A DOUA SECȚIUNE SUCIEDADE AGRÍCOLA HERDADE DA PALMA S.A. c. PORTUGALIA (Cercetarea nr. 31677/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 iulie 2007 DEFINITIVF 12/11/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul societății Agricola Herdade da Palma S.A.c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Jočienė, D. Poović, judecători, și de domnul Dolle, graffière de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 19 iunie 2007, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată de procedură. La originea cauzei se află o cerere (n 31677/04) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și a cărei societate anonimă de drept portughez Societade Agricola Herdade da Palma S.A. ( Recurenta este reprezentată de domnul L. Pires de Lima, avocat la Lisabona. Guvernul portughez ( La 16 iunie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII recurenta este o societate anonimă de drept portughez cu sediul la Lisabona. Recurenta a deținut două terenuri cu o suprafață totală de 14 781 hectare, care au făcut obiectul unei exproprieri în 1975 în cadrul politicii de reformă agrară. Legislația relevantă în acest domeniu prevedea că proprietarii pot, în anumite condiții, să își exercite dreptul de a-și exercita dreptul de reservă (declarito de reserva) ) pe o parte a terenului pentru a-și continua activitățile agricole; de asemenea, aceasta prevedea despăgubirea părților interesate; suma, termenul limită și condițiile de plată a unei astfel de compensații rămân de definit. În urma exercitării dreptului său de rezervă, recurenta a preluat, în 1984, o parte din terenurile sale corespunzătoare a 700 de hectare. În 1991, aceasta era în posesia tuturor terenurilor. În plus, în 1998, reclamanta a primit o compensație provizorie de 208 535 EUR. Prin decretele ministeriale ale ministrului agriculturii la data de 20 mai 2000 și de la secretarul de stat la Trezorerie la 11 iulie 2000, aduse la cunoștința recurentei în octombrie 2000, despăgubirea definitivă a fost stabilită la 1 740 468 177 PTE [8 681 418 EUR]. Această sumă, majorată cu 1 017 732 388 PTE [5 076 427 EUR] cu titlu de dobânzi, a fost plătită recurentei la 12 septembrie 2000 cel târziu. La 20 decembrie 2000, recurenta a atacat aceste acte în fața Curții Supreme Administrative, invocând erori de calcul pretinse comise, precum și aplicarea unei rate a dobânzii derizorie. Prin hotărârea din 17 ianuarie 2002, Curtea Supremă Administrativă și-a respins cererea. Recurenta a făcut apel la Adunarea Plenară a Curții Supreme Administrative care, la 9 martie 2004, a emis o hotărâre prin care a confirmat decizia atacată. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 10. Hotărârea Almeida Garrett, Macarenhas Falcăo și alții c. Portugalia 29813/96 și 3029/96, CEDO 2000-I) descrie, la punctele 31-37, dreptul și practica internă relevante în materie de reformă agrară. Trebuie adăugat că Tribunalul Constituțional și-a confirmat jurisprudența în această privință (hotărârea Almeida Garrett citată anterior, punctul 37) prin Hotărârea nr. 85/03/T din 12 februarie 2003 privind dreptul la violare al articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 11. Recurenta susține că valoarea despăgubirii nu poate corespunde unei despăgubiri corecte și se plânge de întârzierea stabilirii și a plății despăgubirii definitive. Aceasta invocă încălcarea dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 12. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitatea 13. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea arată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate (a se vedea în acest sens Almeida Garrett, Macharenhas Falcao și alții c. Portugalia menționată anterior, §§ 41-43). Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea amintește că a fost deja chemată să examineze cauze similare în ceea ce privește politica de compensare a naționalizărilor și a exproprierilor care a avut loc în Portugalia în 1975 (a se vedea Hotărârea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții, citată anterior, precum și Hotărârea Jorge Nina Jorge și alții c. Portugalia, nr 52662/99, 19 februarie 2004, Mora do Vale și alții c. Portugalia, 53468/99, 29 iulie 2004, Geraldes Barba c. Portugalia, n 61009/00, 4 noiembrie 2004 și Calheiros Lopes și alții c. Portugalia, nr. 69338/01, 7 iunie 2005). În toate aceste cazuri, Comisia a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1. întrucât părțile interesate au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor. 15. Curtea nu percepe motive întemeiate pentru a se abate de la această jurisprudență în prezenta cauză 16. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II privind aplicarea articolului 41 din Convenție 17. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 19. Guvernul contestă aceste cereri. 20. Curtea arată, în conformitate cu jurisprudența sa constantă în acest domeniu, că recurenta a putut suferi un prejudiciu material, care corespunde diferenței dintre dobânda care trebuie primită în temeiul legislației relevante și deprecierea monetară în Portugalia în perioada în cauză, care a început la 9 noiembrie 1978, data intrării în vigoare a Convenției cu privire la Portugalia, și s-a încheiat la data punerii la dispoziția reclamantei a despăgubirii în cauză. Într-adevăr, sumele pe care recurenta trebuia să le primească nu au fost puse la dispoziția sa în termenele prevăzute de legislația internă relevantă, iar rata dobânzii moratoriu a fost prea mică în comparație cu deprecierea monedei în perioada în cauză (a se vedea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții c. Portugalia (satisfacție echitabilă); 29813/96 și 3029/96, § 22 și 23, 10 aprilie 2001 21. Cu toate acestea, calculul exact al unui astfel de prejudiciu se confruntă cu dificultăți, despăgubirea stabilită pentru reclamant ținând cont deja, într-o anumită măsură, de scurgerea timpului (a se vedea Calheiros Lopes și altele) citată anterior, punctul 29), chiar dacă suma indicată cu titlu de dobânzi, deși importantă, se dovedește, în mod evident, insuficientă pentru a compensa perioada de timp în cauză în prezenta cauză. Aceste dificultăți cresc dacă se iau în considerare diferitele elemente care compun despăgubirea în cauză, cum ar fi sumele datorate ca urmare a extracției anumitor produse forestiere pe terenurile în cauză, al căror calcul a întârziat cu siguranță stabilirea valorii respectivei despăgubiri. În sfârșit, în ceea ce privește determinarea prejudiciului real, trebuie să fie implicat și faptul că reclamanta a primit o compensație provizorie pentru o sumă importantă 22. Curtea decide astfel să calculeze prejudiciul recurentei în echitate, astfel cum permite art. 41 din convenție. Având în vedere toate circumstanțele cauzei, precum și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 350 000 EUR pentru prejudiciul material. B. Comisioane și cheltuieli de judecată 23. reclamanta solicită 20 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 24. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții, referindu-se în același timp la practica Curții în acest domeniu. 25. Curtea decide, în conformitate cu practica sa în acest tip de cauze, să acorde, cu titlu de cheltuieli și cheltuieli, suma forfetară de 2 000 EUR ( Companhia Agrícola de Penha Garcia, S.A. și alții c. Portugalia, n 21240/02, 15236/03, 15490/03, 15504/03, 15512/03, 15843/03, 23256/03, 23659/03, 36434/03, 36445/03, 37729/03, 1999/04, 27600/04, 41904/04 și 44323/04, § 23, 19 decembrie 2006). Interese moratorii 26. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 350 000 EUR (trei sute cincizeci de mii EUR) pentru prejudicii materiale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 10 iulie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle Tulkens Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
SOCIEDADE AGRÍCOLA HERDADE DA PALMA S.A. c.
PORTUGAL
(Requête n
o
31677/04)
ARRÊT
10 juillet 2007
12/11/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Sociedade Agrícola Herdade da Palma S.A. c. Portugal,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M
me
présidente,
MM.
A.B. Baka,
M
mes
M.
juges,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19 juin 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
31677/04) dirigée contre la République portugaise et dont une société anonyme de droit portugais Sociedade Agrícola Herdade da Palma S.A. («
la requérante
»), a saisi la Cour le 1
er
septembre 2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. J. Miguel, Procureur général adjoint.
3.
La requérante alléguait que la détermination et le paiement tardifs d'une indemnisation consécutive à l'expropriation de ses terrains avait porté atteinte au droit au respect de ses biens.
4.
Le 16 juin 2005, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
La requérante est une société anonyme de droit portugais ayant son siège à Lisbonne.
6.
La requérante était propriétaire de deux terrains d'une superficie totale de 14 781 hectares, qui firent l'objet d'une expropriation en 1975 dans le cadre de la politique relative à la réforme agraire. La législation pertinente en la matière prévoyait que les propriétaires pouvaient, sous certaines conditions, exercer leur droit de «
réserve
» (
direito de reserva
) sur une partie des terrains afin d'y poursuivre leurs activités agricoles. Elle prévoyait par ailleurs l'indemnisation des intéressés. Le montant, le délai et les conditions de paiement d'une telle indemnisation restaient à définir.
7.
Suite à l'exercice de son droit de réserve, la requérante a repris possession, en 1984, d'une partie de ses terrains correspondant à 700 hectares. En 1991, elle était en possession de la totalité des terrains. La requérante reçut par ailleurs, en 1998, une indemnisation provisoire de 208
535 euros (EUR).
8.
Par des arrêtés ministériels du ministre de l'Agriculture en date du 20
mai
2000 et du secrétaire d'Etat au Trésor en date du 11 juillet 2000, portés à la connaissance de la requérante en octobre 2000, l'indemnisation définitive fut fixée à 1
740
681
418 EUR]. Cette somme, majorée de 1
017
732
076
427 EUR] à titre d'intérêts, fût versée à la requérante le 12
septembre
2000 au plus tard.
9.
Le 20 décembre 2000, la requérante attaqua ces actes devant la Cour suprême administrative, en invoquant des erreurs de calcul prétendument commises ainsi que l'application d'un taux d'intérêt dérisoire. Par un jugement du 17 janvier 2002, la Cour suprême administrative rejeta sa demande. La requérante interjeta appel devant l'assemblée plénière de la Cour suprême administrative qui, le 9 mars 2004, rendit un jugement confirmant la décision attaquée.
II.
10.
L'arrêt
Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal
(n
os
29813/96 et 30229/96, CEDH 2000-I) décrit, en ses paragraphes 31 à 37, le droit et la pratique internes pertinents en matière de réforme agraire. Il convient d'ajouter que le Tribunal constitutionnel a confirmé sa jurisprudence en la matière (arrêt
Almeida Garrett
précité, § 37) par son arrêt n
o
85/03/T du 12 février 2003.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
11.
La requérante allègue que le montant de l'indemnisation ne saurait correspondre à une «
juste indemnisation
» et se plaint du retard dans la fixation et le paiement de l'indemnisation définitive. Elle invoque la violation du droit au respect de ses biens, prévu par l'article 1 du Protocole nº 1 à la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
12.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
A.
Sur la recevabilité
13.
La Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité (voir, à cet égard,
Almeida
Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal
précité, §§ 41-43). Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
14.
La Cour rappelle qu'elle a déjà été appelée à examiner des affaires similaires, s'agissant de la politique d'indemnisation des nationalisations et expropriations ayant eu lieu au Portugal en 1975 (voir l'arrêt
Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres
précité, ainsi que les arrêts
Jorge Nina Jorge et autres c. Portugal
, n
o
52662/99, 19 février 2004,
Mora do Vale et autres c. Portugal
, n
o
53468/99, 29 juillet 2004,
Geraldes Barba c.
Portugal
, n
o
61009/00, 4 novembre 2004 et
Calheiros Lopes et autres c.
Portugal
, nº 69338/01, 7 juin 2005). Dans toutes ces affaires, elle a conclu à la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1, considérant que les intéressés avaient eu à supporter une charge spéciale et exorbitante ayant rompu le juste équilibre devant régner entre, d'une part, les exigences de l'intérêt général et, d'autre part, la sauvegarde du droit au respect des biens.
15.
La Cour n'aperçoit pas de motifs justifiant de s'écarter de cette jurisprudence dans la présente affaire.
16.
Il y a donc eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
17.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
18.
La requérante réclame plusieurs sommes au titre du préjudice matériel et moral qu'elle aurait subi.
19.
Le Gouvernement conteste ces demandes.
20.
La Cour relève, conformément à sa jurisprudence constante en la matière, que la requérante a pu subir un préjudice matériel, correspondant à la différence entre les intérêts à recevoir aux termes de la législation pertinente et la dépréciation monétaire au Portugal pendant la période concernée, qui a débuté le 9 novembre 1978, date de l'entrée en vigueur de la Convention à l'égard du Portugal, et s'est terminée à la date de mise à disposition de la requérante de l'indemnisation en cause. En effet, les sommes que la requérante devait recevoir n'ont pas été mises à sa disposition dans les délais prévus par la législation interne pertinente et le taux d'intérêt moratoire a été trop bas par rapport à la dépréciation de la monnaie pendant la période en cause (voir
Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal
(satisfaction équitable), n
os
29813/96 et 30229/96, §§ 22 et 23, 10 avril 2001).
21.
Le calcul précis d'un tel préjudice se heurte toutefois à des difficultés, l'indemnisation fixée à la requérante tenant en effet déjà compte, dans une certaine mesure, de l'écoulement du temps (voir
Calheiros Lopes et autres
précité, § 29), même si le montant indiqué à titre d'intérêts, certes important, se révèle de toute évidence insuffisant pour compenser le long laps de temps en cause dans la présente affaire. Ces difficultés augmentent si l'on tient compte des différents éléments composant l'indemnisation en cause, tels que les sommes dues en raison de l'extraction de certains produits forestiers sur les terrains en question, dont le calcul a par ailleurs certainement retardé la détermination du montant de ladite indemnisation. Enfin, le fait que la requérante a reçu une indemnité provisoire d'un montant important doit aussi entrer en jeu, s'agissant de déterminer son préjudice réel.
22.
La Cour décide ainsi de calculer le préjudice de la requérante en équité, comme le permet l'article 41 de la Convention. Compte tenu de l'ensemble des circonstances de l'affaire, ainsi que de sa jurisprudence en la matière, elle juge raisonnable d'allouer à la requérante la somme de 350
000
EUR pour le préjudice matériel.
23.
La requérante demande 20
000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et devant la Cour.
24.
Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour, tout en se référant à la pratique de celle-ci en cette matière.
25.
La Cour décide, conformément à sa pratique dans ce type d'affaires, d'octroyer à titre de frais et dépens la somme forfaitaire de 2
Companhia Agrícola de Penha Garcia, S.A. et autres
c. Portugal
, n
os
21240/02, 15236/03, 15490/03, 15504/03, 15508/03, 15512/03, 15843/03, 23256/03, 23659/03, 36434/03, 36438/03, 36445/03, 37729/03, 1999/04, 27600/04, 41904/04 et 44323/04, §
23, 19 décembre 2006).
C.
Intérêts moratoires
26.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 350
000 EUR (trois cent cinquante mille euros) pour préjudice matériel et 2
000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
10 juillet 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
F.
Tulkens
Greffière
Présidente