DEMIR v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
DEMIR v. TURKEY (CtEDO, 2009)
DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 34885/06 de către Nurettin DEMİR și Çiçek DEMİR împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința la 30 iunie 2009 ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Ireneu Cabral Barreto, Vladimir Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsotsoria Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, Secțiunea Grefier Având în vedere cererea depusă la 11 august 2006, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamanții, dl Nurettin Demir și dna Çiçek Demir, sunt resortisanți turci născuți în 1976 și, respectiv, 1975 și locuiesc în Manisa. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl C. Hüseyni, avocat practicant în Manisa. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 31 iulie 2002, fiica reclamanților de trei ani, în timp ce a mers cu al doilea reclamant, a fost grav rănită și a murit mai târziu, după ce un container de gunoi pe care i-a atins-o a căzut deasupra ei. În urma procedurilor penale au fost instigate împotriva celui de-al doilea reclamant și a dlui A.L., un oficial municipal responsabil cu containerele de gunoi, pentru omucidere neglijentă. La 15 septembrie 2003, un raport de experți a susținut că nici o vină nu ar putea fi atribuită acuzatului ca responsabilitate aferente municipalității Turgutlu, pe baza noțiunii de vină de serviciu (hizmet kusuru ), din moment ce roțile containerului de gunoi în cauză au fost rupt și a fost plasat pe un etaj necorespunzător. La 25 februarie 2002, al doilea reclamant a fost achitat de acuzațiile împotriva ei. Procedura împotriva domnului A.L. a fost oprită deoarece nu a fost obținută autorizație prealabilă de urmărire penală în conformitate cu legislația internă. La 11 noiembrie 2004, Guvernatorul districtului Turgutlu a refuzat să acorde autorizația necesară pentru urmărirea penală a domnului A.L.. În decizia sa, Oficiul Guvernatorului de District a remarcat că, în conformitate cu dispozițiile contractului încheiat între municipalitatea Turgutlu și firma responsabilă pentru colectarea de gunoiuri, a fost responsabilitatea firmei să repare containerul defectuos și să informeze oficialul municipal responsabil cu containerele de gunoi. La 8 decembrie 2004, Curtea Administrativă Regională Manisa a respins o obiecție a procurorului și a susținut decizia Guvernatorului de district Turgutlu. La 7 februarie 2005, procurorul, menționând că autorizația de a procesa domnului A.L. a fost refuzată, a dat o decizie de a nu-l urmări. Între timp, la 16 ianuarie 2004, reclamanții au solicitat compensații în municipalitatea Turgutlu. Din moment ce nu s-a primit niciun răspuns, reclamanții au introdus o acțiune de compensare în cadrul Tribunalului de Primă Instanță Turgutlu împotriva Comunității la 13 mai 2004. La 1 iulie 2004, instanța de primă instanță a respins cererea de compensare a reclamanților din cauza faptului că au prezentat-o prea târziu (süre așımı ). În acest sens, instanța se referă la art. 13 din Legea nr. 2577, a remarcat că, din moment ce reclamanții ar fi putut prevedea cu ușurință că responsabilitatea municipiului este angajată, acestea ar fi trebuit să fie aplicate autorității relevante în termen de un an de la moartea copilului lor. La 9 februarie 2005, Curtea Administrativă Supremă, cu majoritate, a susținut hotărârea instanței de primă instanță. O cerere de rectificare a hotărârii a fost, de asemenea, respinsă de aceeași instanță la 13 februarie 2006. Secțiunea 13 din Legea nr. 2577 (Codul de procedură administrativă) prevede că persoanele care au suferit daune din cauza unui act nedrept al administrației trebuie să se aplice autorității competente pentru rectificarea situației în termen de un an de la data la care au fost notificate sau învățate în alt mod de actul impugnat, înainte de a introduce un proces. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție că, în ciuda faptului că copilul lor a murit ca urmare a neglijenței din partea oficialilor municipali Turgutlu, cei responsabile pentru incidentul nu au fost urmăriți și încercarea lor de a obține compensații în cadrul procedurilor administrative s-a dovedit inutilă. De asemenea, reclamanții au făcut referire la art. 14 din Convenție fără elaborare suplimentară. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție că, în ciuda faptului că copilul lor a murit ca urmare a neglijenței din partea oficialilor municipali Turgutlu, cei responsabile pentru incidentul nu au fost urmăriți și încercarea lor de a obține compensații în cadrul procedurilor administrative s-a dovedit inutilă. Curtea consideră oportună examinarea acestor plângeri din punctul de vedere al articolelor 2 și 6 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii către guvernul contestat. Reclamanții nu au furnizat niciun motiv în sprijinul plângerii din cadrul acestui șef, în urma că această parte a cererii ar trebui respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a suspenda examinarea plângerilor reclamanților în ceea ce privește incapacitatea autorităților de a procesa persoanele responsabile pentru moartea copilului lor și incapacitatea lor de a obține compensații în cadrul procedurii administrative; declară restul cererii inadmisibil.