CASE OF SÜRGİT v. TURKEY

Reclamantul s-a născut în 1964 și trăiește în Izmir. În 1998 reclamantul și soția sa au cumpărat un apartament. În 1999 soția reclamantului a inițiat proceduri de divorț împotriva reclamantului și în 2000 a fost pronunțat divorțul. Între timp, la 24 noiembrie 1999, reclamantul a interzis o acțiune în fața Curții Civile de Jurisdicție Generală de Izmir, cerând o compensație într-o sumă egală cu jumătate din valoarea apartamentului pe care el și fosta sa soție l-au cumpărat în 1998. La 17 septembrie 2003, instanța a respins cazul deoarece a constatat că nu are competență ratione materiae și a trimis dosarul la Curtea de Familie İzmir. Cu toate acestea, la 21 octombrie 2004, Curtea de Familie İzmir a respins cazul, deoarece a constatat, de asemenea, că nu era competentă ratione materiae, și a trimis dosarul înapoi la Curtea Civilă de Competență Generală İzmir.

În sfârșit, la 16 iunie 2005, având în vedere declarațiile martorilor ambelor părți și un raport de experți care să evalueze contribuția părților la apartament și având în vedere faptele acțiunii de divorț anterioare, Curtea Civilă de Jurisdicție Generală a Izmir a respins cazul. Acesta a susținut că reclamantul și fosta sa soție locuiau în case separate atunci când a fost cumpărat apartamentul în cauză. În plus, reclamantul a fost șomer și nu a putut furniza chiar și un nivel de sprijin financiar de bază pentru soția sa. S-a concluzionat că, având în vedere situația sa financiară, reclamantul nu ar fi putut contribui suficient la achiziționarea apartamentului în cauză să aibă dreptul de a solicita o cotă în ea.

În plus, instanța a remarcat că, la momentul achiziției, regimul matrimonial legal era sistemul de separare a proprietăților, iar actele de titlu ale apartamentului erau înregistrate în numele soției. La 29 decembrie 2005 și, respectiv, 14 aprilie 2006, Curtea de Casație a respins apelul reclamantului și cererile de rectificare.

4. The applicant was born in 1964 and lives in İzmir. 5. In 1998 the applicant and his wife bought a flat. In 1999 the applicant’s wife initiated divorce proceedings against the applicant and in 2000 the divorce was pronounced. 6. In the meantime, on 24 November 1999, the applicant brought an action before the İzmir Civil Court of General Jurisdiction, asking for compensation in an amount equal to half the value of the flat he and his former wife had bought in 1998. On 17 September 2003 the court dismissed the case as it found that it did not have jurisdiction ratione materiae, and sent the file to the İzmir Family Court. However, on 21 October 2004 the İzmir Family Court dismissed the case as it also found that it lacked jurisdiction ratione materiae, and sent the file back to the İzmir Civil Court of General Jurisdiction.

7. Finally, on 16 June 2005, having regard to the statements of both parties’ witnesses and an expert report to assess the contribution made by the parties to the flat, and in view of the facts of the previous divorce action, the İzmir Civil Court of General Jurisdiction dismissed the case. It held that the applicant and his former wife had been living in separate houses when the flat in question was bought. Moreover, the applicant was unemployed and unable to provide even a basic level of financial support for his wife. It was concluded that, given his financial situation, the applicant could not have contributed enough to the purchase of the flat in question to be entitled to claim a share in it.

The court further noted that, at the time of purchase, the legal matrimonial regime was the system of separation of property and the title deed of the flat was registered in the wife’s name. 8. On 29 December 2005 and 14 April 2006 respectively, the Court of Cassation rejected the applicant’s appeal and rectification requests.