AFFAIRE PROKOPYEVA c. UKRAINE

AFFAIRE PROKOPYEVA c. UKRAINE (CtEDO, 2009)

SECȚIUNEA A CINCEA DEFINITIVĂ PROKOPYEVA c. UKRAINE (solicitarea nr. 48771/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 iulie 2009 DEFINIF 30/10/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Prokopyeva c. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători, Stanislav Shevchuk, judecător ad-hoc, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera consiliului la 7 iulie 2009, rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 48771/06) îndreptată împotriva Valentina Vasilyevna Prokopyeva, a sesizat Curtea la 9 noiembrie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 29 aprilie 2008, Curtea a decis să comunice obiecțiunile întemeiate pe neexecuția prelungită. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată, în același timp, admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA SPECE recurenta sa născut în 1948 și își are reședința în Nikolayevka. La data de 20 aprilie 2004, Tribunalul în primă instanță Slavyanskiy a dispus întreprinderii de stat Donbasgekiya, dintre care 60,34% din acțiuni aparțin statului, să plătească recurentei o sumă de 3 718,23 UAH [1] pentru plata cu întârziere a salariului. Prin hotărârea din 5 iunie 2006, instanța a acordat recurentei o nouă sumă de 6 458, 13 UAH [2] pentru plata cu întârziere a salariului. La 15 martie 2007, suma de 1 507, 65 UAH a fost plătită recurentei în cadrul procedurii de executare. Nicio informație cu privire la executarea integrală a hotărârilor în cauză nu este adresată Curții. II. LICHIDUL INTERNE PERTINENT Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Romahov c. Ukraine 67534/01, §§ 16-19, din 27 iulie 2004). Cu privire la neexecuția hotărârilor judecătorești, recurenta se plânge de neexecutarea prelungită a hotărârilor pronunțate în favoarea sa. În această privință, aceasta invocă articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr. 10. Curtea consideră că acest Õ trebuie să se analizeze numai pe teren de la art. 6 alineatul (1) din convenție și de la art. 1 din Protocolul nr. 1, care sunt astfel formulate art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că obiecțiunile recurentei întemeiate pe neexecutarea hotărârii din 20 aprilie 2004 nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond 12. Guvernul refuză răspunderea față de nu executarea prelungită a hotărârii în cauză, din cauza faptului că debitorul este o întreprindere privată. 13. recurenta își menține cererea. 14. Curtea constată că, în conformitate cu un certificat din partea Fondului Bunurilor de Stat prezentat de guvern, la data pronunțării hotărârii în cauză, 60,34% din acțiunile întreprinderii Donbasgeologicya au aparținut statului. Acest bloc de control care are ca scop exercitarea unui control efectiv asupra întreprinderii. Prin urmare, Curtea este de părere că statul poate fi tras la răspundere în măsura în care este vorba despre recuperarea datoriilor întreprinderii. (a se vedea, a révo Mihailescu c. România (dec.), nr 47748/99, din 26 august 2003 mutatis mutandis, Cerginets c. Ucraina, n 37296/03 § 20 din 29 noiembrie 2005). În continuare, guvernul prezintă argumentele similare celor susținute în mai multe cauze privind neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive, care urmăresc să demonstreze absența presupuselor încălcări (a se vedea, de exemplu, Romachov c. Ucraina, citată anterior, § 37; Voitenko c. Ucraina, n 1866/02, § 51, 29 iunie 2004). Curtea amintește că a ajuns deja la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) și a articolului 1 din Protocolul nr 1 în cauze similare (a se vedea, de exemplu, Romachov c. Ucraina, citată anterior; Voitenko c. Ucraina, citată anterior 17. Ea observă că hotărârea pronunțată în favoarea recurentei rămâne parțial neexecutată până în prezent (a se vedea punctul 7 de mai sus 18. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 19. Õ Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 Õ 1 din Convenție și a articolului 1 din protocol Hotărârea din 5 iunie 2006 20. Guvernul declară că neexecutarea hotărârii din 5 iunie 2006 20. Iunie 2006 nu poate implica o responsabilitate a statului în ceea ce privește Convenția și protocoalele sale, întrucât întreprinderea debitoare este o persoană privată. Potrivit unui certificat al Fondului Bunurilor de Stat, prezentat de guvern, statul nu deține acțiuni ale societății Donbasgekiya începând cu 20 ianuarie 2005. Guvernul observă, de asemenea, că reclamanta nu a depus titlul executoriu al hotărârii în cauză la serviciul aprozilor de ï ï , și, prin urmare, nu a epuizat căile de atac interne. În plus, potrivit guvernului, cererea este incompatibilă raionalae personae, reclamanta nu și-a exprimat interesul pentru încheierea procedurii de executare. 22. 23 Curtea dorește să își repete jurisprudența constantă conform căreia insolvența unei societăți private nu poate atrage răspunderea statului în raport cu convenția și protocoalele sale (a se vedea Shestakov c. Rusia (dec.), nr. 48757/99, din 18 iunie 2002. Curtea constată că nu se poate considera că întreprinderea în cauză aparține statului în momentul pronunțării în favoarea recurentei a hotărârii din 5 iunie 2006. 24. Curtea consideră, prin urmare, că această parte a cererii este vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 26. Recurenta nu a formulat cereri de satisfacție echitabilă în observațiile sale, cu excepția executării integrale a hotărârilor pronunțate în favoarea sa. 27. Guvernul contestă pretențiile recurentei. 28. Statuând în echitate, Curtea consideră că guvernul trebuie să plătească reclamantei, cu titlu de despăgubire a prejudiciului, suma care a fost alocată prin decizia judecătorească din 20 aprilie 2004. Comisioane și cheltuieli de judecată 29. Recurenta nu a formulat în termenul stabilit de cerere de satisfacție echitabilă. 30. Prin urmare, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, cu condiția ca acestea să se refere la neexecutarea hotărârii din 20 aprilie 2004 și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, suma care a fost alocată prin hotărârea din 20 aprilie 2004 și rămâne neplătită până în prezent de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va majora din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. 30 iulie 2009, în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Peer Lorenzen modulier adjunct președinte [1] 598 EUR aproximativ [2] 1 049 EUR

CINQUIÈME SECTION

AFFAIRE

PROKOPYEVA c. UKRAINE

(Requête n

o

48771/06)

ARRÊT

STRASBOURG

30 juillet 2009

DÉFINITIF

30/10/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Prokopyeva c. Ukraine,

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président,

Karel Jungwiert,

Rait Maruste,

Mark Villiger,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Zdravka Kalaydjieva,

juges,

Stanislav Shevchuk,

juge ad hoc,

et de Stephen Phillips,

greffier adjoint de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 juillet 2009,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

48771/06) dirigée contre l’Ukraine et dont une ressortissante, M

me

Valentina Vasilyevna Prokopyeva («

la requérante

»), a saisi la Cour le 9 novembre 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement ukrainien («

le Gouvernement

») est représenté par ses agents, MM Y. Zaytsev et N. Kulchytskyy, du ministère de la Justice.

3.

Le 29 avril 2008, la Cour a décidé de communiquer les griefs tirés de la non-exécution prolongée. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

La requérante est née en 1948 et réside à Nikolayevka.

5.

Le 20 avril 2004, le tribunal en première instance Slavyanskiy ordonna à l’entreprise d’Etat

Donbasgeologiya,

dont 60,34% des actions appartiennent à l’Etat, de payer à la requérante un montant de 3

718,23 UAH

[1]

au titre des arriérés de salaire.

6.

Par un jugement du 5 juin 2006, le tribunal accorda à la requérante un nouveau montant de 6

458, 13 UAH

[2]

au titre des arriérés de salaire.

7.

Le 15 mars 2007, la somme de 1

507, 65 UAH fut payée à la requérante dans le cadre de la procédure d’exécution.

Aucune information concernant l’exécution intégrale des jugements en cause n’est parvenue à la Cour.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

8.

Le droit interne pertinent est décrit dans l’arrêt

Romachov c. Ukraine

(n

o

67534/01, §§ 16-19, du 27 juillet 2004).

EN DROIT

I.

SUR LA NON-EXECUTION DES DECISIONS JUDICAIRES

9.

La requérante se plaint de la non-exécution prolongée des jugements rendus en sa faveur. Elle invoque à cet égard les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, ainsi que l’article 1 du Protocole n

o

1.

10.

La Cour estime que ce grief doit s’analyser uniquement sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1, qui sont ainsi libellés

:

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 1 du Protocole n

o

1

« Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. »

A.

Le jugement du 20 avril 2004

1.

Sur la recevabilité

11.

La Cour constate que les griefs de la requérante tirés de la non-exécution du jugement du 20 avril 2004 ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève, par ailleurs, que ceux-ci ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables.

2.

Sur le fond

12.

Le Gouvernement refuse la responsabilité à l’égard de la non

‑

exécution prolongée du jugement en cause, du fait que le débiteur est une entreprise privée.

13.

La requérante maintient sa requête.

14.

La Cour observe que conformément à une attestation du Fonds des Biens d’État présenté par le Gouvernement, à la date du prononcé du jugement concerné, 60,34% des actions de l’entreprise

Donbasgeologiya

ont appartenu à l’État. Ce bloc de contrôle permettait d’exercer un contrôle effectif sur l’entreprise. Partant, la Cour est d’avis que l’Etat peut être tenu responsable pour autant qu’il s’agit du recouvrement des dettes de l’entreprise susmentionnée (voir,

a contrario

,

Mihăilescu c. Roumanie

(déc.), n

o

47748/99, du 26 août 2003

;

mutatis mutandis,

Tcherginets c.

Ukraine

, n

o

37296/03

, § 20, du 29 novembre 2005).

15.

Le Gouvernement avance ensuite les arguments similaires à ceux soutenus dans plusieurs affaires concernant la non-exécution des décisions judiciaires définitives, tendant à démontrer l’absence de violations alléguées (voir, par exemple,

Romachov c. Ukraine

, précité, § 37 ;

Voïtenko c. Ukraine

, n

o

18966/02, §§ 51, du 29 juin 2004).

16.

La Cour rappelle qu’elle est déjà parvenue à la conclusion de violation de l’article 6 § 1 et de l’article 1 du Protocole n

o

1 dans des affaires similaires (voir, par ex.,

Romachov c. Ukraine

, précité;

Voïtenko c. Ukraine

, précité).

17.

Elle observe que le jugement rendu en faveur de la requérante demeure partiellement inexécuté à ce jour (voir paragraphe 7 ci-dessus).

18.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.

19.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole

n

o

1.

B.

Le jugement du 5 juin 2006

20.

Le Gouvernement déclare que la non-exécution du jugement du 5

juin 2006 ne peut pas entraîner une responsabilité de l’État au regard de la Convention et de ses Protocoles, l’entreprise débitrice étant une personne privée. Selon une attestation du Fonds des Biens d’État, présentée par le Gouvernement, l’État ne possède pas d’actions de l’entreprise

Donbasgeologiya

depuis le 20 janvier 2005.

21.

Le Gouvernement observe également que la requérante n’a pas déposé le titre exécutoire du jugement concerné auprès du service des huissiers d’Etat et, par conséquent, n’a pas épuisé les voies de recours internes. Par ailleurs, selon le Gouvernement, la requête est incompatible

rationae personae,

la requérante n’ayant pas manifesté son intérêt pour l’issue de la procédure d’exécution.

22.

La requérante maintient sa requête.

23.

La Cour tient à réitérer sa jurisprudence constante selon laquelle l’insolvabilité d’une société privée ne peut entraîner une responsabilité de l’État au regard de la Convention et de ses Protocoles (voir

Shestakov c. Russie

(déc.), no 48757/99, du 18 juin 2002). Elle observe que l’entreprise en question ne saurait être considérée comme appartenant à l’État au moment du prononcé en faveur de la requérante du jugement du 5 juin 2006.

24.

La Cour estime donc que cette partie de la requête est manifestement mal fondée, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention, et doit être rejetée en application de l’article

35

§

4.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

25.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

26.

La requérante n’a pas formulé de demandes de satisfaction équitable dans ses observations, à l’exception de l’exécution intégrale des jugements rendus en sa faveur.

27.

Le Gouvernement conteste les prétentions de la requérante.

28.

Statuant en équité, la Cour estime que le Gouvernement doit verser à la requérante, à titre de réparation du préjudice, la somme

qui a été allouée par la décision judicaire du 20 avril 2004.

B.

Frais et dépens

29.

La requérante n’a pas formulé dans le délai imparti de demande de satisfaction équitable.

30.

Dès lors, la Cour estime qu’il n’y a lieu d’octroyer à la requérante aucune somme à ce titre.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant aux griefs tirés des articles 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1, pour autant qu’ils portent sur la non-exécution du jugement du 20 avril 2004, et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

et de l’article 1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, la somme

qui a été allouée par le jugement du 20 avril 2004 et demeure impayée à ce jour

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

30 juillet 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Stephen Phillips

Peer Lorenzen

Greffier adjoint

Président

[1]

.

598 EUR environ

[2]

.

1 049 EUR environ