ANALISIS AUDITORES, S.L. ET AUTRES c. ESPAGNE

SECȚIUNEA A III-A DECIZIE Cererea nr. 41987/05 prezentată de ANÁLISIS AUDITORES, S.L. ȘI ALTELE împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 15 septembrie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 noiembrie 2005, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Cererea a fost depusă de trei reclamanți Análisis Auditores, S.L. o societate anonimă care oferă servicii de audit, având sediul social la Madrid. - Jesús Quintana Bermúdez, resortisant spaniol și auditor de conturi de starea sa.

El este administrator și asociat al societății reclamante. - José Luis Collantes Varillas, resortisant spaniol și auditor de conturi de starea sa. El este asociat cu societatea reclamantă. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către G.J. García Hijas, avocat în Barou de Madrid. Guvernul spaniol este reprezentat de agentul său, Blasco Lozano, șef al Serviciului juridic pentru drepturile omului din Ministerul Justiției. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: În 1999, Camera oficială de Comerț de la Madrid a solicitat primei reclamante plata unei părți pentru suma de 10,34 EUR, calculată pe baza taxei profesionale pentru exercitarea activităților comerciale referitoare la anul 1997. Societatea reclamantă depune o reclamație economică-administrativă la Tribunalul Economic Administrativ Regional de la Madrid.

Printr-o decizie din 8 septembrie 1999, instanța menționată a acceptat plângerea și, luând în considerare faptul că activitatea desfășurată de societatea reclamantă a intrat în cadrul activităților liberale, a decis evoluția plății părții menționate anterior. Împotriva acestei decizii, Camera oficială de Comerț a introdus o cale de atac judiciară-administrativă. Prin hotărârea din 3 iulie 2003, Tribunalul Superior de Justiție de la Madrid a acceptat acțiunea și a anulat decizia administrativă contestată.

Având în vedere obiectul social al societății (și anume, prestarea de servicii de audit, auditarea conturilor anuale, precum și alte sarcini de consultanță, analiză și verificare a documentelor), este vorba despre o societate care oferea servicii de profesioniști liberali și, în consecință, desfășura o activitate comercială, ceea ce determina aderarea sa la Camera de Comerț și, prin urmare, obligația de a se ocupa de partea în litigiu, în conformitate cu dispozițiile Legii de bază 3/1993, din 22 martie 1993 privind camerele oficiale de comerț, industrie și navigație. Invocând art. 22 alineatul (1) (dreptul de asociere) din Constituție, societatea reclamantă a formulat o acțiune la Tribunalul Constituțional.

Printr-o decizie notificată la 26 mai 2005, Înalta Instanță a respins acțiunea ca fiind lipsită de conținut constituțional. În primul rând, Tribunalul Constituțional a amintit că nu era o a treia instanță însărcinată cu examinarea chestiunilor de legalitate obișnuită. Înalța instanță a constatat apoi că societatea își înregistrase activitatea ca fiind de natură comercială și a raportat că hotărârile instanțelor interne erau motivate și aje derbitrare.

Reclamanții au prezentat o hotărâre pronunțată de Curtea Constituțională la 17 iulie 2006, care găzduiește acțiunea d formulat de către cel de-al doilea reclamant în 2002 în cadrul unei alte proceduri pe care o consideră similară, în măsura în care aceasta își găsește originea într-o altă cerere decât Camera oficială de Comerț a celui de-al doilea reclamant în 1997, cerând acestuia plata unei părți, calculată pe baza impozitului pe venit al persoanelor fizice pentru anul 1995. În această hotărâre, înalta instanță a considerat că interpretarea legii efectuate de instanțele judecătorești a quo , referitoare la activitățile excluse de la aderarea obligatorie la Camera oficială de Comerț, a fost prea restrictivă și a adus atingere libertății de asociere a celui de al doilea reclamant în partea sa negativă, și anume libertatea de neasociere.

GRIFS Invocând articolele 6 1 și 11 din convenție, reclamanții contestă hotărârile pronunțate de instanțele interne, considerând că acestea sunt arbitrare și nu sunt motivate în mod corespunzător. Pe de altă parte, ele atribuie o încălcare a libertății de asociere în partea sa negativă, și anume libertatea de neasociare, în măsura în care instanțele interne au calificat activitatea societății de În primul rând, Curtea reamintește că, la 13 noiembrie 2008, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiile reclamanților, cum ar fi cele menționate mai sus. La 5 martie 2009, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Acestea au fost adresate reclamantului la 9 martie 2009, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 20 aprilie 2009. Prin scrisoarea din 14 aprilie 2009, reclamanții au informat grefa că nu mai doresc să își mențină cererea în fața Curții.

Într-adevăr, printr-o hotărâre pronunțată la 26 mai 2008, instanța de judecată-administrativă din Madrid a acceptat pretențiile reclamanților și le-a recunoscut dreptul de a nu adera la Camera Officială de Comerț și Industrie de Madrid, condamnând-o pe aceasta din urmă să fie afiliată. La 11 decembrie 2008, Tribunalul Superior de Justiție de la Madrid a confirmat această decizie, care a devenit definitivă. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că nu mai intenționează să își mențină pledoaria în sensul art. 37 lit. (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 in fine În opinia Curții, nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a Protocoalelor sale n mai mult decât cere continuarea examinării cererii.

Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Santiago Quesada Josep Casadevall Prezidențial

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 41987/05 présentée par ANÁLISIS AUDITORES, S.L. ET AUTRES contre l’Espagne La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 15 septembre 2009 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 18 novembre 2005, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requête a été introduite par trois requérants : - Análisis Auditores , S.L. une société anonyme qui propose des services d’audit, ayant son siège social à Madrid. - Jesús Quintana Bermúdez, ressortissant espagnol et auditeur de comptes de son état.

Il est l’administrateur et associé de la société requérante. - José Luis Collantes Varillas, ressortissant espagnol et auditeur de comptes de son état. Il est associé de la société requérante. Les requérants sont représentés devant la Cour par G.J. García Hijas, avocat au barreau de Madrid. Le gouvernement espagnol (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. I. Blasco Lozano, chef du service juridique des droits de l’Homme au ministère de la Justice. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

En 1999, la Chambre officielle de commerce de Madrid exigea de la première requérante le paiement d’une quote-part pour le montant de 10,34 €, calculée sur la taxe professionnelle pour l’exercice d’activités commerciales relative à l’année 1997. La société requérante introduisit une réclamation économique-administrative auprès du Tribunal économique administratif régional de Madrid. Par une décision du 8 septembre 1999, ledit tribunal accepta la réclamation et, estimant que l’activité exercée par la société requérante entrait dans le cadre des activités libérales, décida la dévolution du paiement de la quote-part susmentionnée. Contre cette décision, la Chambre officielle de commerce interjeta un recours contentieux-administratif.

Par un jugement du 3 juillet 2003, le Tribunal supérieur de justice de Madrid accueillit le recours et annula la décision administrative contestée. Il estima qu’étant donné l’objet social de la société (à savoir, prestation de services d’audit, vérification des comptes annuels, ainsi que d’autres tâches de cabinet-conseil, analyse et vérification des documents), il s’agissait d’une société qui proposait les services de professionnels libéraux et, en conséquence, réalisait une activité commerciale, ce qui déterminait son adhésion à la Chambre de commerce et, de ce fait, le devoir de s’acquitter de la quote-part litigieuse, conformément aux dispositions de la Loi de base 3/1993, de 22 mars 1993, relative aux Chambres officielles de commerce, d’industrie et de navigation.

Invoquant l’article 22 § 1 (droit d’association) de la Constitution, la société requérante forma un recours d’amparo auprès du Tribunal constitutionnel. Par une décision notifiée le 26 mai 2005, la haute juridiction rejeta le recours comme étant dépourvu de contenu constitutionnel. En premier lieu, le Tribunal constitutionnel rappela qu’il n’était pas une troisième instance chargée d’examiner les questions de légalité ordinaire. La haute juridiction constata ensuite que la société avait inscrit son activité comme étant de nature commerciale et signala que les décisions des juridictions internes étaient motivées et dénuées d’arbitraire.

Les requérants fournirent un arrêt rendu par le Tribunal constitutionnel le 17 juillet 2006, qui accueillit le recours d’ amparo formé par le deuxième requérant en 2002 dans le cadre d’une autre procédure qu’ils estiment analogue, dans la mesure où elle trouve son origine dans une autre demande que la Chambre officielle de commerce adressa au deuxième requérant en 1997, exigeant de lui le paiement d’une quote-part, calculée sur l’impôt sur le revenu des personnes physiques relative à l’année 1995. Dans cet arrêt, la haute juridiction considéra que l’interprétation de la loi faite par les juridictions a quo , concernant les activités exclues de l’adhésion obligatoire à la Chambre officielle de commerce, était par trop restrictive et avait porté atteinte à la liberté d’association du deuxième requérant dans son volet négatif, à savoir la liberté de non association.

GRIEFS Invoquant les articles 6 § 1 et 11 de la Convention, les requérants contestent les décisions rendues par les juridictions internes, considérant qu’elles sont arbitraires et ne sont pas dûment motivées. Par ailleurs, ils allèguent une violation de la liberté d’association dans son volet négatif, à savoir la liberté de non association, dans la mesure où les juridictions internes qualifièrent l’activité de la société de « commerciale », ce qui obligea la première requérante à adhérer à la Chambre Officielle de Commerce. EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par les requérants, pour les motifs suivants. La Cour rappelle d’abord que le 13 novembre 2008 elle a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs des requérants tels qu’exposés ci-dessus.

Le 5 mars 2009, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 9 mars 2009, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 20 avril 2009. Par un courrier du 14 avril 2009, les requérants ont informé le greffe qu’ils ne souhaitent plus maintenir leur requête devant la Cour. En effet, par un jugement rendu le 26 mai 2008, le juge contentieux-administratif de Madrid accepta les prétentions des requérants et reconnut leur droit à ne pas adhérer à la Chambre Officielle de Commerce et Industrie de Madrid, condamnant cette dernière à résilier l’affiliation. Le 11 décembre 2008, le Tribunal supérieur de justice de Madrid confirma cette décision, qui devint définitive.

A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que les requérants n’entendent plus maintenir leur requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président