AFFAIRE MOREIRA & FERREIRINHA , LDA ET AUTRES c. PORTUGAL

SECȚIUNEA A TREIA CERERIRA ȘI FERREIRINHA, LDA. ȘI ALTELE c. PORTUGALIA (Cercetările nr. 56566/00, 56567/00 și 56569/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 iunie 2003 DEFINITIVF 26/09/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Moreira & Ferreirinha, Lda. și altele, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja, judecători și Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 14 martie 2002 și 5 iunie 2003, a adoptat hotărârea adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află trei cereri (n 56566/00, 56567/00 și 56569/00) îndreptate împotriva Republicii Portugheze și ale căror societăți cu răspundere limitată de drept portughez, Moreira & Ferreirinha, Lda, și doi resortisanți ai acestui stat, dnii António Jorge Figueiredo Ferreira și José Manuel Remelgado Ferreirinha ( . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 26 ianuarie 2000, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului și Libertățile fundamentale). Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către domnul J.J.F. Alves, avocat la Matosinhos. Guvernul portughez ( Reclamanții au susținut că durata unei proceduri civile la care au fost părți a depășit termenul rezonabil. Cererile au fost atribuite celei de a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. La 22 martie 2001, Curtea a decis să anexeze cele trei cereri [art. 43 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezentele cereri au fost atribuite secțiunii a treia, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 14 martie 2002, Curtea a declarat cererile admisibile. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din regulament). ; ambii sunt resortisanți portughezi, născuți în 1943 și respectiv 1949 și locuiește în Porto și Matosinhos (Portugalia) 10. La 24 februarie 1993, nouă societăți au prezentat în fața Tribunalului din Matosinhos o cerere de a se pronunța falimentul primei reclamante, cea a unei societăți comerciale E., S.A. La 10 mai 1993, reclamanții și-au prezentat concluziile ca răspuns. 12. printr-o ordonanță din 9 iulie 1993, judecătorul a stabilit ședința la 30 septembrie 1993. Această zi nu a avut loc din cauza lipsei celui de-al treilea reclamant. Printr-o ordonanță din 5 noiembrie 1993, judecătorul, luând în considerare cererile de documente formulate de solicitanți, precum și absența unei citații din partea pârâtei, E., S.A., a dat fără efect stabilirea ședinței. De asemenea, el a solicitat Institutului de Comerț Exterior Portughez documentele în cauză. Acestea au fost produse la 14 decembrie 1993. 14. E., S.A. a fost menționat prin afișaj la 12 aprilie 1994. La 3 mai 1994, ministerul public a fost citat în conformitate cu legea ca reprezentant al acestei societăți. 15. Cu toate acestea, printr-o ordonanță din 9 noiembrie 1994, judecătorul a fixat ședința la 14 decembrie 1994 și a fost amânată până la 9 ianuarie 1995 din cauza absenței celui de-al doilea reclamant. Ședința a avut loc la 9 și 30 ianuarie, 15 februarie și 10 martie 1995. Printr-o hotărâre din 31 decembrie 1999, adusă la cunoștința reclamanților la 18 ianuarie 2000, instanța care a pronunțat falimentul societății E., S.A., dar nu și pe cea a reclamanților. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE 18. Reclamanții denunță durata procedurii. Ei invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 19. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 24 februarie 1993, data depunerii cererii în fața Tribunalului din Matosinhos și s-a încheiat la 18 ianuarie 2000 prin notificarea hotărârii aceleiași instanțe și, prin urmare, durata în cauză este de șase ani și unsprezece luni. Pentru a verifica dacă a existat o depășire a termenului rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de provocarea litigiului pentru persoana în cauză (a se vedea, printre altele, Silva Pontes c. Portugalia , Hotărârea din 23 martie 1994, seria A n 286-A, p. 15, § 39). 21. Pentru reclamanți, durata în cauză este în mod evident excesivă. 22. Guvernul admite că a existat o depășire a termenului rezonabil. El se referă în acest sens la supraîncărcarea excepțională a rolului Tribunalului din Matosinhos și subliniază că au fost luate măsuri pentru a remedia această situație. 23. Curtea ia notă de poziția guvernului și de explicațiile sale, în special nu poate accepta un termen de inactivitate totală de patru ani și zece luni, între 15 martie 1995, când judecătorul a statuat cu privire la plângerile formulate de părți, și 31 decembrie 1999, data hotărârii. 24. În ceea ce privește supraîncărcarea rolului Tribunalului din Matosinhos, Curtea reafirmă că statelor contractante le revine sarcina de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta tuturor dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile într-un termen rezonabil (a se vedea Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV). 25. Prin urmare, termenul rezonabil a fost depășit și, prin urmare, încălcarea articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 26. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În opinia guvernului, prejudiciul material invocat nu indică nicio legătură de cauzalitate cu presupusa încălcare, iar sumele solicitate pentru prejudicii morale ar fi excesive. 29. În ceea ce privește eventualul prejudiciu material, Curtea subliniază că reclamanții nu au prezentat niciun argument pentru a justifica acest lucru. Prin urmare, Comisia respinge pretențiile lor în acest sens.În schimb, este incontestabil că reclamanții au suferit un prejudiciu moral care justifică acordarea unei despăgubiri. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din convenție, Curtea le alocă suma globală de 5 400 EUR. Costuri și cheltuieli de judecată 30. Fiecare dintre solicitanți solicită pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată 724,16 EUR, precum și rambursarea taxei pe valoarea adăugată de 17% pe care trebuie să o plătească din aceste sume. 31. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 32. Curtea consideră rezonabilă acordarea sumei globale de 2 000 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit. Interese moratoriu 33. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 5 400 EUR (cinci mii patru sute de euro) pentru daune morale și 2 000 EUR (două mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 26 iunie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

MOREIRA & FERREIRINHA,

LDA. ET AUTRES

c. PORTUGAL

(Requêtes n

os

54566/00, 54567/00 et 54569/00)

ARRÊT

STRASBOURG

26 juin 2003

DÉFINITIF

26/09/2003

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Moreira & Ferreirinha, Lda. et autres c. Portugal,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

M

me

H.S.

Greve

,

M.

K.

Traja,

juges

,

et de

M.

V.

Berger,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 14 mars 2002 et 5 juin 2003,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouvent trois requêtes (n

os

54566/00, 54567/00 et 54569/00) dirigées contre la République portugaise et dont une société à responsabilité limitée de droit portugais, Moreira & Ferreirinha, Lda, et deux ressortissants de cet Etat, MM. António Jorge Figueiredo Ferreira et José Manuel Remelgado Ferreirinha («

les requérants

»), ont saisi la Cour le 26 janvier 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants sont représentés devant la Cour par M

e

J.J.F. Alves, avocat à Matosinhos. Le gouvernement portugais («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. J. Miguel, Procureur général adjoint.

3.

Les requérants alléguaient que la durée d'une procédure civile à laquelle ils étaient parties avait dépassé le délai raisonnable.

4.

Les requêtes ont été attribuées à la quatrième section de la Cour (article

52 §

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement.

5.

Le 22 mars 2001, la Cour a décidé de joindre les trois requêtes (article 43 § 1 du règlement).

6.

Le 1

er

novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). Les présentes requêtes ont été attribuées à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

7.

Par une décision du 14 mars 2002, la Cour a déclaré les requêtes recevables.

8.

Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire (article

59

§

1 du règlement).

EN FAIT

9.

La première requérante est une société à responsabilité limitée ayant son siège à Porto (Portugal). Les deux autres requérants sont les seuls associés de la première requérante

; tous deux sont des ressortissants portugais, nés respectivement en 1943 et 1949, et résident à Porto et Matosinhos (Portugal) respectivement.

10.

Le 24 février 1993, neuf sociétés introduisirent devant le tribunal de Matosinhos une demande tendant à ce que soient prononcées la faillite de la première requérante, celle d'une société commerciale «

E., S.A.

» et, enfin, la faillite personnelle des deuxième et troisième requérants.

11.

Le 10 mai 1993, les requérants déposèrent leurs conclusions en réponse.

12.

Par une ordonnance du 9 juillet 1993, le juge fixa l'audience au

30 septembre 1993. Ce jour, elle n'eut pas lieu en raison de l'absence du troisième requérant. Elle fut reportée au 11 novembre 1993.

13.

Par une ordonnance du 5 novembre 1993, le juge, prenant en considération des demandes de documents formulées par les demandeurs ainsi que l'absence de citation à comparaître de la défenderesse «

E., S.A.

», donna sans effet la fixation de l'audience. Il sollicita par ailleurs à l'Institut du commerce extérieur portugais les documents en cause. Ceux-ci furent produits le 14 décembre 1993.

14.

«

E., S.A

» fut citée par voie d'affichage le 12 avril 1994. Le 3 mai 1994, le ministère public fut, conformément à la loi, cité à comparaître en tant que représentant de cette société.

15.

Par une ordonnance du 9 novembre 1994, le juge fixa l'audience au 14 décembre 1994. Elle fut toutefois reportée au 9 janvier 1995 en raison de l'absence du deuxième requérant. L'audience eut lieu les 9 et 30 janvier,

15 février et 10 mars 1995.

16.

Les requérants ayant contesté certains des points de fait établis à la suite de l'audience, le juge statua sur ces réclamations le 15 mars 1995.

17.

Par un jugement du 31 décembre 1999, porté à la connaissance des requérants le 18 janvier 2000, le tribunal prononça la faillite de la société «

E., S.A.

» mais pas celle des requérants.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

18.

Les requérants dénoncent la durée de la procédure. Ils invoquent l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

19.

La période à considérer a débuté le 24 février 1993, date de l'introduction de la demande devant le tribunal de Matosinhos, et s'est terminée le 18 janvier 2000 par la notification du jugement de ce même tribunal. La durée en cause est donc de six ans et onze mois.

20.

Pour rechercher s'il y a eu dépassement du délai raisonnable, il y a lieu d'avoir égard aux circonstances de la cause et aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour l'intéressé (voir, parmi beaucoup d'autres,

Silva Pontes

c. Portugal

, arrêt du 23 mars 1994, série A n

o

286-A, p. 15, § 39).

21.

Pour les requérants, la durée en cause est manifestement excessive.

22.

Le Gouvernement admet qu'il y a eu dépassement du délai raisonnable. Il se réfère à cet égard à la surcharge exceptionnelle du rôle du tribunal de Matosinhos et souligne que des mesures ont été prises pour parer à cette situation.

23.

La Cour prend note de la position du Gouvernement ainsi que de ses explications. Elle ne saurait notamment accepter un délai d'inactivité totale de quatre ans et dix mois, entre le 15 mars 1995, date à laquelle le juge statua sur des réclamations formulées par les parties, et le 31 décembre 1999, date du jugement.

24.

S'agissant de la surcharge du rôle du tribunal de Matosinhos, la Cour réaffirme qu'il incombe aux Etats contractants d'organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d'obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable (voir

Comingersoll S.A. c. Portugal

[GC], n

o

35382/97, § 24, CEDH 2000-IV).

25.

Il y a donc eu dépassement du délai raisonnable et, partant, violation de l'article 6 § 1.

II.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

26.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

27.

Chacun des requérants demande 50

000 euros (EUR) pour préjudice matériel et 40

000 EUR pour préjudice moral.

28.

Pour le Gouvernement, le préjudice matériel invoqué ne révèle aucun lien de causalité avec la violation alléguée. Quant aux sommes demandées pour préjudice moral, elles seraient excessives.

29.

S'agissant de l'éventuel dommage matériel, la Cour souligne que les requérants n'ont pas avancé le moindre argument afin de le justifier. Elle rejette donc leurs prétentions à ce titre. En revanche, il est indéniable que les requérants ont subi un tort moral justifiant l'octroi d'une indemnité. Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, la Cour leur alloue la somme globale de 5

400 EUR.

B.

Frais et dépens

30.

Chacun des requérants demande pour frais et dépens

10

724,16 EUR, ainsi que le remboursement de la taxe sur la valeur ajoutée de 17% qu'ils doivent payer sur ces montants.

31.

Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour.

32.

La Cour juge raisonnable d'octroyer à ce titre la somme globale de 2

000 EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.

C.

Intérêts moratoires

33.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention

;

2.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44

§

2 de la Convention, 5

400 EUR (cinq mille quatre cents euros) pour dommage moral et 2

000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

26 juin 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président