MIHAILA c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr 26758/04 prezentată de Sorinel Ciprian MIHĂILĂ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 30 iunie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 mai 2004, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, având în vedere declarația din 20 ianuarie 2009 prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Sorinel Ciprian Mihăile, a fost un resortisant român, născut în 1960 și reținut până la moartea sa în Tunari, România. În urma decesului său, la 7 noiembrie 2006, văduva sa, dl Elisaveta Mihaile și fiica sa, dl Andrea Mihaile, și-au exprimat, la martie 2007, dorința de a continua procesul. Din motive practice, prezenta decizie va continua să îl numească pe dl Mihaile. Recurent, deși astăzi trebuie să atribuie această calitate moștenitorilor săi, M și Mlle Mihaile (a se vedea Hotărârea Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 1, CEDH 1999-VI). Ele sunt reprezentate în fața Curții de către Mârlă, avocată la București. Guvernul român ( Printr-un contract din 10 septembrie 1997, soții Mihaile au cumpărat soților P. un apartament situat în București. Un certificat eliberat în aceeași zi de către Biroul Cărții Indiqua .. ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Printr-o acțiune introdusă în octombrie 1997 împotriva soților Mihaile, o terță parte a legii a anulat contractul menționat anterior pe motiv că, la iulie 1997, dobândise acest apartament în cadrul unei execuții forțate asupra bunurilor soților P. printr-o hotărâre definitivă din 24 iunie 1998, Tribunalul de Primă Instanță din București a dat dreptul la acțiune și a retras soții Mihaile. La 8 iunie 1999, soții Mihaile au depus la Parchetul din apropierea tribunalului județ din București o plângere penală cu constituția părții civile împotriva soților P. al șefului escrocheriei. După ce a deschis, la 13 decembrie 1999, urmărirea penală împotriva P.I., funcționarul biroului cărții funciare care eliberase certificatul privind apartamentul, Parchetul, printr-un rechizitoriu din 29 ianuarie 2003, a trimis P.I. în fața instanței de primă instanță din București și a ordonat poliției să reia ancheta cu privire la soții P. Prin hotărârea din 16 iulie 2003, P.I. a fost condamnată la o amendă penală pentru că și-a exercitat funcțiile cu neglijență și a fost condamnată să repare prejudiciul suferit de soții Mihaile. La recursul P.I., printr-o hotărâre din 9 februarie 2004, tribunalul departamental din București a anulat hotărârea menționată anterior și a trimis dosarul la Parchet pentru o investigație suplimentară. La 30 august 2005, Parchetul din apropierea tribunalului departamental și-a declinat competența în favoarea Parchetului în apropierea tribunalului din București. La ianuarie 2006, acesta din urmă a transmis din nou dosarul la Parchetul din apropierea tribunalului departamental. La 9 martie 2006, acest Parchet a trimis dosarul la Parchet în apropierea tribunalului de primă instanță. Printr-o ordonanță din 22 septembrie 2006, acest Parchet a pus capăt urmăririi penale, observând că responsabilitatea penală a soților P. și P.I. era prescrisă. La o dată nespecificată, soții Mihaile au încheiat procesul. Reclamantul nu a furnizat informații cu privire la consecințele acestei contestații. GRIEF Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale în care este constituit ca parte civilă. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) După eșecul negocierilor în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei desfășurate în temeiul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție, Guvernul a informat Curtea, printr-o scrisoare din 20 ianuarie 2009, că a intenționat să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. În plus, el a invitat Curtea să șteargă cauza din rolul în temeiul articolului 37 din Convenție. Guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, recunoaște durata excesivă a procedurii interne inițiate de reclamantă. Guvernul declară că este pregătit să plătească moștenitorilor părții solicitante, Elisaveta Mihaile și Andreea Mihaile, împreună, pentru satisfacția echitabilă, suma de 5 000 EUR (EUR), suma pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit. Aceasta va fi plătită în lei românești la rata aplicabilă la data plății în contul bancar indicat de reclamantă, în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. Începând cu data expirării și până la data decontării efective a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că continuarea procedurii de investigare a cererii nu mai este justificată și să o elimine din rolul său în temeiul art. (1) lit. (c) din Convenție. Reclamantul se opune declarației guvernului. Curtea constată că părțile nu au reușit să audieze cu privire la termenii unui regulament confidențial al cauzei. Curtea amintește că, în temeiul articolului 38 alineatul (2) din convenție, negocierile desfășurate în cadrul unor regulamente amiabile sunt confidențiale. 2 din regulament prevede, de asemenea, că nu pot fi menționate sau invocate în procedura contencioasă nici o comunicare verbală sau scrisă, nici o ofertă sau contencioasă în cadrul acestor negocieri; prin urmare, Curtea va pleca de la declarația făcută la 20 ianuarie 2009 de către guvern în afara cadrului negocierilor în vederea unei soluționări amiabile. Aceasta reamintește doar în termenii art. 37 din Convenție, ea poate decide în orice moment să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se ajungă la una dintre concluziile menționate la alin. (1) lit. (a), (b) sau (c) din această dispoziție. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se concluzioneze că, din orice alt motiv pe care [ea] îl constată existența, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate anula o cerere a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă Reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În acest caz, pentru a stabili dacă trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa (Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI Kalanyos și alții c. România, n 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007 Kladivík și Kašiar c. Slovacia (dec.), nr. 41484/04, 28 august 2007 Oleksiw c. Germania (dec.), nr. 31384/02, 11 septembrie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea constată că prezenta cauză se referă la durata excesivă a unei proceduri penale cu constituirea unei părți civile în raport cu art. 1 a Convenției. Ea a avut deja ocazia, într-un număr mare de cazuri, să precizeze natura și sfera obligațiilor statelor contractante în ceea ce privește determinarea drepturilor și obligațiilor cu caracter civil 1 ianuarie 2006 Cârstea Grecu c. România, n 56326/00, 15 iunie 2006 și Cârjan România, n 42588/02, 25 ianuarie 2007). Curtea ia act de declarația oficială a guvernului, în care recunoaște durata excesivă a procedurii interne inițiate de reclamant și propune plata către moștenitoarele sale a 5 000 EUR ca despăgubiri. Având în vedere recunoașterea duratei excesive a procedurii interne cuprinse în declarația guvernului, precum și a sumei propuse, Comisia consideră că 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Având în vedere cele menționate anterior, în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la problema formulată în speță, Curtea consideră că: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În sfârșit, Curtea amintește că, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție, Comitetul de Miniștri are competența de a supraveghea executarea hotărârilor definitive numai. Cu toate acestea, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale în prezenta cauză, cererea ar putea fi reinclusă în rol în temeiul articolului 37 2 din convenție ( Josipovic c. Serbia (dec.), 18369/07, 4 martie 2008). În aceste circumstanțe, este necesar să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor enunțate în aceasta hotărăște să elimine cererea de rol. Santiago Quesada Josep Casadevell Prezidențial Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

26758/04

présentée par Sorinel Ciprian MIHĂILĂ

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 30 juin 2009 en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Elisabet Fura-Sandström,

Corneliu Bîrsan,

Alvina Gyulumyan,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Ann Power,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 18 mai 2004,

Vu la décision de la Cour d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention,

Vu la déclaration du 20 janvier 2009 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Sorinel Ciprian Mihăilă, était un ressortissant roumain, né en 1960 et résidant jusqu’à son décès à Tunari, Roumanie.

A la suite de son décès, le 7 novembre 2006, sa veuve, M

me

Elisaveta

Mihăilă et sa fille, M

lle

Andreea Mihăilă, ont exprimé, le

23

mars 2007, le souhait de continuer l’instance. Pour des raisons d’ordre pratique, la présente décision continuera d’appeler M.

Mihăilă «

le

requérant

», bien qu’il faille aujourd’hui attribuer cette qualité à ses

héritières, M

me

et M

lle

Mihăilă (cf.

arrêt

Dalban c. Roumanie

[GC], n

o

28114/95, §

1, CEDH 1999-VI). Elles sont représentées devant la Cour par M

e

G.

Bârlă, avocate à Bucarest. Le gouvernement roumain («

le

Gouvernement

») est représenté par son agent, M.

Răzvan

‑

Horațiu

Radu, du ministère des Affaires étrangères.

Par un contrat du 10 septembre 1997, les époux Mihăilă achetèrent aux époux P. un appartement situé à Bucarest. Un certificat délivré le même jour par le Bureau du livre foncier indiqua qu’aucune sûreté portant sur l’appartement n’empêchait la vente de celui-ci et que les époux P. en étaient les seuls propriétaires.

Par une action introduite en octobre 1997 à l’encontre des époux Mihăilă, un tiers demanda l’annulation du contrat susmentionné au motif que, le

4

juillet

1997, il avait acquis cet appartement dans le cadre d’une exécution forcée sur les biens des époux P. Par un arrêt définitif du 24

juin

1998, le tribunal de première instance de Bucarest fit droit à l’action et ordonna l’expulsion des époux Mihăilă.

Le 8 juin 1999, les époux Mihăilă déposèrent auprès du parquet près le

tribunal départemental de Bucarest une plainte pénale avec constitution de partie civile à l’encontre des époux P. du chef d’escroquerie.

Après avoir ouvert, le 13 décembre 1999, des poursuites à l’encontre de P.I., la fonctionnaire du Bureau du livre foncier qui avait délivré le certificat concernant l’appartement, le parquet, par un réquisitoire du 29

janvier

2003, renvoya P.I. devant le tribunal de première instance de Bucarest et ordonna à la police de reprendre l’enquête concernant les époux P.

Par un jugement du 16 juillet 2003, P.I. fut condamnée à une amende pénale pour avoir exercé ses fonctions avec négligence. Elle fut également condamnée à réparer le préjudice subi par les époux Mihăilă.

Sur recours de P.I., par un arrêt du 9 février 2004, le tribunal départemental de Bucarest annula le jugement susmentionné et renvoya le dossier au parquet pour un complément d’enquête.

Le 30 aout 2005, le parquet près le tribunal départemental déclina sa

compétence en faveur du parquet près la cour d’appel de Bucarest. Le

25

janvier 2006, ce dernier transmit à nouveau le dossier au parquet près le tribunal départemental. Le 9 mars 2006, ce parquet renvoya le dossier au parquet près le tribunal de première instance.

Par une ordonnance du 22 septembre 2006, ce parquet mit fin aux poursuites, observant que la responsabilité pénale des époux P. et de P.I. était prescrite.

A une date non précisée, les époux Mihăilă contestèrent l’ordonnance susmentionnée. Le requérant n’a pas fourni d’informations concernant les suites de cette contestation.

GRIEF

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale dans laquelle il s’est constitué partie civile.

EN DROIT

Le requérant dénonce la durée de la procédure pénale dans laquelle il s’est constitué partie civile. Il invoque l’article

6

§

1 de la Convention, qui est ainsi libellé dans ses parties pertinentes

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Après l’échec des négociations en vue d’un règlement

amiable de l’affaire menées en application de l’article 38 § 1 b) de la Convention, le

Gouvernement a informé la Cour, par une lettre du 20 janvier 2009, qu’il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 de la Convention. La déclaration se lit ainsi

:

«

Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la durée excessive de la procédure interne engagée par la partie requérante.

Le Gouvernement déclare être prêt à verser aux héritières de la partie requérante, Elisaveta Mihăilă et Andreea Mihăilă, conjointement, au titre de la satisfaction équitable, la somme de 5

000 euros (EUR), montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la

décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le

Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois

points de pourcentage.

Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article

37

»

Le requérant s’est opposé à la déclaration du Gouvernement.

La Cour observe d’emblée que les parties ne sont pas parvenues à s’entendre sur les termes d’un règlement amiable de l’affaire. Elle rappelle qu’en vertu de l’article 38 § 2 de la Convention, les négociations menées dans le cadre de règlements amiables sont confidentielles. L’article

62

§

2 du règlement dispose en outre à cet égard qu’aucune communication orale ou écrite ni aucune offre ou concession intervenues dans le cadre de ces

négociations ne peuvent être mentionnées ou invoquées dans la procédure contentieuse.

La Cour partira donc de la déclaration faite le 20

janvier

2009 par le

Gouvernement en dehors du cadre des négociations menées en vue d’un règlement amiable.

Elle rappelle qu’aux termes de l’article 37 de la Convention elle peut à tout moment de la procédure décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conduire à l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cette disposition. En particulier, l’article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure

:

«

que, pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.

»

Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le

requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive. En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa

jurisprudence (

Tahsin Acar c. Turquie

[GC], n

o

26307/95, §§

75-77, CEDH 2003-VI

;

Kalanyos et autres c. Roumanie

, n

o

57884/00, §

25, 26

avril

2007

;

Kladivík et Kašiar c. Slovaquie

(déc.), n

o

41484/04, 28

août

2007

;

Oleksiw c. Allemagne

(déc.), n

o

31384/02, 11

septembre

2007, et

Sulwińska c. Pologne

(déc.), n

o

28953/03, 18

septembre 2007).

La Cour note que la présente affaire porte sur la durée excessive d’une procédure pénale avec constitution de partie civile au regard de l’article

6

§

1 de la Convention. Elle a déjà eu l’occasion, dans un grand nombre d’affaires, de préciser la nature et l’étendue des obligations des Etats contractants quant à la détermination des «

contestations sur des droits et obligations de caractère civil

» dans un «

délai raisonnable

» (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender

c. France

[GC], n

o

30979/96, CEDH

2000

‑

VII

;

Nicolau c. Roumanie

, n

o

1295/02, 12

janvier

2006

;

Cârstea

et

Grecu c. Roumanie

, n

o

56326/00, 15 juin 2006, et

Cârjan

c.

Roumanie

, n

o

42588/02, 25 janvier 2007).

La Cour prend acte de la déclaration formelle du Gouvernement, dans laquelle il reconnaît la durée excessive de la procédure interne engagée par le requérant et propose de payer à ses héritières 5

000 EUR à titre de réparation.

Compte tenu de la reconnaissance de la durée excessive de la procédure interne contenue dans la déclaration du Gouvernement, ainsi que de la somme proposée, elle estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article

37 § 1 c) de la Convention). Eu égard à ce qui précède, et en particulier à l’existence d’une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l’espèce, la Cour considère qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la

Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête (article 37 § 1

in fine

).

Enfin, la Cour rappelle que, en vertu de l’article 46 § 2 de la Convention, le Comité des Ministres est compétent pour surveiller l’exécution des arrêts définitifs uniquement. Néanmoins, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale dans la présente affaire, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37

§

2 de la Convention (

Josipovic c. Serbie

(déc.),

n

o

18369/07, 4 mars 2008).

Dans ces circonstances, il y a lieu de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qui y sont énoncés

;

Décide

de rayer la requête du rôle.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président