COVACIU v. ROMANIA

Publicat la 19 februarie 2024 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 23884/19 Marius COVACIU împotriva României depusă la 9 aprilie 2019 comunicat la 30 ianuarie 2024 OBJETOR DE CAUZĂ Cererea se referă la presupusă nedreptate a procedurilor penale împotriva reclamantului. Reclamantul a fost acuzat de comiterea a două infracțiuni penale diferite: (a) șase episoade de evaziune fiscală (evaziune fiscală) între februarie și august 2006 și (b) utilizarea documentelor falsificate (uz de fals) în aceeași perioadă de timp. Prin hotărârea din 29 noiembrie 2017, Curtea Regională de Brașov a achitat reclamantul primei infracțiuni după constatarea faptului adăugat de procuror insuficient pentru a justifica o condamnare. De asemenea, a întrerupt procedura în ceea ce privește a doua infracțiune imputată reclamantului din motive de statut de limitări. La 10 octombrie 2018 Curtea de Apel Brașov a anulat hotărârea de mai sus și a condamnat reclamantul la o sentință suspendată de doi ani și jumătate. În acest sens, Curtea de Apel a reclasificat acuzațiile împotriva reclamantului într-o singură infracțiune continuă a fraudei fiscale, ținând cont în același timp de utilizarea documentelor falsificate ca elemente ale infracțiunii fiscale. În ceea ce privește problema statutului de limitări, instanța a considerat că ultimele acte de evaziune fiscală au avut loc în noiembrie 2006, în timp ce ultimele acte de utilizare a documentelor falsificate – în aprilie 2010. Reclamantul plânge că procesul a fost nedrept deoarece Curtea de Apel a inversat soluția de achitare a instanței de primă instanță fără administrarea directă a tuturor elementelor de probă, dar doar prin reevaluarea valorii lor. De asemenea, susține că Curtea de Apel a reclasificat acuzațiile împotriva lui fără să-l informeze și, prin urmare, fără a-i oferi timp și facilități adecvate pentru a reacționa la acuzația reclasificată și pentru a-și organiza în mod corespunzător apărarea, astfel cum se prevede la art. 386 alineatul (1) din Codul de Procedură Penală. În cele din urmă, susține că instanța a depășit acuzația inițială atunci când l-a constatat responsabil de acte care nu au fost inculpate, și anume de acte de fraudă fiscală comise în noiembrie 2006 și de utilizarea documentelor falsificate comise în aprilie 2010. Potrivit reclamantului, nu a fost niciodată prezentat ocazie de a se apăra împotriva acuzațiilor referitoare la o perioadă de timp dincolo de august 2006, adică dincolo de perioada indicată în inculparea. Mischie v. România , nr. 50224/07, 16 septembrie 2014)? A fost informat reclamantul în mod prompt și suficient de detaliu despre natura și cauza acuzației împotriva lui, conform articolului 6 § litera (a) din Convenție și a fost acordat timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării, conform articolului 6 § 3 litera (b) din Convenție? ( Varela Geis v. Spania , nr. 6105/09, 5 martie 2013; și Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, ECHR 1999-II)?

Published on 19 February 2024

FOURTH SECTION

Application no. 23884/19

Marius COVACIU

against Romania

lodged on 9 April 2019

communicated on 30 January 2024

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns alleged unfairness of criminal proceedings against the applicant.

The applicant was accused of committing two different criminal offences: (a)

six episodes of tax evasion

(evaziune fiscală)

between February and August 2006 and (b)

use of forged documents

(uz de fals)

in the same period of time. By a judgment of 29 November 2017 the Brașov Regional Court acquitted the applicant of the first offense after finding the evidence adduced by the prosecutor insufficient to warrant a conviction. It also discontinued the proceedings in respect of the second offence imputed to the applicant on grounds of Statute of Limitations.

On 10 October 2018 the Brașov Court of Appeal reversed the above judgment and convicted the applicant to a suspended sentence of two and a half years. In so doing, the Court of Appeal reclassified the charges against the applicant into a single continuous offence of tax fraud, while considering the use of forged documents as elements of the offence of tax fraud. In respect of the issue of the Statute of Limitations, the court considered that the last acts of tax evasion had taken place in November 2006, while the last acts of use of forged documents – in April 2010.

The applicant complains that the proceedings were unfair because the Court of Appeal reversed the acquittal solution of the first instance court without directly administering all the evidence but merely by re-assessing their value. He also alleges that the Court of Appeal reclassified the charges against him without informing him and, thus, without providing him with adequate time and facilities to react to the reclassified charge and to properly organise his defence as required by Article 386 (1) of the Code of Criminal Procedure. He finally alleges that the court went beyond the initial accusation when finding him responsible of acts which were not in the indictment, namely of acts of tax fraud committed in November 2006 and use of forged documents committed in April 2010. According to the applicant, he was never presented with an opportunity to defend himself against allegations concerning a period of time beyond August 2006, i.e. beyond the period of time indicated in the indictment.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charges against him, in accordance with Article

6 §

1 of the Convention (

Mischie v. Romania

, no. 50224/07, 16 September 2014)?

2.

Was the applicant informed promptly and in sufficient detail of the nature and cause of the accusation against him, as required by Article

6 §

3

(a) of the Convention and was he afforded adequate time and facilities to prepare his defence, as required by Article 6 § 3 (b) of the Convention? (

Varela Geis v. Spain

, no. 61005/09, 5 March 2013; and

Pélissier and Sassi v. France

[GC], no. 25444/94, ECHR 1999-II)?