CtEDO 01.09.2009 Auto

RADULESCU AND OTHERS v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
01.09.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
RADULESCU AND OTHERS v. ROMANIA (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

Reclamanții, dna Aurelia Rădulescu, dna Viorica Holban și dna Zoe-Gloria Dimoiu, sunt resortisanți români care s-au născut în 1926, 1934 și, respectiv, 1938. Cu toate acestea, fiica ei și singura moștenitoare, dna Teodora Virginia Ureche, și-a exprimat dorința de a urmări cererea. Din motive practice, dna Aurelia Rădulescu și dna Viorica Holban vor continua să fie numită „aplicanți” în această hotărâre, deși moștenitorii lor vor fi acum considerați ca acela (a se vedea Dalban v. România [GC], nr. 28114/95, § 1, ECHR 1999VI). După moartea primelor doi solicitanți, moștenitorul lor a fost reprezentat de cel de-al treilea reclamant. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au moștenit din părinții lor o casă cu anexe și 1.083 mp. m de teren absorbant situat la 11-13 Smeurei Street, Pitești. Pe acel teren, la nr. 13, primul reclamant și soțul ei au construit o casă nouă în care au continuat să trăiască. În 1986 reclamanții au vândut casa veche cu anexele și 702 mp de teren absorbant moștenit de la părinții lor la N.O. Contractul de vânzare prevedea că, în conformitate cu legea aplicabilă, terenul a trecut în proprietatea statului. Reclamanții nu au primit nicio compensație. N.O. a fost autorizat să utilizeze 100 m mp de ea în timp ce clădirile existau. La 8 august 1990, Tribunalul Pitești a dat o decizie executivă care permite reclamanților o acțiune de recuperare a deținerii de 980 m mp. m de teren împotriva Consiliului Comunal Pitești. Curtea a recunoscut dreptul lor de proprietate peste terenul situat la 11, Smeurei Street, Pitești, și a ordonat consiliului municipal să respecte dreptul de proprietate al reclamanților. La 13 decembrie 1990, judecatorul a certificat într-un dosar oficial că reclamanții ar putea lua posesia de 980 m mp de teren. Potrivit documentelor din dosar, acest teren a inclus cele 702 m mp menționate în contractul de vânzare din 1986 și confiscate de stat. Deși a existat recunoaștere judiciară a dreptului de proprietate al reclamanților peste parcela de teren de 980 m mp, comisia locală din Pitești pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 („comisia locală”) le-a autorizat să recupereze posesia de doar 402 m mp. m de teren. La 21 august 1991, comisia județului din Argeș pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 („comisia județului”) a respins o plângere a reclamanților în legătură cu decizia comisionului local. A autorizat în continuare N.O. să recupereze posesia de 300 m mp de teren. La 13 decembrie 1991, Tribunalul Pitești a pronunțat o decizie executivă care susține plângerea reclamanților cu privire la decizia comisionului județului și le-a autorizat să recupereze posesia de 980 m mp de teren din Pitești. Curtea a considerat că, astfel cum a fost certificată de hotărârea din 8 august 1990, reclamanții au avut dreptul de proprietate asupra terenului respectiv în calitate de moștenitori ai părinților lor. 10. La 8 ianuarie 1992, Tribunalul Pitești a dat o decizie finală care permite o plângere de către N.O. în ceea ce privește decizia comisionului județului și a recunoscut dreptul ei de a achiziționa titlul de teren la 702 mp de teren. 11. La 10 decembrie 1992 Prefectura Argeș a informat N.O. că comisia locală nu a putut să pună în aplicare hotărârea în favoarea ei, deoarece a existat o altă hotărâre din 13 decembrie 1991 care a certificat dreptul de proprietate al fostilor proprietari ai casei N.O. peste o parte din 702 mp de teren. Avizul acestei situații a fost, de asemenea, dat Tribunalului de Primă Instanță Pitești. 12. La 26 februarie 1993, Curtea județului Argeș a respins, fără motiv, o cerere a reclamanților de revizuire a deciziilor finale contradictorii prin care au solicitat anularea hotărârii din 8 ianuarie 1992. Curtea a remarcat că cerințele juridice pentru această acțiune nu au fost îndeplinite, deoarece aceste decizii nu au fost adoptate în ceea ce privește aceleași părți sau în ceea ce privește același obiect sau aceeași capacitate de procedură. 13. La 7 ianuarie 1993, N.O. a introdus o acțiune administrativă împotriva comisiei locale care urmăresc să ia posesia plăcii de teren de 702 mp. m. De asemenea, ea s-a referit la hotărârea din 13 decembrie 1991 și, în cele din urmă, a fost de acord să dețină doar 550 m mp de teren, deoarece aceasta era partea de teren pe care reclamanții i-au permis să o folosească atunci când a cumpărat casa. 14. La 21 mai 1993, Curtea județului Argeș a permis acțiune și a ordonat comisionului local să permită N.O. de a lua posesia de 550 mp. m de teren, astfel cum se prevede în hotărârea din 8 ianuarie 1992. Curtea a remarcat, de asemenea, că nici hotărârea din 13 decembrie 1991, nici hotărârea din 8 ianuarie 1992 nu au fost modificate. Cererea de a interveni în cadrul procedurii a fost respinsă de către reclamanții. Această hotărâre a devenit finală. În 1994 N.O. a fost autorizată să ia posesia de 550 m mp de teren și a obținut un titlu de proprietate. 15. La 27 ianuarie 1994, reclamanții au interzis o acțiune administrativă împotriva comisiilor locale și județului, care urmărește să dețină plățile de teren de 980 m mp. 16. La 14 noiembrie 1994, Curtea județului Argeș a permis acțiune în parte și a ordonat comisionului local să permită reclamanților să se dețină de 430 m mp. m de teren situat la 13 strada Ion Antonescu (depășit 11 strada Smeurei), reprezentând diferența dintre terenurile deja acordate N.O. și parcela de teren 980 mp pentru care reclamanții aveau titlul. Această hotărâre a devenit final. 17. La 23 februarie 1995, reclamanții au introdus proceduri civile împotriva N.O. în căutarea de a recupera posesia de 550 mp de teren. 18. La 16 noiembrie 1995, Tribunalul Pitești de Primă Instanță, după compararea titlurilor de proprietate, a respins acțiunea reclamanților din cauza faptului că titlul lor derivat din procedura civilă și a putut fi afirmat numai împotriva părților, în timp ce N.O. avea titlul în temeiul Legii nr. 18/1991. Curtea a constatat, printre altele, că N.O. deținea 702 mp. m plot din 1986 și că prețul prevăzut în contractul de vânzare ar fi inclus probabil parcela de 702 m mp, nu doar 100 m mp, deoarece un vânzător a avut în vedere ceea ce iese din patrimoniul său mai degrabă decât ceea ce a intrat în locul cumpărătorului. De asemenea, a considerat că N.O. La 16 decembrie 1997, reclamanții au solicitat consiliului municipal să anuleze titlul de proprietate emis N.O. și să le acorde titlul de teren de 980 m mp.. Consiliul municipal a considerat că nu există condiții legale pentru justificarea procedurii de anulare a titlului N.O. și a respins ulterior cererea reclamanților de a le autoriza să recupereze posesia parcelei de teren de 980 mp, pe motiv că acest teren nu era sub administrația Consiliului municipal. 20. La 7 august 2001, reclamanții au formulat o cerere în temeiul Legii nr. 10/2001 guvernarea proprietății imobile confiscate în mod incorect de stat, cerând restituirea în felul de parcela de teren de 980 m mp.. La 3 iulie 2008, consiliul municipal a respins cererea lor din motivul că, pe de o parte, parcela de teren de 550,76 m mp a fost transmisă cumpărătorului casei în temeiul Legii nr. 18/1991 și, pe de altă parte, a 500,11 m mp. 21. La 19 septembrie 2005, cel de-al treilea reclamant, împreună cu moștenitorul celor două prime solicitante, a formulat o cerere în temeiul Legii nr. 247/2005 care urmărește recuperarea terenului de 980 m mp.. La 27 iunie 2006, comisia județului și-a respins cererea din cauza faptului că avea același obiect ca cererea introdusă în temeiul Legii nr. 10/2001. 22. La 5 februarie 2007, Tribunalul Pitești a respins un acțiunea inițială de către cel de-al treilea reclamant, împreună cu moștenitorul celor doi primii solicitanți, plângând de decizia din 27 iunie 2006 și încercând să recupereze terenul și să declare nul și nul. Curtea a permis argumentele de inadmisibilitate formulate de inculpat, având în vedere că principiul res judicata a prevalat ca hotărârea din 16 noiembrie 1995 a recunoscut dreptul de proprietate N.O. de peste 702 m mp de terenuri menționate în contractul de vânzare din 1986. De asemenea, instanța a menționat, printre altele, că, în urma vânzării, diferența de 381 m mp a rămas în proprietatea reclamanților. Această hotărâre a devenit finală. 23. Până în prezent, reclamanții nu au primit nici o acțiune de titlu. La 9 iunie 2008, reclamanții au informat Curtea că consiliul municipal le permitea să utilizeze 500 mp. La 7 iulie 1992 și 21 decembrie 1998, autoritățile au confirmat că reclamanții plătesc taxele pe parcela de teren de 980 m mp.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă