SECȚIUNEA 3 SUCIEDADE AGRÍCOLA DO PERAL S.A. ȘI PORTUGALIA (solicitarea nr. 55340/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 iulie 2003 DEFINITIVF 31/10/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul societății Agricola do Peral S.A. și în alt context Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja judecători și de Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 iunie 2002 și 8 iulie 2003, Renunță hotărârea adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 55340/00) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și din care două societăți comerciale pe acțiuni de drept portughez, Sociedade Agricola do Peral, S.A. și Societade Agricola de Cortiças Flocor S.A., au sesizat Curtea la data de 22 februarie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A. Henriques Gaspar, procuror general adjunct, a fost reprezentat până la 25 februarie 2003 de către noul său agent J. Miguel, procuror general adjunct, iar recurentele au susținut că durata a două proceduri civile la care au participat au depășit un termen rezonabil. Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 13 iunie 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. Atât recurentele, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. Recurentele au deținut mai multe terenuri care au fost expropriate în 1975 în cadrul politicii de reformă agrară din Portugalia. La 28 decembrie 1995, fiecare reclamantă a depus la Tribunalul Administrativ de la Lisabona o cerere de despăgubire împotriva statului pentru prejudiciile suferite ca urmare a exproprierii. (1) Prima reclamantă 10. Prin ordonanța din 24 ianuarie 1996, judecătorul a invitat prima reclamantă să prezinte o împuternicire care să dea putere avocatului său. Procurația în cauză a fost anexată la dosar la data de 7 februarie 1996. 11. La 14 februarie 1996, judecătorul a ordonat citația de la procuratură, chemată să acționeze în calitate de reprezentant al statului. În octombrie 1996, procurorul a prezentat concluziile sale ca răspuns, după ce a obținut de la judecător două prelungiri ale termenului acordat. La 14 octombrie 1996, prima reclamantă și-a prezentat replica. 12. La 9 iunie 1997, 11 februarie și 18 septembrie 1998 și la 5 ianuarie 2000, prima reclamantă l-a invitat pe judecător să se pronunțe asupra cauzei sale, referindu-se la prejudiciile cauzate de durata procedurii. martie 2001, procurorul public a contestat interesul de a acționa al recurentei, având în vedere faptul că aceasta primise între timp indemnizațiile prevăzute în legislația specială privind reforma agrară. La 26 martie 2001, recurenta a respins această poziție și-a reafirmat interesul de a acționa. 14. printr-o decizie din 8 octombrie 2001, Tribunalul s-a considerat incompetent rațional Materiae 15 La 7 noiembrie 2001, recurenta a făcut apel la această decizie în fața Curții Supreme Administrative, în fața căreia procedura rămâne în curs de desfășurare. 2. a doua reclamantă 16. La 23 ianuarie 1996, judecătorul a ordonat citația procurorului public, chemată să acționeze în calitate de reprezentant al statului. 12 aprilie 1996, procuratura și-a prezentat concluziile ca răspuns, după ce a obținut de la judecător două prelungiri ale termenului acordat. La 3 mai 1996, reclamanta și-a depus replica. 17. La 9 iunie 1997, 11 februarie 1998 și 20 octombrie 2000, a doua recurentă l-a invitat pe judecător să se pronunțe asupra cauzei sale, referindu-se la prejudiciile cauzate de durata procedurii. 18. Printr-o decizie din 3 aprilie 2002, Tribunalul s-a considerat incompetent rațional Materiae pentru a examina cererea recurentei. 19. La 15 aprilie 2002, recurenta a făcut apel la această decizie în fața Curții Supreme Administrative, în fața căreia procedura rămâne în curs. Recurentele denunță durata procedurilor. Ele invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 21. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 decembrie 1995, data introducerii acțiunilor recurentelor în fața Tribunalului Administrativ de la Lisabona. Procedurile fiind încă pendinte, durata în cauză este de șapte ani și șase luni. 22. Pentru a stabili dacă a existat o depășire a termenului rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de provocarea litigiului pentru persoana în cauză (a se vedea, printre altele, Silva Pontes c. Portugalia , Hotărârea din 23 martie 1994, seria A n 286-A, p. 15, § 39). 23. Pentru recurente, durata în cauză este în mod evident excesivă. 24. Guvernul, subliniind în același timp complexitatea mare a chestiunilor cu privire la care trebuia să se pronunțe instanța administrativă, recunoaște că procedurile au suferit întârzieri excesive. 25. Curtea ia notă de poziția guvernului și nu poate accepta în special termene de inactivitate, cum ar fi cele verificate în speță. 26. Prin urmare, termenul rezonabil a fost depășit și, prin urmare, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurentele consideră că au dreptul de a solicita, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, dobânzile sau orice alt venit pe care le-au fost împiedicate să îl primească ca urmare a duratei rezonabile a procedurii, calculate pe baza valorii despăgubirilor pe care ar fi trebuit să le primească în temeiul exproprierilor în cauză. Ele evaluează suma în cauză la 6 miliarde EUR (EUR). În plus, recurentele solicită 50 000 EUR pentru daune morale. 29. Guvernul subliniază că prejudiciul material pretins este complet străin de presupusa încălcare în fața Curții. În ceea ce privește suma solicitată pentru prejudicii morale, aceasta ar fi excesivă, în special dacă se ține seama de faptul că recurentele sunt persoane juridice. 30. În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea nu percepe nicio legătură de cauzalitate între durata procedurii și pretinsele prejudicii și, prin urmare, respinge pretențiile recurentelor în acest sens. 31. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil a trebuit să provoace, în fața recurentelor și a administratorilor și asociaților acestora, neplăceri considerabile și incertitudine prelungită, chiar și în ceea ce privește desfășurarea cauzelor curente ale societăților. În această privință, se poate concluziona că recurentele au fost lăsate într-o situație de incertitudine care justifică acordarea unei indemnizații (a se vedea Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV). Recurentele solicită rambursarea cheltuielilor suportate pentru corectarea încălcării Convenției, care ar aștepta 78 000 EUR. 33. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 34. Curtea consideră că este rezonabil să se acorde în comun recurentelor 1 300 EUR în acest sens. Interese moratorii 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să plătească recurentelor în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 8 000 EUR (8 000 EUR) pentru daune morale și 1 300 EUR (o mie trei sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 31 iulie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte
TROISIÈME SECTION
c. PORTUGAL
(Requête n
o
55340/00)
ARRÊT
31 juillet 2003
31/10/2003
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Sociedade Agrícola do Peral S.A. et autre c. Portugal,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
M
me
H.S.
Greve
,
M.
K.
Traja
,
juges
,
et de
M.
V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 13 juin 2002 et
8 juillet 2003,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
55340/00) dirigée contre la République portugaise et dont deux sociétés anonymes de droit portugais, Sociedade Agrícola do Peral, S.A. et Sociedade Agrícola de Cortiças Flocor S.A. («
les requérantes
»), ont saisi la Cour le 22
février 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérantes sont représentées devant la Cour par M
es
J.L. da Cruz Vilaca, L.M. Pais Antunes, T. Aragão Morais, R. Oliveira et M. Rosado da Fonseca, avocats à Lisbonne. Le gouvernement portugais («
le Gouvernement
») était représenté jusqu'au 25 février 2003 par son agent, M. A. Henriques Gaspar, Procureur général adjoint, et à partir de cette date par son nouvel agent, M. J. Miguel, également Procureur général adjoint.
3.
Les requérantes alléguaient que la durée de deux procédures civiles auxquelles elles étaient parties avaient dépassé un délai raisonnable.
4.
La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement.
5.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.
Par une décision du 13 juin 2002, la Cour a déclaré la requête recevable.
7.
Tant les requérantes que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire (article
59
§
1 du règlement).
8.
Les requérantes étaient propriétaires de plusieurs terrains qui ont été expropriés en 1975, dans le cadre de la politique relative à la réforme agraire au Portugal.
9.
Le 28 décembre 1995, chacune des requérantes introduisit devant le tribunal administratif de Lisbonne une demande en dommages et intérêts contre l'Etat pour les préjudices subis en raison des expropriations. Elles soulignaient n'avoir pas encore reçu les indemnisations définitives pourtant prévues par la loi interne. Ces procédures se sont déroulées de la manière décrite ci-après.
10.
Par une ordonnance du 24 janvier 1996, le juge invita la première requérante à produire une procuration donnant pouvoirs à son avocat. La procuration en cause fut jointe au dossier le 7 février 1996.
11.
Le 14 février 1996, le juge ordonna la citation à comparaître du ministère public, appelé à agir en tant que représentant de l'Etat. Le 3
octobre 1996, le ministère public déposa ses conclusions en réponse, après avoir obtenu du juge deux prorogations du délai qui lui était imparti. Le 14
octobre 1996, la première requérante déposa sa réplique.
12.
Les 9 juin 1997, 11 février et 18 septembre 1998 et le 5 janvier 2000, la première requérante invita le juge à statuer sur son affaire, se référant aux préjudices qui lui étaient causés par la durée de la procédure.
13.
Le 1
er
mars 2001, le ministère public contesta l'intérêt à agir de la requérante, compte tenu du fait que celle-ci avait entre-temps reçu les indemnités prévues dans la législation spéciale concernant la réforme agraire. Le 26 mars 2001, la requérante réfuta cette position et réaffirma son intérêt à agir.
14.
Par une décision du 8 octobre 2001, le tribunal se considéra incompétent
ratione materiae
pour examiner la demande de la requérante.
15.
Le 7 novembre 2001, la requérante fit appel de cette décision devant la Cour suprême administrative, devant laquelle la procédure demeure pendante.
16.
Le 23 janvier 1996, le juge ordonna la citation à comparaître du ministère public, appelé à agir en tant que représentant de l'Etat. Le
12 avril 1996, le ministère public déposa ses conclusions en réponse, après avoir obtenu du juge deux prorogations du délai qui lui était imparti. Le
3 mai 1996, la requérante déposa sa réplique.
17.
Les 9 juin 1997, 11 février 1998 et 20 octobre 2000, la seconde requérante invita le juge à statuer sur son affaire, se référant aux préjudices qui lui étaient causés par la durée de la procédure.
18.
Par une décision du 3 avril 2002, le tribunal se considéra incompétent
ratione materiae
pour examiner la demande de la requérante.
19.
Le 15 avril 2002, la requérante fit appel de cette décision devant la Cour suprême administrative, devant laquelle la procédure demeure pendante.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
20.
Les requérantes dénoncent la durée des procédures. Elles invoquent l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
21.
La période à considérer a débuté le 28 décembre 1995, date de l'introduction des actions des requérantes devant le tribunal administratif de Lisbonne. Les procédures étant toujours pendantes, la durée en cause est à ce jour de sept ans et six mois.
22.
Pour établir s'il y a eu dépassement du délai raisonnable, il y a lieu d'avoir égard aux circonstances de la cause et aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour l'intéressé (voir, parmi beaucoup d'autres,
Silva Pontes
c. Portugal
, arrêt du 23 mars 1994, série A n
o
286-A, p. 15, § 39).
23.
Pour les requérantes, la durée en cause est manifestement excessive.
24.
Le Gouvernement, tout en soulignant la grande complexité des questions sur lesquelles le tribunal administratif devait se prononcer, reconnaît que les procédures ont souffert des retards excessifs.
25.
La Cour prend note de la position du Gouvernement. Elle ne saurait notamment accepter des délais d'inactivité tels ceux vérifiés en l'espèce.
26.
Il y a donc eu dépassement du délai raisonnable et, partant, violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
27.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
28.
Les requérantes estiment être en droit de demander, à titre de dédommagement du préjudice matériel, les intérêts ou tout autre revenu qu'elles ont été empêchées de percevoir en raison de la durée raisonnable de la procédure, calculés sur le montant des indemnisations qu'elles auraient dû recevoir en vertu des expropriations en cause. Elles évaluent le montant en cause à 6 milliards d'euros (EUR). Les requérantes demandent par ailleurs 50
000 EUR pour dommage moral.
29.
Le Gouvernement souligne que le préjudice matériel allégué est entièrement étranger à la violation alléguée devant la Cour. Quant à la somme demandée pour préjudice moral, elle serait excessive, surtout si l'on tient compte du fait que les requérantes sont des personnes morales.
30.
S'agissant du préjudice matériel, la Cour n'aperçoit aucun lien de causalité entre la durée de la procédure et les préjudices allégués. Elle rejette donc les prétentions des requérantes à ce titre.
31.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que le prolongement de la procédure litigieuse au-delà du délai raisonnable a dû causer, dans le chef des requérantes et de leurs administrateurs et associés, des désagréments considérables et une incertitude prolongée, ne serait-ce que sur la conduite des affaires courantes des sociétés. A cet égard, on peut donc estimer que les requérantes ont été laissées dans une situation d'incertitude qui justifie l'octroi d'une indemnité (voir
Comingersoll S.A. c. Portugal
[GC],
n
o
35382/97, § 24, CEDH 2000-IV). Statuant en équité, comme le veut l'article 41, la Cour leur alloue conjointement à ce titre 8
B.
Frais et dépens
32.
Les requérantes demandent le remboursement des frais engagés pour faire corriger la violation de la Convention, qui attendraient 78
33.
Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour.
34.
La Cour juge raisonnable d'octroyer conjointement aux requérantes 1
300 EUR à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
35.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser aux requérantes conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 8
000 EUR (huit mille euros) pour dommage moral et 1
300 EUR (mille trois cents euros) pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
31 juillet 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président