CtEDO 29.09.2009 Auto

VAN MELLE AND OTHERS v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
29.09.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
VAN MELLE AND OTHERS v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

O listă care conține numele reclamanților este anexată la prezenta decizie. Toate reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către dl N.M.P. Steijnen, un avocat practicant în Zeist. și aparent din documentele disponibile publicului, pot fi rezumate după cum urmează. În noaptea 26-27 octombrie 2005 a izbucnit un incendiu într-un centru de detenție de la aeroportul Schiphol (Amsterdam). Deținuții erau extratereștri care trebuiau deportați în alte țări. Unsprezece deținuți au fost uciși, cincisprezece persoane (în mare parte deținuți) au fost răniți. Deținuții supraviețuitori au fost duși la alte instituții de detenție. Investigațiile tehnice au dus la constatarea că unul dintre deținuți a început focul prin închiderea neglijentă a unei țigare arzătoare într-un coș de hârtie. Treizeci dintre reclamanții inițiali au scris procurorului public (oficiar van justitie) al Curții Regionale (rechtbank) de la Haga la 21 decembrie 2005 cerând urmărirea ministrului de Justiție și ministrul Imigrației și integrării, care, în prezentarea lor, avea responsabilitatea pentru evenimentele reclamate. La 17 martie 2006, procurorul public a informat reclamanții cu privire la refuzul său, Curtea regională lipsește competența în această chestiune (art. 119 din Constituție, a se vedea mai jos). La 19 martie 2006, reclamanții au depus o plângere cu privire la neacțiunea de a procesa cu Curtea de Apel (gerechtshof) din Haga. La 17 noiembrie 2006, Curtea de Apel a dat o hotărâre care a constatat că nu este competentă să ordone urmărirea în judecată a miniștrilor guvernamentali și să facă trimitere la Curtea Supremă (Hoge Raad). La 29 iunie 2007, Procurorul General a dat un aviz consultativ care exprimă îndoieli în ceea ce privește dacă toate reclamanții ar putea fi găsită să aibă un interes suficient în acest caz. Fie că, în temeiul dreptului internațional – inclusiv al articolului 3 în conformitate cu șeful său procesual – a fost lăsată dreptului intern să numească autoritatea competentă; prin urmare, nu a fost incompatibil, în conformitate cu art. 3 din Convenție, să condiționeze urmărirea în judecată a celor doi miniștri cu un decret regal sau cu o decizie a Camerei Inferioare a Parlamentului. La 19 octombrie 2007, Curtea Supremă a dat o hotărâre care a precizat absența unui decret regal sau a unei hotărâri ale Camerei Inferioare a Parlamentului și a declarat plângerea reclamanților cu privire la neacțiunea de urmărire inadmisibilă, ceea ce a încheiat procedurile interne. Între timp, un comitet independent (Onderzoeksraad voor Veiligheid, Comitet de Investigare pentru probleme de securitate) a efectuat o anchetă pe baza celor două întrebări: În primul rând, de ce au fost uciși unsprezece deținuți în foc? În al doilea rând, cum au fost primite și luate în considerare celelalte persoane implicate după aceea? Acesta și-a prezentat raportul la Camera Inferioară a Parlamentului, la 21 septembrie 2006, la 188 de pagini, fără a include 128 de pagini de apendice și o pagină de recomandări. La primul punct, raportul a constatat că a fost greșit cu următoarele trei instituții guvernamentale pentru faptul că nu s-au privit suficient la siguranța incendiilor: Ministerul Justiției, în special Agenția Instituțiilor Correcționale (Dienst Justitiële Inrichtingen), responsabilă pentru stabilirea specificațiilor tehnice aplicabile și pentru asigurarea siguranței deținuților; Ministerul Locației, Planificării Spațiale și Mediu (Ministerie van Volkshuisvesting, Ruimtelijke Ordening en Milieubeheer), și, în special, Agenția Guvernului Clădiri (Rijksgebouwendienst), responsabil pentru a ordona construirea centrul de detenție și ca proprietar al clădirii; Comunitatea Haarlemmermeer, pe teritoriul căruia centrul de detenție a fost localizat, responsabil pentru eliberarea licențelor necesare pentru construcții și pentru supravegherea conformității și pentru serviciile locale de incendiu. Responsabilitatea primară a fost imputată Agenției Instituțiilor Correcționale, deși fiecare dintre cele trei părți a arătat o tendință de a conta prea mult pe celelalte două făcând ceea ce este necesar. Ca o chestiune tehnică, s-a constatat după testarea extinsă a faptului că incendiul ar fi putut fi inițiat bine de un sfârșit de țigară și că eșuarea tehnică a fost atât de improbabilă o cauză care ar fi exclusă. Cu privire la al doilea punct, raportul a criticat anumite deficiențe în îngrijirea acordată deținuților supraviețuiți după transfer, dar a remarcat că unele dintre deținuți nu au reușit să coopereze, unele, de exemplu, susținând identitatea falsă. Raportul a formulat recomandări celor trei instituții guvernamentale de mai sus și Ministrul Relațiilor Interne și Regatului (Binnenlandse Zaken en Koninkrijksrelaties). Ministerul Imigrației și integrării nu a fost printre organismele guvernamentale găsite în neregulă. Ministrul Justiției și Ministrul Locației, Planificării Spațiale și Mediul Amândoi au demisionat din motive de responsabilitate politică la scurt timp după publicarea acestui raport. Reclamanții inițiale sunt o organizație neguvernamentală (Liga voor de Rechten van de Mens, „League for Om Rights”) și 36 de persoane. Dintre acestea din urmă, două rude cu persoanele ucise în incendiu; acestea sunt solicitanți nr. 2, dna Nevin Igli, cumnată a domnului Mehmet Ava, și nr. 3, dl Erol Sahin, vărul domnului Kemal Sahin. Unu, reclamant nr. 6, dna Christiana Alberdina Kondehson, pretinde rudă cu un supraviețuitor, dl Oye Adepeju. Reclamanții inițiali au fost alăturați mai târziu de foști deținuți care au supraviețuit la incendiu, și anume solicitanți nos. 38 și 39, dl Muhammed Simsek și dl Chafik Chnachi (lettera din 30 octombrie 2008), precum și solicitanți nos. 40 și 41, dl Mustafa Moujahid și dl Mustafa el Boukhari (lettera din 12 noiembrie 2008). Detenitorul a constatat că a pus la lumină coșul de hârtie de deșeuri, dl Ahmed Issa Al-jeballi, a fost printre supraviețuitori. A fost judecat pentru că a pornit focul prin neglijență penală și a fost condamnat atât în primă instanță, cât și în apel; condamnarea și condamnarea nu sunt încă definitive, deoarece atât acuzația, cât și dl Al-jeballi însuși au apelat la puncte de drept în fața Curții Supreme. De asemenea, dl Al-jeballi s-a alăturat cazului în calitate de reclamant (nr. 42, scrisoarea din 20 februarie 2009). La momentul evenimentelor reclamate, prevederile relevante ale Codului de Procedură Penală prevăzute după cum urmează: „1. În cazul în care autorul unui act pedepsit nu este urmărit sau în cazul în care acuzația nu este urmărită până la concluzie, atunci oricine cu interes direct (rechtstreeks belanghebbende) poate depune o plângere scrisă la Curtea de Apel în a cărei domeniu de competență a fost luată decizia de a nu urmări sau de a nu urmări urmări urmărirea penală la o concluzie. ...” „Dacă plângerea nu este de competența Curții de Apel, această instanță declară că nu este de competență. Dacă Curtea de Apel consideră că o altă Curte de Apel sau ... Curtea Supremă are competență, se referă la instanța pe care o consideră competentă, în același timp care transmite plângerea scrisă și o copie a deciziei sale.” art. 119 din Constituția pentru Regatul Constituției Țărilor de Jos (Grondwet voor het Koninkrijk der Nederlanden) prevede următoarele: „Deputații Parlamentului, Miniștrii și Adjuncții sunt judecați pentru crimele comise în calitate oficială de Curtea Supremă, chiar și după demisia lor. Ordinul de urmărire penală este dat prin decret regal (koninklijk besluit) sau prin decizia Casei Inferioare a Parlamentului.” Nu s-a intamplat niciodata un astfel de proces.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă