AFFAIRE COMPANHIA AGRICOLA DA BARROSINHA S.A. c. PORTUGAL

RESPONDENT

PRT

HOTĂRÂRE

15.01.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE COMPANHIA AGRICOLA DA BARROSINHA S.A. c. PORTUGAL (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA COMPANHIA AGRÍCOLA DA BARROSINHA S.A. c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 21513/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 ianuarie 2008 DEFINITIVF 15/04/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Companhia Agricola da Barrosinha S.A. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, András Baka, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Antonella Mularoni, Danutė Jočienė, Dragoljub Poović, judecători, și Sally Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 decembrie 2007, a adoptat hotărârea adoptată la această dată. PROCEDURA La originea cauzei se află o cerere (n 21513/05) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și a cărei societate anonimă de drept portughez, Companhia Agricola da Barrosinha S.A., a sesizat Curtea la 7 iunie 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Recurenta este reprezentată de domnul A. Fernandes de Barros, avocat la Lisabona. Guvernul portughez ( La 19 septembrie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA ESPECE recurenta este o societate anonimă de drept portughez cu sediul la Alcácer do Sal (Portugalia). Recurenta era proprietara a două terenuri care au făcut obiectul unei exproprieri în 1975 în cadrul politicii de reformă agrară. Legislația relevantă în acest domeniu prevedea că proprietarii pot, în anumite condiții, să-și exercite dreptul de rezervă ) pe o parte a terenului pentru a-și continua activitățile agricole; de asemenea, aceasta prevedea despăgubirea părților interesate; suma, termenul limită și condițiile de plată a unei astfel de compensații rămâneau de definit; în urma exercitării dreptului de rezervă, reclamanta preluase, în 1990, o parte din terenul său. Cu toate acestea, o parte corespunzătoare a 3 600 de hectare nu au fost restituite și au devenit proprietatea primăriei Alcácer do Sal. De către decretele ministeriale ale ministrului agriculturii la data de 12 Septembrie 2001 și de la secretarul de stat la Trezorerie la 27 septembrie 2001, a fost stabilită compensația definitivă. Administrația a dedus sumele în cauză pe cele plătite de stat pentru lucrări și investiții efectuate pe terenurile în cauză. La 20 februarie 2002, recurenta a atacat aceste acte în fața Curții Supreme Administrative din cauza unor presupuse erori comise în calculul despăgubirii. Prin hotărârea din 28 octombrie 2003, instanța respectivă a primit parțial acțiunea. Recurenta a atacat din nou această ultimă decizie în fața Adunării Plenare a Secțiunii pentru litigiul administrativ al Curții Supreme Administrative, însă aceasta, printr-o hotărâre din 16 februarie 2005, adusă la cunoștința recurentei la 8 martie 2005, a respins acțiunea. Potrivit informațiilor furnizate Curții de către părți, recurenta a primit despăgubiri la 12 decembrie 2001 și 29 ianuarie 2006, suma principală de 1 764 291 EUR, plus 1 203 747 EUR ca dobânzi. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 11. Hotărârea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții c. Portugalia 29813/96 și 3029/96, CEDO 2000-I) descrie, la punctele 31-37, dreptul și practica internă relevante în materie de reformă agrară. Trebuie adăugat că Tribunalul Constituțional și-a confirmat jurisprudența în această privință (hotărârea Almeida Garrett citată anterior, punctul 37) prin Hotărârea nr. 85/03/T din 12 februarie 2003 privind dreptul la violare al articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 12. Recurenta susține că valoarea despăgubirii nu poate corespunde unei despăgubiri corecte și se plânge de întârzierea stabilirii și a plății despăgubirii definitive. Aceasta invocă încălcarea dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 13. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitatea 14. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate (a se vedea în acest sens Almeida Garrett, Macarenhas Falcao și alții c. Portugalia, citată anterior, §§ 41-43). Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea amintește că a fost deja chemată să examineze cauze similare în ceea ce privește politica de compensare a naționalizărilor și a exproprierilor care a avut loc în Portugalia în 1975 (a se vedea Hotărârea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții, citată anterior, precum și Hotărârea Mora do Vale și alții c. Portugalia, nr 53468/99, 29 iulie 2004, Calheiros Lopes și alții c. Portugalia , nr. 69338/01, 7 iunie 2005 și Companhia Agricola de Penha Garcia, S.A. și alții c. Portugalia, n 21240/02, 15236/03, 15490/03, 15504/03, 15508/03, 15512/03, 15843/03, 23256/03, 23659/03, 3643403, 36438/03, 37729/03, 1999/04, 27600/04, 41904/04 și 44323/04, 19 decembrie 2006). În toate aceste cazuri, Comisia a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1. întrucât părțile interesate au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor. 16. Curtea nu percepe motive întemeiate pentru a se abate de la această jurisprudență în prezenta cauză 17. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II privind aplicarea articolului 41 din Convenție 18. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 20. Guvernul contestă aceste cereri. 21. Curtea arată, în conformitate cu jurisprudența sa constantă în acest domeniu, că recurenta a putut suferi un prejudiciu material, care corespunde diferenței dintre dobânda care trebuie primită în temeiul legislației relevante și deprecierea monetară în Portugalia în perioada în cauză, care a început la 9 noiembrie 1978, data intrării în vigoare a Convenției cu privire la Portugalia, și s-a încheiat la data punerii la dispoziția reclamantei a despăgubirii în cauză. Într-adevăr, sumele pe care recurenta trebuia să le primească nu au fost puse la dispoziția sa în termenele prevăzute de legislația internă relevantă, iar rata dobânzii moratoriu a fost prea mică în comparație cu deprecierea monedei în perioada în cauză (a se vedea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții c. Portugalia (satisfacție echitabilă); 29813/96 și 30229/96, § 22 și 23, 10 aprilie 2001). Cu toate acestea, calculul precis al unui astfel de prejudiciu se confruntă cu dificultăți, în timp ce despăgubirea stabilită pentru recurentă, care ia în considerare într-o anumită măsură pierderea timpului, chiar dacă suma indicată cu titlu de dobânzi, deși importantă, se dovedește, în mod evident, insuficientă pentru a compensa perioada de timp în cauză în prezenta cauză. Aceste dificultăți cresc dacă se iau în considerare diferitele elemente care compun compensația în cauză, al căror calcul a întârziat, cu siguranță, stabilirea valorii acestei compensații. 23. Curtea decide astfel să calculeze prejudiciul recurentei în echitate, astfel cum permite art. 41 din convenție. Având în vedere toate circumstanțele cauzei, precum și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 350 000 recurentei În schimb, nu este necesar să i se acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 24. Recurenta solicită, de asemenea, 2 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. 25. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 26. Curtea decide, în conformitate cu practica sa în acest tip de cauze, să acorde cu titlu de cheltuieli și cheltuieli forfetare suma forfetară de 2 000 EUR. Interese moratorii 27. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 350 000 EUR (trei sute cincizeci de mii EUR) pentru daune materiale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 15 ianuarie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte