AFFAIRE DIMITAR YANAKIEV c. BULGARIE

AFFAIRE DIMITAR YANAKIEV c. BULGARIE (CtEDO, 2009)

SECȚIUNEA A CINCEA DEFINITIVĂ DIMITAR YANAKEIV c. BULGARIE (solicitarea nr. 1152/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 iulie 2009 DEFINITIVF 02/10/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Dimitar Yanakiev c. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, Pavlina Panova, judecător ad-hoc, și Claudia Westerdiek, graffière de sectiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 iunie 2009, a fost adoptat la această dată, la originea cauzei se află o cerere (n 1152/03) îndreptată împotriva Republicii Bulgaria și al cărei resortisant al acestui stat, dl Dimitar Yanakiev ( La 11 decembrie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului). Reclamantul este reprezentat de domnul N. Sedefova, avocată la Sofia. Guvernul bulgar este reprezentat de agentul său, dl Kotzeva, de la Ministerul Justiției. La 5 martie 2007, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, să se examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Judecătorul Kalaydjieva, judecător ales în temeiul Bulgariei, fiind deportat, la 30 ianuarie 2009, guvernul l-a desemnat pe domnul Pavlina Panova ca judecător-hoc (articolele 27 alineatul (2) din Convenție și 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții). În 1997, reclamantul a prezentat guvernatorului regiunii Sofia (облитетен управител) o cerere de despăgubire pentru bunuri expropriate anterior. În lipsa unui răspuns, acesta a introdus o acțiune împotriva deciziei implicite de respingere a administrației. Prin hotărârea din 18 iunie 1999, Tribunalul orașului Sofia (Софийски градски съди съд ) a anulat refuzul guvernatorului, a acceptat cererea de despăgubire sub formă de bonuri compensatorii și l-a condamnat pe guvernator să plătească reclamantului suma de 280 levs bulgare (BGN), adică aproximativ 142 EUR (EUR), pentru cheltuielile de procedură. Această hotărâre a devenit definitivă ca urmare a hotărârii Curții Administrative Supreme din 9 aprilie 2001, prin care a respins recursul reclamantului. 10. La 11 iulie 2002, reclamantului i s-a acordat un titlu executoriu pentru suma de 280 BGN. 11. La 20 august 2002, guvernul regiunii a solicitat o plată și a transmis titlul executoriu. La 28 august 2002, acesta și-a exprimat îndoiala față de serviciul contabil cu privire la acțiunile întreprinse în urma cererii sale și a fost informat că șeful contabil era în concediu și nu a lăsat nici un indiciu cu privire la acest aspect. 12. Întrucât nu a primit niciun răspuns, la 20 septembrie 2002, el a scris ministrului de l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În conformitate cu art. 399 din Codul de procedură civilă din 1952, persoanele care dețin o creanță în plată împotriva organismelor de land sau a colectivităților teritoriale trebuie să transmită titlul executoriu serviciilor financiare ale organismului în cauză pentru a primi plata. Plățile sunt efectuate din credite special alocate în acest scop în bugetul organismului. În absența fondurilor disponibile, autoritatea de tutelă trebuie să afecteze un credit bugetar pentru anul următor. Nu este prevăzută o procedură de executare forțată împotriva organismelor de la Õ . 14. L a art. 519 din noul Cod de procedură civilă, în forță începând cu 1 martie 2008, preia aceste dispoziții în ceea ce privește organismele din statul membru respectiv. Reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la o instanță judecătorească și de absența unei căi de atac pentru remedierea situației sale, cu încălcarea art. 1 și 13 din Convenție, care dispun de art. 6 alin. (1) din Convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide, fie cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care își desfășoară activitatea în exercitarea funcțiilor oficiale. 16. Curtea constată că Tribunalul nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de neavenit. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond pe art. 6 alineatul (1) 18. Curtea amintește jurisprudența sa potrivit căreia dreptul la o instanță de judecată trebuie declarat admisibil. consacrată de art. 6 § 1 ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant: că o hotărâre definitivă și obligatorie rămâne indelebilă în detrimentul unei părți. 6. În ceea ce privește o hotărâre pronunțată împotriva administrației, protecția efectivă a justițiarului implică obligația pentru aceasta din urmă de a se îndoi; în cazul în care administrația refuză sau omite executarea sau întârzie să o facă, garanțiile prevăzute în art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii ar pierde orice motiv de a fi ( Hornsby Grecia) , 19 martie 1997, §§ 40-41, Rec., 1997, Rahbar-Pagard c. Bulgaria 45466/99 și 29903/02, § 94, 6 aprilie 2006). 19. Desigur, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar nu poate avea drept consecință o încălcare a substanței chiar a dreptului protejat prin art. 6 § 1 (Bourdov c. Rusia, 59498/00, § 35, CEDO 2002-III Imobiliar Saffi c. Italia [GC], n 2774/93, § 74, CEDH 1999-V. 20. În speță, Curtea constată că reclamantul are o hotărâre definitivă în temeiul căreia a obținut un titlu executoriu și că a îndeplinit formalitățile impuse de lege pentru a obține plata. Sumele datorate în temeiul acestei hotărâri nu au fost executate de către administrația în cauză până în ziua de azi, fără a se furniza nicio justificare. În plus, Curtea arată că reclamantul nu dispune de nicio posibilitate de a obține executarea forțată a hotărârii. 21. În aceste circumstanțe, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din art. 13 22. Având în vedere motivele pentru care s-a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1), Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare separat t ă ț ii de la art. 13 din Convenție (a se vedea Marini c. Albania, nr 3738/02, § 151, CEDH 2007 ... (extracturi)). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Cu titlu de prejudiciu material, reclamantul solicită 234 EUR (EUR), ceea ce corespunde valorii creanței sale, 142 EUR, și intereselor moratorii datorate în conformitate cu dreptul intern, s În măsura în care sumele alocate reclamantului prin hotărârea 18 iunie 1999 nu au fost executate (punctul 12 de mai sus), Curtea consideră că guvernul trebuie să plătească reclamantului aceste sume, în valoare de 234 EUR (a se vedea, printre altele, Chourkhelev c. Ucraina, nr 10947/04, § 26, 24 aprilie 200827). Curtea consideră, de asemenea, că reclamantul a suferit un prejudiciu moral și că ar trebui să i se acorde 500 EUR în acest sens. Reclamantul solicită, de asemenea, 412 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții, din care 250 EUR pentru onorariile de avocat, 92 EUR pentru cheltuielile de expert și 70 EUR pentru costurile de traducere. Acesta produce un cont de muncă al avocatului și facturile justificative pentru cheltuieli. 29. Ö nu a comentat. Õ 30. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea consideră justificate cheltuielile efectuate și acordă reclamantului întreaga sumă solicitată. Interese moratoriu 31. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L nu este necesar să se ia în considerare separat ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. suma datorată pentru executarea hotărârii din 18 iunie 1999, și anume 234 EUR (două sute treizeci și patru de euro) (ii. 500 EUR (cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (iii. 412 EUR (patru sute doisprezece euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 2 iulie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

AFFAIRE

DIMITAR YANAKIEV c. BULGARIE

(Requête n

o

1152/03)

ARRÊT

STRASBOURG

2 juillet 2009

DÉFINITIF

02/10/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Dimitar Yanakiev c. Bulgarie,

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président,

Rait Maruste,

Karel Jungwiert,

Renate Jaeger,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

juges,

Pavlina Panova,

juge ad hoc,

et de Claudia Westerdiek,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 juin 2009,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

1152/03) dirigée contre la République de Bulgarie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Dimitar Yanakiev («

le requérant

»), a saisi la Cour le 11 décembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

N. Sedefova, avocate à Sofia. Le gouvernement bulgare («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

M. Kotzeva, du ministère de la Justice.

3.

Le requérant se plaint du défaut d’exécution d’une décision judiciaire définitive par l’administration.

4.

Le 5 mars 2007, le président de la cinquième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article

29 §

3 de la Convention, il a en outre été décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.

5.

La juge Kalaydjieva, juge élue au titre de la Bulgarie, s’étant déportée, le 30 janvier 2009 le Gouvernement a désigné M

me

Pavlina

Panova pour siéger à sa place en qualité de juge

ad

hoc

(articles 27 § 2 de la Convention et 29 § 1 du règlement de la Cour).

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

6.

Le requérant est né en 1936 et réside à Sofia.

7.

En 1997, le requérant introduisit auprès du gouverneur de la région de Sofia (

областен управител

) une demande en indemnisation pour des biens anciennement expropriés. En l’absence de réponse, il introduisit un recours contre la décision implicite de rejet de l’administration.

8.

Par un jugement du 18 juin 1999, le tribunal de la ville de Sofia (

Софийски градски съд

) annula le refus du gouverneur, fit droit à la demande d’indemnisation sous la forme de bons compensatoires et condamna le gouverneur à verser au requérant la somme de 280 levs bulgares (BGN), soit environ 142 euros (EUR), au titre des frais de procédure.

9.

Ce jugement devint définitif à la suite de l’arrêt de la Cour administrative suprême du 9 avril 2001, rejetant le pourvoi du requérant.

10.

Le 11 juillet 2002, le requérant se vit délivrer un titre exécutoire pour la somme de 280 BGN.

11.

Le 20 août 2002, il adressa à l’administration du gouverneur de région une demande de paiement et transmit le titre exécutoire. Le 28 août 2002, il s’enquit auprès du service comptable des suites données à sa demande et fut informé que la chef comptable était en congé et n’avait pas laissé d’instructions à ce sujet.

12.

N’ayant pas obtenu de réponse, le 20 septembre 2002 il écrivit au ministre de l’Administration publique et transmit une copie de sa lettre au gouverneur de région. Le 27 novembre 2002, il s’adressa au Premier ministre. Le requérant indique qu’il n’a reçu aucune réponse à ses lettres, ni de paiement en exécution du jugement.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

13.

En vertu de l’article 399 du code de procédure civile de 1952, les personnes titulaires d’une créance en paiement contre des organismes de l’Etat ou des collectivités territoriales doivent transmettre le titre exécutoire aux services financiers de l’organisme en question afin de recevoir paiement. Les versements sont effectués à partir de crédits spécialement affectés à cet effet dans le budget de l’organisme. A défaut de fonds disponibles, l’autorité de tutelle doit affecter un crédit budgétaire pour l’année suivante. Il n’est pas prévu de procédure d’exécution forcée à l’encontre des organismes de l’Etat.

14.

L’article 519 du nouveau code de procédure civile, en force à compter du 1

er

mars 2008, reprend ces dispositions en ce qui concerne les organismes de l’Etat.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 ET DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

15.

Le requérant se plaint d’une atteinte à son droit à un tribunal et de l’absence de recours pour remédier à sa situation, en violation des articles

6

:

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...) qui décidera, soit des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 13

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

16.

Le Gouvernement n’a pas présenté d’observations.

A.

Sur la recevabilité

17.

La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.

B.

Sur le fond

1.

Sur l’article 6 § 1

18.

La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle le droit à un tribunal

consacré par l’article 6 § 1 serait illusoire si l’ordre juridique interne d’un Etat contractant permettait qu’une décision judiciaire définitive et obligatoire reste inopérante au détriment d’une partie. L’exécution d’un jugement ou arrêt, de quelque juridiction que ce soit, doit ainsi être considérée comme faisant partie intégrante du «

procès

» au sens de l’article

Hornsby

c.

Grèce

, 19 mars 1997, §§ 40-41,

Recueil des arrêts et décisions

1997

‑

II

;

Rahbar-Pagard c. Bulgarie

(n

os

45466/99 et 29903/02, § 94, 6

avril 2006).

19.

Certes, un retard dans l’exécution d’un jugement peut se justifier dans des circonstances particulières, mais il ne peut avoir pour conséquence une atteinte à la substance même du droit protégé par l’article 6 § 1 (

Bourdov c. Russie

, n

o

59498/00, § 35, CEDH 2002-III

;

Immobiliare Saffi c. Italie

[GC], n

o

22774/93, § 74, CEDH 1999-V).

20.

En l’espèce, la Cour constate que le requérant disposait d’un jugement définitif en vertu duquel il a obtenu la délivrance d’un titre exécutoire et qu’il a accompli les formalités exigées par la loi pour obtenir paiement. Les montants dus en vertu de ce jugement n’ont pas été exécutés par l’administration concernée jusqu’à ce jour sans qu’aucune justification n’ait été fournie. La Cour relève en outre que le requérant ne disposait d’aucune possibilité pour obtenir l’exécution forcée du jugement.

21.

Dans ces circonstances, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

2.

Sur l’article 13

22.

Compte tenu des motifs l’ayant amenée à constater la violation de l’article 6 § 1, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article 13 de la Convention (

voir

Marini c. Albanie

, n

o

3738/02, §

151, CEDH 2007

‑

... (extraits)).

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

23.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

24.

Au titre de préjudice matériel, le requérant réclame 234 euros (EUR), correspondant à la valeur de sa créance, 142 EUR, et aux intérêts moratoires dus conformément au droit interne, s’élevant à 92 EUR selon l’opinion d’expert fournie. Il s’en remet à la Cour pour déterminer le préjudice moral qu’il a subi.

25.

Le Gouvernement n’a pas présenté d’observations.

26.

Dans la mesure où les montants alloués au requérant par le jugement 18 juin 1999 n’ont pas été exécutés (paragraphe 12 ci-dessus), la Cour considère que le Gouvernement doit verser au requérant ces montants, à hauteur de 234 EUR (voir, parmi d’autres,

Chtourkhalev c. Ukraine

, n

o

10947/04, §

26, 24 avril 2008).

27.

La Cour considère par ailleurs que le requérant a subi un tort moral et qu’il y a lieu de lui octroyer 500 EUR à ce titre.

B.

Frais et dépens

28.

Le requérant demande également 412 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour, dont 250 EUR d’honoraires d’avocat, 92 EUR de frais d’expert et 70 EUR de frais de traduction. Il produit un décompte du travail de l’avocat et les factures justificatives des frais.

29.

Le Gouvernement n’a pas commenté.

30.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, la Cour estime justifiées les dépenses effectuées et accorde au requérant la totalité de la somme demandée.

C.

Intérêts moratoires

31.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article 13 de la Convention

;

4.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, les montants suivants, à convertir en levs bulgares au taux applicable à la date du règlement

:

i.

le montant dû en exécution du jugement du 18 juin 1999, à savoir 234 EUR (deux cent trente quatre euros)

;

ii.

500 EUR (cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral

;

iii.

412 EUR (quatre cent douze euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, pour frais et dépens

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 juillet 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Greffière

Président