SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 18522/05 prezentate de T.N.B. împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 29 septembrie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 9 aprilie 2005, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl T.N.B., este un cetățean român, născut în 1977 și rezident în București.
Guvernul român ( În cazul de față, faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Generarea cauzei și acțiunea care îi obligă pe vecini să redea reclamantului accesul la apa potabilă potabilă Mama reclamantului are un apartament la ultimul etaj al unei clădiri pe care a locuit cu el. Apartamentul în cauză este situat într-o clădire în care se află alte trei apartamente. Furnizarea de apă potabilă a rețelei publice de distribuție se face pe baza unui contract unic încheiat de asociația de proprietari ai proprietății cu întreprinderea concesionară a serviciului public în cauză, Apanova S.A. La accesul reclamantului și al mamei sale cu apă potabilă, a fost întreruptă începând cu 20 octombrie 2001 Vecinii care locuiau în apartamentele situate la etajele inferioare ale aceleiași clădiri au tăiat lacătul prin închiderea conductelor de alimentare din apartamentul ocupat de solicitant și de mama sa.
În mai multe rânduri, în ianuarie și februarie 2002, reclamantul și mama sa au făcut apel la poliție plângându-se de tăieturile făcute de vecinii lor. Poliția le-a răspuns în repetate rânduri la 21 ianuarie, 11 februarie 2002 și 14 octombrie 2003. La 21 ianuarie 2002, șeful secției de poliție din circumscripția în care se afla domiciliul reclamantului și al mamei sale i-a informat că din investigație reiese că certurile cu vecinii lor erau cauzate de refuzul lor de a plăti taxele de închiriere și că accesul la apă urma să le fie restituit imediat după încheierea lucrărilor de reparații inițiale. La 11 aprilie 2002, reclamantul și mama sa au sesizat municipalitatea cu privire la barierele din alimentarea cu apă.
Municipalitatea a trimis scrisoarea lor către întreprinderea concesionară pentru verificare a faptelor raportate. La întreprinderea concesionară Apanova a refuzat să încheie un contract cu reclamantul și cu mama sa și, printr-o scrisoare din 21 aprilie 2002, În august 2003, Comisia le-a comunicat refuzul său de a autoriza executarea unui contract de furnizare a apei cu reclamantul și cu mama sa. Ea nu a respectat (a se vedea cauza T.N.B. și C.D. c. România, nr. 40067/06, § 40, 14 februarie 2008). Reclamantul a inițiat o acțiune în justiție împotriva proprietarilor de apartamente aflate la etajele inferioare. El obține parțial câștig de cauză printr-o hotărâre din 11 septembrie 2003 al Tribunalului de Primă Instanță din București.
Instanța le-a ordonat vecinilor din . . Tribunalul le-a ordonat să redeschidă țeava care îi permitea accesul la apa potabilă și estemima că au acționat în mod ilegal. În măsura în care pretindeau că reclamantul și mama sa nu plăteau taxele, ei ar fi trebuit să introducă o acțiune în justiție pe această temă. Această hotărâre a devenit definitivă, fiind confirmată, în apel, prin decizia din 17 februarie 2004 și în recurs, prin Hotărârea din 9 februarie 2006, a Tribunalului de apel de la București. Reclamantul a sesizat un aprod al justiției, care a inițiat procedura de executare forțată a hotărârii din 11 septembrie 2003. Prin decizia din 15 septembrie 2003 În iunie 2004, Tribunalul de Primă Instanță din București a aprobat execuția forțată a acestei hotărâri (incuvințeaza executarea silita).
La o dată neîndeplinită la executorul justiției: o somație către debitori, solicitându-le să obțină în fața instanței din 11 septembrie 2003 10. Potrivit procesului-verbal din 9 iulie 2004, semnat de proprietarii celorlalte apartamente ale clădirii, ei au decis că, începând cu 10 iulie 2004, la ora 10:00, furtunul de alimentare cu apă a băii și a bucătăriei apartamentului care aparținea mamei reclamantului, urma să fie redeschis. 11. Potrivit unui certificat întocmit la 3 iulie 2007 de același executor judiciar însărcinat cu executarea forțată a hotărârii din 11 septembrie 2003, după somația emisă în urma deciziei din 15 iunie 2004 de autorizare a executării forțate, reclamantul nu își mai menține cererea inițială de executare forțată.
Celelalte acțiuni în justiție inițiate de solicitant cu privire la lipsa de apă potabilă 12. Pe parcursul unei perioade cuprinse între 15 noiembrie 2003 și 15 noiembrie 2004, reclamantul și-a declarat obligația de a închiria o altă locuință, din cauza lipsei de apă curentă la reședința sa inițială, unde mama sa a continuat să locuiască. 13. Prin urmare, el a dat în judecată vecinii și a solicitat rambursarea chiriei și a taxelor de electricitate și a altor taxe pentru apartamentul pe care îl închiriase în perioada 15 noiembrie 2003-15 noiembrie 2004, pentru prejudiciul material care rezultă din lipsa de apă potabilă în apartamentul care aparținea mamei sale, unde locuia înainte și după ce fusese obligat să părăsească fault de apă.
14. Prin hotărârea din 4 martie 2005, Tribunalul de Primă Instanță din București l-a despăgubit pe reclamant de pretențiile sale, reținând că … 15. Această hotărâre a fost confirmată, în recursul reclamantului, printr-o decizie din 24 noiembrie 2005, a tribunalului departamental din București. Tribunalul departamental reține, de asemenea, că: în orice caz, prejudiciul invocat de solicitant, și anume cheltuielile pe care le-a suportat pentru o locuință mai confortabilă, a avut originea sa în propria sa greșeală constând în refuzul de a plăti taxele de închiriere pentru avulturi pe care le-a ocupat cu mama sa. 16. Reclamantul a inițiat o altă procedură civilă, la 21 martie 2005, împotriva statului, reprezentată de Ministerul de Finanțe și împotriva secției de poliție din circumscripția sa.
El a solicitat repararea prejudiciului suferit de el din cauza lipsei de asistență din partea autorităților publice cu privire la relele tratamente la care vecinii săi l-ar fi expus. 17. Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din data de 1 În iulie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce cauza a fost examinată de trei grade de jurisdicție, Înalta Curte a considerat, în principal, că autoritățile și-au îndeplinit obligațiile pozitive care decurg din art. 3 din Convenție, care au răspuns la plângerea sa printr-o anchetă rapidă și efectivă, care dezvăluise natura civilă a disputelor dintre reclamant și foștii săi vecini. În Decizia Topciov c. România (dec.), nr. 17369/02, 15 iunie 2006. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul susține că neexecutarea deciziei definitive din 11 septembrie 2003 constituie o încălcare a dreptului său de acces la o instanță și a dreptului său la o cale de atac eficientă.
Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, el consideră că, la marginea articolului 8 din Convenție, reclamantul se plânge de inacțiunea autorităților pentru a pune capăt încălcării dreptului la respectarea proprietății sale. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de inacțiunea autorităților pentru a pune capăt încălcării dreptului la respectarea proprietății sale. 3 din Convenție, el se plânge de condițiile inumane pe care le-a suportat din cauza lipsei de apă în instalațiile sanitare ale locuinței sale. Reclamantul se plânge, de asemenea, de la sfârșitul celor două proceduri care s-au încheiat prin deciziile din 24 noiembrie 2005 și 1 iulie 2008. 20. În plus, reclamantul se plânge că durata procedurii finalizate prin Hotărârea din 1 iulie 2008 În iulie 2008, Curtea Supremă de Casație și Justiție a fost irațională.
Prima parte a cererii se referă la presupusa imposibilitate a reclamantului de a obține executarea deciziei din 11 septembrie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță din București, care a devenit definitivă la 17 iulie 2008. Februarie 2004, prin care vecinii săi au fost condamnați să deschidă robinetul de apă care permite alimentarea cu apă potabilă a apartamentului unde locuia cu mama sa. Reclamantul invocă art. 6 alin. (1), 13, 8 și 3 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție 22. Guvernul susține că reclamantul a obținut executarea deciziei la 9 iulie 2004, ziua în care vecinii au oprit alimentarea cu apă.
Pe de altă parte, guvernul arată că dreptul intern punea la dispoziția reclamantului căi procedurale adecvate, accesibile, eficiente și suficiente, pentru a putea fi executată hotărârea de justiție pronunțată în favoarea sa și observă că, după 9 iulie 2004, acesta nu a mai insistat asupra punerii în aplicare a deciziei din 11 iulie 2004 În plus, guvernul observă că cererea a fost depusă la 9 aprilie 2005, adică la mai mult de șase luni de la sfârșitul perioadei în care hotărârea de justiție pronunțată în favoarea reclamantului ar fi rămas neexecutată. 23. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive pronunțate în cadrul normal al epuizării căilor de atac interne care ar putea oferi un mijloc eficient și suficient pentru a remedia obiecțiunile care fac obiectul cererii.
Atunci când este vorba despre o situație continuă, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) este scurt de la sfârșitul acesteia (a se vedea, printre altele, Mujea România (dec.) nr. 44696/98, 10 septembrie 2002 și Sabin Popescu c. România, nr. 48102/99, § 50, 2 martie 2004 24. În speță, în măsura în care recurentul se plânge de întârzierile în executarea forțată a hotărârii din 11 septembrie 2003, Curtea constată că ultimul act de punere în aplicare a fost încheiat la 4 iulie 2004. Prin urmare, aceasta constată că sfârșitul situației în care reclamantul se plângea a încetat la 4 iulie 2004. În 2005, fie la mai mult de șase luni de la data deciziei. 25. În consecință, excepția impusă de guvern trebuie primită și această parte a cererii este întârziată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție.
26. 2003 nu a fost realizată pe deplin la 4 iulie 2003, Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia … II).Cu toate acestea, acest drept nu poate obliga un stat să execute fiecare hotărâre cu caracter civil, indiferent de circumstanțe, ci îi revine sarcina de a dispune de un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor sale pozitive (Ruianu c. România 34467/97, § 66, 17 iunie 2003 27. Prezenta cauză se referă la executarea unei hotărâri judecătorești care implică o obligație de a face persoane fizice, și anume la ordinul acestora de a redobândi accesul la apă în apartamentul deținut de solicitant.
În acest sens, statul are obligația de a pune la dispoziția reclamantului un sistem care să îi permită să obțină debitori la data la care are obligația de a impune de către instanțe (a se vedea, mutatis mutandis, Dachar c. Franța (dec.), nr. 42358/98, 6 iunie 2000). 28. În ceea ce privește un litigiu între persoane fizice, reclamantul trebuie să acționeze cu o anumită diligență și să asigure executarea hotărârilor judecătorești în cauzele civile (SC Magna Holding SRL c. România, n 10055/03, § 33, 13 Prin urmare, a solicitat reclamantului să utilizeze mijloacele puse la dispoziția sa prin legislația națională și, dacă este cazul, să apeleze la forța publică pentru a participa la execuție (Cereceanu c. România (n, n 31250/02, § 66, 4 martie 2008). 29. În speță, chiar presupunând că procesul-verbal din 9 iulie 2004, semnat de alți coproprietari ai clădirii și care atestă deschiderea robinetului care permite alimentarea cu apă a apartamentului împădurit de către solicitant, nu este suficient pentru a depune mărturie cu privire la executarea deciziei din 11 iulie 2004 September 2003, reiese din certificatul emis de executorul judiciar însărcinat cu executarea hotărârii din 11 septembrie 2003 la care după somația emisă în urma deciziei din 15 iunie 2004 de autorizare a executării forțate,
reclamantul nu a mai continuat să își execute cererea de executare forțată la executorul judiciar. Or, aceasta este o condiție indispensabilă, în dreptul român, pentru continuarea procedurilor de executare forțată, în litigii cu caracter civil, între particulari. 30. În consecință, această parte a cererii poate fi respinsă și pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. 31. Al doilea motiv al reclamantului se referă la durata procedurii care a început la 21 martie 2005 și se încheie la 1 iulie 2008 printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, prin urmare, a durat trei ani și trei luni, pentru trei grade de jurisdicție. 32. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu îndeplinește cerința termenului rezonabil.
În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).
34. În prezenta cauză, în ceea ce privește comportamentul autorităților, Curtea consideră că mai puține perioade de inactivitate sau întârzieri semnificative în ceea ce privește instanțele judecătorești, ținând seama de faptul că audierile au fost stabilite la intervale regulate și că hotărârile pe fond au fost pronunțate în termene rezonabile ( Farcaș și alte c. România , nr. 67020/01, § 33, 10 noiembrie 2005). 35. Prin urmare, Curtea consideră că durata procedurii în cauză nu a fost rezonabilă. Prin urmare, această cauză este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție.
36. În măsura în care reclamantul se plânge de la sfârșitul celor două proceduri care s-au încheiat prin deciziile din 24 noiembrie 2005 și 1 iulie 2008, de care reclamantul se plânge, ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președintele
DÉCISION
de la requête n o 18522/05 présentée par T.N.B. contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 29 septembre 2009 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 9 avril 2005, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.Le requérant, M. T.N.B., est un ressortissant roumain, né en 1977 et résidant à Bucarest. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. Răzvan Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères. A. Les circonstances de l’espèce
2.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. 1. La genèse de l’affaire et l’action tendant à obliger les voisins à redonner au requérant l’accès à l’eau potable
3.La mère du requérant est propriétaire d’un appartement au dernier étage d’un immeuble qu’elle occupait avec lui. L’appartement en question est sis dans un immeuble où se trouvent trois autres appartements. La fourniture d’eau potable du réseau public de distribution se fait sur la base d’un contrat unique conclu par l’association de propriétaires de l’immeuble avec l’entreprise concessionnaire du service public en question, Apanova S.A .
4.L’accès du requérant et de sa mère à l’eau potable, fut interrompu à partir du 20 octobre 2001. Les voisins habitant les appartements situés aux étages inférieurs du même immeuble avaient coupé l’eau en fermant les tuyaux d’alimentation de l’appartement occupé par le requérant et par sa mère.
5.A plusieurs reprises, en janvier et février 2002, le requérant et sa mère firent appel à la police en se plaignant des coupures faites par leurs voisins. La police leur répondit à plusieurs reprises, les 21 janvier, 11 février 2002 et 14 octobre 2003. Le 21 janvier 2002, le chef du commissariat de police de la circonscription où se trouvait le domicile du requérant et de sa mère les informa qu’il ressortait de l’enquête que les disputes avec leurs voisins étaient provoquées par leur refus de payer les charges locatives et que l’accès à l’eau allait leur être redonné dès la fin des travaux de réparation entamés.
6.Le 11 avril 2002, le requérant et sa mère saisirent la municipalité en se plaignant des entraves subies dans leur alimentation en eau. La municipalité envoya leur lettre à l’entreprise concessionnaire pour vérifications des faits signalés. L’entreprise concessionnaire Apanova refusa de conclure un contrat avec le requérant et sa mère et, par une lettre du 21 août 2003, elle leur communiqua son refus d’autoriser l’exécution d’un branchement à usage exclusif, en plus de celui desservant l’immeuble. L’entreprise fut, par la suite, obligée par décision de justice définitive de conclure un contrat de fourniture d’eau avec le requérant et sa mère. Elle ne s’y conforma pas (voir l’affaire T.N.B. et C.D. c. Roumanie , n o 40067/06, § 40, 14 février 2008).
7.Le requérant entama une action en justice contre les propriétaires des appartements se trouvant aux étages inférieurs. Il obtint partiellement gain de cause par un jugement du 11 septembre 2003 du tribunal de première instance de Bucarest. Le tribunal ordonna aux voisins de l’intéressé de rouvrir le tuyau lui donnant l’accès à l’eau potable et estima qu’ils avaient agi de manière illicite. Dans la mesure où ils prétendaient que le requérant et sa mère ne payaient pas les charges, ils auraient dû introduire une action en justice à ce sujet.
8.Ce jugement devint définitif étant confirmé, en appel, par décision du 17 février 2004 et en recours, par arrêt du 9 février 2006, de la cour d’appel de Bucarest.
9.Le requérant saisit un huissier de justice, qui entama la procédure d’exécution forcée du jugement du 11 septembre 2003. Par décision du 15 juin 2004, le tribunal de première instance de Bucarest accorda à l’huissier de justice l’autorisation de procéder à l’exécution forcée de ce jugement ( încuvințează executarea silită ). A une date non-précisée l’huissier de justice adressa une sommation aux débiteurs en leur demandant d’obtempérer au jugement du 11 septembre 2003.
10.D’après le procès-verbal du 9 juillet 2004, signé par les propriétaires des autres appartements de l’immeuble, ils décidèrent qu’à partir du 10 juillet 2004, à 10 heures, le tuyau alimentant en eau la salle de bain et la cuisine de l’appartement appartenant à la mère du requérant, allait être rouvert.
11.D’après une attestation rédigée le 3 juillet 2007 par le même huissier de justice en charge de l’exécution forcée du jugement du 11 septembre 2003, après la sommation émise à la suite de la décision du 15 juin 2004 autorisant l’exécution forcée, le requérant ne maintint plus sa demande initiale d’exécution forcée. 2. Les autres actions en justice entamées par le requérant au sujet du manque d’eau potable
12.Pendant une période allant du 15 novembre 2003 au 15 novembre 2004, le requérant s’est dit obligé de louer un autre logement, à cause de l’absence d’eau courante à sa résidence initiale, où sa mère continua à loger.
13.De ce fait, il assigna en justice les voisins et demanda le remboursement des loyers et des charges d’électricité et autres charges pour l’appartement qu’il avait loué pendant la période du 15 novembre 2003 au 15 novembre 2004, au titre du préjudice matériel encouru du fait de l’absence d’eau potable dans l’appartement appartenant à sa mère, où il logeait avant et qu’il avait été obligé de quitter faute d’eau.
14.Par jugement du 4 mars 2005, le tribunal de première instance de Bucarest débouta le requérant de ses prétentions, retenant qu’il n’y avait pas de lient direct de causalité entre l’action illicite des voisins et le préjudice invoqué par le requérant, compte tenu principalement du fait qu’une expertise technique avait établi que le requérant et sa mère auraient pu faire construire un branchement séparé, pour avoir l’accès à l’eau potable indépendamment des obstacles posés par les voisins.
15.Ce jugement fut confirmé, sur pourvoi en recours du requérant, par une décision du 24 novembre 2005, du tribunal départemental de Bucarest. Le tribunal départemental retint également qu’en tout état de cause, le préjudice invoqué par le requérant, à savoir les frais qu’il avait encourus pour un logement plus confortable, avait son origine dans sa propre faute consistant dans le refus de payer les charges locatives pour l’appartement qu’il avait occupé avec sa mère.
16.Le requérant entama une autre procédure civile, le 21 mars 2005, à l’encontre de l’État, représenté par le ministère des Finances et contre le commissariat de police de sa circonscription. Il demanda la réparation du préjudice encouru par lui du fait du manque d’assistance des autorités publiques au sujet des mauvais traitements auxquels ses voisins l’auraient exposé.
17.Par une décision de justice définitive du 1 er juillet 2008, rendue par la Haute Cour de Cassation et de Justice, après que l’affaire fut examinée par trois degrés de juridiction, la Haute Cour considéra, à titre principal, que les autorités avaient remplies leurs obligations positives découlant de l’article 3 de la Convention, ayant répondu à sa plainte par une enquête prompte et effective, qui avait révélé la nature civile des disputes entre le requérant et ses anciens voisins. B. Le droit interne pertinent
18.S’agissant de la non-exécution de décisions définitives rendues dans des litiges entre particuliers, l’essentiel de la réglementation interne pertinente, à savoir des extraits du code de procédure civile et de la loi n o 188/2000 sur les huissiers de justice, est décrite dans la décision Topciov c. Roumanie (déc.), n o 17369/02, 15 juin 2006. GRIEFS
19.Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant allègue que la non-exécution de la décision définitive du 11 septembre 2003 constitue une violation de son droit d’accès à un tribunal et de son droit à un recours effectif. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, il estime que l’impossibilité d’obtenir l’exécution de la décision susmentionnée emporte violation de son droit au respect de ses biens. Sous l’angle de l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint de l’inaction des autorités pour faire cesser les atteintes au droit au respect de son domicile. Invoquant l’article 3 de la Convention, il se plaint des conditions inhumaines qu’il a dû supporter à cause du manque d’eau dans les installations sanitaires de son logement. Le requérant se plaint également de l’issue des deux procédures qui se sont achevées par les décisions des 24 novembre 2005 et 1 er juillet 2008.
20.En outre, le requérant se plaint de ce que la durée de la procédure achevée par l’arrêt du 1 er juillet 2008, de la Haute Cour de Cassation et de Justice a été déraisonnable. EN DROIT
21.La première partie de la requête porte sur la prétendue impossibilité par le requérant d’obtenir l’exécution de la décision du 11 septembre 2003 du tribunal de première instance de Bucarest, devenue définitive le 17 février 2004, par laquelle ses voisins ont été condamnés à ouvrir le robinet d’eau qui permettait l’alimentation en eau potable de l’appartement où il habitait avec sa mère. Le requérant invoque les articles 6 § 1, 13, 8 et 3 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention.
22.Le Gouvernement fait valoir que le requérant a obtenu l’exécution de ladite décision le 9 juillet 2004, jour où les voisins ont levé l’obstacle à l’alimentation en eau. Par ailleurs, le Gouvernement indique que le droit interne mettait à la disposition du requérant des voies procédurales adéquates, accessibles, efficaces et suffisantes, afin de voir exécuter la décision de justice prononcée en sa faveur et observe qu’après le 9 juillet 2004, il n’a plus insisté dans l’exécution de la décision du 11 septembre 2003. En outre, le Gouvernement fait remarquer que la requête a été introduite le 9 avril 2005, soit plus de six mois après la fin de la période pendant laquelle la décision de justice rendue en faveur du requérant serait restée non-exécutée.
23.La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie que dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive rendue dans le cadre normal de l’épuisement des voies de recours internes susceptibles de fournir un moyen efficace et suffisant pour redresser les griefs faisant l’objet de la requête. Lorsqu’il s’agit d’une situation continue, le délai de six mois prévu par l’article 35 § 1 court à partir de la fin de celle-ci (voir, parmi d’autres, Mujea c. Roumanie (déc.) n o 44696/98, 10 septembre 2002 et Sabin Popescu c. Roumanie , n o 48102/99, § 50, 2 mars 2004).
24.En l’espèce, dans la mesure où le requérant se plaint des retards dans l’exécution forcée du jugement du 11 septembre 2003, la Cour note que le dernier acte d’exécution a été accompli le 4 juillet 2004. Dès lors, elle observe que la fin de la situation de laquelle le requérant se plaint a pris fin le 4 juillet 2004. Or, en l’occurrence, la requête a été introduite le 9 avril 2005, soit plus de six mois après la date de cette décision.
25.Il s’ensuit que l’exception soulevée par le Gouvernement doit être accueillie et que cette partie de la requête est tardive et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
26.A supposer même que l’exécution du jugement du 11 septembre 2003 n’ait pas été complètement réalisée le 4 juillet 2003, la Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle l’article 6 de la Convention garantit à chacun le droit d’accès à la justice, lequel a pour corollaire le droit à l’exécution des décisions judiciaires définitives ( Hornsby c. Grèce , 19 mars 1997, § 40, Recueil des arrêts et décisions 1997 ‑ II). Ce droit ne peut cependant obliger un État à faire exécuter chaque jugement de caractère civil quel qu’il soit et quelles que soient les circonstances ; il lui appartient en revanche de se doter d’un arsenal juridique adéquat et suffisant pour assurer le respect des obligations positives qui lui incombent ( Ruianu c. Roumanie , n o 34647/97, § 66, 17 juin 2003).
27.La présente affaire porte sur l’exécution d’une décision de justice comportant une obligation de faire à des particuliers, à savoir leur ordonnant de redonner l’accès à l’eau à l’appartement habité par le requérant. A cet égard, l’État est tenu de mettre à la disposition du requérant un système lui permettant d’obtenir des débiteurs l’accomplissement de l’obligation de faire imposée par les juridictions (voir, mutatis mutandis, Dachar c. France (déc.), n o 42338/98, 6 juin 2000).
28.S’agissant d’un litige entre particuliers, le requérant doit agir avec une certaine diligence et veiller à l’exécution des décisions de justice dans les affaires civiles ( SC Magna Holding SRL c. Roumanie , n o 10055/03, § 33, 13 juillet 2006). Dès lors, il incombait au requérant de se servir des moyens mis à sa disposition par la législation nationale et de faire appel, le cas échéant, à la force publique pour l’assister dans l’exécution ( Cerăceanu c. Roumanie (n o 1) , n o 31250/02, § 66, 4 mars 2008).
29.En l’espèce, même à supposer que le procès-verbal du 9 juillet 2004, signé par les autres copropriétaires de l’immeuble et attestant l’ouverture du robinet permettant l’alimentation en eau de l’appartement habité par le requérant, ne soit pas suffisant pour témoigner de l’exécution de la décision du 11 septembre 2003, il ressort de l’attestation délivrée par l’huissier de justice chargé de l’exécution du jugement du 11 septembre 2003 qu’après la sommation émise à la suite de la décision du 15 juin 2004 autorisant l’exécution forcée, le requérant n’a plus poursuivi sa demande d’exécution forcée auprès de l’huissier de justice. Or, il s’agit là, d’une condition indispensable, en droit roumain, à la poursuite des procédures d’exécution forcée, dans des litiges à caractère civil, entre particuliers.
30.Il s’ensuit que cette partie de la requête peut aussi être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
31.Le second grief du requérant porte sur la durée de la procédure qui a débuté le 21 mars 2005 et s’est achevée le 1 er juillet 2008 par un arrêt de la Haute Cour de Cassation et de Justice. Elle a donc duré trois années et trois mois, pour trois degrés de juridiction.
32.Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention. Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
33.La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
34.Dans la présente affaire, pour ce qui est du comportement des autorités, la Cour estime qu’il n’y a pas de périodes d’inactivité ou de retards significatifs à imputer aux juridictions, compte tenu de ce que les audiences ont été fixées à des intervalles réguliers et que les décisions sur le fond ont été rendues dans des délais raisonnables ( Farcaș et autres c. Roumanie , n o 67020/01, § 33, 10 novembre 2005).
35.Dès lors, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse n’était pas déraisonnable. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
36.Dans la mesure où le requérant se plaint de l’issue des deux procédures qui se sont achevées par les décisions des 24 novembre 2005 et 1 er juillet 2008, dont le requérant se plaint, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président