Van Hout împotriva Țărilor de Jos

Decizia nr. 20500/07 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), depusă la 30 iunie 2009 ca Cameră compusă din: Josep Casadevell, Președintele, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 11 mai 2007, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Bas van Hout, este un național olandez care s-a născut în 1959 și trăiește în Zandvoort. El este reprezentat în fața Curții de către dl R.V. de Lauwere, un avocat practicant în Hilversum.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 și 6 septembrie 1996, reclamantul, care este jurnalist de profesie, a convocat șase părți să apară la divizia civilă a Curții regionale ( arrondissementsrechtbank ) din Haga la 14 ianuarie 1997. Reclamantul a susținut că a suferit daune din cauza publicațiilor celorlalte părți – care sunt, respectiv, scriitori, co-editori și editori –, care au susținut că a fost de caracter difamat împotriva persoanei sale. În cursul procedurii dinainte de Curtea Regională, reclamantul a soluționat disputa cu trei dintre cele șase părți convocate. La 17 februarie 1999, Curtea Regională a pronunțat hotărârea și a ordonat celor trei părți rămase să elimine publicația care conține declarațiile difamatorii de pe piață în termen de o lună de la eliberarea hotărârii, pe condamnarea unei amenzi.

Apoi, a apărut un nou litigiu între reclamant și una dintre cele trei părți opozite rămase – editorul E. – supus ordinului Curții Regionale. Reclamantul și E. nu au putut conveni dacă aceasta și-a îndeplinit sau nu obligația de a elimina publicația în conformitate cu respectiva hotărâre. Prin urmare, E. A convocat reclamantul – în conformitate cu reclamantul – la Curtea Regională de la Haga, cerând o hotărâre declarativă în ceea ce privește îndeplinirea ordinii acesteia din 17 februarie 1999. Curtea regională și-a pronunțat hotărârea la 30 mai 2001 în favoarea reclamantului.

La 23 iulie 2001 E. a recurs împotriva deciziei și, în consecință, a notificat reclamantului o convocare pentru a se prezenta la Curtea de Apel ( Gerechtshof ) din Haga la 9 august 2001. Curtea de Apel a dictat hotărâri interlocutorii ( tussenarresten ) la 23 decembrie 2003 și 27 aprilie 2006. La 20 februarie 2007, Curtea de Apel a informat avocatul reclamantului că își va emite hotărârea finală la 28 aprilie 2008. În aceeași zi, avocatul reclamantului a trimis o scrisoare Curții de Apel în care s-a opus la data stabilită și a solicitat Curții de Apel să pronunțe hotărârea în termen de șase săptămâni. Curtea de Apel și-a emis hotărârea la 1 martie 2007, constatarea împotriva reclamantului.

Reprezentantul reclamantului a prezentat în formularul de cerere că această hotărâre anterioară s-a constatat ca urmare a scrisorii sale din 20 februarie 2007 și a inițierii procedurii interioare (kort geding ) împotriva statului Țărilor de Jos pentru a impune o hotărâre într-un caz diferit pe calea aceeași Curte de Apel, care a stat în aceeași compoziție a judecătorilor. Reclamantul nu a depus un recurs la Curtea Supremă (Hoge Raad ), încrezând că un astfel de pas nu ar avea nici o șansă de succes, deoarece această chestiune a fost prea legată de circumstanțele factuale și nu a pus întrebări cu privire la punctele de drept. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție cu privire la durata procedurii și lipsa unui remediu eficace în temeiul dreptului civil olandez.

La 1 octombrie 2008, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Eu, Roeland Böcker, agent al Guvernului Țărilor de Jos, declară că Guvernul Țărilor de Jos oferă să plătească 6.000 de euro domnului Bas van Hout în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile și plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 6 octombrie 2008, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Eu, Robert de Laure, avocat, observă că Guvernul Țărilor de Jos sunt dispus să plătească suma de 6.000 de euro domnului Bas van Hout, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile și plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Țărilor de Jos în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 20500/07 by Bas VAN HOUT against the Netherlands The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 30 June 2009 as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judges, and Santiago Quesada, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 11 May 2007, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Bas van Hout, is a Dutch national who was born in 1959 and lives in Zandvoort. He is represented before the Court by Mr R.V.

de Lauwere, a lawyer practising in Hilversum. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 5 and 6 September 1996 the applicant, who is a journalist by profession, summoned six parties to appear before the civil division of the Regional Court ( arrondissementsrechtbank ) of The Hague on 14 January 1997. The applicant claimed to have incurred damages on account of publications by the other parties – who are respectively writers, co-writers and publishers –, which publications he alleged to be of a defamatory character against his person. In the course of the proceedings before the Regional Court, the applicant settled the dispute with three of the six summoned parties.

On 17 February 1999, the Regional Court rendered judgment and ordered the three remaining parties to remove the publication which contained the defamatory statements from the market within one month after delivery of the judgment, on penalty of a fine. Subsequently, a new dispute arose between the applicant and one of the three remaining opposing parties – publisher E. – subjected to the Regional Court’s order. The applicant and E. could not agree whether or not the latter had fulfilled its obligation to remove the publication in accordance with the said judgment. Therefore, E. summoned the applicant – in agreement with the applicant – before the Regional Court of The Hague, seeking a declaratory judgment as regards the fulfilment of that same Court’s order of 17 February 1999. The Regional Court delivered its judgment on 30 May 2001 finding in favour of the applicant.

On 23 July 2001 E. appealed against the decision and accordingly served on the applicant a summons to appear before the Court of Appeal ( gerechtshof ) of The Hague on 9 August 2001. The Court of Appeal rendered interlocutory judgments ( tussenarresten ) on 23 December 2003 and 27 April 2006. On 20 February 2007 the Court of Appeal informed the applicant’s lawyer that it would deliver its final judgment on 28 April 2008. On that same day, the applicant’s lawyer sent a letter to the Court of Appeal in which he objected to the date set and requested the Court of Appeal to render judgment within six weeks. The Court of Appeal issued its judgment on 1 March 2007, finding against the applicant.

The applicant’s representative set out in the application form that this earlier-than-scheduled judgment had come about as a result of his letter of 20 February 2007 and of his having started interim proceedings ( kort geding ) against the State of the Netherlands in order to force a judgment in a different case pending before the same Court of Appeal, sitting in the same composition of judges. The applicant did not lodge an appeal with the Supreme Court ( Hoge Raad ), believing that such a step would stand no chance of success since the matter was too intertwined with the factual circumstances and did not raise questions on points of law. COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention about the length of the proceedings and lack of an effective remedy under Dutch civil law.

THE LAW On 1 October 2008 the Court received the following declaration from the Government: “I, Roeland Böcker, Agent for the Government of the Netherlands, declare that the Government of the Netherlands offer to pay 6,000 euros to Mr Bas van Hout with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, will be free of any taxes that may be applicable and payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The payment will constitute the final resolution of the case.” On 6 October 2008 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative: “I, Robert de Lauwere, lawyer, note that the Government of the Netherlands are prepared to pay the sum of 6,000 euros to Mr Bas van Hout with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, will be free of any taxes that may be applicable and payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. I accept the proposal and waive any further claims against the Netherlands in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Santiago Quesada Josep Casadevall Registrar President