CASE OF K.P. v. HUNGARY

CAUZUL CU JUGAMENTULUI STREASBOURG 18 ianuarie 2024 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul K.P. v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), în calitate de comitet compus din: Stéphanie Mourou-Vikström , Președintele Lado Chanturia, Mattias Guyomar , judecători și Sophie Piquet, Grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere: cererea (nu. 82479/17) împotriva Ungariei depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 3 decembrie 2017 de către un național irakian K.P. („reclamantul”), care s-a născut în 2001, locuiește la Belgrad și a fost reprezentat de dl Fazekas, avocat al Comitetului ungar de Helsinki, care practică în Budapesta; hotărârea de a anunța plângerile referitoare la art. 4 din Protocolul nr. 4 la Convenție și presupusa lipsă de remediere efectivă în temeiul articolului 13 din Convenție, guvernului maghiar („ Guvernul”), reprezentat de agentul lor, dl Z. Tallódi, al Ministerului Justiției; decizia de a nu divulga numele reclamantului; observațiile părților; După deliberarea în particular la 14 decembrie 2023, pronunța următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI Cauza Este cazul în care reclamantul a fost înlăturat din Ungaria în Serbia. La 1 iunie 2017, reclamantul a intrat în Ungaria din România în mod neregular. Apoi a intrat și în Austria la 3 iunie 2017. În aceeași zi a fost predat de la poliția austriecă ofițerilor maghiari. El a fost ulterior deținut într-un centru de poliție în Ungaria împreună cu doi adulți. Cele trei au fost intervievate și reclamantul a remarcat dorința de a solicita azil pe un document pe care i-a fost cerut să-l completeze și să semneze. La 5 iunie 2017 reclamantul și celelalte două migrante au fost transportate de ofițeri maghiari la gardul de frontieră și au fost făcute să meargă spre direcția Serbiei. Reclamantul avea șaisprezece ani la momentul acestor evenimente. Reclamantul s-a plâns că a fost supus expulzării colective, în încălcarea articolului 4 din Protocolul nr. 4 la Convenția. De asemenea, în conformitate cu art. 13 din Convenția, în coroborat cu art. 4 din Protocolul nr. 4 că nu a avut nici un remediu eficace la dispoziția sa. EVALUAREA TRIBUNALULUI ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUIUI 4 din Protocolul nr. 4 la CONVENȚIE Guvernul a susținut că reclamantul nu a solicitat azil în Ungaria și, prin urmare, nu ar fi putut fi considerat o victimă a presupusei încălcări, susținând, de asemenea, că în momentul evenimentelor în cauză nu a fost posibil decât să solicite azil într-una dintre zonele de tranzit. În prezentarea lor, poliția a fost obligată să escorteze extratereștrii care doresc să solicite azil la gardul de frontieră, în cazul în care acestea ar putea, prin tranzitarea teritoriului sârb, să meargă la cel din zonele de tranzit maghiare. În opinia lor, această măsură nu a constituit o expulzie în sensul articolului 4 din Protocolul nr. Pe de altă parte, reclamantul a susținut că el nu a putut comunica cu poliția, deoarece a înțeles doar curda și nu a fost asistat de un interpret adecvat. Numele indicat pe documentele referitoare la aprecierea sa în Austria și Ungaria, inclusiv cel cu indicația dorinței sale de a solicita azil, conține primul său și numele său mijlociu. La început, având în vedere observațiile părților și documentele din dosarul, Curtea nu constată niciun motiv pentru a pune la îndoială faptul că autoritățile maghiare au eliminat reclamantul din Ungaria la 5 iunie 2017. Guvernul a susținut că înlăturarea s-a bazat pe art. 5 din Legea nr. LXXXIX din 2007 privind frontierele de stat („Legea privind frontierele de stat”), care a autorizat poliția să prindă resortisanții străini care rămână ilegal pe teritoriul maghiar și să-i escorteze prin cea mai apropiată poartă din gardul de frontieră, cu excepția cazului în care au fost suspectate că au comis o infracțiune. Curtea constată că această dispoziție a fost, în toate aspectele relevante, la fel ca cea pe care autoritățile au invocat-o în cazul Shahzad c. Ungaria (n. 12625/17, § 17, 8 iulie 2021). Având în vedere cele de mai sus și concluziile sale din Shahzad (citate mai sus, §§ 45-52), Curtea consideră că îndepărtarea reclamantului a constituit o expulzie în sensul articolului 4 din Protocolul nr. 4. Având în vedere că această plângere nu este, vădit nefondată, nici inadmisibilă pe orice alt motiv enumerat în art. 35 din Convenție, aceasta trebuie declarată admisibilă. În ceea ce privește natura „colectivă” a expulzării, acest caz este similar cu Shahzad (citat mai sus). În acest caz, Curtea a constatat că îndepărtarea reclamantului, care a avut loc în august 2016, a fost încălcarea articolului 4 din Protocolul nr. 4 la Convenție, deoarece a fost efectuată în absența unei hotărâri formale sau a unei examinări a situației reclamantului (ibid., §§ 60-67). De asemenea, Curtea a constatat că singurul mijloc de intrare legală în Ungaria – și anume prin intermediul unei hotărâri oficiale sau prin examinarea situației reclamantului (ibid., §§ 60-67). cele două zone de tranzit – nu ar fi putut fi considerate eficace având în vedere accesul limitat (cota zilnic) și lipsa unei proceduri formale însoțite de garanții adecvate care reglementează admiterea migranților individuali (ibid., §§ 63-65). În acest caz, îndepărtarea reclamantului a fost efectuată prin intermediul aceleiași proceduri ca în Shahzad Guvernul nu a prezentat niciun argument care să demonstreze că, la momentul îndepărtării procedurii de intrare legală de care a fost dispusă, în special, nu a fost eficace. Prin urmare, Curtea nu poate decât să concludă că îndepărtarea sa era de natură colectivă. În cele din urmă, Curtea nu poate ignora faptul că în momentul îndepărtării reclamantului era un minor neînsoțit și, prin urmare, într-o situație de vulnerabilitate extremă, a subliniat anterior, în contextul articolului 3, faptul că acest factor ar trebui să aibă prioritate față de considerațiile legate de statutul său de migrant neregulat (a se vedea, de exemplu, Khan c. Franța , nr. 12267/16, § 74, 28 februarie 2019; N.T.P. și alții c. Franța , nr. 68862/13 , § 44, 24 mai 2018; și compară R.N. c. Ungaria [Comitetul], nr. 71/18, § 10, 4 mai 2023). 10. Având în vedere considerațiile de mai sus, a existat o încălcare a articolului 4 din Protocolul nr. 4 la Convenția. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 A CONVENȚIEI în conjuncție cu art. 4 din Protocolul nr. 4 la Convenția 11. Plaga reclamantului în temeiul art. 13 din Convenție citită în legătură cu art. 4 din Protocolul nr. 4 nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § a) din Convenție, nici neadmisibilă din alte motive (a se vedea Shahzad) În consecință, trebuie declarat admisibil, după examinarea tuturor materialelor de dinaintea acesteia și ținând seama de concluziile sale în cazul Shahzad (citat mai sus, §§ 79), Curtea concluzionează că faptele din acest caz declară o încălcare a articolului 13 din Convenția luată coroborat cu art. 4 din Protocolul nr. 4. În observațiile sale prezentate la 20 aprilie 2023, reclamantul a formulat o plângere cu privire la obligația procedurală a statului în temeiul articolului 3 din Convenția de a evalua riscul de a fi supusă unui tratament contrar dispozițiilor respective înainte de a-l înlătura din Ungaria. Cu toate acestea, reclamantul nu a formulat această plângere în formularul său de cerere. Având în vedere faptul că înlăturarea sa a avut loc la 5 iunie 2017, această plângere a fost depusă în afara termenului de șase luni aplicabil. Prin urmare, aceasta trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 13. Reclamantul a solicitat 10.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. El a solicitat, de asemenea, 2 850 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 14. Guvernul a susținut că aceste afirmații sunt excesive. 15. Având în vedere circumstanțele prezentei cauze și evaluările sale pe o bază echitabilă, Curtea atribuie reclamantului 6,500 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și orice impozit care poate fi taxabil. 16. Având în vedere documentele deținute în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil acordarea de 1 500 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii în fața Curții, precum și orice impozit care poate fi impus pentru reclamant. plângerile privind art. 4 din Protocolul nr. 4 la Convenție numai și coroborat cu art. 13 din Convenție admisibile și cu restul cererii inadmisibile; deține că a existat o încălcare a articolului 4 din Protocolul nr. 4 la Convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție luată coroborat cu art. 4 din Protocolul nr. 4 la Convenție; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 6 500 EUR (sex mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 ianuarie 2024, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Sophie Piquet Stéphanie Mourou-Vikström Președintele adjunct al grefierului interimar

FIFTH SECTION

CASE OF K.P. v. HUNGARY

(Application no. 82479/17)

JUDGMENT

STRASBOURG

18 January 2024

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of K.P. v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of:

Stéphanie Mourou-Vikström

, President

,

Lado Chanturia,

Mattias Guyomar

, judges

,

and Sophie Piquet,

Acting Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

82479/17) against Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 3 December 2017 by an Iraqi national, K.P. (“the applicant”), who was born in 2001, lives in Belgrade and was represented by Mr Fazekas, a lawyer of the Hungarian Helsinki Committee, practising in Budapest;

the decision to give notice of the complaints concerning Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention and the alleged lack of effective remedy under Article 13 of the Convention, to the Hungarian Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr Z. Tallódi, of the Ministry of Justice;

the decision not to have the applicant’s name disclosed;

the parties’ observations;

Having deliberated in private on 14 December 2023,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1.

The case concerned the applicant’s removal from Hungary to Serbia.

2.

On 1 June 2017 the applicant entered Hungary from Romania irregularly. He then entered, likewise irregularly, Austria on 3 June 2017. On the same day he was handed over from the Austrian Police to the Hungarian officers. He was subsequently detained in a police facility in Hungary together with two adult men. The three of them were interviewed and the applicant noted his wish to apply for asylum on a document he had been asked to complete and sign. On 5 June 2017 the applicant and the two other migrants were transported by the Hungarian officers to the border fence and made to go towards the direction of Serbia. The applicant was sixteen years old at the time of these events.

3.

The applicant complained that he had been subjected to a collective expulsion, in breach of Article 4 of Protocol No.

4 to the Convention. He also complained under Article 13 of the Convention in conjunction with Article

4 of Protocol No.

4 that he had not had any effective remedy at his disposal.

THE COURT’S ASSESSMENT

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 4 of Protocol No. 4 to THE CONVENTION

4.

The Government argued that the applicant had not applied for asylum in Hungary and therefore could have not been considered a victim of the alleged violation. They also submitted that at the time of the events in question it had had only been possible to apply for asylum in one of the transit zones. In their submission, the police were required to escort the aliens who wished to apply for asylum to the border fence where they could, by transiting Serbian territory, go to the one of the Hungarian transit zones. In their view, this measure did not amount to an expulsion within the meaning of Article

4 of Protocol No. 4. The applicant, on the other hand, submitted that he had not been able to communicate with the police as he had only understood Kurdish and had not been assisted by an appropriate interpreter. The name indicated on the documents relating to his apprehension in Austria and Hungary, including the one with the indication of his wish to apply for asylum, contain his first and his middle name.

5.

At the outset, in view of the parties’ submissions and the documents in the case-file, the Court finds no reason to question that the Hungarian authorities removed the applicant from Hungary on 5

June 2017. The Government submitted that the removal had been based on section 5 of Law no. LXXXIX of 2007 on State Borders (“the State Borders Act”) which authorised the police to apprehend foreign nationals staying illegally on Hungarian territory and escort them through the nearest gate in the border fence, except when they were suspected of having committed an offence. The Court notes that this provision was, in all relevant aspects, the same as that on which the authorities had relied in the case of

Shahzad v.

Hungary

(no.

12625/17, § 17, 8 July 2021). Having regard to the foregoing and its findings in

Shahzad

(cited above, §§ 45-52), the Court considers that the removal of the applicant amounted to an expulsion within the meaning of Article

4 of Protocol No. 4.

6.

Since this complaint is neither manifestly ill-founded nor inadmissible on any other of the grounds listed in Article

35 of the Convention, it must be declared admissible.

7.

As regards the “collective” nature of the expulsion, the present case is similar to

Shahzad

(cited above). In that case the Court found that the removal of the applicant, which had taken place in August 2016, had been in violation of Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention because it had been carried out in the absence of any formal decision or examination of the applicant’s situation (ibid., §§ 60-67). The Court also found that the only means of legal entry to Hungary – namely

via

the two transit zones – could not have been considered to be effective in view of the limited access (daily quota) and lack of any formal procedure accompanied by appropriate safeguards governing the admission of individual migrants (ibid., §§ 63-65).

8.

In the present case the removal of the applicant was carried out by means of the same procedure as in the

Shahzad

case, in particular without any decision or examination of his situation. The Government did not put forward any argument demonstrating that at the time of the applicant’s removal the procedure for legal entry available to him had been effective. The Court therefore cannot but conclude that his removal was collective in nature.

9.

Lastly, the Court cannot ignore that at the time of his removal the applicant was an unaccompanied minor, and therefore in a situation of extreme vulnerability. It has previously emphasised in the context of Article

3 that this factor should take precedence over considerations relating to his or her status as an irregular migrant (see, for example,

Khan v. France

, no.

12267/16, § 74, 28 February 2019;

N.T.P. and Others v.

France

, no.

68862/13, § 44, 24 May 2018; and compare

R.N. v.

Hungary

[Committee], no.

71/18, § 10, 4 May 2023).

10.

In view of the above considerations, there has been a violation of Article 4 of Protocol No.

4 to the Convention.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION in conjuNction with Article 4 of Protocol No. 4 to the convention

11.

The applicant’s complaint under Article 13 of the Convention read in conjunction with Article 4 of Protocol No. 4 is not manifestly ill-founded within the meaning of Article

35 §

3

(a) of the Convention, nor inadmissible on any other grounds (see

Shahzad

, cited above, §§ 70-74). Accordingly, it must be declared admissible. Having examined all the material before it and taking into account its findings in the case of

Shahzad

(cited above, §§

75

‑

79), the Court concludes that the facts of this case disclose a violation of Article

13 of the Convention taken in conjunction with Article 4 of Protocol No. 4.

REMAINING COMPLAINt

12.

In his observations submitted on 20 April 2023, the applicant raised a complaint concerning the State’s procedural obligation under Article

3 of the Convention to assess the risk of his being subjected to treatment contrary to that provision before removing him from Hungary. However, the applicant had not raised that complaint in his application form. In view of the fact that his removal took place on 5 June

2017, this complaint was lodged outside the applicable six-month time-limit. It must therefore be rejected pursuant to Article

35 §§ 1 and 4 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

13.

The applicant claimed 10,000 euros (EUR) in respect of non

‑

pecuniary damage. He also claimed EUR 2,850 in respect of costs and expenses incurred before the Court.

14.

The Government argued that the above claims were excessive.

15.

Having regard to the circumstances of the present case, and making its assessment on an equitable basis, the Court awards the applicant EUR

6,500 in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable.

16.

Having regard to the documents in its possession, the Court considers it reasonable to award EUR 1,500 in respect of the costs and expenses incurred in proceedings before the Court, plus any tax that may be chargeable to the applicant.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the complaints concerning Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention alone and in conjunction with Article 13 of the Convention admissible and the remainder of the application inadmissible;

Holds

that there has been a violation of Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention;

Holds

that there has been a violation of Article 13 of the Convention taken in conjunction with Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 6,500 (six thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 1,500 (one thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 18 January 2024, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Sophie Piquet

Stéphanie Mourou-Vikström

Acting Deputy Registrar

President