présentée par Virginia ROMAN et Alexandrina COSTIN contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 16 juin 2009. en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 15 octobre 2003, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérantes, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
Les requérantes, M mes Virginia Roman et Alexandrina Costin, sont des ressortissantes roumaines, nées respectivement en 1924 et 1927 et résidant à Savinesti. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horatiu Radu, du ministère des Affaires étrangères. A. Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
A une date non précisée dans les années 1960, les autorités prirent possession du terrain du père des requérantes, dont une parcelle de 0,36 ha sise à Savinesti, au lieu-dit « Intre (so)sele ».
Par une attestation provisoire de propriété qui leur fut délivrée le 9 août 1991 en application de la loi n o 18/1991 sur le fonds foncier (la loi n o 18/1991 »), la commission départementale de Neamt chargée de l’application de cette loi reconnut le droit des intéressées de se voir restituer un terrain de 0,53 ha dans le village de Savinesti. Les intéressées ne furent toutefois pas mises en possession du terrain en cause.
Par un jugement définitif du 10 septembre 1996, le tribunal départemental de Neamt fit droit partiellement à l’action introduite par les requérantes contre le maire de Savinesti. Il condamna la commission locale d’application de la loi n o 18/1991, dont le maire était le président, de prendre les mesures nécessaires, dans un délai de trente jours, pour la mise en possession des requérantes d’un terrain de 0,53 ha dans le périmètre du village de Savinesti, conformément à l’attestation provisoire du 9 août 1991, et pour l’octroi d’un titre de propriété à cet égard.
Estimant qu’elles avaient droit à la restitution d’un terrain de 1,06 ha, dont notamment la parcelle précitée de 0,36 ha sise sur l’ancien emplacement, parcelle qui avait été attribuée par le maire de Savinesti à un tiers et puis vendue par ce dernier en 1993, les requérantes refusèrent d’être mises en possession sur d’autres emplacements dans le village de Savinesti. Selon elles, le terrain offert était litigieux, étant revendiqué par l’église du village.
Par des décisions définitives rendues les 3 février 1997 et 26 février 2002, le tribunal départemental de Neamt et la cour d’appel de Bacau respectivement rejetèrent comme mal fondées les actions des requérantes en contentieux administratif tendant à faire condamner la commission locale à des dommages-intérêts comminatoires pour le défaut d’exécution du jugement définitif du 10 septembre 1996 précité par leur mise en possession sur l’ancien emplacement. Les tribunaux retinrent que les requérantes avaient refusé d’être mises en possession sur d’autres emplacements dans le périmètre de Savinesti, que la parcelle revendiquée était entrée dans le circuit civil par la vente entre des tiers, et que les intéressés s’étaient finalement vu attribuer un autre terrain à proximité (voir le paragraphe 9 ci-dessous), de sorte que la commission locale avait rempli ses obligations.
Entre temps, le 7 août 1997, la commission locale annula le procès-verbal de 1993 de mise en possession du tiers précité de la parcelle litigieuse. Le 29 mai 1998, la commission départementale informa les requérantes que la parcelle litigieuse aurait dû leur être attribuée à eux ; elle leur conseilla de saisir les tribunaux d’une action en annulation dirigée contre des tiers. Par un arrêt définitif du 26 novembre 1999, la cour d’appel de Bacau rejeta l’action des requérantes en annulation du contrat de vente de 1993 de la parcelle litigieuse, aux motifs qu’elle était tardive et que les intéressées pouvaient faire valoir leurs prétentions dans une action en revendication, dans la mesure où elles bénéficieraient d’un titre de propriété sur ladite parcelle.
A la suite d’autres démarches des requérantes auprès des autorités de poursuites, en janvier 2001, les autorités les mirent en possession d’un terrain de 1,06 ha, y compris de la parcelle de 0,36 ha sur un emplacement située à plusieurs centaines de mètres de l’ancien emplacement, dans le périmètre du village de Savinesti. Les requérantes signèrent le procès-verbal de mise en possession ; un titre de propriété leur fut délivré le 3 avril 2001.
Par un arrêt du 17 octobre 2002, la cour d’appel de Bacau rejeta comme irrecevable le recours en révision formé par les requérantes contre l’arrêt définitif du 26 février 2002 précité, les intéressées ayant invoqué le fait qu’un même juge avait siégé dans les deux procédures successives en dommages-intérêts et que le maire de Savinesti aurait remis des observations aux juges après la fin des débats, sans qu’elles puissent en prendre connaissance. Par une lettre du 5 août 2003, le procureur général informa les requérantes qu’il n’y avait pas de raisons de former un recours en annulation contre les arrêts précités. B. Le droit interne pertinent
Des extraits des lois n os 18/1991 sur le fond foncier, 169/1997 portant modification de la loi n o 18/1991 et 29/1990 sur le contentieux administratif, sont présentés dans l’affaire Sabin Popescu c. Roumanie (nº 48102/99, §§ 42-46, 2 mars 2004). GRIEFS
Invoquant en substance l’article 6 § 1 de la Convention, les requérantes se plaignent de l’issue et du défaut d’équité (absence de contradictoire) de la procédure en dommages-intérêts comminatoires achevée par l’arrêt du 26 février 2002 du tribunal départemental de Neamt.
Se fondant, en substance, sur les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1, les requérantes se plaignent du défaut d’exécution du jugement définitif du 10 septembre 1996 du tribunal départemental de Neamt, en particulier du retard dans l’exécution de ce jugement. EN DROIT
Invoquant les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1, les requérantes se plaignent essentiellement du retard dans l’exécution du jugement définitif du 10 septembre 1996 ainsi que de l’issue et de l’iniquité de la procédure achevée par l’arrêt du 26 février 2002 du tribunal départemental de Neamt. L’article 6 § 1 de la Convention, se lit ainsi dans sa partie pertinente : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » L’article 1 du Protocole n o 1 est ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. »
Le Gouvernement considère qu’il n’y a pas eu d’ingérence dans le droit des requérantes d’accès à un tribunal et dans leur droit au respect de leurs biens. Les autorités ont fait les démarches dues pour l’exécution du jugement du 10 septembre 1996, tel que l’a constaté le jugement du 3 février 1997. La mise en possession des intéressées sur l’ancien emplacement n’étant pas possible, les intéressés ont finalement accepté se voir attribuer, en 2001, 1,06 ha de terrain sur un autre emplacement que celui revendiqué.
Les requérantes mettent en avant que le maire de Savinesti avait attribué à des tiers de manière illégale leur parcelle de 0,36 ha et qu’il n’a pris qu’en 2001 les mesures nécessaires pour qu’un titre de propriété leur soit délivré en vertu du jugement définitif du 10 septembre 1996, d’ailleurs pour un autre terrain que celui auquel elles avaient droit.
Bien que le Gouvernement n’ait pas soulevé d’exception préliminaire, il a soutenu qu’il n’y a pas eu d’ingérence dans les droits invoquées par les requérantes. En tout état de cause, la Cour rappelle que, même à défaut d’exception soulevée par le Gouvernement, elle ne saurait ne pas examiner d’abord l’applicabilité ratione personae des articles invoqués par les intéressés, sous l’angle de la qualité de victimes de ces dernières, et ensuite le respect par celles-ci de la règle des six mois pour saisir la Cour (voir, mutatis mutandis, Blečić c. Croatie , n o 59532/00, §§ 67-69, CEDH 2006-III, et Belaousof et autres c. Grèce , n o 66296/01, § 38, 27 mai 2004). A cet égard, la Cour renvoie à sa jurisprudence selon laquelle, si un requérant peut se prétendre victime d’une violation de ses droits garantis par la Convention ou par ses Protocoles au regard de la période de non ‑ exécution d’un jugement rendu en sa faveur ( Katsyuk c. Ukraine , n o 58928/00, § 48, 5 avril 2005), il doit néanmoins saisir la Cour à cet égard dans le délai de six mois à partir de la date à laquelle il a été mis fin à la situation continue en question (voir, mutatis mutandis , Cone c. Roumanie , n o 35935/02, §§ 22 et 26, 24 juin 2008).
En l’espèce, elle observe que ni le jugement définitif du 10 septembre 1996, ni l’attestation provisoire du 9 août 1991 à laquelle ce jugement renvoyait ne précisaient l’emplacement du terrain à attribuer aux requérantes en vertu de la loi n o 18/1991, mais seulement l’obligation pour les autorités de reconstituer aux intéressées le droit de propriété sur un terrain de 0,53 ha sis dans le périmètre du village de Savinesti. Or, il convient de constater qu’au pus tard le 3 avril 2001, les autorités ont rempli leurs obligations découlant du jugement du 10 septembre 1996, mettant les requérantes en possession d’un terrain de 1,06 ha, qui comprenait la parcelle précitée de 0,53 ha, et leur délivrant un titre de propriété. De surcroît, les requérantes ont signé le procès-verbal de mise en possession, de sorte qu’elles ne sauraient se prétendre victimes, après les opérations précitées, d’une violation de leurs droits en raison de la non-exécution du jugement susmentionné ( Marinescu c. Roumanie (déc.), n o 21122/02, 10 avril 2007). Partant, la Cour estime qu’il incombait aux requérantes de la saisir dans un délai de six mois à partir du 3 avril 2001 pour faire valoir leurs griefs qui concernent essentiellement le retard de cette exécution (voir, mutatis mutandis , Acatrinei c. Roumanie , n o 7114/02, §24, 26 octobre 2006).
Par ailleurs, la Cour relève que les requérantes se plaignent aussi de l’issue et de l’iniquité de la procédure en dommages-intérêts pour le retard dans l’exécution du jugement précité, procédure achevée par l’arrêt rendu en dernier ressort le 26 février 2002 par la cour d’appel de Bacau. Or, même en prenant en compte que les requérantes aient pu estime utile d’attendre l’issue de cette procédure avant de saisir la Cour quant au retard de l’exécution en question, la Cour observe que la requête a été introduite le 15 octobre 2003, plus de six mois après l’arrêt définitif de la cour d’appel de Bacau. La demande de recours en annulation faite auprès du procureur général ne saurait faire prolonger le délai de six mois en l’espèce ( Ahtinen c. Finlande (déc.), n o 48907/99, 31 mai 2005).
Il s’ensuit que la requête est tardive et doit être rejetée en application de l’article 35 § 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président