A DOUA SECȚIUNE SUCIEDADE AGRÍCOLA DO AMIXIAL, S.A. c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 1043/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 ianuarie 2011 DEFINITIVF 11/04/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Societade Agriícola do Ameixial, S.A c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișul Karakaș, Kristina Pardalos, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 decembrie 2010, a adoptat hotărârea adoptată la această dată de procedură. La originea cauzei se află o cerere (n 1043/07) adresată împotriva Republicii Portugheze și a cărei recurentă, Sociedade Agricola do Ameixial, S.A ( J. A Fernandes de Barros, avocat la Lisabona. Guvernul portughez ( Recurenta susținea că stabilirea și plata întârziată a unei despăgubiri ca urmare a exproprierii terenurilor sale au încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale. La 14 ianuarie 2010, președintele celei de a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. DE FAPT, CIRCONSTANȚELE Société anonime având sediul la Lisabona, reclamanta deținea mai multe terenuri cu o suprafață totală de 2 049,55 hectare, care au făcut obiectul unei exproprieri în 1975 în cadrul politicii de reformă agrară. Legislația relevantă în acest domeniu prevedea că proprietarii pot, în anumite condiții, să-și exercite dreptul de rezervă ) pe o parte a terenului pentru a-și continua activitățile agricole; de asemenea, aceasta prevedea despăgubirea părților interesate; suma, termenul limită și condițiile de plată a unei astfel de compensații rămâneau de definit; reclamanta și-a exercitat dreptul de rezervă și a recuperat, la 12 decembrie 1991, toate terenurile care fuseseră expropriate. Prin decretele ministeriale comune ale ministrului agriculturii și ale secretarului de stat la Trezorerie din 18 octombrie 2000 și, respectiv, 29 noiembrie 2000, aduse la cunoștința recurentei la 22 ianuarie 2001, despăgubirea definitivă a fost stabilită la 145 689 158 escudos portughez (PTE), adică 726 694,46 EUR (EUR). 893 PTE (1998 695,61 EUR) și 500 000 PTE 494 EUR) care fuseseră deja plătite recurentei cu titlu de compensație provizorie și de subvenție (subsídio de renda) La 12 ianuarie 2001, despăgubirea majorată cu 98 648 921 PTE (492 058,74 EUR) a fost plătită recurentei 10. La 8 martie 2001, recurenta a atacat aceste acte în fața Curții Supreme Administrative. Prin hotărârea din 21 iunie 2005, Curtea Supremă Administrativă a primit parțial acțiunea și a anulat deciziile atacate. 11. Recurenta și ministrul agriculturii au făcut apel la Adunarea Plenară a Curții Supreme Administrative. printr-o hotărâre din 29 În noiembrie 2006, Curtea Supremă Administrativă a exonerat-o pe reclamantă de pretenția sa, care a primit cererea ministrului agriculturii prin confirmarea decretelor ministeriale în cauză. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTS 12. Hotărârea Almeida Garrett, Macarenhas Falcao și alții c. Portugalia 29813/96 și 3029/96, CEDO 2000-I) descrie, la punctele 31-37, dreptul și practica internă relevante în materie de reformă agrară. Trebuie adăugat că Tribunalul Constituțional și-a confirmat jurisprudența în această privință (hotărârea Almeida Garrett citată anterior, punctul 37) prin Hotărârea nr. 85/03/T din 12 februarie 2003 privind dreptul la violare al articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 13. Recurenta susține că valoarea despăgubirii nu poate corespunde unei despăgubiri corecte și se plânge de întârzierea stabilirii și a plății despăgubirii definitive. Aceasta invocă încălcarea dreptului la respectarea bunurilor, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 14. Guvernul se opune acestei teze. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate (a se vedea în acest sens Almeida Garrett, Macarenhas Falcao și alții c. Portugalia, citată anterior, §§ 43). Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea amintește că a fost deja chemată să examineze cauze similare, în ceea ce privește politica de compensare a naționalizărilor și a exproprierilor care au avut loc în Portugalia în 1975 (a se vedea Hotărârea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții, citată anterior, și, în ultimă instanță, Fernandes Formigal de Arriaga și alte 15 cauze de reformă agrară , 13 iulie 2010). În toate aceste cazuri, Comisia a ajuns la concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1, considerând că părțile interesate au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor. 17. Curtea nu percepe niciun motiv pentru a se abate de la această jurisprudență în prezenta cauză. 18. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 19. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 22. În primul rând, Curtea arată că reclamanta a putut suferi un prejudiciu material, care corespunde diferenței dintre dobânda care trebuie primită în temeiul legislației relevante și deprecierea monetară în Portugalia în perioada respectivă. Această perioadă a început la 9 noiembrie 1978, data intrării în vigoare a Convenției cu privire la Portugalia și s-a încheiat la data punerii la dispoziția reclamantei a despăgubirii în cauză. Suma pe care recurenta trebuia să o primească nu i-a fost pusă efectiv la dispoziție în termenele prevăzute de legislația internă relevantă, rata dobânzii moratorie era, de asemenea, prea scăzută în comparație cu deprecierea monedei în perioadele în cauză (a se vedea Almeida Garrett, Masarenhas Falcao și alte întreprinderi din Portugalia (satisfacere echitabilă); 29813/96 și 30229/96, § 22 și 23, 10 aprilie 2001). 23. Curtea consideră rezonabilă compensarea prejudiciului material al recurentei prin aplicarea unei rate a dobânzii compensatorii anuale de 6%, pentru perioada cuprinsă între 9 noiembrie 1978 și data plății despăgubirii interne pentru suma în principal a despăgubirii plătite la nivel intern, astfel cum este stabilită prin Decretul ministerial comun emis în cadrul prezentei cauze. La suma astfel obținută va trebui apoi să fie deduse sumele plătite recurentei cu titlu de dobânzi și subvenții diverse, astfel cum au fost calculate în conformitate cu legislația internă relevantă de către serviciile competente ale administrației. 24. Prin urmare, Curtea acordă recurentei suma de 270 299 EUR. Comisioane și cheltuieli de judecată 25. Recurenta solicită, de asemenea, 2 26. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 27. Curtea decide, în conformitate cu practica sa în acest tip de cazuri și ținând cont de documentele prezentate de reclamantă, să acorde cu titlu de cheltuieli și cheltuieli suma forfetară de 2 000 EUR. Interese moratoriu 28. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă, în conformitate cu art. 2 din convenție, 270 299 EUR (două sute șaptezeci de mii două sute nouă sute nouă euro) pentru daune materiale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 11 ianuarie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Moduler Președinte
SOCIEDADE AGRÍCOLA DO AMEIXIAL, S.A
c. PORTUGAL
(Requête n
o
10143/07)
ARRÊT
11 janvier 2011
11/04/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Sociedade Agrícola do Ameixial, S.A c. Portugal,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 décembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
10143/07) dirigée contre la République portugaise et dont la requérante, Sociedade Agrícola do Ameixial, S.A («
la requérante
») a saisi la Cour le 23 février 2007 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée devant la Cour par M
e
J. A Fernandes de Barros, avocat à Lisbonne. Le gouvernement portugais («
le Gouvernement
») était représenté, jusqu'au 23 février 2010, par son agent, M.
J.
Miguel, procureur général adjoint, et, à partir de cette date, par M
me
M.
F.
Carvalho, également procureur général adjoint.
3.
La requérante alléguait que la fixation et le paiement tardifs d'une indemnisation consécutive à l'expropriation de ses terrains avaient porté atteinte au droit au respect de ses biens.
4.
Le 14 janvier 2010, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29
§
1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
Société anonyme ayant son siège à Lisbonne, la requérante était propriétaire de plusieurs terrains d'une superficie totale de 2
049,55
hectares, lesquels firent l'objet d'une expropriation en 1975 dans le cadre de la politique relative à la réforme agraire.
6.
La législation pertinente en la matière prévoyait que les propriétaires pouvaient, sous certaines conditions, exercer leur droit de «
réserve
» (
direito de reserva
) sur une partie des terrains afin d'y poursuivre leurs activités agricoles. Elle prévoyait par ailleurs l'indemnisation des intéressés. Le montant, le délai et les conditions de paiement d'une telle indemnisation restaient à définir.
7.
La requérante exerça son droit de réserve et récupéra, le 12 décembre 1991, l'ensemble des terrains qui avaient été expropriés.
8.
Par des arrêtés ministériels conjoints du ministre de l'Agriculture et du secrétaire d'Etat au Trésor en date du 18 octobre 2000 et du 29 novembre 2000, respectivement, portés à la connaissance de la requérante le 22 janvier 2001, l'indemnisation définitive fut fixée à 145
689 158 escudos portugais (PTE), soit 726
694,46 euros (EUR). De cette somme devaient néanmoins être déduits 39
834
695,61 EUR) et 500 000 PTE
(2
494
EUR) qui avaient déjà été payés à la requérante à titre d'indemnisation provisoire et de subvention (
subsídio de renda)
.
9.
Le 12 janvier 2001, l'indemnisation majorée de 98
648
058,74 EUR) fut versée à la requérante.
10.
Le 8 mars 2001, la requérante attaqua ces actes devant la Cour suprême administrative. Par un arrêt du 21 juin 2005, la Cour suprême administrative accueillit partiellement le recours et annula les décisions attaquées.
11.
La requérante et le ministre de l'Agriculture firent appel devant l'assemblée plénière de la Cour suprême administrative. Par un arrêt du 29
novembre 2006, la Cour suprême administrative débouta la requérante de sa prétention, faisant droit à la demande du ministre de l'Agriculture en confirmant les arrêtés ministériels en cause.
II.
12.
L'arrêt
Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal
(n
os
29813/96 et 30229/96, CEDH 2000-I) décrit, en ses paragraphes 31 à 37, le droit et la pratique internes pertinents en matière de réforme agraire. Il convient d'ajouter que le Tribunal constitutionnel a confirmé sa jurisprudence en la matière (arrêt
Almeida Garrett
précité, § 37) par son arrêt n
o
85/03/T du 12 février 2003.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
13.
La requérante allègue que le montant de l'indemnisation ne saurait correspondre à une «
juste indemnisation
» et se plaint du retard dans la fixation et le paiement de l'indemnisation définitive. Elle invoque la violation du droit au respect des biens, prévu par l'article 1 du Protocole nº 1 à la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
14.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
A.
Sur la recevabilité
15.
La Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité (voir, à cet égard,
Almeida
Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal
précité, §§
41
‑
43). Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
16.
La Cour rappelle qu'elle a déjà été appelée à examiner des affaires similaires, s'agissant de la politique d'indemnisation des nationalisations et expropriations ayant eu lieu au Portugal en 1975 (voir l'arrêt
Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres
précité et, en dernier lieu,
Fernandes Formigal de Arriaga et 15 autres affaires “Réforme agraire” c.
Portugal
, 13 juillet 2010). Dans toutes ces affaires, elle a conclu à la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1, considérant que les intéressés avaient eu à supporter une charge spéciale et exorbitante ayant rompu le juste équilibre devant régner entre, d'une part, les exigences de l'intérêt général et, d'autre part, la sauvegarde du droit au respect des biens.
17.
La Cour n'aperçoit pas de motifs justifiant de s'écarter de cette jurisprudence dans la présente affaire.
18.
Partant, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
19.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
20.
La requérante réclame 270 299 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu'elle aurait subi.
21.
Le Gouvernement conteste cette demande.
22.
La Cour relève tout d'abord que la requérante a pu subir un préjudice matériel, correspondant à la différence entre les intérêts à recevoir aux termes de la législation pertinente et la dépréciation monétaire au Portugal pendant la période concernée. Cette période a débuté le 9 novembre 1978, date de l'entrée en vigueur de la Convention à l'égard du Portugal, et s'est terminée à la date de mise à disposition de la requérante de l'indemnisation en cause. La somme que la requérante devait recevoir n'a effectivement pas été mise à sa disposition dans les délais prévus par la législation interne pertinente, le taux d'intérêt moratoire était en outre trop faible par rapport à la dépréciation de la monnaie pendant les périodes en cause (voir
Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal
(satisfaction équitable), n
os
29813/96 et 30229/96, §§ 22 et 23, 10 avril 2001).
23.
La Cour juge raisonnable de dédommager le préjudice matériel de la requérante moyennant l'application d'un taux d'intérêt compensatoire annuel de 6%, pour la période entre le 9 novembre 1978 et la date de paiement de l'indemnisation interne sur le montants au principal de l'indemnisation payée au niveau interne, telle que fixée par l'arrêté ministériel conjoint rendu dans le cadre de la présente affaire. À la somme ainsi obtenue devront être ensuite déduits les montants versés à la requérante à titre d'intérêts et de subventions diverses, tels que calculés aux termes de la législation interne pertinente par les services compétents de l'administration.
24.
Partant, la Cour accorde à la requérante la somme de 270
B.
Frais et dépens
25.
La requérante demande également 2
000 EUR pour les frais et dépens.
26.
Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour.
27.
La Cour décide, conformément à sa pratique dans ce type d'affaires et en tenant compte des documents soumis par la requérante, d'octroyer à titre de frais et dépens la somme forfaitaire de 2
C.
Intérêts moratoires
28.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
,
a)
que l'Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif, conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 270 299 EUR (deux cent soixante-dix mille deux cent quatre-vingt-dix-neuf euros) pour dommage matériel et 2
000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
11 janvier 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente