A DOUA SECȚIUNEA CAUZA COMPANHIA AGRÍCOLA DO VALE DE ÁGUA, S.A. c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 11019/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 decembrie 2009 DEFINITIVF 15/03/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Companhia Agricola do Vale de Água, S.A.c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Iș Întocmirea hotărârii, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 11019/06) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și a cărei societate anonimă de drept portughez, Companhia Agricola do Vale de Água, S.A. La 14 martie 2006, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Recurenta susținea că stabilirea și plata întârziată a unei despăgubiri ca urmare a exproprierii terenurilor sale au încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale. La 8 iulie 2008, președintele celei de-a doua secțiuni a Curții a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis, în același timp, să se examineze admisibilitatea și temeinicia cauzei. Recurenta este o societate anonimă de drept portughez cu sediul la Algés (Portugalia). Recurenta deținea mai multe terenuri cu o suprafață totală de aproape 2 900 de hectare, care au făcut obiectul unei exproprieri în 1975 în cadrul politicii de reformă agrară. Legislația relevantă în acest domeniu prevedea că proprietarii pot, în anumite condiții, să-și exercite dreptul de rezervă ) pe o parte a terenului pentru a-și continua activitățile agricole; de asemenea, aceasta prevedea despăgubirea părților interesate; suma, termenul limită și condițiile de plată a unei astfel de compensații rămâneau de definit; în urma exercitării dreptului de rezervă, recurenta își redobândește proprietățile la 27 iulie 1995. Prin decretele ministeriale ale ministrului agriculturii din 27 iunie 2005 și ale secretarului de stat la Trezorerie din 3 noiembrie 2005, aduse la cunoștința recurentei la 19 decembrie 2005, despăgubirea definitivă a fost stabilită la 184 466 096 ECUOs portughez (PTE), adică 920 113 EUR. Această sumă, majorată cu 154 893 692 PTE (772) 606,48 EUR) de dobânzi, a fost plătită recurentei la 29 ianuarie 2006. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE Hotărârea Almeida Garrett, Macarenhas Falcao și alții c. Portugalia 29813/96 și 3029/96, CEDO 2000-I) descrie, la punctele 31-37, dreptul și practica internă relevante în materie de reformă agrară. Trebuie adăugat că Tribunalul Constituțional și-a confirmat jurisprudența în această privință (hotărârea Almeida Garrett citată anterior, punctul 37) prin Hotărârea nr. 85/03/T din 12 februarie 2003 privind dreptul la violare al articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 10. Recurenta susține că valoarea despăgubirii nu poate corespunde unei despăgubiri corecte și se plânge de întârzierea stabilirii și a plății despăgubirii definitive. Aceasta invocă încălcarea dreptului la respectarea bunurilor lor, prevăzut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 11. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitatea 12. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate (a se vedea în acest sens Almeida Garrett, Macarenhas Falcao și alții c. Portugalia, citată anterior, §§ 43). Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea amintește că a fost deja chemată să examineze cauze similare în ceea ce privește politica de compensare a naționalizărilor și a exproprierilor care au avut loc în Portugalia în 1975 (a se vedea Hotărârea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții, citată anterior și, în ultimă instanță, Companhia Agricola Cortes e Valbom, S.A. c. Portugalia, n 24668/05, 30 În toate aceste cazuri, Comisia a ajuns la concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1, considerând că părțile interesate au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor. 14. Curtea nu percepe niciun motiv pentru a se abate de la această jurisprudență în prezenta cauză. 15. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 16. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul contestă această cerere. 19. Curtea arată, în conformitate cu jurisprudența sa constantă în acest domeniu, că recurenta a putut suferi un prejudiciu material, care corespunde diferenței dintre dobânda care trebuie primită în temeiul legislației relevante și deprecierea monetară în Portugalia în perioada în cauză, care a început la 9 noiembrie 1978, data intrării în vigoare a Convenției cu privire la Portugalia, și s-a încheiat la data punerii la dispoziția reclamantei a despăgubirii în cauză. Într-adevăr, sumele pe care recurenta trebuia să le primească nu au fost puse la dispoziția sa în termenele prevăzute de legislația internă relevantă, iar rata dobânzii moratoriu a fost prea scăzută în comparație cu deprecierea monedei în perioada în cauză (a se vedea Almeida Garrett, Macharenhas Falcao și alții c. Portugalia (satisfacție echitabilă); 29813/96 și 30229/96, § 22 și 23, 10 aprilie 2001). 20. Cu toate acestea, calculul precis al unui astfel de prejudiciu se confruntă cu dificultăți, în timp ce despăgubirea stabilită pentru recurentă, care ia în considerare într-o anumită măsură pierderea timpului, chiar dacă suma indicată cu titlu de dobânzi, deși importantă, se dovedește, în mod evident, insuficientă pentru a compensa perioada de timp în cauză în prezenta cauză. Aceste dificultăți cresc dacă se iau în considerare diferitele elemente care compun despăgubirea în cauză, a căror calcul a întârziat, cu siguranță, stabilirea valorii despăgubirii respective 21. Curtea decide astfel să calculeze prejudiciul recurentei în echitate, astfel cum permite art. 41 din convenție. Având în vedere toate circumstanțele cauzei, precum și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 350 000 EUR pentru prejudiciul material. 23. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 24. Curtea decide, în conformitate cu practica sa în astfel de cazuri și ținând cont de documentele prezentate de reclamant, să acorde cu titlu de cheltuieli și cheltuieli suma forfetară de 2 000 EUR. Interese moratoriu 25. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declara cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 350 000 EUR (trei sute cincizeci de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudicii materiale și 2 000 EUR (două mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă; pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; ca de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 15 decembrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
COMPANHIA AGRÍCOLA DO VALE DE ÁGUA, S.A.
c. PORTUGAL
(Requête n
o
11019/06)
ARRÊT
15 décembre 2009
15/03/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Companhia Agrícola do Vale de Água, S.A. c. Portugal,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 novembre 2009,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
11019/06) dirigée contre la République portugaise et dont une société anonyme de droit portugais, Companhia Agrícola do Vale de Água, S.A. («
la requérante
»), a saisi la Cour le 14 mars 2006 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
J. A. Fernandes de Barros, avocat à Lisbonne. Le gouvernement portugais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. J. Miguel, procureur général adjoint.
3.
La requérante alléguait que la fixation et le paiement tardifs d'une indemnisation consécutive à l'expropriation de ses terrains avaient porté atteinte au droit au respect de ses biens.
4.
Le 8 juillet 2008, la Présidente de la deuxième section de la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
La requérante est une société anonyme de droit portugais ayant son siège à Algés (Portugal).
6.
La requérante était propriétaire de plusieurs terrains d'une superficie totale de près de 2
900 hectares, lesquels firent l'objet d'une expropriation en 1975 dans le cadre de la politique relative à la réforme agraire. La législation pertinente en la matière prévoyait que les propriétaires pouvaient, sous certaines conditions, exercer leur droit de «
réserve
» (
direito de reserva
) sur une partie des terrains afin d'y poursuivre leurs activités agricoles. Elle prévoyait par ailleurs l'indemnisation des intéressés. Le montant, le délai et les conditions de paiement d'une telle indemnisation restaient à définir.
7.
Suite à l'exercice de son droit de réserve, la requérante reprit possession de ses propriétés le 27 juillet 1995.
8.
Par des arrêtés ministériels du ministre de l'Agriculture en date du 27
juin 2005 et du secrétaire d'Etat au Trésor en date du 3 novembre 2005, portés à la connaissance de la requérante le 19 décembre 2005, l'indemnisation définitive fut fixée à 184
466
096 escudos portugais (PTE), soit 920
113
euros (EUR). Cette somme, majorée de 154
893
606,48 EUR) d'intérêts, fut versée à la requérante le 29 janvier 2006.
II.
9.
L'arrêt
Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal
(n
os
29813/96 et 30229/96, CEDH 2000-I) décrit, en ses paragraphes 31 à 37, le droit et la pratique internes pertinents en matière de réforme agraire. Il convient d'ajouter que le Tribunal constitutionnel a confirmé sa jurisprudence en la matière (arrêt
Almeida Garrett
précité, § 37) par son arrêt n
o
85/03/T du 12 février 2003.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
10.
La requérante allègue que le montant de l'indemnisation ne saurait correspondre à une «
juste indemnisation
» et se plaint du retard dans la fixation et le paiement de l'indemnisation définitive. Elle invoque la violation du droit au respect de leurs biens, prévu par l'article 1 du Protocole nº 1 à la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
11.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
A.
Sur la recevabilité
12.
La Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité (voir, à cet égard,
Almeida
Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal
précité, §§
41
‑
43). Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
13.
La Cour rappelle qu'elle a déjà été appelée à examiner des affaires similaires, s'agissant de la politique d'indemnisation des nationalisations et expropriations ayant eu lieu au Portugal en 1975 (voir l'arrêt
Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres
précité et, en dernier lieu,
Companhia Agrícola Cortes e Valbom, S.A. c. Portugal
, n
º
24668/05, 30
septembre 2008). Dans toutes ces affaires, elle a conclu à la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1, considérant que les intéressés avaient eu à supporter une charge spéciale et exorbitante ayant rompu le juste équilibre devant régner entre, d'une part, les exigences de l'intérêt général et, d'autre part, la sauvegarde du droit au respect des biens.
14.
La Cour n'aperçoit pas de motifs justifiant de s'écarter de cette jurisprudence dans la présente affaire.
15.
Partant, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
16.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
17.
La requérante réclame une somme au titre du préjudice matériel qu'elle aurait subi.
18.
Le Gouvernement conteste cette demande.
19.
La Cour relève, conformément à sa jurisprudence constante en la matière, que la requérante a pu subir un préjudice matériel, correspondant à la différence entre les intérêts à recevoir aux termes de la législation pertinente et la dépréciation monétaire au Portugal pendant la période concernées, qui a débuté le 9 novembre 1978, date de l'entrée en vigueur de la Convention à l'égard du Portugal, et s'est terminée à la date de mise à disposition de la requérante de l'indemnisation en cause. En effet, les sommes que la requérante devait recevoir n'ont pas été mises à sa disposition dans les délais prévus par la législation interne pertinente et le taux d'intérêt moratoire était trop faible par rapport à la dépréciation de la monnaie pendant la période en cause (voir
Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal
(satisfaction équitable), n
os
29813/96 et 30229/96, §§ 22 et 23, 10 avril 2001).
20.
Le calcul précis d'un tel préjudice se heurte toutefois à des difficultés, l'indemnisation fixée à la requérante tenant en effet déjà compte, dans une certaine mesure, de l'écoulement du temps, même si le montant indiqué à titre d'intérêts, certes important, se révèle de toute évidence insuffisant pour compenser le long laps de temps en cause dans la présente affaire. Ces difficultés augmentent si l'on tient compte des différents éléments composant l'indemnisation en cause, dont le calcul a par ailleurs certainement retardé la détermination du montant de ladite indemnisation.
21.
La Cour décide ainsi de calculer le préjudice de la requérante en équité, comme le permet l'article 41 de la Convention. Compte tenu de l'ensemble des circonstances de l'affaire, ainsi que de sa jurisprudence en la matière, elle juge raisonnable d'allouer à la requérante la somme de 350
000
EUR pour le dommage matériel.
B.
Frais et dépens
22.
La requérante demande également 2
000 EUR pour les frais et dépens.
23.
Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour.
24.
La Cour décide, conformément à sa pratique dans ce type d'affaires et en tenant compte des documents soumis par le requérante, d'octroyer à titre de frais et dépens la somme forfaitaire de 2
C.
Intérêts moratoires
25.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
,
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 350
000 EUR (trois cent cinquante mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour préjudice matériel et 2
000 EUR (deux mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par la requérante,
pour frais et dépens;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 décembre 2009, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Greffière adjointe
Présidente