T.N.B. c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
T.N.B. c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 18522/05 prezentate de T.N.B. împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 29 septembrie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 9 aprilie 2005, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl T.N.B., este un cetățean român, născut în 1977 și rezident în București. Guvernul român ( În cazul de față, faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Generarea cauzei și acțiunea care îi obligă pe vecini să redea reclamantului accesul la apa potabilă potabilă Mama reclamantului are un apartament la ultimul etaj al unei clădiri pe care a locuit cu el. Apartamentul în cauză este situat într-o clădire în care se află alte trei apartamente. Furnizarea de apă potabilă a rețelei publice de distribuție se face pe baza unui contract unic încheiat de asociația de proprietari ai proprietății cu întreprinderea concesionară a serviciului public în cauză, Apanova S.A. La accesul reclamantului și al mamei sale cu apă potabilă, a fost întreruptă începând cu 20 octombrie 2001 Vecinii care locuiau în apartamentele situate la etajele inferioare ale aceleiași clădiri au tăiat lacătul prin închiderea conductelor de alimentare din apartamentul ocupat de solicitant și de mama sa. În mai multe rânduri, în ianuarie și februarie 2002, reclamantul și mama sa au făcut apel la poliție plângându-se de tăieturile făcute de vecinii lor. Poliția le-a răspuns în repetate rânduri la 21 ianuarie, 11 februarie 2002 și 14 octombrie 2003. La 21 ianuarie 2002, șeful secției de poliție din circumscripția în care se afla domiciliul reclamantului și al mamei sale i-a informat că din investigație reiese că certurile cu vecinii lor erau cauzate de refuzul lor de a plăti taxele de închiriere și că accesul la apă urma să le fie restituit imediat după încheierea lucrărilor de reparații inițiale. La 11 aprilie 2002, reclamantul și mama sa au sesizat municipalitatea cu privire la barierele din alimentarea cu apă. Municipalitatea a trimis scrisoarea lor către întreprinderea concesionară pentru verificare a faptelor raportate. La întreprinderea concesionară Apanova a refuzat să încheie un contract cu reclamantul și cu mama sa și, printr-o scrisoare din 21 aprilie 2002, În august 2003, Comisia le-a comunicat refuzul său de a autoriza executarea unui contract de furnizare a apei cu reclamantul și cu mama sa. Ea nu a respectat (a se vedea cauza T.N.B. și C.D. c. România, nr. 40067/06, § 40, 14 februarie 2008). Reclamantul a inițiat o acțiune în justiție împotriva proprietarilor de apartamente aflate la etajele inferioare. El obține parțial câștig de cauză printr-o hotărâre din 11 septembrie 2003 al Tribunalului de Primă Instanță din București. Instanța le-a ordonat vecinilor din . . Tribunalul le-a ordonat să redeschidă țeava care îi permitea accesul la apa potabilă și estemima că au acționat în mod ilegal. În măsura în care pretindeau că reclamantul și mama sa nu plăteau taxele, ei ar fi trebuit să introducă o acțiune în justiție pe această temă. Această hotărâre a devenit definitivă, fiind confirmată, în apel, prin decizia din 17 februarie 2004 și în recurs, prin Hotărârea din 9 februarie 2006, a Tribunalului de apel de la București. Reclamantul a sesizat un aprod al justiției, care a inițiat procedura de executare forțată a hotărârii din 11 septembrie 2003. Prin decizia din 15 septembrie 2003 În iunie 2004, Tribunalul de Primă Instanță din București a aprobat execuția forțată a acestei hotărâri (incuvințeaza executarea silita). La o dată neîndeplinită la executorul justiției: o somație către debitori, solicitându-le să obțină în fața instanței din 11 septembrie 2003 10. Potrivit procesului-verbal din 9 iulie 2004, semnat de proprietarii celorlalte apartamente ale clădirii, ei au decis că, începând cu 10 iulie 2004, la ora 10:00, furtunul de alimentare cu apă a băii și a bucătăriei apartamentului care aparținea mamei reclamantului, urma să fie redeschis. 11. Potrivit unui certificat întocmit la 3 iulie 2007 de același executor judiciar însărcinat cu executarea forțată a hotărârii din 11 septembrie 2003, după somația emisă în urma deciziei din 15 iunie 2004 de autorizare a executării forțate, reclamantul nu își mai menține cererea inițială de executare forțată. Celelalte acțiuni în justiție inițiate de solicitant cu privire la lipsa de apă potabilă 12. Pe parcursul unei perioade cuprinse între 15 noiembrie 2003 și 15 noiembrie 2004, reclamantul și-a declarat obligația de a închiria o altă locuință, din cauza lipsei de apă curentă la reședința sa inițială, unde mama sa a continuat să locuiască. 13. Prin urmare, el a dat în judecată vecinii și a solicitat rambursarea chiriei și a taxelor de electricitate și a altor taxe pentru apartamentul pe care îl închiriase în perioada 15 noiembrie 2003-15 noiembrie 2004, pentru prejudiciul material care rezultă din lipsa de apă potabilă în apartamentul care aparținea mamei sale, unde locuia înainte și după ce fusese obligat să părăsească fault de apă. 14. Prin hotărârea din 4 martie 2005, Tribunalul de Primă Instanță din București l-a despăgubit pe reclamant de pretențiile sale, reținând că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15. Această hotărâre a fost confirmată, în recursul reclamantului, printr-o decizie din 24 noiembrie 2005, a tribunalului departamental din București. Tribunalul departamental reține, de asemenea, că: în orice caz, prejudiciul invocat de solicitant, și anume cheltuielile pe care le-a suportat pentru o locuință mai confortabilă, a avut originea sa în propria sa greșeală constând în refuzul de a plăti taxele de închiriere pentru avulturi pe care le-a ocupat cu mama sa. 16. Reclamantul a inițiat o altă procedură civilă, la 21 martie 2005, împotriva statului, reprezentată de Ministerul de Finanțe și împotriva secției de poliție din circumscripția sa. El a solicitat repararea prejudiciului suferit de el din cauza lipsei de asistență din partea autorităților publice cu privire la relele tratamente la care vecinii săi l-ar fi expus. 17. Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din data de 1 În iulie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce cauza a fost examinată de trei grade de jurisdicție, Înalta Curte a considerat, în principal, că autoritățile și-au îndeplinit obligațiile pozitive care decurg din art. 3 din Convenție, care au răspuns la plângerea sa printr-o anchetă rapidă și efectivă, care dezvăluise natura civilă a disputelor dintre reclamant și foștii săi vecini. În Decizia Topciov c. România (dec.), nr. 17369/02, 15 iunie 2006. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul susține că neexecutarea deciziei definitive din 11 septembrie 2003 constituie o încălcare a dreptului său de acces la o instanță și a dreptului său la o cale de atac eficientă. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, el consideră că, la marginea articolului 8 din Convenție, reclamantul se plânge de inacțiunea autorităților pentru a pune capăt încălcării dreptului la respectarea proprietății sale. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de inacțiunea autorităților pentru a pune capăt încălcării dreptului la respectarea proprietății sale. 3 din Convenție, el se plânge de condițiile inumane pe care le-a suportat din cauza lipsei de apă în instalațiile sanitare ale locuinței sale. Reclamantul se plânge, de asemenea, de la sfârșitul celor două proceduri care s-au încheiat prin deciziile din 24 noiembrie 2005 și 1 iulie 2008. 20. În plus, reclamantul se plânge că durata procedurii finalizate prin Hotărârea din 1 iulie 2008 În iulie 2008, Curtea Supremă de Casație și Justiție a fost irațională. Prima parte a cererii se referă la presupusa imposibilitate a reclamantului de a obține executarea deciziei din 11 septembrie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță din București, care a devenit definitivă la 17 iulie 2008. Februarie 2004, prin care vecinii săi au fost condamnați să deschidă robinetul de apă care permite alimentarea cu apă potabilă a apartamentului unde locuia cu mama sa. Reclamantul invocă art. 6 alin. (1), 13, 8 și 3 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție 22. Guvernul susține că reclamantul a obținut executarea deciziei la 9 iulie 2004, ziua în care vecinii au oprit alimentarea cu apă. Pe de altă parte, guvernul arată că dreptul intern punea la dispoziția reclamantului căi procedurale adecvate, accesibile, eficiente și suficiente, pentru a putea fi executată hotărârea de justiție pronunțată în favoarea sa și observă că, după 9 iulie 2004, acesta nu a mai insistat asupra punerii în aplicare a deciziei din 11 iulie 2004 În plus, guvernul observă că cererea a fost depusă la 9 aprilie 2005, adică la mai mult de șase luni de la sfârșitul perioadei în care hotărârea de justiție pronunțată în favoarea reclamantului ar fi rămas neexecutată. 23. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive pronunțate în cadrul normal al epuizării căilor de atac interne care ar putea oferi un mijloc eficient și suficient pentru a remedia obiecțiunile care fac obiectul cererii. Atunci când este vorba despre o situație continuă, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) este scurt de la sfârșitul acesteia (a se vedea, printre altele, Mujea România (dec.) nr. 44696/98, 10 septembrie 2002 și Sabin Popescu c. România, nr. 48102/99, § 50, 2 martie 2004 24. În speță, în măsura în care recurentul se plânge de întârzierile în executarea forțată a hotărârii din 11 septembrie 2003, Curtea constată că ultimul act de punere în aplicare a fost încheiat la 4 iulie 2004. Prin urmare, aceasta constată că sfârșitul situației în care reclamantul se plângea a încetat la 4 iulie 2004. În 2005, fie la mai mult de șase luni de la data deciziei. 25. În consecință, excepția impusă de guvern trebuie primită și această parte a cererii este întârziată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție. 26. 2003 nu a fost realizată pe deplin la 4 iulie 2003, Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... II).Cu toate acestea, acest drept nu poate obliga un stat să execute fiecare hotărâre cu caracter civil, indiferent de circumstanțe, ci îi revine sarcina de a dispune de un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor sale pozitive (Ruianu c. România 34467/97, § 66, 17 iunie 2003 27. Prezenta cauză se referă la executarea unei hotărâri judecătorești care implică o obligație de a face persoane fizice, și anume la ordinul acestora de a redobândi accesul la apă în apartamentul deținut de solicitant. În acest sens, statul are obligația de a pune la dispoziția reclamantului un sistem care să îi permită să obțină debitori la data la care are obligația de a impune de către instanțe (a se vedea, mutatis mutandis, Dachar c. Franța (dec.), nr. 42358/98, 6 iunie 2000). 28. În ceea ce privește un litigiu între persoane fizice, reclamantul trebuie să acționeze cu o anumită diligență și să asigure executarea hotărârilor judecătorești în cauzele civile (SC Magna Holding SRL c. România, n 10055/03, § 33, 13 Prin urmare, a solicitat reclamantului să utilizeze mijloacele puse la dispoziția sa prin legislația națională și, dacă este cazul, să apeleze la forța publică pentru a participa la execuție (Cereceanu c. România (n, n 31250/02, § 66, 4 martie 2008). 29. În speță, chiar presupunând că procesul-verbal din 9 iulie 2004, semnat de alți coproprietari ai clădirii și care atestă deschiderea robinetului care permite alimentarea cu apă a apartamentului împădurit de către solicitant, nu este suficient pentru a depune mărturie cu privire la executarea deciziei din 11 iulie 2004 September 2003, reiese din certificatul emis de executorul judiciar însărcinat cu executarea hotărârii din 11 septembrie 2003 la care după somația emisă în urma deciziei din 15 iunie 2004 de autorizare a executării forțate, reclamantul nu a mai continuat să își execute cererea de executare forțată la executorul judiciar. Or, aceasta este o condiție indispensabilă, în dreptul român, pentru continuarea procedurilor de executare forțată, în litigii cu caracter civil, între particulari. 30. În consecință, această parte a cererii poate fi respinsă și pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. 31. Al doilea motiv al reclamantului se referă la durata procedurii care a început la 21 martie 2005 și se încheie la 1 iulie 2008 printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, prin urmare, a durat trei ani și trei luni, pentru trei grade de jurisdicție. 32. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu îndeplinește cerința termenului rezonabil. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 34. În prezenta cauză, în ceea ce privește comportamentul autorităților, Curtea consideră că mai puține perioade de inactivitate sau întârzieri semnificative în ceea ce privește instanțele judecătorești, ținând seama de faptul că audierile au fost stabilite la intervale regulate și că hotărârile pe fond au fost pronunțate în termene rezonabile ( Farcaș și alte c. România , nr. 67020/01, § 33, 10 noiembrie 2005). 35. Prin urmare, Curtea consideră că durata procedurii în cauză nu a fost rezonabilă. Prin urmare, această cauză este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. 36. În măsura în care reclamantul se plânge de la sfârșitul celor două proceduri care s-au încheiat prin deciziile din 24 noiembrie 2005 și 1 iulie 2008, de care reclamantul se plânge, ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președintele