SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 33605/03 prezentate de Alexandru CONSTANTINESCU și de alții împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 1 aprilie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer; Ineta Ziemele, judecători, și de Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 octombrie 2003, după ce a deliberat, face următoarea decizie: primul reclamant, dl Alexandru Constantinescu, este un cetățean român, născut în 1955 și rezident la Bârlad. Ceilalți trei solicitanți, domnii Vasile Constantinescu, Grigore Constantinescu și M. Georgeta Carp, resortisanți români, sunt frații și sora primului reclamant. Ei locuiesc în Bârlad și, respectiv, Galați. Circumstanțele speculei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin decizia Tribunalului Militar Constanța din 20 În martie 1958, tatăl reclamanților fusese condamnat la închisoare și la confiscarea tuturor bunurilor sale pentru complotarea împotriva ordinii sociale. I s-a reproșat că a elaborat un proiect de cerere prin care țăranii agricoli din satul său nu fac parte din cooperativa agricolă, ci își cultivă pământurile într-o asociație privată. 18/1991 privind obligarea Comisiei Administrative Comunale însărcinate cu aplicarea legii menționate anterior să-i atribuie în proprietate un teren agricol de 22 ha în comuna Bălășești, departamentul Galați. Acest teren fusese confiscat tatălui său prin decizia din 20 martie 1958. Iunie 2003, cu formula executorie la 29 august 2003, tribunalul departamental din Galați a ordonat pârâtei să pună primul reclamant în posesia a 22 ha, în comuna Bălășești, fără a preciza o anumită locație. Primul reclamant a adresat numeroase memorii autorităților administrative locale și naționale invitându-i să se conformeze deciziei din 17 iunie 2003 primarul din Bălășești își exprimă opinia în legătură cu executarea hotărârii definitive de justiție din 17 iunie 2003, din cauza lipsei de teren disponibil pe teritoriul comunei. Rezultatele acțiunilor primului reclamant în vederea executării pot fi rezumate după cum urmează. Prin scrisoarea din 31 august 2004, prefectul departamentului Galați l-a invitat pe primarul din Bălășești să atribuie reclamantului 22 ha de teren, din rezerva de teren existentă în municipalitate. La 3 septembrie 2004, primarul a răspuns reclamantului și prefectului că era imposibil să pună reclamantul în posesia terenului respectiv, deoarece terenul disponibil făcea parte din acesta. din domeniul public și privat al comunei Bălășești Prin decizia administrativă din 3 noiembrie 2003, reclamantul a fost înscris în tabelul prevăzut în anexa nr. 39 la Legea nr. Pentru a primi despăgubiri pentru cele 22 de ha de teren. Reclamantul a căutat fără succes să anuleze această decizie în instanță, acțiunea sa fiind respinsă definitiv de Curtea de Apel Galați, la 13 aprilie 2006. La 30 mai 2006, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Indica Comisiei Administrative Departamentul de aplicare a Legii nr. 18/1991 că, în situații similare cu cele ale reclamantului, România a fost deja condamnată de Curte pentru refuzul autorităților administrative de a se conforma unei hotărâri judecătorești și cita la Tribunalul Sabin Popescu c. România, nr 48102/99, 2 martie 2004, publicat în Jurnalul Oficial din 24 august 2005. Printr-o decizie internă definitivă a tribunalului departamental din Buzău, pronunțată la 23 septembrie 2002 și clarificată la 2 octombrie 2002, reclamanții au fost desconsiderați într-o acțiune de partajare succesorală. În ceea ce privește neexecutarea hotărârilor definitive referitoare la creanțe aflate împotriva statului, cea mai mare parte a reglementării interne relevante, și anume extrase din Codul de procedură civilă și din Legea nr. 188/2000 privind aprozii de justiție, este descrisă în Hotărârea Virgil Ionescu c. România 53037/99, 8 iunie 2005, §§ 31-37 și în Decizia Topciov c. România ((dec.), nr. 17369/02, 15 iunie 2006). Dispozițiile Legii nr.1/2000 au fost modificate prin Legea nr. 247/2005. Dispozițiile relevante ale acesteia sunt descrise în Hotărârea Hertzog și în alte cauze. România, nr. 34011/02, § 23, 26 iulie 2007. Funcționarea societății pe acțiuni 247/2005 a fost modificată ultima dată prin ordonanța de urgență a guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Jurnalul Oficial din 29 iunie 2007 și care se referă la accelerarea procedurii de încuviințarea imobilelor luate în mod abuziv de statul membru. În conformitate cu art. 18 de la titlul I din ordonanță, atunci când Comisia Centrală a decis să acorde despăgubiri a căror valoare nu depășește 500 000 de lei românești noi ( RON, persoanele interesate pot solicita despăgubiri pecuniare în valoare de 500 000 RON și li se vor acorda acțiuni către Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții consideră că la data de: a obține executarea hotărârilor menționate anterior cu încălcarea dreptului lor la respectarea proprietăilor lor. La unghiul articolului 6 alineatul (1) din Convenie, reclamanții susțin că neexecutarea deciziei definitive din 17 iunie 2003 constituie o încălcare a dreptului lor de a avea acces la un tribunal. Reclamanții se plâng, de asemenea, de durata și de landul procedurii civile în comun succesoral, soluționat definitiv prin decizia tribunalului județean din Buzău pronunțată la 23 septembrie 2002. Reclamanții se plâng de faptul că decizia finală din 17 iunie 2003 privind restituirea a douăzeci și două de hectare de teren ar fi încălcat art. 6 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Ei invocă, în același titlu, o încălcare a art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție, astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea ia notă de faptul că cei patru solicitanți au introdus cererea în nume propriu, prin care s-a invocat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Aceasta reamintește că, în conformitate cu jurisprudența constantă a organelor Convenției, noțiunea de Victima, este o noțiune autonomă care trebuie interpretată independent de noțiunile de drept intern privind, de exemplu, interesul sau calitatea pentru acțiune. Victima: persoana vizată în mod direct de actul sau de omisiunea în cauză (Tauira și alții c. Franța, nr. 28204/95, Decizia Comisiei din 4 decembrie 1995, Deciziile și rapoartele (DR) 83, p. 112). Curtea observă mai întâi că reclamanții Vasile Constantinescu, Grigore Constantinescu și Georgeta Carp nu au fost părți la procedura civilă privind restituirea terenului agricol, încheiată prin decizia din 17 iunie 2003. Prin urmare, Comisia constată că aceste instanțe nu au fost direct afectate de presupusele încălcări ale dreptului la un proces echitabil în procedura inițiată de primul reclamant și consideră, prin urmare, că nu pot pretinde că sunt victime, în sensul articolului 34 din convenție, ale presupusei încălcări a articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Asociație și Ligă pentru protecția cumpărătorilor de produse, Ana Abid și alte 647 c. România (dec.), n 34746/97, 10 iulie 2001). În plus, Curtea observă că, în urma procedurii pe care a inițiat-o în fața instanțelor interne, recurentul Alexandru Constantinês este considerat titular al dreptului de proprietate pe douăzeci și două de hectare de teren agricol, printr-o decizie definitivă din 17 iunie 2003. Această decizie nu a fost executată. Cu toate acestea, Curtea constată că reclamanții Vasile Constantinescu, Grigore Constantinescu și Georgeta Carp nu au fost direct afectați de neexecutarea Deciziei din 17 iunie 2003 și, prin urmare, consideră că Õ aceștia nu se pot declara victime, în sensul articolului 34 din convenție, ale unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Prin urmare, această parte a cererii, ca atare, este introdusă de Vasile Constantinescu, Grigore Constantinescu și Georgeta Carp împotriva unor acte sau omisiuni care au lovit direct Alexandru Constantinescu, este incompatibilă raționalae personae cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) din Convenție. În măsura în care cererea este formulată de domnul Alexandru Constantinescu, în stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. În acest sens, Curtea constată că decizia internă definitivă la care se referă prezenta cauză a fost pronunțată de tribunalul departamental din Buzău la 23 septembrie 2002 și a fost introdusă la net la 2 octombrie 2002, în timp ce rejudecarea a fost introdusă ca la 3 octombrie 2003, să fie mai mult de șase luni de la data deciziei interne definitive la care se referă această cauză. Deciziile judecătorești pronunțate ca urmare a unor căi de atac extraordinare (revizuire, contestare în anulare și cerere de acțiune în anulare) nu pot fi luate în considerare la calcularea termenului de șase luni. În consecință, acest aspect este întârziat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în ceea ce privește reclamantul Alexandru Constantinescu Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președintele
de la requête n
o
33605/03
présentée par Alexandru CONSTANTINESCU et autres
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 1
er
avril 2008 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 3 octobre 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le premier requérant, M. Alexandru Constantinescu, est un ressortissant roumain, né en 1955 et résidant à Bârlad.
Les autres trois requérants, MM. Vasile Constantinescu, Grigore Constantinescu et M
me
Georgeta Carp, des ressortissants roumains, sont les frères et sœur du premier requérant. Ils résident respectivement à Bârlad et Galați.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Par décision du tribunal militaire de Constanța, du 20
mars 1958, le père des requérants avait été condamné à une peine d’emprisonnement et à la confiscation de tous ses biens pour avoir comploté contre l’ordre social. Il lui était reproché d’avoir rédigé un projet de pétition par laquelle des paysans agriculteurs de son village demandaient qu’ils ne fassent pas partie de la coopérative agricole, mais qu’ils cultivent leurs terres dans une association privée.
1.
L’action du premier requérant fondée sur la loi n
o
18/1991
A une date non-précisée, le premier requérant forma une action fondée sur la loi n
o
18/1991 tendant à obliger la commission administrative communale chargée de l’application de ladite loi à lui attribuer en propriété un terrain agricole de 22 ha dans la commune de Bălășești, au département de Galați. Ce terrain avait été confisqué à son père par la décision du 20
mars 1958.
Par décision définitive du 17
juin 2003, revêtue de la formule exécutoire le 29 août 2003, le tribunal départemental de Galați ordonna à la partie défenderesse de mettre le premier requérant en possession de 22 ha, dans la commune Bălășești, sans préciser un emplacement déterminé.
Le premier requérant adressa de nombreux mémoires aux autorités administratives locales et nationales
les invitant à se conformer à la décision du 17 juin 2003. Le maire de Bălășești se dit dans l’impossibilité d’assurer exécution de la décision de justice définitive du 17
juin 2003, en raison de l’absence de terrain disponible sur le territoire de la commune. Les résultats des démarches du premier requérant en vue de l’exécution peuvent se résumer comme suit.
Par lettre du 31 août 2004, le préfet du département de Galați invita le maire de Bălășești à attribuer au requérant 22
ha de terrain, de la réserve de terrain existant dans la commune.
Le 3 septembre 2004, le maire répondit au requérant et au préfet qu’il était impossible de mettre le requérant en possession dudit terrain car le terrain disponible faisait partie «
du domaine public et privé de la commune de Bălășești
».
Par décision administrative du 3
novembre 2003, le requérant fut inscrit dans le tableau prévu à l’annexe n
o
39 de la loi n
o
1/2000 afin de recevoir des dédommagements pour les 22 ha de terrain. Le requérant chercha sans succès à faire annuler cette décision en justice, son action étant rejetée définitivement par la cour d’appel de Galați, le 13 avril 2006.
Le 30 mai 2006, l’Autorité nationale pour la restitution des propriétés indiqua à la commission administrative départementale d’application de la loi n
o
18/1991 que dans des situations similaires à celle du requérant, la Roumanie avait déjà été condamnée par la Cour pour le refus des autorités administratives de se conformer à une décision de justice et cita l’arrêt
Sabin Popescu c. Roumanie
, n
o
48102/99, du 2 mars 2004, publié dans le Journal Officiel du 24 août 2005.
2.
L’action en partage successoral
Par décision interne définitive du tribunal départemental de Buzău, rendue le 23
septembre 2002 et mise au net le 2
octobre 2002, les requérants se virent déboutés de leurs prétentions dans une action en partage successoral.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
S’agissant de la non-exécution de décisions définitives relatives à des créances détenues à l’encontre de l’Etat, l’essentiel de la réglementation interne pertinente, à savoir des extraits du code de procédure civile et de la loi n
o
188/2000 sur les huissiers de justice est décrit dans l’arrêt
Virgil Ionescu c. Roumanie
(n
o
53037/99, 8 juin 2005, §§ 31-37) et dans la décision
Topciov c. Roumanie
((déc.), n
o
17369/02, 15 juin 2006).
Les dispositions de la loi n
o
1/2000 ont été modifiées par la loi n
o
247/2005. Ses dispositions pertinentes sont décrites dans l’arrêt
Hertzog et autres c. Roumanie
, n
o
34011/02, §
23, 26
juillet 2007.
Le fonctionnement de la société par actions «
Proprietatea
» est décrit dans l’affaire
Radu c.
Roumanie
(n
o
13309/03, §§
18
‑
20, 20
juillet
2006).
La loi n
o
247/2005 a été modifiée en dernier lieu par l’ordonnance d’urgence du Gouvernement n
o
81 du 28 juin 2007, publiée au Journal Officiel du 29 juin 2007 et portant sur l’accélération de la procédure d’indemnisation pour les immeubles pris abusivement par l’Etat.
Selon l’article 18
1
du titre I de l’ordonnance, lorsque la Commission centrale a décidé l’octroi de dédommagements dont le montant ne dépasse pas 500
000 nouveaux lei roumains («
RON
»), les bénéficiaires peuvent opter entre des actions à «
Proprietatea
» et l’octroi de dédommagements pécuniaires. Pour les montants supérieurs à 500
000
RON, les intéressés peuvent réclamer des dédommagements pécuniaires à hauteur de 500
000
RON et se verront octroyer des actions à «
Proprietatea
»
pour la différence.
Selon l’article 7 du titre II de l’ordonnance, dans les six mois à compter de l’entrée en vigueur de l’ordonnance, le Gouvernement devra établir les règles de désignation de la société gérante de «
Proprietatea
».
1.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, les requérants estiment que l’impossibilité d’obtenir l’exécution des décisions susmentionnées emporte violation de leur droit au respect de leurs biens.
2.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants allèguent que la non-exécution de la décision définitive du 17 juin 2003 constitue une violation de leur droit d’accès à un tribunal.
3.
Les requérants se plaignent également de la durée et de l’issue de la procédure civile en partage successoral définitivement tranchée par décision du tribunal départemental de Buzău rendue le 23
septembre 2002.
1.
Les requérants se plaignent de l’impossibilité de faire exécuter la décision définitive du 17 juin 2003, portant sur la restitution de vingt-deux hectares de terrain, ce qui aurait méconnu l’article 6 de la
Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Ils invoquent au même titre, une violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
La Cour note que les quatre requérants ont introduit la requête en nom propre, alléguant une atteinte aux articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 à la Convention. Elle rappelle que, selon la jurisprudence constante des organes de la Convention, la notion de « victime » est une notion autonome qui doit être interprétée indépendamment des notions du droit interne concernant, par exemple, l’intérêt ou la qualité pour agir. L’article 34 de la Convention désigne par «
victime » la personne directement concernée par l’acte ou l’omission en cause (
Tauira et autres c. France
, n
o
28204/95, décision de la Commission du 4 décembre 1995, Décisions et rapports (DR) 83, p. 112).
La Cour observe tout d’abord que les requérants Vasile Constantinescu, Grigore Constantinescu et Georgeta Carp n’ont pas été parties à la procédure civile concernant la restitution du terrain agricole, terminée par la décision du 17 juin 2003. Elle constate donc que ces requérants n’ont pas été directement concernés par les prétendus manquements au droit à un procès équitable dans la procédure engagée par le premier requérant et estime, dès lors, qu’ils ne sauraient se prétendre victimes, au sens de l’article 34 de la Convention, de la prétendue violation de l’article 6 § 1 de la Convention
(voir
Association et Ligue pour la protection des acheteurs d’automobiles, Ana Abîd et 647 autres c. Roumanie
(déc.), n
o
34746/97, 10
juillet 2001).
En outre, la Cour observe qu’à la suite de la procédure qu’il a entamée devant les juridictions internes, le requérant Alexandru Constantinescu s’est vu reconnaître comme étant titulaire du droit de propriété sur vingt-deux hectares de terrain agricole, par une décision définitive du 17 juin 2003. Cette décision n’a pas été exécutée. Cependant, la Cour constate que les requérants Vasile Constantinescu, Grigore Constantinescu et Georgeta Carp n’ont pas été directement concernés par la non-exécution de la décision du 17 juin 2003 et estime par conséquent qu’ils ne peuvent pas se prétendre victimes, au sens de l’article 34 de la Convention, d’une violation de l’article 1
er
du Protocole n
o
1 à la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête, en tant qu’elle est introduite par Vasile Constantinescu, Grigore Constantinescu et Georgeta Carp contre des actes ou omissions qui ont frappé directement Alexandru Constantinescu, est incompatible
rationae personae
avec les dispositions de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 3 de la Convention.
Pour autant que la requête est introduite par M
Alexandru Constantinescu, en l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54
§
2
b) de son règlement.
2.
Les requérants se plaignent également de la durée et de l’issue d’une procédure civile en partage successoral. Ils invoquent à ce titre l’article 6 précité.
A cet égard, la Cour note que la décision interne définitive à laquelle le présent grief se réfère a été rendue par le tribunal départemental de Buzău le 23
septembre 2002 et a été mise au net le 2
octobre 2002, alors que la requête n’a été introduite que le 3 octobre 2003, soit plus de six mois après la date de la décision interne définitive à laquelle se rapporte ce grief. Les décisions de justice rendues à la suite des voies de recours extraordinaires (révision, contestation en annulation et demande de recours en annulation) ne peuvent pas être prises en compte pour le calcul du délai de six mois.
Il s’ensuit que ce grief est tardif et doit être rejeté en application de l’article
35 §§
1 et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs tirés de la non-exécution de la décision du 17 juin 2003, pour ce qui est de requérant Alexandru Constantinescu
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président