KARAISMAILOGLU c. TURQUIE

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 29602/05 prezentate de Adnan KARA Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Iș Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, cetățeni turci, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții care au fost studenți, primul în primul an și al doilea în al doilea an de teologie la: Universitatea al-Azhar (în turcă : El Ezher) în Egipt, sincrivirează, în 1994, la capacitatea de teologie a Universităii Yüzüncü Yl ( Pentru a-și continua studiile în Turcia. Cererea nr. 29602/05 formulată de Adnan Karaismailo.LU, reprezentată de Mkamalak la 21 septembrie 1994, consiliul de administrație al Universităii a acceptat înscrierea reclamantului. Procedura privind anularea înscrierii universitare a reclamantului La 15 aprilie 1996, consiliul de administrație al Universității a anulat înscrierea reclamantului pe motiv că trecerea interuniversitară pe care o efectuase nu era în conformitate cu regulamentul în vigoare. La o dată nespecificată, tribunalul administrativ al Van ( În cele din urmă, Tribunalul Administrativ a anulat decizia consiliului de administrație. Cu toate acestea, printr-o hotărâre din 6 octombrie 1998, Consiliul a pronunțat hotărârea pe motiv că instanța administrativă ar fi trebuit să examineze temeinicia cauzei și nu să anuleze decizia în litigiu pentru viciu de formă. printr-o hotărâre din 7 februarie 2001, instanța administrativă a reușit să se opună hotărârii de Casație. Printr-o hotărâre din 6 iulie 2001, Consiliul de Stat a infirmat din nou hotărârea Tribunalului Administrativ pe motivul că reclamantul a furnizat informații incomplete și neconforme cu Regulamentul privind admiterile interuniversitare (Yüksekö Prin hotărârea din 22 octombrie 2001, tribunalul administrativ s-a opus din nou hotărârii de rupere, menționând în special că, după ce a fost înscris, reclamantul a absolvit de la Universitate și că trebuia să-și protejeze dreptul astfel dobândit. Prin Hotărârea din 31 mai 2002, care își prezenta motivele pentru hotărârea din 6 mai 2002, Iulie 2001, Camera Plenară a Consiliului a atacat hotărârea. În plus, aceasta a precizat că art. 5 din regulamentul adoptat în temeiul legii nr. 2547, în ceea ce privește învățământul superior, prevede condițiile în care un student poate solicita trecerea de la o universitate la alta, pe care nu ar fi putut să o facă în primul an sau în cursul anului și în cazul în care un student trece la o facultate de origine trebuie să fi reușit toate examinările la universitatea sa și să fi obținut anul universitar precedent o notă a cărei medie trebuie să fie de cel puțin 60 La art. 11 din același regulament se precizează că, în universitățile străine, cu excepția anului pregătitor, ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Camera Plenară concluzionează că înscrierea reclamantului la trecerea interuniversitară a fost făcută prin necunoașterea regulamentului citat, în special, că reclamantul nu și-a încheiat anul universitar și că anularea înscrierii sale înainte de încheierea predării sale era conformă cu legea și jurisprudența Consiliului de Stat în această privință. Prin hotărârea din 21 mai 2003, Tribunalul Administrativ s-a conformat hotărârii Camerei Plenare. Prin hotărârea din 14 aprilie 2004, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea Tribunalului Administrativ. La 9 mai 2005, Consiliul de Stat a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii. Procedura privind anularea diplomei reclamantului Printr-o decizie din 4 septembrie 2002, consiliul de administrație al Universității a anulat diploma reclamantului printr-o hotărâre din 21 septembrie 2002 Mai 2003, Tribunalul Administrativ a confirmat decizia consiliului de administrație. Prin hotărârea din 23 ianuarie 2004, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea instanței administrative. Printr-o hotărâre din 18 martie 2005, Consiliul de Stat a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii. Griefs invocând art. 1 și 2 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și desfășura activitatea din cauza anulării diplomei, precum și a consecințelor pecuniare ale acestei anulări asupra vieții sale profesionale. Astfel, după ce a absolvit facultatea, el și - a îndeplinit serviciul militar cu o durată mai scurtă decât ceilalți numiți din contingent, adică opt luni. După ce și - a anulat diploma, el a fost reîncorporat sub steaguri pentru perioada rămasă, și anume șapte luni. În plus, fiind recrutat anterior ca funcționar, acesta a fost retrogradat și a pierdut în consecință o mare parte din tratamentul său, precum și concediile sale anuale. În această privință, se plânge de consecințele economice, sociale și psihologice negative ale anulării diplomei sale. Cererea nr. 41206/05 formulată de Ubeydullah Özel și Üzeyir O La 15 aprilie 1996, consiliul de administrație al Universității a informat reclamantul că trecerea interuniversitară pe care o efectuase nu era conformă cu regulamentul în vigoare. Prin ordonanța din 6 mai 1996, instanța administrativă a Van ( A suspendat executarea deciziei administrative, ceea ce a permis reclamantului să-și continue studiile și să-și obțină diploma în teologie la această universitate. Între timp, printr-o hotărâre din 4 octombrie 1996, tribunalul administrativ anulase decizia consiliului de administrație. Cu toate acestea, printr-o hotărâre din 20 octombrie 1998, Consiliul da . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Martie 2001, tribunalul administrativ a rezistat la arestare. Printr-o hotărâre din 12 iunie 2002, notificată reclamantului la 12 august 2002, Consiliul de Stat a pronunțat din nou hotărârea instanței administrative pe motiv că înscrierea reclamantului la mai 2002 a fost făcută în lipsă de cunoaștere a regulamentului în vigoare în acest domeniu. La 13 octombrie 2004, Consiliul de Stat a confirmat această hotărâre. Prin hotărârea din 28 noiembrie 2005, Consiliul de Stat a respins acțiunea în litigiu. Procedura privind anularea diplomei reclamantului Ca urmare a anulării înscrierii sale, diploma reclamantului a fost anulată. Or, în calitate de absolvent al universității, acesta și-a îndeplinit serviciul militar cu o durată mai scurtă decât celelalte numite din contingent, adică opt luni. După anularea diplomei sale, a fost reîncorporat sub steaguri pentru perioada rămasă, respectiv șapte luni. Ubeydullah Özel Procedura privind anularea înscrierii universitare a reclamantului La 15 aprilie 1996, consiliul de administrație al Universității a anulat înscrierea reclamantului pe motiv că trecerea interuniversitară pe care o efectuase nu era conformă cu regulamentul în vigoare. Prin ordonanța din 6 mai 1996, tribunalul administrativ al Van ( Tribunalul Administrativ a suspendat executarea deciziei administrative, ceea ce a permis reclamantului să-și continue studiile și să-și obțină diploma în teologie la această universitate. Prin hotărârea din 4 octombrie 1996, instanța administrativă a anulat decizia consiliului de administrație. Printr-o hotărâre din 20 octombrie 1998, Consiliul de Stat a clasat hotărârea Tribunalului Administrativ pe motivul că instanța administrativă ar fi trebuit să examineze temeinicia cauzei și nu să anuleze decizia în litigiu pentru viciu de formă. Consiliul a precizat, de asemenea, că comisia constituită de organat a examinat situația elevilor care au depus o cerere de trecere interuniversitară. Pe baza regulamentului care reglementează materia, această comisie a constatat că reclamantul nu a prezentat documentele conforme și suficiente pentru a îndeplini condițiile trecerii interuniversitare. Astfel, comisia pronunțase un raport prin care solicitase anularea înscrierii reclamantului în cadrul Universității. Prin hotărârea din 7 februarie 2001, instanța administrativă a reușit să reziste la hotărârea de casare. Printr-o hotărâre din 6 iulie 2001, Consiliul de Stat a pronunțat din nou hotărârea Tribunalului Administrativ pe motiv că înscrierea reclamantului la ..Universitatea fusese făcută în necunoaștere cu privire la regulamentul în vigoare în acest domeniu. printr-o hotărâre din 22 octombrie 2001, instanța a reușit să reziste la hotărârea de casare. Printr-o hotărâre din 31 mai 2002, Camera Plenară a Consiliului din statul membru care își prezenta motivele Consiliului din statul membru a atacat hotărârea. La 27 decembrie 2002, Camera Plenară a Consiliului din statul membru a respins acțiunea în litigiul de pronunțare. Prin hotărârea din 16 iunie 2003, instanța administrativă s-a conformat la hotărârea Camerei Plenare a Consiliului de Stat. Prin hotărârea din 6 aprilie 2004, Consiliul de Stat a confirmat această hotărâre. Printr-o hotărâre din 8 martie 2005, notificată reclamantului la 19 aprilie 2005, Consiliul de Stat a respins acțiunea în litigiu cu hotărârea. Procedură privind anularea diplomei reclamantului printr-o decizie din 4 septembrie 2002, consiliul de administrație al Universității a anulat diploma reclamantului. Prin hotărârea din 21 iunie 2002 Mai 2003, Tribunalul Administrativ a confirmat decizia consiliului de administrație. Prin hotărârea din 14 aprilie 2004, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea instanței administrative. Prin hotărârea din 18 martie 2005, notificată reclamantului la 2 mai 2005, Consiliul de Stat a respins acțiunea în litigiu. Or, în calitate de absolvent al universității, reclamantul și-a îndeplinit serviciul militar cu o durată mai scurtă decât ceilalți numiți din contingent, adică opt luni. După anularea diplomei sale, a fost reîncorporat sub steaguri pentru perioada rămasă, și anume șapte luni. Invocând articolele 1, 3 și 5 din convenție, reclamanții susțin că măsurile în litigiu luate împotriva lor constituie pedepse și tratamente inumane și o încălcare a libertății lor. Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamanții susțin că acțiunile întreprinse în fața instanțelor interne pentru a contesta anularea înscrierii lor la universitate au fost respinse fără nici un motiv. În această privință, ei se plâng de absența unei acțiuni efective în fața unei instanțe interne. Invocând art. 7 din convenție, reclamanții susțin că măsurile în litigiu constituie pedepse fără temei juridic. Invocând art. 8 din convenție, aceștia susțin că măsurile în litigiu constituie o încălcare a vieții lor private și familiale. Invocând art. 10 din Convenție, ei susțin că măsurile în litigiu constituie o încălcare a dreptului lor la libertate de exprimare. Invocând art. 14 din Convenție, reclamanții susțin că au făcut obiectul unei discriminări în măsura în care alți studenți se află în aceeași situație în care nu fac obiectul unor măsuri similare. Invocând art. 17 din Convenție, ei susțin că statul, prin anularea înscrierii lor în cadrul Universității, apoi prin anularea diplomei lor, a abuzat de drepturile garantate prin Convenție. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 1, reclamanții susțin că măsurile în litigiu constituie o încălcare a dreptului lor la procedură. II. 2547 privind învățământul superior prevede condițiile în care un student poate solicita trecerea de la o universitate la alta. Regulamentul adoptat în temeiul acestei legi (Yüksekö Având în vedere similitudinea faptelor și a obiecțiunilor celor două cereri, Curtea decide să le alăture și să le examineze în comun. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 1, citit în mod individual sau combinat cu art. 14 din Convenție, reclamanții susțin că măsurile în litigiu constituie o încălcare a dreptului lor la procedură. Curtea decide să o examineze sub aspectul articolului 2 din Protocolul nr. 1 astfel de formulare Nimeni nu poate fi refuzat dreptul de a-și exercita dreptul la a-și exercita dreptul de a-și exercita funcțiile în domeniul educației și al educației, ci va respecta dreptul părinților de a asigura această educație și educație în conformitate cu convingerile lor religioase și filozofice. Curtea amintește mai întâi că dreptul la învățământ superior intră în domeniul de aplicare al primei teze a articolului 2 din Protocolul nr 1 (Leyla Șahin c. Turcia [GC], n 44774/98, § 142, CEDH 2005 XI). În cazul de față, restricia privește anularea lacunelor de înscriere a reclamanilor la mai târziu Universitatea. Curtea constată că condiiile de trecere interuniversitară sunt reglementate de art. 7 litera (c) din Legea nr. 2547 privind învățământul superior care prevede condițiile în care un student poate solicita trecerea de la o universitate la alta. Regulamentul adoptat în temeiul acestei legi (Yüksekö În acest sens, normele care reglementează instituțiile de învățământ pot varia în timp în funcție, printre altele, de nevoile și resursele comunității, precum și de particularitățile învățământului de la diferite niveluri. În consecință, autoritățile naționale se bucură de o anumită marjă de apreciere, dar este de datoria Curții să se pronunțe în ultimă instanță asupra respectării cerințelor Convenției (Leyla Șahin , menționat anterior, § 154). Apoi, pentru importanță fie că este, dreptul la încuviințarea nu este totuși absolut ; el poate da naștere unor limitări implicite admise, deoarece el solicită, prin însăși natura sa, o reglementare prin lamâiul mai (în ceea ce privește anumite aspecte ale regimului lingvistic al l'instruitului în Belgia (în fond), 23 iulie 1968, § 5, seria A n 6 și Campbell și Cosans c. Regatul Unit, 25 februarie 1982, ê 41, seria A n 48). Or, din toate elementele aflate în posesia sa și în special din aprecierea suverană a faptelor și a elementelor de probă examinate de instanțele administrative reiese că trecerea interuniversitară a reclamanților nu se face în conformitate cu legea și cu regulamentul care reglementează materia. Într-adevăr, instanțele administrative au constatat, printre altele, că comisia constituită de directorat a examinat situația studenților care au depus o cerere de trecere interuniversitară. Pe baza regulamentului care reglementează materia, comisia a constatat că instanțele nu au prezentat documentele necesare astfel încât să nu îndeplinească condițiile de trecere interuniversitară. Această comisie a emis astfel un raport prin care solicitase anularea înscrierii reclamanților la Universitate. Curtea a examinat cu atenție toate argumentele și documentele prezentate de reclamanți în fața instanțelor naționale și în fața acesteia. Curtea a constatat că reclamanții, reprezentați de avocați, au putut contesta argumentele prezentate de către University. Ei și-au putut prezenta astfel mijloacele de apărare. Cu toate acestea, Consiliul de Stat și Camera Plenară a Consiliului de Stat au apreciat faptele și dovezile prezentate de părți în lumina legii aplicabile în acest domeniu. Instanțele administrative au constatat că înscrierea reclamanților la trecerea interuniversitară a fost făcută în lipsă de cunoaștere a regulamentului menționat anterior, în special că nu au îndeplinit o condiție sine qua non În plus, contrar afirmațiilor reclamanților, se pare că această Universitate nu este recunoscută de Consiliul de Educație (Yüksek Öretim Kurulu) ) astfel încât, chiar dacă părțile interesate ar fi îndeplinit toate condițiile cerute de legislația relevantă, trecerea lor interuniversitară n În consecință, Curtea consideră că nu trebuie să se pronunțe asupra faptului dacă reclamanții au omis să prezinte documentele necesare de bună-credință sau de rea-credință sau dacă au dat în mod deliberat informații false pentru a obține înregistrarea lor la mail (a se vedea, a révo Mürsel Eren c. Turcia, n 60856/00, § 50 CEDH 2006) II. Aceasta arată că nu există nicio îndoială că instanțele administrative au constatat că reclamanții au furnizat informații incomplete și neconforme cu Regulamentul privind admiterile interuniversitare. În această privință, Curtea amintește că art. 2 din Protocolul nr. 1 nu poate să garanteze un drept de recunoaștere a diplomelor în universitățile străine. Presupunând că așa stau lucrurile, Curtea nu a admis că recunoașterea de studii pe care le-a realizat poate fi condiționată, în conformitate cu normele în vigoare în fiecare stat și într-o formă sau alta, de o reglementare (a se vedea, mutatis mutandis, Õ privind anumite aspecte ale regimului lingvistic al învățământului în Belgia (fond), menționat anterior, § 42. Pe scurt, în lumina acestor considerații, Curtea constată că reclamanții nu îndeplineau condițiile impuse de legea națională în vigoare pentru trecerea lor interuniversitară. Prin urmare, hotărârile pronunțate de instanțele administrative în privința acestora nu aduc atingere dreptului de a-și face loc în fața reclamanților. Prin urmare, Curtea consideră că problema juridică principală pe care o prezintă aceste instanțe constă în faptul că și-a retras cererea de înregistrare a reclamanților în cadrul Convenției. În ceea ce privește celelalte obiecții ridicate de reclamanți, Curtea consideră că principala chestiune juridică adresată de aceste instanțe constă în faptul că și-a anulat cererea de înscriere a reclamanților în fața Universității a încălcat art. 2 din Protocolul nr. (1) Având în vedere constatarea Curții cu privire la această dispoziție, Curtea consideră că nu este cazul să se ia în considerare dacă, în speță, a existat o necunoaștere a celorlalte obiecții. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 din Regulamentul de procedură. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, hotărăște să unească cererile Declară cererile inadmisibile. rançoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

29602/05

présentée par Adnan KARAİSMAİLOĞLU

et de la requête n

o

41206/05

présentées par Ubeydullah ÖZEL et Üzeyir OĞUZ

contre la Turquie

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 7 juillet 2009 en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Ișıl Karakaș,

juges,

et de

F

rançoise Elens-Passos,

greffière adjointe de section

,

Vu les requêtes susmentionnées introduites le 2 août 2005 et le 30

octobre 2005,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

FAITS ET GRIEFS

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPECE

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, ressortissants turcs, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants qui étaient étudiants, le premier en première année et le second en deuxième année de théologie à l’Université al-Azhar (en turc

: El

‑

Ezher) en Egypte, s’inscrivirent, en 1994, à la faculté de théologie de l’Université Yüzüncü Yıl («

l’Université

») afin de continuer leurs études en Turquie.

A.

Requête n

o

29602/05 introduite par Adnan Karaismailoğlu, représenté par M

e

M.

Kamalak

Le 21 septembre 1994, le conseil d’administration de l’Université accepta l’inscription du requérant.

1.

Procédure concernant l’annulation de l’inscription universitaire du requérant

Le 15 avril 1996, le conseil d’administration de l’Université annula l’inscription du requérant au motif que le passage interuniversitaire qu’il avait effectué n’était pas conforme au règlement en vigueur.

A une date non précisée, le tribunal administratif de Van («

le tribunal administratif

») suspendit l’exécution de la décision administrative, ce qui permit au requérant de continuer ses études et d’obtenir son diplôme en théologie dans cette université. Le 1

er

juillet 1997, le requérant obtint son diplôme universitaire.

Dans l’intervalle, par un jugement du 4 octobre 1996, le tribunal administratif avait annulé la décision du conseil d’administration. Par un arrêt du 6 octobre 1998 toutefois, le Conseil d’Etat cassa le jugement au motif que le tribunal administratif aurait dû examiner le bien-fondé de la cause et non pas annuler la décision litigieuse pour vice de forme. Par un jugement du 7 février 2001, le tribunal administratif résista à l’arrêt de cassation. Par un arrêt du 6 juillet 2001, le Conseil d’Etat infirma à nouveau le jugement du tribunal administratif au motif que le requérant avait donné des informations incomplètes et non conformes au règlement concernant les admissions interuniversitaires (

Yükseköğretim kurumları Arasında Önlisans ve Lisans Düzeyinde Yatay Geçiș Esaslarına ilișkin Yönetmelik

) au moment de sa demande d’inscription à l’Université. Par un jugement du 22

octobre 2001, le tribunal administratif résista de nouveau à l’arrêt de cassation en précisant notamment qu’après s’être inscrit, le requérant était désormais diplômé de l’Université, et qu’il convenait de protéger son droit ainsi acquis.

Par un arrêt du 31 mai 2002, faisant siens les motifs de l’arrêt du 6

juillet 2001, la Chambre plénière du Conseil d’Etat cassa le jugement attaqué. Elle précisa en outre que l’article 5 du règlement pris en application de la loi n

o

2547, relative à l’enseignement supérieur, prévoit les conditions dans lesquelles un étudiant peut demander son passage d’une université à une autre, qu’il ne pouvait pas y avoir de passage en première année ou en cours d’année et en cas de passage l’intéressé doit avoir réussi avec succès tous les examens dans son université d’origine et avoir obtenu l’année universitaire précédente une note dont la moyenne doit être égale à au moins 60

%. L’article 11 du même règlement précise que dans les universités étrangères, excepté l’année préparatoire, l’intéressé doit avoir étudié au moins une année, avoir passé avec succès ses examens et avoir rempli les autres conditions énoncées aux articles 5 et 6 du règlement. Par ailleurs, conformément à l’article 3 du règlement, la limite d’un tiers du contingent ne doit pas avoir été dépassée. La Chambre plénière conclut que l’inscription du requérant lors du passage interuniversitaire avait été fait en méconnaissance du règlement cité, en particulier, le requérant n’avait pas terminé son année universitaire et que l’annulation de son inscription avant la fin de son enseignement était conforme à la loi et à la jurisprudence du Conseil d’Etat en la matière. Par un jugement du 21 mai 2003, le tribunal administratif se conforma à l’arrêt de la Chambre plénière. Par un arrêt du 14

avril 2004, le Conseil d’Etat confirma le jugement du tribunal administratif. Le 9 mai 2005, le Conseil d’Etat rejeta le recours en rectification de l’arrêt.

2.

Procédure concernant l’annulation du diplôme du requérant

Par une décision du 4 septembre 2002, le conseil d’administration de l’Université annula le diplôme du requérant. Par un jugement du 21

mai 2003, le tribunal administratif confirma la décision du conseil d’administration. Par un arrêt du 23 janvier 2004, le Conseil d’Etat confirma le jugement du tribunal administratif. Par un arrêt du 18 mars 2005, le Conseil d’Etat rejeta le recours en rectification de l’arrêt.

3.

Griefs

Invoquant les articles 1 et 2 du Protocole n

o

1, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit à l’instruction en raison de l’annulation de son diplôme, ainsi que des conséquences pécuniaires de cette annulation sur sa vie professionnelle.

Ainsi, notamment, étant diplômé de l’université, il avait accompli son service militaire avec une durée plus courte que les autres appelés du contingent, soit huit mois. Après l’annulation de son diplôme, il fut réincorporé sous les drapeaux pour la période restante, à savoir sept mois.

De surcroît, ayant auparavant été recruté comme fonctionnaire, il fut rétrogradé, et perdit en conséquence une grande partie de son traitement ainsi que ses congés annuels. A cet égard, il se plaint des conséquences économiques, sociales et psychologiques néfastes de l’annulation de son diplôme.

B.

Requête n

o

41206/05 introduite par Ubeydullah Özel et Üzeyir Oğuz, représentés par M

e

H. Arabacı

1.

Üzeyir Oğuz

a)

Procédure concernant l’annulation de l’inscription universitaire du requérant

Le 15 avril 1996, le conseil d’administration de l’Université annula l’inscription du requérant au motif que le passage interuniversitaire qu’il avait effectué n’était pas conforme au règlement en vigueur.

Par ordonnance du 6 mai 1996, le tribunal administratif de Van («

le tribunal administratif

») suspendit l’exécution de la décision administrative, ce qui permit au requérant de continuer ses études et d’obtenir son diplôme en théologie dans cette université.

Entre-temps, par un jugement du 4 octobre 1996, le tribunal administratif avait annulé la décision du conseil d’administration. Toutefois, par un arrêt du 20 octobre 1998, le Conseil d’Etat cassa le jugement au motif que le tribunal administratif aurait dû examiner le bien-fondé de la cause et non pas annuler la décision litigieuse pour vice de forme. Par un jugement du 15

mars 2001, le tribunal administratif résista à l’arrêt de cassation.

Par un arrêt du 12 juin 2002, notifié au requérant le 12 août 2002, le Conseil d’Etat cassa à nouveau le jugement du tribunal administratif au motif que l’inscription du requérant à l’Université avait été faite en méconnaissance du règlement en vigueur en la matière. Elle réitéra les attendus de l’arrêt de la Chambre plénière du Conseil d’Etat du 31

mai 2002.

Par un jugement du 19

septembre 2003, le tribunal se conforma à l’arrêt de cassation. Le 13 octobre 2004, le Conseil d’Etat confirma ce jugement. Par un arrêt du 28 novembre 2005, le Conseil d’Etat rejeta le recours en rectification d’arrêt.

b)

Procédure concernant l’annulation du diplôme du requérant

Par suite de l’annulation de son inscription, le diplôme du requérant fut annulé.

Or, en tant que diplômé de l’université, celui-ci avait accompli son service militaire avec une durée plus courte que les autres appelés du contingent, soit huit mois. Après l’annulation de son diplôme, il fut réincorporé sous les drapeaux pour la période restante, à savoir sept mois.

2.

Ubeydullah Özel

a)

Procédure concernant l’annulation de l’inscription universitaire du requérant

Le 15 avril 1996, le conseil d’administration de l’Université annula l’inscription du requérant au motif que le passage interuniversitaire qu’il avait effectué n’était pas conforme au règlement en vigueur.

Par une ordonnance du 6 mai 1996, le tribunal administratif de Van («

le tribunal administratif») suspendit l’exécution de la décision administrative, ce qui permit au requérant de continuer ses études et d’obtenir son diplôme en théologie dans cette université.

Par un jugement du 4 octobre 1996, le tribunal administratif annula la décision du conseil d’administration. Par un arrêt du 20 octobre 1998, le Conseil d’Etat cassa le jugement du tribunal administratif au motif que le tribunal administratif aurait dû examiner le bien-fondé de la cause et non pas annuler la décision litigieuse pour vice de forme. Le Conseil d’Etat précisa par ailleurs que la commission constituée par le rectorat avait examiné la situation des élèves ayant fait une demande de passage interuniversitaire. Sur le fondement du règlement régissant la matière, cette commission avait constaté que le requérant n’avait pas présenté les documents conformes et suffisants pour remplir les conditions du passage interuniversitaire. La commission avait ainsi rendu un rapport demandant l’annulation de l’inscription du requérant à l’Université.

Par un jugement du 7 février 2001, le tribunal administratif résista à l’arrêt de cassation. Par un arrêt du 6 juillet 2001, le Conseil d’Etat cassa à nouveau le jugement du tribunal administratif au motif que l’inscription du requérant à l’Université avait été faite en méconnaissance du règlement en vigueur en la matière. Par un jugement du 22 octobre 2001, le tribunal résista à l’arrêt de cassation. Par un arrêt du 31 mai 2002, la Chambre plénière du Conseil d’Etat faisant siens les motifs du Conseil d’Etat cassa le jugement attaqué. Le 27 décembre 2002, la Chambre plénière du Conseil d’Etat rejeta le recours en rectification d’arrêt. Par un arrêt du 16 juin 2003, le tribunal administratif se conforma à l’arrêt de la Chambre plénière du Conseil d’Etat. Par un arrêt du 6 avril 2004, le Conseil d’Etat confirma ce jugement. Par un arrêt du 8 mars 2005, notifié au requérant le 19 avril 2005, le Conseil d’Etat rejeta le recours en rectification d’arrêt.

b)

Procédure concernant l’annulation du diplôme du requérant

Par une décision du 4 septembre 2002, le conseil d’administration de l’Université annula le diplôme du requérant. Par un jugement du 21

mai 2003, le tribunal administratif confirma la décision du conseil d’administration. Par un arrêt du 14 avril 2004, le Conseil d’Etat confirma le jugement du tribunal administratif. Par un arrêt du 18 mars 2005, notifié au requérant le 2 mai 2005, le Conseil d’Etat rejeta le recours en rectification d’arrêt.

Or, en tant que diplômé de l’université, le requérant avait accompli son service militaire avec une durée plus courte que les autres appelés du contingent, soit huit mois. Après l’annulation de son diplôme, il fut réincorporé sous les drapeaux pour la période restante, à savoir sept mois.

3.

Griefs

Invoquant les articles 1, 3 et 5 de la Convention, les requérants soutiennent que les mesures litigieuses prises à leur encontre constituent des peines et traitements inhumains et une atteinte à leur liberté.

Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, les requérants soutiennent que les actions engagées devant les juridictions internes pour contester l’annulation de leur inscription à l’université ont été rejetées sans motifs. A cet égard, ils se plaignent de l’absence d’un recours effectif devant une instance interne.

Invoquant l’article 7 de la Convention, les requérants soutiennent que les mesures litigieuses constituent des peines sans base légale.

Invoquant l’article 8 de la Convention, ils soutiennent que les mesures litigieuses constituent une atteinte à leur vie privée et familiale.

Invoquant l’article 10 de la Convention, ils allèguent que les mesures litigieuses constituent une atteinte à leur droit à liberté d’expression.

Invoquant l’article 14 de la Convention, les requérants soutiennent avoir fait l’objet d’une discrimination dans la mesure où d’autres étudiants se trouvent placés dans la même situation qu’eux sans faire l’objet de mesures similaires.

Invoquant l’article 17 de la Convention, ils allèguent que l’Etat, en annulant leur inscription à l’Université, puis en annulant leur diplôme, a abusé des droits garantis par la Convention.

Invoquant l’article 2 du Protocole n

o

1, les requérants soutiennent que les mesures litigieuses constituent une atteinte à leur droit à l’instruction.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

L’article 7 c) de la loi n

o

2547 relative à l’enseignement supérieur prévoit les conditions dans lesquelles un étudiant peut demander son passage d’une université à une autre.

Le règlement pris en application de cette loi (

Yükseköğretim kurumları Arasında Önlisans ve Lisans Düzeyinde Yatay Geçiș Esaslarına ilișkin Yönetmelik

) prévoit les modalités des admissions interuniversitaires.

EN DROIT

1.

Eu égard à la similitude des faits et des griefs des deux requêtes, la Cour décide de les joindre et de les examiner conjointement.

2.

Invoquant l’article 2 du Protocole n

o

1, lu isolément ou combiné avec l’article 14 de la Convention, les requérants soutiennent que les mesures litigieuses constituent une atteinte à leur droit à l’instruction. La Cour décide d’examiner ce grief sous l’angle de l’article 2 du Protocole n

o

1 ainsi libellé

:

«

Nul ne peut se voir refuser le droit à l’instruction. L’Etat, dans l’exercice des fonctions qu’il assumera dans le domaine de l’éducation et de l’enseignement, respectera le droit des parents d’assurer cette éducation et cet enseignement conformément à leurs convictions religieuses et philosophiques.

»

La Cour rappelle d’abord que le droit à l’enseignement supérieur entre dans le champ d’application de la première phrase de l’article 2 du Protocole n

o

1 (

Leyla Șahin c. Turquie

[GC], n

o

44774/98, § 142, CEDH 2005

‑

XI).

En l’espèce, la restriction concerne l’annulation de l’inscription des requérants à l’Université puis de leur diplôme. La Cour constate que les conditions du passage interuniversitaire sont régies par l’article 7 c) de la loi n

o

2547 relative à l’enseignement supérieur qui prévoit les conditions dans lesquelles un étudiant peut demander son passage d’une université à une autre. Le règlement pris en application de cette loi (

Yükseköğretim kurumları Arasında Önlisans ve Lisans Düzeyinde Yatay Geçiș Esaslarına ilișkin Yönetmelik

) prévoit les modalités des admissions interuniversitaires. A cet égard, les règles régissant les établissements d’enseignement peuvent varier dans le temps en fonction entre autres des besoins et des ressources de la communauté ainsi que des particularités de l’enseignement de différents niveaux. Par conséquent, les autorités nationales jouissent en la matière d’une certaine marge d’appréciation, mais il appartient à la Cour de statuer en dernier ressort sur le respect des exigences de la Convention (

Leyla Șahin

, précité, § 154).

Ensuite, pour important qu’il soit, le droit à l’instruction n’est toutefois pas absolu

; il peut donner lieu à des limitations implicitement admises car il «

appelle de par sa nature même une réglementation par l’Etat

» (

Affaire «

relative à certains aspects du régime linguistique de l’enseignement en Belgique

» c. Belgique

(fond), 23 juillet 1968, § 5, série A n

o

6, et

Campbell et Cosans c. Royaume-Uni

, 25 février 1982, § 41, série A n

o

48).

Or, il ressort de l’ensemble des éléments en sa possession et en particulier de l’appréciation souveraine des faits et des éléments de preuve examiné par les tribunaux administratifs que le passage interuniversitaire des requérants ne s’est pas fait conformément à la loi et au règlement régissant la matière. En effet, les juridictions administratives ont constaté entre autres que la commission constituée par le rectorat avait examiné la situation des étudiants ayant fait une demande de passage interuniversitaire. Sur le fondement du règlement régissant la matière, cette commission avait constaté que les requérants n’avaient pas présenté les documents requis de sorte qu’ils ne remplissaient pas les conditions du passage interuniversitaire. Cette commission avait ainsi rendu un rapport demandant l’annulation de l’inscription des requérants à l’Université.

La Cour a examiné attentivement l’ensemble des arguments et documents présentés par les requérants devant les juridictions nationales et devant elle. Elle a relevé que les requérants, représentés par des avocats, ont pu contester les arguments présentés par l’Université. Ils ont pu présenter ainsi leurs moyens de défense. Or, le Conseil d’Etat et la Chambre plénière du Conseil d’Etat ont apprécié les faits et les preuves présentés par les parties à la lumière de la loi applicable en la matière. Les juridictions administratives ont constaté que les inscriptions des requérants lors du passage interuniversitaire avaient été faites en méconnaissance du règlement cité, en particulier, ils n’avaient pas rempli une condition

sine

qua

non

, à savoir avoir terminé leur année universitaire à l’Université Al-Azhar. En outre, contrairement à ce que prétendent les requérants, il apparaît que cette Université n’est pas reconnue par le Conseil Supérieur de l’Éducation (

Yüksek Öğretim Kurulu

) de sorte que, même si les intéressés avaient remplis toutes les conditions requises par la législation pertinente, leur passage interuniversitaire n’aurait pas, selon toute vraisemblance, été possible.

En conséquence, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de se prononcer sur le point de savoir si les requérants avaient omis de présenter les documents nécessaires de bonne ou de mauvaise foi ou bien s’ils avaient délibérément donné de fausses informations pour obtenir leur inscription à l’Université (voir,

a contrario

,

Mürsel Eren c. Turquie

, n

o

60856/00, § 50, CEDH 2006

‑

II). Elle relève qu’il ne fait pas de doute que les juridictions administratives ont constaté que les requérants avaient donné des informations incomplètes et non conformes au règlement concernant les admissions interuniversitaires. A cet égard, la Cour rappelle que l’article

2 du Protocole n

o

1 ne peut pas s’interpréter comme garantissant un droit de reconnaissance des diplômes dans les universités étrangères. A supposer qu’il en soit ainsi, la Cour n’en a pas moins admis que la reconnaissance d’études accomplies peut être subordonnée, conformément aux règles en vigueur dans chaque Etat et sous une forme ou une autre, à une réglementation (voir,

mutatis

mutandis

,

Affaire «

relative à certains aspects du régime linguistique de l’enseignement en Belgique

»

(fond), précité, §

42).

En résumé, à la lumière de ces considérations, la Cour constate que les requérants ne remplissaient pas les conditions requises par la loi nationale en vigueur pour leur passage interuniversitaire. Par conséquent, les arrêts rendus par les juridictions administratives à leur égard ne portent pas atteinte au droit à l’instruction des requérants.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

3.

Quant aux autres griefs soulevés par les requérants, la Cour estime que la question juridique principale posée par les présentes requêtes consiste à savoir s’il l’annulation de l’inscription des requérants à l’Université a enfreint l’article 2 du Protocole n

o

Partant cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article

29 du règlement.

Par ces motifs, la Cour, à la majorité,

Décide

de joindre les requêtes

;

Déclare

les requêtes irrecevables.

F

rançoise Elens-Passos

Françoise Tulkens

Greffière adjointe

Présidente