Rădulescu împotriva României

Publicat la 19 februarie 2024 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 5218/18 Mariana-Aurore RĂDULESCU împotriva României depusă la 17 ianuarie 2018 comunicat la 30 ianuarie 2024 OBJETORUL CAUZEI Cererea se referă la proceduri civile în care reclamantul a fost considerat vinovat de difamare. Reclamantul a fost contabilul principal al unui muzeu mare din Sibiu din 2002. Potrivit ei, nu a fost niciodată disciplinată sau sancționată de superiorii ei până la sosirea unui nou manager în 2015. După aceea, a început să aibă dificultăți grave în relațiile sale cu cele din urmă, ceea ce a dus la primirea de sancțiuni disciplinare în mai multe ocazii și a culminat cu concedierea ei din cauza sancțiunilor primite. Într-o ocazie, reclamantul a depus o plângere disciplinară împotriva superiorului ei, susținând că a folosit limbaj fals într-o conversație cu ea.

Pleaca a fost respinsă de consiliul disciplinar al muzeului, pe motiv că managerul a fost desemnat de Ministerul Culturii și nu a putut fi reținut responsabil de consiliul disciplinar al muzeului. În altă ocazie, reclamantul a fost sancționat deoarece ea a fost absenți în timpul orelor de muncă din cauza participării la o audiere a instanței în care se examina problema sa de sancționare anterioară. A fost imputat că nu i-a informat angajatorul în scris, ci doar verbal despre absența. Reclamantul a depus, de asemenea, mai multe plângeri penale cu privire la presupusul ei hărțuire și intimidare care au dus la deschiderea anchetelor penale cu privire la superiorul.

La 27 aprilie 2016, reclamantul a organizat un protest solo în fața muzeului, cu o banneră care conține următoarea inscripție: „Propun împotriva abuzurilor pe care le-am comise dl S.B.L., șeful muzeului, care a consistat în următoarele acțiuni repetate: insult, descreditare, nedreptate, discriminare, izolare, tentative de intimidare și persecuție. El a creat un mediu de lucru nesănătos, degradant și distructiv [...].” Ea a dat, de asemenea, un interviu unui ziar local în care ea a raportat aceleași acuzații în ceea ce privește superiorul ei. Ca urmare a celor de mai sus, superiorul reclamantului a inițiat o procedură de difamare civilă care s-a încheiat cu o hotărâre finală a Curții Regionale Sibiu din 17 iulie 2017, care a constatat că reclamantul este vinovat de difamare și a ordonat-o să-i plătească compensația și să publice partea operativă a hotărârii sale în presă.

În ceea ce privește obținerea hotărârilor lor, instanța a declarat inadmisibilă mărturiile de doi martori chemati de către reclamant pe motivul că, în calitate de angajați ai muzeului, au avut, de asemenea, relații tense cu șeful muzeului. Prin urmare, instanța a considerat că reclamantul nu a demonstrat veracitatea declarațiilor de fapte formulate de ea și că hotărârile sale privind valoarea nu aveau o bază suficientă de fapt. Reclamantul se plânge că rezultatul procedurii constituie o încălcare a dreptului ei la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de art. 10 din Convenție. A existat vreo ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, în sensul articolului 10 § 1 din Convenție?

Dacă este cazul, a fost că interferența prescrisă de lege și necesară în temeiul articolului 10 § 2 (a se vedea Ponta v. România, nr. 44652/18, § 62, 14 iunie 2022; și Morice v. Franța [GC], nr. 29369/10, § 126. CEDO 2015)? Guvernul este invitat să depună o copie completă a dosarului în cadrul procedurii interne.

Published on 19 February 2024

FOURTH SECTION

Application no. 5218/18 Mariana-Aurore RĂDULESCU against Romania lodged on 17 January 2018 communicated on 30 January 2024

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns civil proceedings in which the applicant was found guilty of defamation. The applicant was the chief accountant of a large museum in Sibiu since 2002. According to her, she has never been disciplined or sanctioned by her superiors until the arrival of a new manager in 2015. After that she started experiencing serious difficulties in her relations with the latter which resulted in her receiving disciplinary sanctions on several occasions and culminated with her dismissal on account of the sanctions received. On one occasion the applicant lodged a disciplinary complaint against her superior alleging that he had used foul language in a conversation with her. The complaint was dismissed by the disciplinary board of the museum on the ground that the manager had been appointed by the Ministry of Culture and could not be held liable by the museum’s disciplinary board.

On another occasion, the applicant was sanctioned because she had been absent during working hours on account of her attending a court hearing in which the matter of her previous sanctioning was being examined. It was imputed to her that she had not informed her employer in writing but only verbally about the absence. The applicant also lodged several criminal complaints concerning her alleged harassment and intimidation resulting in the initiation of criminal investigations in respect of the superior. On 27 April 2016 the applicant staged a solo protest in front of the museum, wearing a banner containing the following inscription: “I am protesting against the abuses committed in my respect by Mr S.B.L., the head of the museum, which consisted of the following repeated actions: insulting, discreditation, injustice, discrimination, isolation, attempts of intimidation and persecution.

He created an unhealthy, degrading and destructive working environment [...].” She also gave an interview to a local newspaper in which she related the same accusations in respect of her superior. As a result of the above, the applicant’s superior initiated civil defamation proceedings which ended with a final judgment of the Sibiu Regional Court of 17 July 2017 finding the applicant guilty of defamation and ordering her to pay him compensation and publish the operative part of its judgment in the press. In reaching their decisions, the courts declared inadmissible the testimonies of two witnesses called by the applicant on the ground that, in their capacity as employees of the museum, they also had tense relations with the head of the museum.

The courts thus considered that the applicant had failed to prove the veracity of the statements of facts made by her and that her value judgments had not had sufficient factual basis. The applicant complains that the outcome of the proceedings amounted to a breach of her right to freedom of expression as guaranteed by Article 10 of the Convention.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Has there been an interference with the applicant’s right to freedom of expression, within the meaning of Article 10 § 1 of the Convention? If so, was that interference prescribed by law and necessary in terms of Article 10 § 2 (see Ponta v. Romania , no. 44652/18, § 62, 14 June 2022; and Morice v. France [GC], no. 29369/10, § 126, ECHR 2015)? The Government are requested to submit a full copy of the case-file in the domestic proceedings.