POP-MANTA c. ROUMANIE et 1 autre affaire

Publicat pe 12 februarie 2024 SECȚIUNEA A patra Cereri n 46913/20 și 46916/20 Rodica POP-MANTA și Ermina MINCEA împotriva României introduse la 6 octombrie 2020 comunicate la 23 ianuarie 2024 OBIECTUL AFACERILOR Cererile se referă la o activitate a recurentelor, proprietari de parcele (a se vedea Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a faunei și florei sălbatice), valoarea lemnului pe care nu au avut dreptul de a-l exploata pentru anii 2012-2014 (în măsura în care acestea erau acoperite de obligația de a plăti aceste păduri pe cheltuiala lor), din cauza faptului că autoritățile naționale au adoptat un decret de stabilire a standardelor de punere în aplicare pentru acordarea acestor despăgubiri, garantate de legislația națională.

Mai precis, în fața refuzului Ministerului Apelor și Pădurilor ( Ministerul Episcop Si Padurilor) de a le compensa, recurentele au sesizat în comun instanțele naționale cu privire la o acțiune menită să oblige autoritățile să le plătească 16 675,5 milioane RON și 41 743,23 RON pentru contravaloarea lemnului pe care nu l-au putut exploata. Ele au invocat Codul forestier care prevedea despăgubiri pentru persoanele aflate într-o situație similară cu a lor (art. 97 alineatul (1) litera (b) din Legea nr. 46/2008) și au prezentat avize favorabile pentru aceste sume, însoțite de foi de calcul, provenite de la Oficiul pentru Pădurile din Cărbunești (Departamentul Gorj).

Prin hotărârea din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel din Craiova a respins acțiunea în comun a recurentelor pe motiv că una dintre cele două condiții necesare pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de Codul forestier, și anume adoptarea de către guvern a standardelor de aplicare pentru acordarea despăgubirilor în cauză, nu era îndeplinită în speță pentru perioada de referință. Potrivit instanței de apel, dacă prima condiție ar fi îndeplinită, și anume acordul Comisiei Europene pentru acest tip de despăgubiri, obținut la 19 iulie 2012, martie 2019 (punerea la dispoziția recurentelor la 3 iunie 2019), Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu un recurs formulat de recurente, a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și va reinteținera lipsa unui decret al guvernului de stabilire a standardelor de aplicare pentru acordarea despăgubirilor solicitate pentru perioada în cauză.

Recurentele se plâng de refuzul autorităților naționale de a plăti despăgubirile și susțin că acest refuz este echivalent cu o interferență în drepturile lor de a beneficia de terenurile forestiere (art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție). Având în vedere interzicerea exploatării pădurilor aflate în proprietatea recurentelor, clasificate în zone naturale protejate, asociate obligației recurentelor de a le întreține, a existat o interferență în dreptul lor de a-și respecta bunurile, în sensul art. 1 din Protocolul nr. În acest sens, Comisia a considerat că măsura nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

Publié le 12 février 2024

QUATRIÈME SECTION

Requêtes n os 46913/20 et 46916/20 Rodica POP-MANTA et Ermina MINCEA contre la Roumanie introduites le 6 octobre 2020 communiquées le 23 janvier 2024

OBJET DES AFFAIRES

Les requêtes concernent l’impossibilité alléguée par les requérantes, propriétaires de parcelles forestières d’environ 6,35 et 16,5 hectares, respectivement, situées dans le département de Gorj, dans un périmètre naturel protégé (« Natura 2000 » voir la directive 92/43/CEE du Conseil du 21 mai 1992 concernant la conservation des habitats naturels ainsi que de la faune et de la flore sauvage), d’obtenir une indemnisation pour la contre ‑ valeur du bois qu’elles n’ont pas eu le droit d’exploiter pour les années de 2012 à 2014 (alors qu’elles s’étaient acquittées de l’obligation d’entretenir ces forêts à leur frais), faute pour les autorités nationales d’adoption d’un arrêté établissant les normes d’application pour l’octroi de ces indemnisations, garanties par la législation nationale.

Plus précisément, face au refus du ministère des Eaux et des Forêts ( Ministerul Apelor și Pădurilor ) de les indemniser, les requérantes ont conjointement saisi les juridictions nationales d’une action tendant à faire obliger les autorités à leur verser 16 675,530 RON et 41 743,23 RON respectivement pour la contre-valeur du bois qu’elles n’ont pas pu exploiter. Elles ont invoqué le Code forestier qui prévoyait des indemnisations pour les personnes placées dans une situation similaire à la leur (l’article 97 § 1 b de la loi n o 46/2008) et elles ont présenté des avis favorables d’indemnisation pour ces montants, accompagnés de feuilles de calcul, issus par l’Office des forêts de Cărbunești (département de Gorj).

Par un jugement du 29 novembre 2016, la cour d’appel de Craiova rejeta l’action conjointe des requérantes au motif que l’une des deux conditions nécessaires pour l’octroi des indemnisations prévues par le Code forestier, à savoir l’adoption, par le Gouvernement, des normes d’application pour l’octroi des indemnisations en question, n’était pas remplie en l’espèce pour la période de référence. Selon la cour d’appel, si la première condition était remplie, à savoir, l’accord de la Commission européenne pour ce type d’indemnisation, obtenu le 19 juillet 2012, le Gouvernement n’avait pas adopté d’arrêté établissant les normes d’application pour l’octroi de ces indemnisations.

Par une décision du 13 mars 2019 (mise à la disposition des requérantes le 3 juin 2019), la Haute Cour de Cassation et de Justice, saisie d’un recours formé par les requérantes, confirma le bien-fondé du jugement rendu en première instance et réitéra l’absence d’un arrêté du Gouvernement établissant les normes d’application pour l’octroi des indemnisations sollicitées pour la période concernée. Les requérantes se plaignent du refus opposé par les autorités nationales de leur verser les indemnisations et allèguent que ce refus équivaut à une ingérence dans leurs droits à tirer bénéfice de leurs terrains forestiers (article 1 du Protocole n o 1 à la Convention).

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Eu égard à l’interdiction d’exploitation des forêts en propriété des requérantes, classées en zone naturelle protégée, associée à l’obligation pour les requérantes de les entretenir, y a-t-il eu ingérence dans leur droit au respect de leurs biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? 2. Dans l’affirmative, cette ingérence poursuivait-elle un but légitime, était-elle prévue par la loi et, si oui, était-elle proportionnelle au but poursuivi, compte tenu de l’absence de dédommagement pour la période 2012 à 2014 ?