- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 iulie 2007
- Stat pârât
- PRT
- Articole
- Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Herdade da Comporta - Actividades Agro Silvicolas e Turisticas, S.A. împotriva Portugaliei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL HERDADE DA COMPORTA - ACTIVIDADES AGRO SILVÍCOLAS E TURÍSTICAS, S.A. c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 41453/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 iulie 2007 DEFINITIVF 31/03/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Herdade da Comporta - Actividades Agro Silvícolas e Turíticas, S.A. c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B.
Baka, I. Cabral Barreto, V. Zagrebelsky, mele A. Mularoni, D. Jočienė, D. Popović, judecători, și dlui Dolle, graffière de secțiune După deliberarea sa în camera Consiliului la 19 iunie 2007, înmânarea hotărârii adoptate la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 41453/02) îndreptată împotriva Republicii Portugheze, inclusiv o societate anonimă de drept portughez Herdade da Comporta - Actividades Agro Silvícolas e Turíticas, S.A. La 15 noiembrie 2002, Curtea a sesizat Curtea în conformitate cu art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului) și, prin urmare, recurenta este reprezentată de dl B. Bagulho Albino, avocat la Lisabona.
Guvernul portughez (atmosfera) este reprezentat de agentul său, dl J. Miguel, procuror general adjunct. Recurenta susținea că stabilirea și plata întârziată a unei despăgubiri ca urmare a exproprierii terenurilor sale a încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale. La 16 iunie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului, sub rezerva dispozițiilor articolului 29 alineatul (3), aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Recurenta este o societate anonimă de drept portughez cu sediul la Comporta (Portugalia). La data depunerii cererii, reclamanta și-a exprimat denumirea de The Atlantic Company și avea sediul în Jersey (Regatul Unit). Prin actul notarial din 26 martie 2004, societatea și-a luat numele actual.
Compania The Atlantic Company deținea trei terenuri cu o suprafață totală de 13 201 hectare, care au făcut obiectul unei exproprieri în 1975 în cadrul politicii de reformă agrară. Legislația relevantă în acest domeniu prevedea că proprietarii pot, în anumite condiții, să-și exercite dreptul de rezervă ) pe o parte a terenului pentru a-și continua activitățile agricole; de asemenea, aceasta prevedea despăgubirea părților interesate; suma, termenul limită și condițiile de plată a unei astfel de compensații rămâneau de definit; în urma exercitării dreptului de rezervă, reclamanta preluase, în 1992, o parte din terenurile sale corespunzătoare 13 027 hectare, întrucât partea rămasă nu a fost restituită; reclamanta a refuzat, de asemenea, la 20 decembrie 1984, o despăgubire provizorie, propusă de administrație, în valoare de 343 427 EUR (EUR).
Prin decretele ministeriale ale ministrului agriculturii la data de 17 Ianuarie 2002 și de la secretarul de stat la Trezorerie la 6 februarie 2002, aduse la cunoștința recurentei la 15 mai 2002, despăgubirea definitivă a fost stabilită. Administrația deduce sumele în cauză pe cele plătite de stat pentru lucrări și investiții efectuate pe terenurile în cauză. Potrivit informațiilor furnizate Curții de către părți, reclamanta a primit despăgubiri, până la 15 aprilie 2002, suma principală de 2 902 088 EUR plus 1 709 301 EUR ca dobânzi. 10. La o dată nespecificată, recurenta a atacat aceste acte în fața Curții Supreme Administrative din cauza unor presupuse erori comise în calculul despăgubirii.
Prin hotărârea din 18 martie 2004, adusă la cunoștința recurentei la 23 martie 2004, Curtea Supremă Administrativă a respins cererea. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 11. Almeida Garrett, Macarenhas Falcăo și alții c. Portugalia 29813/96 și 30229/96, CEDO 2000-I) descrie, la punctele 31-37, dreptul și practica internă relevante în materie de reformă agrară. Trebuie adăugat că Tribunalul Constituțional și-a confirmat jurisprudența în această privință (hotărârea Almeida Garrett citată anterior, punctul 37) prin Hotărârea nr. 85/03/T din 12 februarie 2003 în drept. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 12, recurenta susține că valoarea despăgubirii nu poate fi egală cu o despăgubire corectă și se plânge de întârzierea stabilirii și a plății despăgubirii definitive.
Aceasta invocă încălcarea dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 13. Guvernul se opune acestei teze.
Cu privire la admisibilitatea 14. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate (a se vedea în acest sens Almeida Garrett, Macarenhas Falcao și alții c. Portugalia, citată anterior, §§ 41-43). Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.
Curtea amintește că a fost deja chemată să examineze cauze similare în ceea ce privește politica de compensare a naționalizărilor și a exproprierilor care a avut loc în Portugalia în 1975 (a se vedea Hotărârea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții, citată anterior, precum și Hotărârea Jorge Nina Jorge și alții c. Portugalia, nr 52662/99, 19 februarie 2004, Mora do Vale și alții c. Portugalia, 53468/99, 29 iulie 2004, Geraldes Barba c. Portugalia, n 61009/00, 4 noiembrie 2004 și Calheiros Lopes și alții c. Portugalia, nr. 69338/01, 7 iunie 2005). În toate aceste cazuri, Comisia a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1. întrucât părțile interesate au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor.
16. Curtea nu percepe motive întemeiate pentru a se abate de la această jurisprudență în prezenta cauză 17. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II privind aplicarea articolului 41 din Convenție 18. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 20. Guvernul contestă aceste cereri.
21. Curtea arată, în conformitate cu jurisprudența sa constantă în acest domeniu, că recurenta a putut suferi un prejudiciu material, care corespunde diferenței dintre dobânda care trebuie primită în temeiul legislației relevante și deprecierea monetară în Portugalia în perioada în cauză, care a început la 9 noiembrie 1978, data intrării în vigoare a Convenției cu privire la Portugalia, și s-a încheiat la data punerii la dispoziția reclamantei a despăgubirii în cauză.
Într-adevăr, sumele pe care recurenta trebuia să le primească nu au fost puse la dispoziția sa în termenele prevăzute de legislația internă relevantă, iar rata dobânzii moratoriu a fost prea mică în comparație cu deprecierea monedei în perioada în cauză (a se vedea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții c. Portugalia (satisfacție echitabilă); 29813/96 și 3029/96, § 22 și 23, 10 aprilie 2001 22. Cu toate acestea, calculul exact al unui astfel de prejudiciu se confruntă cu dificultăți, despăgubirea stabilită pentru reclamant ținând cont deja, într-o anumită măsură, de scurgerea timpului (a se vedea Calheiros Lopes și altele). citată anterior, punctul 29), chiar dacă suma indicată cu titlu de dobânzi, deși importantă, se dovedește, în mod evident, insuficientă pentru a compensa perioada de timp în cauză în prezenta cauză.
Aceste dificultăți cresc dacă se iau în considerare diferitele elemente care compun compensația în cauză, cum ar fi investițiile statului pe terenurile în cauză, al căror calcul a întârziat cu siguranță stabilirea valorii compensației. În cele din urmă, faptul că reclamanta a refuzat indemnizația provizorie care i-a fost propusă trebuie să intre în joc și în ceea ce privește determinarea prejudiciului real. 23. Curtea decide astfel să calculeze prejudiciul recurentei în echitate, astfel cum permite art. 41 din convenție. Având în vedere toate circumstanțele cauzei, precum și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 350 000 EUR pentru prejudiciul material.
B. Costuri și cheltuieli de judecată 24. Recurenta solicită rambursarea cheltuielilor suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. În acest sens, aceasta indică suma de 20 EUR. 25. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții, subliniind în același timp că suma indicată de reclamant pare să fie o eroare de pană, dacă se face referire la cauze similare deja decise de Curte, prezentate de reprezentantul recurentei. 26. Curtea acceptă ca suma indicată de recurentă, care este reprezentată de un avocat care are alte cereri de acest tip în fața Curții, să facă obiectul unei erori de pană. Aceasta decide, în conformitate cu practica sa în acest tip de cauze, să acorde cu titlu de cheltuieli și cheltuielile de judecată suma forfetară de 2 000 EUR (Comanhia Agricola de Penha Garcia, S.A.
și alte c. Portugalia, 21240/02, 15236/03, 15490/03, 15504/03, 15508/03, 15512/03, 15843/03, 23256/03, 23659/03, 36434/03, 36445/03, 37729/03, 1999/04, 27600/04, 41904/04 și 44323/04, § 23, 19 decembrie 2006). Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 350 000 EUR (trei sute cincizeci de mii EUR) pentru prejudicii materiale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
10 iulie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle Tulkens Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE HERDADE DA COMPORTA - ACTIVIDADES AGRO SILVÍCOLAS E TURÍSTICAS, S.A. c. PORTUGAL (Requête n o 41453/02) ARRÊT STRASBOURG 10 juillet 2007 DÉFINITIF 31/03/2008 . Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Herdade da Comporta - Actividades Agro Silvícolas e Turísticas, S.A. c. Portugal, La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : M me F. Tulkens, présidente, MM. A.B. Baka, I. Cabral Barreto, V. Zagrebelsky, M mes A. Mularoni, D. Jočienė, M. D. Popović, juges, et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19 juin 2007, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 41453/02) dirigée contre la République portugaise et dont une société anonyme de droit portugais Herdade da Comporta - Actividades Agro Silvícolas e Turísticas, S.A. (« la requérante »), a saisi la Cour le 15 novembre 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
La requérante est représentée par M e B. Bagulho Albino, avocat à Lisbonne. Le gouvernement portugais (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. J. Miguel, Procureur général adjoint.
La requérante alléguait que la détermination et le paiement tardifs d'une indemnisation consécutive à l'expropriation de ses terrains avait porté atteinte au droit au respect de ses biens.
Le 16 juin 2005, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire. EN FAIT I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5. La requérante est une société anonyme de droit portugais ayant son siège à Comporta (Portugal). Lors de l'introduction de la requête, la requérante se dénommait The Atlantic Company et avait son siège à Jersey (Royaume-Uni). Par un acte notarié du 26 mars 2004, la société prit son nom actuel.
La société The Atlantic Company était propriétaire de trois terrains d'une superficie totale de 13 201 hectares, qui firent l'objet d'une expropriation en 1975 dans le cadre de la politique relative à la réforme agraire. La législation pertinente en la matière prévoyait que les propriétaires pouvaient, sous certaines conditions, exercer leur droit de « réserve » ( direito de reserva ) sur une partie des terrains afin d'y poursuivre leurs activités agricoles. Elle prévoyait par ailleurs l'indemnisation des intéressés. Le montant, le délai et les conditions de paiement d'une telle indemnisation restaient à définir.
Suite à l'exercice de son droit de réserve, la requérante avait repris possession, en 1992, d'une partie de ses terrains correspondant à 13 027 hectares, la partie restante n'ayant pas été rendue. La requérante refusa par ailleurs, le 20 décembre 1984, une indemnisation provisoire, proposée par l'administration, d'un montant correspondant à 343 427 euros (EUR).
Par des arrêtés ministériels du ministre de l'Agriculture en date du 17 janvier 2002 et du secrétaire d'Etat au Trésor en date du 6 février 2002, portés à la connaissance de la requérante le 15 mai 2002, l'indemnisation définitive fut fixée. L'administration déduisit des sommes en question celles déboursées par l'Etat pour des travaux et investissements effectués sur les terrains en cause.
Selon les renseignements fournis à la Cour par les parties, la requérante reçut à titre d'indemnisation, au plus tard le 15 avril 2002, le montant au principal de 2 902 088 EUR, majoré de 1 709 301 EUR à titre d'intérêts.
A une date non précisée, la requérante attaqua ces actes devant la Cour suprême administrative en raison d'erreurs prétendument commises dans le calcul de l'indemnisation. Par un arrêt du 18 mars 2004, porté à la connaissance de la requérante le 23 mars 2004, la Cour suprême administrative rejeta la demande. II.
LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS
11. L'arrêt Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal (n os 29813/96 et 30229/96, CEDH 2000-I) décrit, en ses paragraphes 31 à 37, le droit et la pratique internes pertinents en matière de réforme agraire. Il convient d'ajouter que le Tribunal constitutionnel a confirmé sa jurisprudence en la matière (arrêt Almeida Garrett précité, § 37) par son arrêt n o 85/03/T du 12 février 2003. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o 1
La requérante allègue que le montant de l'indemnisation ne saurait correspondre à une « juste indemnisation » et se plaint du retard dans la fixation et le paiement de l'indemnisation définitive. Elle invoque la violation du droit au respect de ses biens, prévu par l'article 1 du Protocole nº 1 à la Convention, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes. »
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. A. Sur la recevabilité
La Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité (voir, à cet égard, Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal précité, §§ 41-43). Il convient donc de la déclarer recevable. B. Sur le fond
La Cour rappelle qu'elle a déjà été appelée à examiner des affaires similaires, s'agissant de la politique d'indemnisation des nationalisations et expropriations ayant eu lieu au Portugal en 1975 (voir l'arrêt Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres précité, ainsi que les arrêts Jorge Nina Jorge et autres c. Portugal , n o 52662/99, 19 février 2004, Mora do Vale et autres c. Portugal , n o 53468/99, 29 juillet 2004, Geraldes Barba c. Portugal , n o 61009/00, 4 novembre 2004 et Calheiros Lopes et autres c. Portugal , nº 69338/01, 7 juin 2005). Dans toutes ces affaires, elle a conclu à la violation de l'article 1 du Protocole n o 1, considérant que les intéressés avaient eu à supporter une charge spéciale et exorbitante ayant rompu le juste équilibre devant régner entre, d'une part, les exigences de l'intérêt général et, d'autre part, la sauvegarde du droit au respect des biens.
La Cour n'aperçoit pas de motifs justifiant de s'écarter de cette jurisprudence dans la présente affaire.
Il y a donc eu violation de l'article 1 du Protocole n o 1. II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
18. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
La requérante réclame plusieurs sommes au titre du préjudice matériel et moral qu'elle aurait subi.
Le Gouvernement conteste ces demandes.
La Cour relève, conformément à sa jurisprudence constante en la matière, que la requérante a pu subir un préjudice matériel, correspondant à la différence entre les intérêts à recevoir aux termes de la législation pertinente et la dépréciation monétaire au Portugal pendant la période concernées, qui a débuté le 9 novembre 1978, date de l'entrée en vigueur de la Convention à l'égard du Portugal, et s'est terminée à la date de mise à disposition de la requérante de l'indemnisation en cause. En effet, les sommes que la requérante devait recevoir n'ont pas été mises à sa disposition dans les délais prévus par la législation interne pertinente et le taux d'intérêt moratoire a été trop bas par rapport à la dépréciation de la monnaie pendant la période en cause (voir Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal (satisfaction équitable), n os 29813/96 et 30229/96, §§ 22 et 23, 10 avril 2001).
Le calcul précis d'un tel préjudice se heurte toutefois à des difficultés, l'indemnisation fixée à la requérante tenant en effet déjà compte, dans une certaine mesure, de l'écoulement du temps (voir Calheiros Lopes et autres précité, § 29), même si le montant indiqué à titre d'intérêts, certes important, se révèle de toute évidence insuffisant pour compenser le long laps de temps en cause dans la présente affaire. Ces difficultés augmentent si l'on tient compte des différents éléments composant l'indemnisation en cause, tels que les investissements de l'Etat sur les terrains en question, dont le calcul a par ailleurs certainement retardé la détermination du montant de ladite indemnisation. Enfin, le fait que la requérante a refusé l'indemnité provisoire qui pourtant lui fut proposée doit aussi entrer en jeu, s'agissant de déterminer son préjudice réel.
La Cour décide ainsi de calculer le préjudice de la requérante en équité, comme le permet l'article 41 de la Convention. Compte tenu de l'ensemble des circonstances de l'affaire, ainsi que de sa jurisprudence en la matière, elle juge raisonnable d'allouer à la requérante la somme de 350 000 EUR pour le préjudice matériel. B. Frais et dépens
La requérante demande le remboursement des frais encourus devant les juridictions internes et devant la Cour. Elle indique à ce titre la somme de 20 EUR.
Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour, tout en soulignant que la somme indiquée par la requérante semble relever d'une erreur de plume, si l'on se réfère à des affaires similaires déjà décidées par la Cour, présentées par le représentant de la requérante.
La Cour accepte que la somme indiquée par la requérante, qui est représentée par un avocat ayant d'autres requêtes de ce type devant la Cour, relève d'une erreur de plume. Elle décide, conformément à sa pratique dans ce type d'affaires, d'octroyer à titre de frais et dépens la somme forfaitaire de 2 000 EUR ( Companhia Agrícola de Penha Garcia, S.A. et autres c. Portugal , n os 21240/02, 15236/03, 15490/03, 15504/03, 15508/03, 15512/03, 15843/03, 23256/03, 23659/03, 36434/03, 36438/03, 36445/03, 37729/03, 1999/04, 27600/04, 41904/04 et 44323/04, § 23, 19 décembre 2006). C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit a) que l ' Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, 350 000 EUR (trois cent cinquante mille euros) pour préjudice matériel et 2 000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 juillet 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé F. Tulkens Greffière Présidente