- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 30 ianuarie 2024
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Inadmisibil
Demokratik Sol Parti împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 24331/18 DEMOKRATİK SOL PART , împotriva lui Türkiye Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua Secțiune), care a stat la 30 ianuarie 2024 în calitate de comitet compus din: Jovan Ilievski , Președintele Lorraine Schembri Orland , Diana Sârcu , judecători și Dorothee von Arnim, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea (nr. 24331/18) împotriva Republicii Türkiye a depus Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 21 mai 2018 de către un partid politic, Demokratik Sol Parti (DSP – „Partia din stânga Democrată”; denumită în continuare „partidul solicitant”), care a fost fondat în 1985, se află în Ankara și a fost reprezentată de domnul O. İste, avocat practicant la Istanbul; după deliberare, decide după cum urmează: OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la presupusa încălcare a dreptului partidului reclamant de a sta la alegerile parlamentare din 24 iunie 2018, datorită nerespectării criteriilor prevăzute de lege.
La 22 aprilie 2018, pe baza dosarelor organizaționale depuse de părți începând cu 19 aprilie 2018 și deținute de Procurorul General la Curtea de Casație, Comisia Electorală Națională (Yüksek Seçim Kurulu – „Comisia”) a anunțat lista partidelor politice permise să participe la alegerile în temeiul articolelor 20 și 36 din Legea nr. 2820 privind partidele politice ( Siyasi Partiler Kanunu ) și secțiunea 14 din Legea nr. 298 privind dispozițiile de bază referitoare la alegerile și listele electorale ( Seçimlerin Temel Hükümleri ve Seçmen Kütükleri ) . Partidul reclamant nu a fost listat printre aceste părți, având în vedere că nu a reușit să instituie organisme organizative ale partidului în cel puțin jumătate din provinciile și districtele Türkiye cel puțin șase cu câteva luni înainte de ziua alegerilor.
Partidul reclamant a contestat această decizie înaintea Comisiei, argumentând în special că și-a convocat marele congres și până la 27 aprilie 2018 ar fi înființat organismurile sale organizaționale în patruzeci și o provincie. Prin urmare, ar fi trebuit să fie considerat un partid care a îndeplinit toate condițiile prealabile pentru alegerea. Partidul reclamant a afirmat în continuare că legea relevantă nu impune partidelor politice să își desfășoare congresul la nivel de district pentru a-și institui organismul lor într-o anumită provincie. La 25 aprilie 2018, Comisia a respins obiecția părții solicitante, menționând că nu a respectat cerințele privind funcționarea în cadrul alegerilor, în special cea privind instituirea organismelor sale de organizare în cel puțin jumătate din provinciile cu cel puțin șase luni înainte de ziua alegerilor.
Comisia a afirmat, de asemenea, că, pentru a fi considerată a avea un organism organizativ într-o anumită provincie, o parte trebuia să fi înființat organizații în cel puțin o treime din districtele respectivei provincie și să își fi organizat congresul de district, care nu a fost cazul în ceea ce privește partea solicitantă. Întrucât, în conformitate cu art. 79 din Constituție, niciun recurs nu revine hotărârilor Comisiei în fața oricărei alte organisme, această decizie a devenit definitivă la data livrării acesteia.
Partidul reclamant se plângea că Comisia a aplicat în mod greșit legislația și că decizia privind eligibilitatea sa de a se ridica la alegeri a încălcat dreptul său de a participa la alegerile parlamentare din 24 iunie 2018. În acest sens, partea solicitantă s-a bazat pe articolele 10 și 11 din Convenție și art. 3 din Protocolul nr. 1. 6, partea solicitantă se plângea în continuare că nu exista niciun remediu eficace la dispoziția sa în ceea ce privește deciziile Comisiei, deoarece nici un recurs nu impune hotărârile sale către orice alt organism. EVALUAREA TRIBUNALULUI Partea solicitantă se plânge de încălcarea drepturilor sale în temeiul articolelor 10 și 11 din Convenție și al articolului 3 din Protocolul nr. 1 din cauza ineligibilității sale de a participa la alegerile parlamentare din 2018. Curtea, în calitate de master al caracterizării care trebuie acordată în lege faptelor cazului (a se vedea Radomilja și alții c. Croația [GC], nos.
37685/10 și 22768/12, §§§ 126-127, 20 martie 2018, și Yeștiller ve Sol Gelecek Partisi c. Turcia , nr. 41955/14, § 26, 10 mai 2022), consideră că plângerile părții reclamante se referă în principal la presupusa încălcare a dreptului său la libertate de asociere și cade să fie examinate în temeiul articolului 11 din Convenție. Yeșiller ve Sol Gelecek Partisi (citat mai sus, §§ 18-24). Curtea constată că, în hotărârea sa, Yeșiller ve Sol Gelecek Partisi (citat mai sus, §§§ 45-55), a examinat legislația relevantă care stabilește condițiile care ar trebui îndeplinite de un partid politic pentru a putea participa la alegerile parlamentare și punerea în aplicare a acestei legislații de către Comisie în ceea ce privește respectarea standardelor prevăzute la art. 11 din convenție.
Având în vedere examinarea sa, Curtea a afirmat că motivele prezentate de Comisie au fost relevante și suficiente și că interferența a fost proporțională cu obiectivul legitim urmărit într-o societate democratică și, prin urmare, a concluzionat că nici motivele prezentate în hotărârile impușite, nici intenția legislativului nu a împiedicat partea solicitantă să își exercite libertatea de a exercita activitățile de asociere în calitate de partid politic, și nu a existat nicio încălcare a articolului 11 din convenție (ibid., În caz instant, Curtea este convinsă că motivele avansate de Comisie în sprijinul hotărârilor sale erau relevante și suficiente și că interferența nu era disproporționată față de obiectivul legitim urmărit.
În consecință, ingerința în dreptul reclamant la libertatea de adunare a fost „necesar într-o societate democratică”. 11. Curtea își reiterează concluzia în Yeșiller ve Sol Gelecek Partisi (citată mai sus) și nu consideră niciun motiv în acest caz să se îndepărteze de concluziile sale în această hotărâre. 12. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ a) și 4 din Convenție.
13. În ceea ce privește plângerile părții reclamante în temeiul articolului 6 din Convenție, Curtea consideră oportună examinarea acestora în temeiul articolului 13 luat în conjuncție cu art. 11. 14. Curtea constată că a examinat și respins deja plângerile în temeiul articolului 13 din Convenție cu privire la imposibilitatea de a apela împotriva hotărârilor Comisiei către orice alt organ, inclusiv Curtea Constituțională (a se vedea Oran c. Turcia , nr. 28881/07 și nr. 37920/07, § 87, 15 aprilie 2014; Dicle și Sadak c. Turcia , nr. 48621/07, §§ 96-97, 16 iunie 2015; și Yeșiller ve Sol Gelecek Partisi , citat mai sus §§ 58-62 . În acest sens, la Dicle și Sadak Curtea a remarcat că, în temeiul articolului 79 din Constituție, Comisia are autoritatea de a examina plângerile formulate în temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Curtea a considerat că refuzul cererii lor de către Comisie a arătat că reclamanții și-au prezentat într-adevăr plângere înainte de a-l prezenta Curtea. 15. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu constată niciun motiv să se îndepărteze de concluziile sale în hotărârile menționate mai sus. 16. Aceasta rezultă că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 februarie 2024. Dorothee von Arnim Jovan Ilievski Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
DECISION Application no. 24331/18
DEMOKRATİK SOL PARTİ
against Türkiye The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 30 January 2024 as a Committee composed of: Jovan Ilievski , President , Lorraine Schembri Orland, Diana Sârcu , judges , and Dorothee von Arnim, Deputy Section Registrar , Having regard to: the application (no. 24331/18) against the Republic of Türkiye lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 21 May 2018 by a political party, Demokratik Sol Parti (DSP – “Party of the Democratic Left”; hereinafter “the applicant party”), which was founded in 1985, is based in Ankara and was represented by Mr O. İste, a lawyer practising in Istanbul; Having deliberated, decides as follows:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. The application concerns the alleged violation of the applicant party’s right to stand in the parliamentary elections of 24 June 2018 owing to its failure to meet the criteria prescribed by law.
On 22 April 2018, on the basis of the organisational records filed by parties as of 19 April 2018 and kept by the Chief Public Prosecutor’s Office at the Court of Cassation, the National Electoral Commission ( Yüksek Seçim Kurulu – “the Commission”) announced the list of political parties allowed to participate in the elections pursuant to sections 20 and 36 of Law no. 2820 on political parties ( Siyasi Partiler Kanunu ) and section 14 of Law no. 298 on the basic provisions relating to elections and electoral lists ( Seçimlerin Temel Hükümleri ve Seçmen Kütükleri ). The applicant party was not listed among those parties, on the grounds that it had failed to establish the party’s organisational bodies in at least half of the provinces and districts of Türkiye at least six months prior to election day.
The applicant party objected to that decision before the Commission, arguing in particular that it had convened its grand congress and by 27 April 2018 would have established its organisational bodies in forty-one provinces. Therefore, it should have been deemed to be a party that had fulfilled all the preconditions for stand for election. The applicant party further stated that the relevant law did not require political parties to hold their district-level congress in order to establish their organisational body in a particular province.
On 25 April 2018 the Commission dismissed the applicant party’s objection, noting that it had failed to comply with the requirements for running in elections, in particular that of setting up its organisational bodies in at least half of the provinces at least six months prior to election day. The Commission further stated that in order to be considered to have an organisational body in a particular province, a party needed to have established organisations in at least one-third of the districts of that province and to have held its district congress, which had not been the case in respect of the applicant party. Since, pursuant to Article 79 of the Constitution, no appeal lies against the decisions of the Commission to any other body, that decision became final on the date of its delivery.
The applicant party complained that the Commission had misapplied the legislation and that the decision on its eligibility to stand for election had infringed its right to participate in the parliamentary elections of 24 June 2018. In that connection, the applicant party relied on Articles 10 and 11 of the Convention and Article 3 of Protocol No.1. Relying on Article 6, the applicant party further complained that there was no effective remedy at its disposal in respect of the Commission’s decisions, since no appeal lay against its decisions to any other body.
THE COURT’S ASSESSMENT
6. The applicant party complained of a breach of its rights under Articles 10 and 11 of the Convention and Article 3 of Protocol No. 1 owing to its ineligibility to stand in the 2018 parliamentary elections.
The Court, being the master of the characterisation to be given in law to the facts of the case (see Radomilja and Others v. Croatia [GC], nos. 37685/10 and 22768/12, §§ 126-127, 20 March 2018, and Yeșiller ve Sol Gelecek Partisi v. Turkey , no. 41955/14, § 26, 10 May 2022), considers that the applicant party’s complaints mainly relate to the alleged violation of its right to freedom of association and falls to be examined under Article 11 of the Convention.
A description of the relevant domestic law on the establishment of a political party’s organisational bodies in provinces and sub-provinces may be found in Yeșiller ve Sol Gelecek Partisi (cited above, §§ 18-24).
The Court notes that in its judgment in Yeșiller ve Sol Gelecek Partisi (cited above, §§ 45-55), it examined the relevant legislation which laid down the conditions that should be fulfilled by a political party in order to be able to participate in parliamentary elections, and the implementation of that legislation by the Commission with respect to its compliance with the standards set out in Article 11 of the Convention. In the light of its examination, the Court stated that the reasons given by the Commission had been relevant and sufficient and the interference had been proportionate to the legitimate aim pursued in a democratic society, and thus it concluded that neither the reasons put forward in the impugned decisions nor the intention of the legislature had prevented the applicant party from exercising its freedom to pursue associational activities in its capacity as a political party, and there had been no violation of Article 11 of the Convention (ibid., §§ 51 ‑ 55, and the cases cited therein).
In the instant case, the Court is satisfied that the reasons advanced by the Commission in support of its judgments were relevant and sufficient, and that the interference was not disproportionate to the legitimate aim pursued. Accordingly, the interference with the applicant party’s right to freedom of assembly was “necessary in a democratic society”.
The Court reiterates its conclusion in Yeșiller ve Sol Gelecek Partisi (cited above) and sees no reason in the present case to depart from its findings in that judgment.
It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
As regards the applicant party’s complaints under Article 6 of the Convention, the Court finds it appropriate to examine them under Article 13 taken in conjunction with Article 11.
The Court notes that it has already examined and rejected complaints under Article 13 of the Convention about the impossibility of appealing against the Commission’s decisions to any other body, including the Constitutional Court ( see Oran v. Turkey , nos. 28881/07 and 37920/07, § 87, 15 April 2014; Dicle and Sadak v. Turkey , no. 48621/07, §§ 96-97, 16 June 2015; and Yeșiller ve Sol Gelecek Partisi , cited above, §§ 58-62). In that connection, in Dicle and Sadak the Court noted that, under Article 79 of the Constitution, the Commission had the authority to examine complaints raised under Article 3 of Protocol No. 1 to the Convention. The Court considered that the refusal of their application by the Commission showed that the applicants had indeed brought their complaint before a national body prior to submitting it to the Court.
In the light of the foregoing, the Court finds no reason to depart from its findings in the above-mentioned judgments.
It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 22 February 2024. Dorothee von Arnim Jovan Ilievski Deputy Registrar President