CASE OF STOICAN v. ROMANIA

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

06.10.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 5 - Right to liberty and security

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF STOICAN v. ROMANIA (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1963 și trăiește în București. La momentul material ea a fost judecător într-o instanță de primă instanță din București. Două seturi de anchete penale au fost inițiate împotriva ei, suspiciându-se că au falsificat în mod repetat documentele oficiale în exercitarea sarcinilor sale, ca parte a unui grup organizat, în scopul obținerii ilegală de titlu a diferitelor proprietăți din centrul București. În temeiul prevederilor Legii nr. 92/1992 privind Organizația Justiției, reclamantul a fost suspendat automat de la postul ei în timpul procesului penal. La 18 septembrie 2001, ea a fost respinsă de la postul său printr-un ordin al Consiliului Suprem al Judiciului (Consiliul Superior al Magistraturii) pentru inaptitudinea profesională manifestă. La 15 iulie 2003, decizia a fost aprobată de Președintele Republicii și la 3 noiembrie 2003 a fost susținută de Curtea Înaltă de Cassare și Justiție (ex-Curtea Supremă de Justiție), la apelul reclamantului. La 9 octombrie 2001, procurorul de la Curtea Supremă de Justiție a inițiat anchetele penale împotriva reclamantului. 10. La 27 noiembrie 2001, reclamantul a fost arestat timp de treizeci de zile, pe ordinul procurorului, în legătură cu investigațiile penale împotriva ei. Reclamantul a apelat împotriva ordinului de arestare din motivul că nu a îndeplinit cerințele de drept intern sau cele prevăzute la art. 5 § 3 din Convenție. 11. La 5 decembrie 2001, Curtea de Apel din București a susținut ordinul de arestare. A constatat că dovezile din dosar au dezvăluit o suspiciune rezonabilă că a comis infracțiunile pe care le-a fost acuzată. Considerând că acțiunile sale, care sunt contrare politicii publice, au fost agravate de faptul că reclamantul era judecător în acel moment. La 14 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a susținut ordinul cu doi voturi împotrivă unuiu. Al treilea judecător și-a exprimat opinia separată că nu există motive de arestare a reclamantului. 12. La 19 decembrie 2001, Curtea de Apel a prelungit de treizeci de zile de detenție anterioară a reclamantului, la cererea procurorului. Acesta a constatat că: „ motivele invocate – având în vedere complexitatea cazului, care impune ca procurorul să ia măsurile de investigație indicate în cererea sa – constituie justificare suficientă în temeiul articolelor 155 și suiv. din Codul de procedură penală”. La 28 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a susținut hotărârea interlocutorie menționată. 13. La 24 ianuarie 2002, Curtea de Apel a prelungit detenția reclamantului din cauza faptului că eliberarea reclamantului ar fi contrar politicii publice, având în vedere gravitatea infracțiunilor pe care le-a fost acuzată și riscul de a genera neîncrederea societății în sistemul judiciar. La 6 februarie 2002, Curtea Supremă a redus noul mandat de detenție la 15 zile. 14. La 7 februarie 2002, Curtea de Apel a prelungit detenția pentru încă treizeci de zile, din cauza faptului că mai existau motive invocate pentru arest. La 15 februarie 2002, Curtea Supremă a redus durata detenției la 15 zile din nou. 15. La 21 februarie 2002, Curtea de Apel a prelungit deținerea cu 19 zile din aceleași motive, pentru a permite procurorului să finalizeze investigațiile. La 5 martie 2002, Curtea Supremă a susținut hotărârea interlocutorie. 16. La 14 martie 2002, Curtea de Apel a respins o nouă cerere a procurorului pentru o altă prelungire a detenției anterioare a reclamantului, de la 15 aprilie la 14 mai 2002. Acesta a remarcat că reclamantul a fost suspendat de la poziția ei și a subliniat că presupusul pericol în ceea ce privește politica publică nu ar trebui evaluat în termeni abstracți. De asemenea, a remarcat că procurorul nu a făcut progrese în investigațiile după arestarea reclamantului și nu a efectuat măsurile procedurale pentru care a căutat în mod repetat o prelungire a detenției. La 15 martie 2002, Curtea Supremă de Justiție a anulat decizia din cauza faptului că documentele din dosar au justificat prelungirea. 17. La 10 aprilie 2002, Curtea de Apel a respins, din aceleași motive ca înainte, o altă cerere de prelungire. La 12 aprilie 2002, Curtea Supremă a anulat din nou hotărârea interlocutoriei. 18. În următoarele hotărâri interlocutive în cazul în care Curtea de Apel nu a examinat detenția reclamantului, deoarece ea a fost „arestată în legătură cu alte proceduri penale” (punctul B de mai jos). 19. La 13 iunie 2002, reclamantul s-a angajat să fie judecat împreună cu alte persoane. Procesul a examinat aproximativ 40 de martori, documentele au fost transferate de la diferite autorități și mai multe rapoarte de experți prezentate. 20. Curtea de Apel a rendu hotărârea la 31 octombrie 2003, condamnând reclamantul de abuz de putere și falsificare și condamnându-o la cinci ani de închisoare. Condamnarea reclamantului a fost crescută la șapte ani de închisoare în apel (decizie din 28 februarie 2005 a Curții Supreme de Justiție) și a devenit finală la 24 martie 2006. 21. Reclamantul a fost eliberat din închisoare la 13 noiembrie 2007. 22. La 11 aprilie 2002, reclamantul a fost arestat de procuror la Curtea de Apel din București în legătură cu investigațiile penale împotriva ei. Procurorul a justificat ordinul său din cauza faptului că infracțiunea penală pe care a fost acuzată a fost pedepsită cu o închisoare de mai mult de doi ani și că libertatea sa continuă să se opună politicii publice. 23. La 23 aprilie 2002, reclamantul a fost îndreptat în fața Curții de Apel pentru examinarea recursului ei împotriva ordinului de arestare. La 24 aprilie, Curtea de Apel și-a pronunțat hotărârea interlocutivă; a susținut ordinul de arestare în următoarele termeni: „În temeiul articolului 140 ultimul paragraf din Codul de Procedură Penală, instanța poate anula ordinul de arestare ... numai dacă constată că măsura a fost ilegală. Cu toate acestea, în cazul de față, arestarea [aplicantului] îndeplinește condițiile prevăzute la art. 148 din Codul de Procedință Penală și criteriile prevăzute la art. 136 § 3 din Codul de Procedință Penală, pentru a asigura administrarea corectă a procedurilor penale; prin urmare, plângerea [aplicantului] împotriva ordinului de arest pare nefondată și este respinsă. ... În ceea ce privește cererea de eliberare condiționată de la arest, în conformitate cu articolele 1604 și 1606 § 5 din Codul de Procedură Penală, procurorul hotărăște o astfel de cerere în cursul fazei de urmărire și instanța care examinează meritele cauzei se ocupă de cererea făcută în timpul procesului penal. Prin urmare, instanța nu are competența de a examina cererea, în măsura în care cazul este în prezent în faza de urmărire penală, sub supravegherea exclusivă a procurorului.” Curtea a constatat, de asemenea, că procurorul a avut puterea de a emite ordinul de arestare și a respins plângerea reclamantului contrar. La 7 mai 2002, Curtea Supremă de Justiție a susținut hotărârea interlocutivă, în special din cauza faptului că motivele care justificaseră impunerea măsurii preventive încă existau și, prin urmare, a continuat deținerea reclamantului era legală. 24. La 29 aprilie 2002, Curtea de Apel a prelungit detenția pentru încă 30 de zile, la cererea procurorului. Acesta a constatat că: „în continuare există motivele invocate pentru luarea măsurii, în ceea ce privește natura infracțiunii, circumstanțele faptelor și consecințele produse. În plus, prelungirea detenției preliminare este necesară, având în vedere complexitatea cazului, care necesită o examinare a mai multor martori, a diverselor anchete de experți, reunirea documentelor de la autoritățile și confruntări.” La 15 mai 2002, Curtea Supremă de Justiție a respins apelul reclamantului și a susținut hotărârea interlocutorie de mai sus. 25. La 29 mai 2002, Curtea de Apel a respins o altă cerere a procurorului și a refuzat să prelungească deținerea reclamantului pentru o lună. Acesta a remarcat că procurorul a adunat deja dovezile și nu a putut justifica necesitatea de a continua detenția reclamantului; de asemenea, a constatat că, având în vedere că reclamantul a fost respins din postul ei, nu mai există o problemă de politică publică. La 30 mai 2002, Curtea Supremă a anulat decizia de mai sus și a prelungit detenția cu șapte zile pentru a permite procurorului să adune mai multe dovezi, după cum a solicitat. 26. La 5 iunie 2002, reclamantul a fost comis pentru judecată de procuror, în abuz de putere și falsificare, în ceea ce privește faptele similare celor care fac obiectul anchetei în dosarul penal menționat anterior (descrise la A mai sus). 27. La 6 iunie 2002, Curtea de Apel a respins o nouă cerere de prelungire a procurorului și a ordonat eliberarea reclamantului, deoarece a considerat că motivele de detenție nu mai existau. În aceeași zi Curtea Supremă a anulat decizia; a afirmat că Curtea de Apel nu a dat motive pentru decizia sa și că eliberarea reclamantului va fi încă contrară politicii publice, deoarece aparent a comis mai multe infracțiuni similare. Prin urmare, aceasta a prelungit detenția în timp de judecată cu treizeci de zile. 28. La 24 iunie 2002, Curtea de Apel a prelungit detenția reclamantului cu treizeci de zile din cauza faptului că: „având în vedere că există încă motivele care justificau luarea acestei măsuri, eliberarea ei ar fi foarte contrară politicii publice și ar aduce atingere anchetelor.” La 5 iulie 2002, Curtea Supremă a declarat inadmisibil un recurs depus de reclamant, având în vedere că o decizie de extindere a detenției a fost supusă recursului în același timp cu hotărârea privind fondurile cauzei. 29. La 1 august, 2 și 27 septembrie și 1 și 22 noiembrie 2002, Curtea de Apel a prelungit reținerea pentru treizeci de zile, cu aceeași justificare. La 15 august, 9 octombrie și 27 noiembrie 2002, Curtea Supremă a declarat apelurile respective inadmisibile ale reclamantului. În două ocazii – 13 septembrie și 10 decembrie 2002 – Curtea Supremă a susținut cu privire la meritul hotărârilor interlocutorii dictate de Curtea de Apel. O cerere de eliberare condiționată a fost, de asemenea, respinsă de Curtea de Apel la 22 noiembrie 2000 30. La 20 decembrie 2002, Curtea de Apel a pronunțat hotărârea în acest caz. Acesta a condamnat reclamantul de abuz de putere și falsificare și a condamnat-o la un an și șase luni de închisoare. Într-o decizie finală din 4 iunie 2003 Curtea Supremă de Justiție a susținut condamnarea, dar a redus condamnarea la un an și patru luni de închisoare. 31. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală privind detenția preventivă și prelungirea acestuia sunt prevăzute în Pantea c. România, nr. 33343/96, § 150, ECHR 2003VI (extracte). Procedura de depunerii de plângeri împotriva măsurilor preventive, inclusiv a detenției preventive, este descrisă în Tase c. România, nr. 29761/02, §§ 14-15, 10 iunie 2008.

The applicant was born in 1963 and lives in Bucharest. 6. At the material time she was a judge in a first-instance court in Bucharest. Two sets of criminal investigations were started against her, on suspicion of having repeatedly falsified official documents in the exercise of her duties, as part of an organised group, with the aim of illegally obtaining title to various properties in the centre of Bucharest. 7. Under the provisions of Law no. 92/1992 on the Organisation of Justice, the applicant was automatically suspended from her post during the criminal trial. 8. On 18 September 2001 she was dismissed from her post by an order of the Supreme Council of the Judiciary (Consiliul Superior al Magistraturii) for manifest professional unfitness. On 15 July 2003 the decision was endorsed by the President of the Republic and on 3 November 2003 it was upheld by the High Court of Cassation and Justice (former Supreme Court of Justice), upon an appeal by the applicant. 9. On 9 October 2001 the prosecutor at the Supreme Court of Justice started the criminal investigations against the applicant. 10. On 27 November 2001 the applicant was arrested for thirty days, on the orders of the prosecutor, in connection with the criminal investigations against her. The applicant appealed against the arrest order on the grounds that it did not satisfy the domestic-law requirements or those set forth in Article 5 § 3 of the Convention. 11. On 5 December 2001 the Bucharest Court of Appeal upheld the arrest order. It found that the evidence in the file disclosed a reasonable suspicion that she had committed the offences she was accused of. It considered that her actions, which were contrary to public policy, had been aggravated by the fact that the applicant had been a judge at the time. On 14 December 2001 the Supreme Court of Justice upheld the order by two votes to one. The third judge expressed his separate opinion that there were no grounds for arresting the applicant. 12. On 19 December 2001 the Court of Appeal extended the applicant's pre-trial detention by thirty days, upon a request by the prosecutor. It found that: “the reasons invoked – in the light of the complexity of the case which requires that the prosecutor take the investigative measures indicated in his request – constitute sufficient justification under Articles 155 et seq. of the Code of Criminal Procedure.” On 28 December 2001 the Supreme Court of Justice upheld the abovementioned interlocutory judgment. 13. On 24 January 2002 the Court of Appeal extended the applicant's detention on the ground that the applicant's release would be contrary to public policy, given the seriousness of the offences she was accused of and the risk of generating society's mistrust in the judicial system. On 6 February 2002 the Supreme Court reduced the new term of detention to fifteen days. 14. On 7 February 2002 the Court of Appeal extended the detention for a further thirty days on the ground that the reasons invoked for the arrest still existed. On 15 February 2002 the Supreme Court reduced the duration of detention to fifteen days again. 15. On 21 February 2002 the Court of Appeal extended the detention by nineteen days on the same grounds, in order to allow the prosecutor to finalise the investigations. On 5 March 2002 the Supreme Court upheld the interlocutory judgment. 16. On 14 March 2002 the Court of Appeal dismissed a new request by the prosecutor for another extension of the applicant's pre-trial detention, from 15 April to 14 May 2002. It found that the reasons that had justified the taking of the measure did no longer exist. It noted that the applicant had been suspended from her position and pointed out that the alleged danger in terms of public policy should not be assessed in abstract terms. It also noted that the prosecutor had not made progress with the investigations after the applicant's arrest and had not carried out the procedural measures for which he had repeatedly sought an extension of the detention. On 15 March 2002 the Supreme Court of Justice reversed the decision on the ground that the documents in the file justified the extension. 17. On 10 April 2002 the Court of Appeal rejected, on the same grounds as before, another extension request. On 12 April 2002 the Supreme Court reversed the interlocutory judgment again. 18. In the following interlocutory judgments in the case the Court of Appeal did not examine the applicant's detention, as she had been “arrested in connection to other criminal proceedings” (point B below). 19. On 13 June 2002 the applicant was committed to stand trial along with several other persons. The prosecution examined some forty witnesses, documents were transferred from various authorities and several expert reports submitted. 20. The Court of Appeal gave judgment on 31 October 2003, convicting the applicant of abuse of power and forgery and sentencing her to five years' imprisonment. The applicant's sentence was increased to seven years' imprisonment on appeal (decision of 28 February 2005 of the Supreme Court of Justice) and became final on 24 March 2006. 21. The applicant was released from prison on 13 November 2007. 22. On 11 April 2002 the applicant was arrested by the prosecutor at the Bucharest Court of Appeal in connection with criminal investigations against her. The prosecutor justified his order on the grounds that the criminal offence that she had been accused of was punishable by a term of imprisonment of more than two years and that her continued freedom would run counter to public policy. 23. On 23 April 2002 the applicant was brought before the Court of Appeal for examination of her appeal against the arrest order. On 24 April the Court of Appeal delivered its interlocutory judgment; it upheld the arrest order in the following terms: “Under the terms of the last paragraph of Article 140 of the Code of Criminal Procedure, the court may quash the arrest order ... only if it finds that the measure was illegal. However, in the case at hand, the [applicant's] arrest meets the conditions set forth in Article 148 of the Code of Criminal Procedure and the criteria in Article 136 § 3 of the Code of Criminal Procedure, to ensure the proper administration of criminal proceedings; therefore the [applicant's] complaint against the arrest order seems illfounded and shall be dismissed. ... Concerning the request for conditional release from arrest, in accordance with Articles 1604 and 1606 § 5 of the Code of Criminal Procedure, the prosecutor decides on such a request during the prosecution phase and the court that examines the merits of the case deals with the request made during the criminal trial. Therefore, the court does not have the power to examine the request, in so far as the case is currently in the prosecution phase, under the prosecutor's exclusive supervision.” The court also found that the prosecutor had the power to issue the arrest order, and dismissed the applicant's complaint to the contrary. On 7 May 2002 the Supreme Court of Justice upheld the interlocutory judgment, in particular on the ground that the reasons that had justified the imposition of the preventive measure still existed and thus the applicant's continued detention was legal. 24. On 29 April 2002 the Court of Appeal extended the detention for another thirty days, at the prosecutor's request. It found that: “the reasons invoked for taking the measure still exist, with regard to the nature of the offence, the circumstances of the facts and the consequences produced. Moreover, the extension of the pre-trial detention is necessary, given the complexity of the case, which requires an examination of several witnesses, various expert investigations, gathering of documents from the authorities and confrontations.” On 15 May 2002 the Supreme Court of Justice dismissed the applicant's appeal and upheld the above interlocutory judgment. 25. On 29 May 2002 the Court of Appeal dismissed another request by the prosecutor and refused to extend the applicant's detention for a month. It noted that the prosecutor had already gathered the evidence and could not justify the need for continuing the applicant's detention; it also found that as the applicant had been dismissed from her post, there was no longer a public-policy issue. On 30 May 2002 the Supreme Court reversed the above decision and extended the detention by seven days to allow the prosecutor to gather more evidence, as he had requested. 26. On 5 June 2002 the applicant was committed for trial by the prosecutor, on charges of abuse of power and forgery, in respect of facts similar to those under investigation in the above-mentioned criminal file (described at A above). 27. On 6 June 2002 the Court of Appeal dismissed a further extension request by the prosecutor and ordered the applicant's release as it considered that the reasons for her detention did no longer exist. The same day the Supreme Court reversed the decision; it held that the Court of Appeal had not given reasons for its decision and that the applicant's release would still be contrary to public policy in that she had apparently committed several similar offences. It therefore extended the detention pending trial by thirty days. 28. On 24 June 2002 the Court of Appeal extended the applicant's detention by thirty days on the ground that: “as the reasons that justified the taking of this measure still exist, releasing her would be highly contrary to public policy and would harm the investigations.” On 5 July 2002 the Supreme Court declared inadmissible an appeal lodged by the applicant, on the ground that a decision extending detention was subject to appeal at the same time as the judgment on the merits of the case. 29. On 1 August, 2 and 27 September and 1 and 22 November 2002 the Court of Appeal extended the detention for further terms of thirty days, with the same justification. On 15 August, 9 October and 27 November 2002 the Supreme Court declared the applicant's respective appeals inadmissible. On two occasions – 13 September and 10 December 2002 – the Supreme Court upheld on the merits the interlocutory judgments delivered by the Court of Appeal. A request by the applicant for conditional release was also dismissed by the Court of Appeal, on 22 November 2000. 30. On 20 December 2002 the Court of Appeal gave judgment in the case. It convicted the applicant of abuse of power and forgery and sentenced her to one year and six months' imprisonment. In a final decision of 4 June 2003 the Supreme Court of Justice upheld the conviction but reduced the sentence to one year and four months' imprisonment. 31. The relevant provisions of the Code of Criminal Procedure concerning pre-trial detention and its extension are set forth in Pantea v. Romania, no. 33343/96, § 150, ECHR 2003VI (extracts). The procedure for lodging complaints against preventive measures, including pre-trial detention, is described in Tase v. Romania, no. 29761/02, §§ 14-15, 10 June 2008.

§ Cauze similare