K.P. împotriva Ungariei

Având în vedere că această plângere nu este, vădit nefondată, nici inadmisibilă pe orice alt motiv enumerat în art. 35 din Convenție, aceasta trebuie declarată admisibilă. În ceea ce privește natura „colectivă” a expulzării, acest caz este similar cu Shahzad (citat mai sus). În acest caz, Curtea a constatat că îndepărtarea reclamantului, care a avut loc în august 2016, a fost încălcarea articolului 4 din Protocolul nr. 4 la Convenție, deoarece a fost efectuată în absența unei hotărâri formale sau a unei examinări a situației reclamantului (ibid., §§ 60-67). De asemenea, Curtea a constatat că singurul mijloc de intrare legală în Ungaria – și anume prin intermediul unei hotărâri oficiale sau prin examinarea situației reclamantului (ibid., §§ 60-67). cele două zone de tranzit – nu ar fi putut fi considerate eficace având în vedere accesul limitat (cota zilnic) și lipsa unei proceduri formale însoțite de garanții adecvate care reglementează admiterea migranților individuali (ibid., §§ 63-65). În acest caz, îndepărtarea reclamantului a fost efectuată prin intermediul aceleiași proceduri ca în Shahzad Guvernul nu a prezentat niciun argument care să demonstreze că, la momentul îndepărtării procedurii de intrare legală de care a fost dispusă, în special, nu a fost eficace. Prin urmare, Curtea nu poate decât să concludă că îndepărtarea sa era de natură colectivă. În cele din urmă, Curtea nu poate ignora faptul că în momentul îndepărtării reclamantului era un minor neînsoțit și, prin urmare, într-o situație de vulnerabilitate extremă, a subliniat anterior, în contextul articolului 3, faptul că acest factor ar trebui să aibă prioritate față de considerațiile legate de statutul său de migrant neregulat (a se vedea, de exemplu, Khan c. Franța , nr. 12267/16, § 74, 28 februarie 2019; N.T.P. și alții c. Franța , nr. 68862/13 , § 44, 24 mai 2018; și compară R.N. c. Ungaria [Comitetul], nr. 71/18, § 10, 4 mai 2023).

Având în vedere considerațiile de mai sus, a existat o încălcare a articolului 4 din Protocolul nr. 4 la Convenția. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 A CONVENȚIEI în conjuncție cu art. 4 din Protocolul nr. 4 la Convenția

Plaga reclamantului în temeiul art. 13 din Convenție citită în legătură cu art. 4 din Protocolul nr. 4 nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § a) din Convenție, nici neadmisibilă din alte motive (a se vedea Shahzad) În consecință, trebuie declarat admisibil, după examinarea tuturor materialelor de dinaintea acesteia și ținând seama de concluziile sale în cazul Shahzad (citat mai sus, §§ 79), Curtea concluzionează că faptele din acest caz declară o încălcare a articolului 13 din Convenția luată coroborat cu art. 4 din Protocolul nr. 4. În observațiile sale prezentate la 20 aprilie 2023, reclamantul a formulat o plângere cu privire la obligația procedurală a statului în temeiul articolului 3 din Convenția de a evalua riscul de a fi supusă unui tratament contrar dispozițiilor respective înainte de a-l înlătura din Ungaria. Cu toate acestea, reclamantul nu a formulat această plângere în formularul său de cerere. Având în vedere faptul că înlăturarea sa a avut loc la 5 iunie 2017, această plângere a fost depusă în afara termenului de șase luni aplicabil. Prin urmare, aceasta trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

Reclamantul a solicitat 10.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. El a solicitat, de asemenea, 2 850 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.

Guvernul a susținut că aceste afirmații sunt excesive.

Având în vedere circumstanțele prezentei cauze și evaluările sale pe o bază echitabilă, Curtea atribuie reclamantului 6,500 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și orice impozit care poate fi taxabil.

Având în vedere documentele deținute în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil acordarea de 1 500 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii în fața Curții, precum și orice impozit care poate fi impus pentru reclamant. plângerile privind art. 4 din Protocolul nr. 4 la Convenție numai și coroborat cu art. 13 din Convenție admisibile și cu restul cererii inadmisibile; deține că a existat o încălcare a articolului 4 din Protocolul nr. 4 la Convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție luată coroborat cu art. 4 din Protocolul nr. 4 la Convenție; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 6 500 EUR (sex mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 ianuarie 2024, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Sophie Piquet Stéphanie Mourou-Vikström Președintele adjunct al grefierului interimar

On 1 June 2017 the applicant entered Hungary from Romania irregularly. He then entered, likewise irregularly, Austria on 3 June 2017. On the same day he was handed over from the Austrian Police to the Hungarian officers. He was subsequently detained in a police facility in Hungary together with two adult men. The three of them were interviewed and the applicant noted his wish to apply for asylum on a document he had been asked to complete and sign. On 5 June 2017 the applicant and the two other migrants were transported by the Hungarian officers to the border fence and made to go towards the direction of Serbia. The applicant was sixteen years old at the time of these events.

The applicant complained that he had been subjected to a collective expulsion, in breach of Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention. He also complained under Article 13 of the Convention in conjunction with Article 4 of Protocol No. 4 that he had not had any effective remedy at his disposal.

The Government argued that the applicant had not applied for asylum in Hungary and therefore could have not been considered a victim of the alleged violation. They also submitted that at the time of the events in question it had had only been possible to apply for asylum in one of the transit zones. In their submission, the police were required to escort the aliens who wished to apply for asylum to the border fence where they could, by transiting Serbian territory, go to the one of the Hungarian transit zones. In their view, this measure did not amount to an expulsion within the meaning of Article 4 of Protocol No. 4. The applicant, on the other hand, submitted that he had not been able to communicate with the police as he had only understood Kurdish and had not been assisted by an appropriate interpreter. The name indicated on the documents relating to his apprehension in Austria and Hungary, including the one with the indication of his wish to apply for asylum, contain his first and his middle name.

At the outset, in view of the parties’ submissions and the documents in the case-file, the Court finds no reason to question that the Hungarian authorities removed the applicant from Hungary on 5 June 2017. The Government submitted that the removal had been based on section 5 of Law no. LXXXIX of 2007 on State Borders (“the State Borders Act”) which authorised the police to apprehend foreign nationals staying illegally on Hungarian territory and escort them through the nearest gate in the border fence, except when they were suspected of having committed an offence. The Court notes that this provision was, in all relevant aspects, the same as that on which the authorities had relied in the case of Shahzad v. Hungary (no. 12625/17, § 17, 8 July 2021). Having regard to the foregoing and its findings in Shahzad (cited above, §§ 45-52), the Court considers that the removal of the applicant amounted to an expulsion within the meaning of Article 4 of Protocol No. 4.

Since this complaint is neither manifestly ill-founded nor inadmissible on any other of the grounds listed in Article 35 of the Convention, it must be declared admissible.

As regards the “collective” nature of the expulsion, the present case is similar to Shahzad (cited above). In that case the Court found that the removal of the applicant, which had taken place in August 2016, had been in violation of Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention because it had been carried out in the absence of any formal decision or examination of the applicant’s situation (ibid., §§ 60-67). The Court also found that the only means of legal entry to Hungary – namely via the two transit zones – could not have been considered to be effective in view of the limited access (daily quota) and lack of any formal procedure accompanied by appropriate safeguards governing the admission of individual migrants (ibid., §§ 63-65).

In the present case the removal of the applicant was carried out by means of the same procedure as in the Shahzad case, in particular without any decision or examination of his situation. The Government did not put forward any argument demonstrating that at the time of the applicant’s removal the procedure for legal entry available to him had been effective. The Court therefore cannot but conclude that his removal was collective in nature.

Lastly, the Court cannot ignore that at the time of his removal the applicant was an unaccompanied minor, and therefore in a situation of extreme vulnerability. It has previously emphasised in the context of Article 3 that this factor should take precedence over considerations relating to his or her status as an irregular migrant (see, for example, Khan v. France , no. 12267/16, § 74, 28 February 2019; N.T.P. and Others v. France , no. 68862/13, § 44, 24 May 2018; and compare R.N. v. Hungary [Committee], no. 71/18, § 10, 4 May 2023).

In view of the above considerations, there has been a violation of Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION in conjuNction with Article 4 of Protocol No. 4 to the convention

The applicant’s complaint under Article 13 of the Convention read in conjunction with Article 4 of Protocol No. 4 is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention, nor inadmissible on any other grounds (see Shahzad , cited above, §§ 70-74). Accordingly, it must be declared admissible. Having examined all the material before it and taking into account its findings in the case of Shahzad (cited above, §§ 75 ‑ 79), the Court concludes that the facts of this case disclose a violation of Article 13 of the Convention taken in conjunction with Article 4 of Protocol No. 4. REMAINING COMPLAINt

In his observations submitted on 20 April 2023, the applicant raised a complaint concerning the State’s procedural obligation under Article 3 of the Convention to assess the risk of his being subjected to treatment contrary to that provision before removing him from Hungary. However, the applicant had not raised that complaint in his application form. In view of the fact that his removal took place on 5 June 2017, this complaint was lodged outside the applicable six-month time-limit. It must therefore be rejected pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

The Government argued that the above claims were excessive.

Having regard to the circumstances of the present case, and making its assessment on an equitable basis, the Court awards the applicant EUR 6,500 in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable.

Having regard to the documents in its possession, the Court considers it reasonable to award EUR 1,500 in respect of the costs and expenses incurred in proceedings before the Court, plus any tax that may be chargeable to the applicant. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the complaints concerning Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention alone and in conjunction with Article 13 of the Convention admissible and the remainder of the application inadmissible; Holds that there has been a violation of Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention; Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention taken in conjunction with Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 6,500 (six thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 1,500 (one thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 18 January 2024, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Sophie Piquet Stéphanie Mourou-Vikström Acting Deputy Registrar President