AFFAIRE BRATULESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

07.02.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BRATULESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BRATULECU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 6206/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 Februarie 2008 DEFINITIVF 07/05/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă În cauza Bratulescu. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Boštjan M. Zupančič, președinte, Corneliu Biersan, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, și de Santiago Quesada grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 ianuarie 2008, Rend hotărăște aici, adoptat la această dată procedura La originea cazului (n 6206/03) îndreptat împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, Nicolae Pretor Bratulescu ( În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecutarea de către administrația unei hotărâri definitive prin care se dispune atribuirea de acțiuni ale unei societăți agricole de stat, reprezentând echivalentul unui teren agricol. La 9 noiembrie 2005, Curtea a decis să comunice cererea. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLII Reclamantul s-a născut în 1948 și își are reședința în Ployești. În 1991, în temeiul Legii nr. 18/1991 privind domeniul funciar, reclamantă și mama sa au solicitat de la comisia de aplicare a acestei legi în comuna Starchiojd (adică, comisia locală, în cadrul acesteia), restituirea mai multor terenuri agricole, inclusiv o parcelă de două hectare, care aparținea părinților reclamantului și care fusese transferată, după cel de-al doilea război mondial, unei cooperative agricole locale. La 2 septembrie 1991, comisia locală i-a eliberat reclamantului și mamei sale un certificat care să ateste că, la 11 iulie 1991, comisia departamentală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, comisia județală, a decis să le atribuie acțiuni ale unei societăți agricole de stat, reprezentând echivalentul parcelei de două hectare menționate anterior. Printr-o decizie din 13 iulie 1999, comisia departamentală le-a atribuit acțiuni pentru un hectar de teren. După moartea mamei sale, reclamantul, în numele său și în calitatea sa de unic moștenitor, a solicitat Tribunalului de Primă Instanță din Ployești anularea deciziei menționate anterior și atribuirea acțiunilor echivalente cu două hectare de teren 10. Printr-o hotărâre din 3 aprilie 2000, care a devenit definitivă în absența unui apel, tribunalul a primit acțiunea și a condamnat comisia de departament și comisia locală să facă o nouă decizie prin care îi atribuia, în echivalență de două hectare, acțiuni ale societății agricole de stat, Prodpom S.A. 11. La 13 iunie 2000, comisia locală l-a informat pe solicitant că nu era competentă să facă o nouă decizie și l-a invitat să se adreseze comisiei de departament. 12. La 6 februarie 2001, oficiul departamental al cadastrului l-a informat pe solicitant că trebuia să se adreseze mai întâi comisiei locale. 13. La 4 octombrie 2001, Prodpom S.A. l-a informat pe solicitant că, printr-un protocol din 16 mai 2000, a restituit primăriei din Posești, un teren de 400 de hectare și, prin urmare, nu mai avea obligații față de acționarii săi. 14. În cursul anului 2001, prefectura Prahova a solicitat Comisiei locale să își îndeplinească obligațiile legale în vederea îndeplinirii obligațiilor care îi revin. eliberarea unei decizii în conformitate cu hotărârea din 3 aprilie 2000 15. La 1 iulie 2002, primăria din Posesti a indicat reclamantului că obligația de a executa hotărârea din 3 aprilie 2000 incumbă Comisiei locale din Starchiojd. 16. Prin scrisorile din 8 octombrie 2001, 8 ianuarie și 21 martie 2003, Parchetul din apropierea tribunalului departamental din Prahova informează reclamantul că Plângeri privind neexecutarea hotărârii din 3 aprilie 2000, introduse împotriva primarilor comunelor Starchiojd și Posești și împotriva altor funcționari ai acestor primării au fost respinse. 17. Printr-o acțiune introdusă în 2004 în fața Tribunalului de Primă Instanță din Vălenii de Munte, reclamantul a solicitat punerea în posesie a unui teren de două hectare și plata unei taxe de despăgubiri. Prin hotărârea din 2 decembrie 2004, Tribunalul a respins acțiunea sa. Acțiunea formulată de reclamant a fost anulată printr-o hotărâre din 9 mai 2006 a Curții de Apel din Ployești pentru nemotivare. 18. printr-un proces-verbal din 5 octombrie 2004, semnat de soția reclamantului în temeiul unei puteri pe care acesta i-a acordat-o la 14 martie La 6 ianuarie 2006, comisia departamentală i-a eliberat reclamantului un titlu de proprietate pe acest teren. 19. Reclamantul a formulat o nouă plângere penală împotriva primarului Starchiojd și un alt membru al comisiei locale, susținând că punerea în posesie a fost greșită și că terenul înscris pe titlul de proprietate nu exista în realitate. 20. La 17 noiembrie 2006, Parchetul de Primă Instanță din Vălenii de Munte a respins plângerea conform căreia pariul în posesia sa era legală și că soția reclamantului, mandatată de acesta să îl reprezinte, a semnat procesul-verbal. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 21. Dispozițiile relevante din Legea privind domeniul funciar nr. 18/1991, publicate în Jurnalul Oficial din 20 februarie 1991, dispun astfel de art. 8 Stabilirea dreptului de proprietate privată pe terenurile aflate în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate. Beneficiază de dispozițiile prezentei legi membrii cooperativelor care au a avut aporturi de terenuri la intrarea în cooperativă sau care au fost confiscate de aceasta din urmă, precum și moștenitorii lor (...). art. 11 (1) În fiecare municipalitate, o comisie condusă de primar (...) va fi competentă să refacă dreptul de proprietate, să pună în posesia și să elibereze titlurile de proprietate titularilor de drepturi. (2) Comisioanele locale își desfășoară activitatea sub conducerea unei comisii departamentale, numită în ordinea prefectului și condusă de acesta. art. 36 Persoanele ale căror terenuri agricole au devenit proprietatea statului în urma legilor speciale, altele decât cele de expropriere, și care se află în administrația unităților agricole de stat, pot deveni, la cerere, acționari ai societăților comerciale create în temeiul Legii nr. 15/1990 ca urmare a reorganizării unităților agricole de stat (...) Numărul acțiunilor va fi proporțional cu suprafața de teren intrată în patrimoniul statului. 22. Legea nr. 18/1991 a fost repusă la Monitor Oficial din 5 ianuarie 1998, pentru a ține seama de modificările aduse de Legea 169/1997 ale cărei dispoziții relevante prevăd următoarele art. 443 alin. (2) Persoana interesată poate depune o plângere la instanță împotriva deciziei comisiei de departament (...) în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunoștință de decizia comisiei respective. Plângerea (...) se poate referi la măsurile de punere în aplicare a dispozițiilor articolului 36 din lege privind instituirea dreptului de a primi acțiuni de la societățile comerciale create în temeiul Legii nr. 15/1990 ca urmare a reorganizării unităților agricole de stat 23. Dispozițiile relevante ale legii nr. 1 din 11 ianuarie 2000 privind refacerea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere solicitate de cei interesați în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/1997, se citesc art. 2 Reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile locații, dacă acestea sunt libere (...) art. 8 În conformitate cu art. 36 din Legea nr. 18/1991, persoanelor care au fost recunoscute ca acționar în societățile comerciale (...) li se poate restitui în natură terenuri de aceeași calitate (...) ÎN DREPT 24. Reclamantul se plânge de neexecutarea hotărârii definitive din 3 aprilie 2000. 1 la Convenție, astfel cum sunt exprimate în părțile lor relevante art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul n Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate să le respecte. să fie privat de proprietatea sa numai din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunuri în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. PE EXCEPȚIA PRIMINARĂ A GUVERNULUI 25. Guvernul exclude inadmisibilitatea cererii din cauza lipsei de calitate a victimei reclamantului, în sensul articolului 34 din Convenția, având în vedere modificările situației de fapt a cauzei ulterioare datei de 5 octombrie 2004, subliniază că, la ultima dată, reclamantului i s-a pus în posesie terenul de două hectare și, la 6 ianuarie 2006, i s-a atribuit un titlu de proprietate pe acest teren 26. Recurentul susține că titlul de proprietate care i-a fost eliberat este fals, deoarece terenul înscris în acesta nu există în realitate. 27. Curtea amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, o decizie sau o măsură favorabilă reclamanților nu este suficientă, în principiu, pentru a le retrage calitatea de victimă. În acest caz, Curtea ia notă de faptul că părțile au poziții în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut în mod explicit sau în esență încălcarea Convenției (a se vedea, printre altele, Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 44, CEDH 1999 VI și Acatrini c. România, n 7114/02, § 29, 26 octombrie 2006). 28. Cu toate acestea, Curtea nu consideră necesar să soluționeze această controversă în această etapă, întrucât este suficient să constate că punerea în posesie și acordarea titlului de proprietate au avut loc în cele 5 state membre. octombrie 2004 și 6 ianuarie 2006, adică la mai mult de patru ani după ce Tribunalul de Primă Instanță din Ployești a ordonat autorităților locale să reconstituie, prin echivalent, dreptul de proprietate al reclamantului pe două hectare de teren. 30. Or, în pofida întârzierii în executarea hotărârii din 3 aprilie 2000, autoritățile interne nu au recunoscut în niciun moment o posibilă încălcare și nici nu au remediat prejudiciul pretins de solicitant ca urmare a duratei executării. 31. Prin urmare, Curtea consideră că condițiile impuse de jurisprudență pentru a pierde calitatea de victimă a unei victime În cazul de față nu sunt reunite, iar reclamantul poate pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor sale protejate prin convenție (a se vedea mutatis mutandis Glod România, nr 41134/98, § 27, 28, 16 septembrie 2003 și Acatrinei, citată anterior, § 30). 32. Prin urmare, excepția ar trebui respinsă. 33. În plus, Curtea constată că cererea nu este în mod evident întemeiată greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că cererea nu se opune niciunui alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul admite că hotărârea din 3 aprilie 2000 a fost executată cu o întârziere de mai mult de patru ani, dar justifică această întârziere prin complexitatea procedurilor de punere în posesie, care rezultă din identificarea terenului și din redactarea mai multor documente administrative necesare pentru acordarea titlului de proprietate. Reclamantul se opune tezei guvernului. El contestă exactitatea titlului de proprietate care i-a fost eliberat și susține că terenul atribuit nu exista. 36. Curtea amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, executarea unei hotărâri sau a unei hotărâri, din orice instanță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din procesul 6 din Convenție. Dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperabilă în detrimentul unei părți (Imobiliar Saffi Italia [GC], nr 27743/93, § 63 CEDH 1999-V). 37. În cazul de față, Curtea remarcă faptul că, la 5 octombrie 2004, comisia local a pus reclamantul în posesia unui teren agricol de două hectare, a cărui existență este contestată de solicitant. 38. Cu toate acestea, Curtea constată, pe de o parte, că procesul-verbal a fost semnat de soția reclamantului care acționează în calitate de reprezentant al acestuia din urmă. Pe de altă parte, Curtea constată că reclamantul nu a introdus nici o acțiune civil pentru a solicita anularea procesului-verbal și a titlului de proprietate presupus fals și nici pentru a contesta necultivarea de către Parchet în urma plângerii penale împotriva anumitor funcționari locali. Prin urmare, Curtea nu poate accepta argumentul reclamantului. 39. Având în vedere aceste elemente și având în vedere faptul că reclamantul nu a contestat alegerea autorităților locale de a-i atribui un teren în locul acțiunilor la care avea dreptul, Curtea consideră că, prin acordarea unui titlu de proprietate reclamantului, la 6 ianuarie 2006, autoritățile Administrative locale s-au conformat obligaiei care le-a fost impusă prin hotărârea din 3 aprilie 2000. Cu toate acestea, Curtea amintește că deja a statuat că omisiunea autorităților de a executa într-un termen rezonabil o decizie definitivă poate duce la o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenie, în special atunci când obligaia de a executa decizia în cauză face parte dintr-o autoritate administrativă (a se vedea Acatrinei, citată anterior, punctul 40 și Dorneanu c. România, n 1818/02, § 41, 26 iulie 2007). 41. În acest caz, Curtea constată că titlul de proprietate nu a fost eliberat decât la mai mult de cinci ani de la hotărârea definitivă a Tribunalului de Primă Instanță din Ployești din 3 aprilie 2000 42. În aceste condiții, Curtea este de părere că comisia locală ar fi putut lua iniiativa mai devreme pentru executarea hotărârii în cauză, așa cum a făcut-o începând din 2004 (a se vedea punctul 18 de mai sus). Cu atât mai mult cu cât această hotărâre nu a stabilit locaia terenului în să acorde reclamantului și că aceasta era singura autoritate competentă pentru identificarea terenurilor libere și pentru formularea de oferte concrete (a se vedea, mutatis mutandis, Acatrinei, citată anterior, punctul 41). 43. Prin urmare, Curtea consideră că acest termen deosebit de lung este imputabil autorităților interne și demonstrează o anumită slăbiciune a sistemului instituit pentru refacerea dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, Dorneanu, citată anterior, punctul 44). 44. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că statul nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în aplicare cu celeritate hotărârea favorabilă reclamantului. 45. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 46. Guvernul susține că, în pofida întârzierii în executarea hotărârii din 3 aprilie 2000, reclamantul nu mai poate invoca o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor, având în vedere faptul că a primit un titlu de proprietate pentru un teren de două hectare. 47. Reclamantul contestă poziția guvernului și susține că atribuirea unui titlu de proprietate pe un teren inexistent nu a remediat încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor. 48. Curtea ia notă de la început că hotărârea din 3 aprilie 2000 a creat în beneficiul reclamantului speranța legitimă mai mare de a li se atribui efectiv acțiuni ale societății agricole de stat, Prodpom S.A., prin echivalență pentru un teren de două hectare (a se vedea mutatis mutandis, Abăluța, citată anterior, § 55 și Tacea c. România, nr 746/02, § 37, 29 septembrie 2005). În aceste condiții, creanța sa era suficient de stabilită pentru a constitui o valoare patrimonială Curtea amintește că hotărârea de condamnare a autorităților locale competente să elibereze reclamantului acțiuni nu a fost executată în termene rezonabile, ceea ce este imputabil administrației locale. 50. Deși este adevărat că în prezent reclamantului i s-a atribuit un teren de două hectare, Curtea consideră că, din cauza întârzierii executării, a suferit un prejudiciu ca urmare a faptului că, timp de mai mult de cinci ani, nu a putut beneficia nici de acțiunile la care avea dreptul, nici de un teren echivalent. 51. Prin urmare, a existat o interferență în dreptul său de a respecta bunurile, care ia act de prima teză din primul paragraf al articolului 1 din Protocolul 1 (a se vedea mutatis mutandis Sabin Popescu, citată anterior, § 80-81 Acatrinei, citată anterior, § 51 și Dorneanu, citată anterior, § 52). 52. Curtea își reiterează, de asemenea, constatarea făcută cu ocazia examinării motivului întemeiat pe art. 1 din convenție, și anume că guvernul nu a oferit o justificare valabilă pentru această întârziere; O astfel de concluzie scutește Curtea de a verifica dacă s-a menținut un echilibru corect între cerințele de interes general și cerințele de protecție a drepturilor individuale ale reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, Dragne și alții c. România, nr. 78047/01, § 41, 7 aprilie 2005 Tacea, citată anterior, § 39 Georgi c. România, nr. 58318/00, § 71, 24 mai 2006 Acatrinei, citată anterior, § 53 Dorneanu, citată anterior, § 53. 53. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. IV. privind aplicarea articolului 41 din Convenție 54. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) pentru lipsa de utilizare a terenului începând cu 1991. Acesta furnizează o copie a unui raport de expertiză efectuat în cadrul unui litigiu intern care concluzionează că valoarea prejudiciului care rezultă din lipsa de utilizare a terenului în perioada 2001-2003 a fost de 23 516 800 de lei românești vechi (ROL). 56. De asemenea, reclamantul solicită 550 000 EUR pentru prejudiciul moral cauzat de refuzul autorităților de a executa hotărârea din 3 aprilie 2000, ceea ce i-a cauzat suferințe psihice și i-a afectat starea de sănătate și nu a solicitat cheltuieli și cheltuieli de judecată. 57. Guvernul consideră că sumele solicitate sunt excesive, în special având în vedere faptul că hotărârea definitivă menționată anterior a fost executată de către autoritățile competente și concluzionează că o constatare a încălcării drepturilor invocate de solicitant ar putea constitui în sine o despăgubire satisfăcătoare a prejudiciului suferit. 58. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în speță în executarea tardivă a hotărârii din 3 aprilie 2000. 59. În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea nu poate specula cu privire la ceea ce ar fi fost randamentul financiar al acțiunilor societății Prodpom S.A. în cazul în care reclamantul ar fi putut beneficia de acestea din 2000, dar nu consideră că este rezonabil să se considere că persoana în cauză a suferit o pierdere reală din cauza refuzului autorităților de a se conforma cu promptitudine hotărârii menționate anterior. 60. În plus, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării cauzate de întârzierea executării hotărârii pronunțate în favoarea sa și că acest prejudiciu nu este compensat în mod satisfăcător printr-o constatare a încălcării. 61. Prin urmare, hotărând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41, Curtea alocă reclamantului 5 000 EUR toate prejudiciile confundate. Interese moratorii 62. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția menționată că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR) toate prejudiciile aduse suma în cauză va fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului și ar trebui adăugată la aceasta orice sumă care poate fi datorată ca impozit numai de la expirarea termenului respectiv și până la plată, suma va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Boštjan dl Zupančič Moduler Președinte