SECȚIUNEA A DOUA CONCLUZII COMPANHIA AGRÍCOLA DO MARANHÃO - CAMAR SA c. PORTUGALIA (solicitarea nr 335/10) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 Februarie 2011 DEFINIF 22/05/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Companhia Agricola do Maranhão Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Ireneu Cabral Barreto, Dragoljub Popović, Giorgio Malinverni, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 1 februarie 2011, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată. PROCEDURA La originea cauzei se află o cerere (n 335/10) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și a cărei societate din acest stat, Companhia Agricola do Maranhão - CAMAR, SA ( Recurenta este reprezentată în fața Curții de către domnul J. A. Fernandes de Barros, avocat la Lisabona. Guvernul portughez ( Recurenta susținea că stabilirea și plata întârziată a unei despăgubiri ca urmare a exproprierii terenurilor sale au încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale. La 18 ianuarie 2010, președintele celei de a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR Société anonime de drept portughez având sediul la Algés (Portugalia), recurenta avea mai multe terenuri cu o suprafață totală de 5 100,44 hectare, care au făcut obiectul unei exproprieri în 1975 în cadrul politicii de reformă agrară. Legislația relevantă în acest domeniu prevedea că proprietarii pot, în anumite condiții, să-și exercite dreptul de rezervă ) pe o parte a terenului pentru a-și continua activitățile agricole; de asemenea, aceasta prevedea despăgubirea părților interesate; suma, termenul limită și condițiile de plată a unei astfel de compensații rămân de definit; reclamanta și-a exercitat dreptul de rezervă și a recuperat, la 3 mai 1991, toate terenurile care fuseseră expropriate, cu excepția a 5 hectare. Prin decretele ministeriale comune ale ministrului agriculturii și ale secretarului de stat la Trezorerie din 27 iulie 2009 și, respectiv, 11 decembrie 2009, aduse la cunoștința recurentei la 6 ianuarie 2010, despăgubirea definitivă a fost stabilită la 261 983 045 escudos portughez (PTE), adică 1 306 765,92 EUR (EUR). La 29 octombrie 2010, compensația majorată cu 236 157 623 PTE, adică 1 177 949,26 EUR a fost plătită recurentei. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 10. Hotărârea Almeida Garrett, Macarenhas Falcao și alții c. Portugalia 29813/96 și 3029/96, CEDO 2000-I) descrie, la punctele 31-37, dreptul și practica internă relevante în materie de reformă agrară. Trebuie adăugat că Tribunalul Constituțional și-a confirmat jurisprudența în această privință (hotărârea Almeida Garrett citată anterior, punctul 37) prin Hotărârea nr. 85/03/T din 12 februarie 2003 privind dreptul la violare al articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 11. Recurenta susține că valoarea despăgubirii nu poate corespunde unei despăgubiri corecte și se plânge de întârzierea stabilirii și a plății despăgubirii definitive. Aceasta invocă încălcarea dreptului la respectarea bunurilor, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 12. Guvernul se opune acestei teze. În ceea ce privește plângerea referitoare la valoarea despăgubirii acordate la nivel intern, Curtea amintește de la început că nu este competentă să examineze aspectele direct legate de privarea de proprietate și, a fortiori, cele referitoare la valoarea compensațiilor, care se află în afara competenței sale raționale temporale Almeida Cu excepția celor menționate anterior, Curtea constată că cererea nu este în mod evident întemeiată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate (a se vedea în această privință Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții c. Portugalia menționată anterior, §§ 43). Prin urmare, este necesar să se declare cererea admisibilă, cu excepția părții referitoare la valoarea despăgubirii acordate de instanțele interne. Pe fond 15. Curtea amintește că a fost deja chemată să examineze cauze similare, în ceea ce privește politica de despăgubire a naționalizării și exproprierilor care a avut loc în Portugalia în 1975 (a se vedea Hotărârea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și altele menționate anterior și, în cele din urmă, Fernandes Formigal de Arriaga și alte 15 cauze 1. întrucât părțile interesate au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor. 16. Curtea nu percepe motive întemeiate pentru a se abate de la această jurisprudență în prezenta cauză 17. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II privind aplicarea articolului 41 din Convenție 18. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul contestă această cerere. 21. Curtea arată, în conformitate cu jurisprudența sa constantă în acest domeniu, că recurenta a putut suferi un prejudiciu material, care corespunde diferenței dintre dobânda care trebuie primită în temeiul legislației relevante și deprecierea monetară în Portugalia în perioada în cauză, care a început la 9 noiembrie 1978, data intrării în vigoare a Convenției cu privire la Portugalia, și s-a încheiat la data punerii la dispoziția reclamantei a despăgubirii în cauză. Într-adevăr, sumele pe care recurenta trebuia să le primească nu au fost puse la dispoziția sa în termenele prevăzute de legislația internă relevantă, iar rata dobânzii moratoriu a fost prea scăzută în comparație cu deprecierea monedei în perioada respectivă (a se vedea Almeida Garrett, Macharenhas Falcao și alte întreprinderi din Portugalia (satisfacere echitabilă); 29813/96 și 30229/96, § 22 și 23, 10 aprilie 2001). Cu toate acestea, calculul precis al unui astfel de prejudiciu se confruntă cu dificultăți, în timp ce despăgubirea stabilită pentru recurentă, care ia în considerare într-o anumită măsură pierderea timpului, chiar dacă suma indicată cu titlu de dobânzi, deși importantă, se dovedește, în mod evident, insuficientă pentru a compensa perioada de timp în cauză în prezenta cauză. Aceste dificultăți cresc dacă se iau în considerare diferitele elemente care compun compensația în cauză, al căror calcul a întârziat, cu siguranță, stabilirea valorii acestei compensații. 23. Curtea decide astfel să calculeze prejudiciul recurentei în echitate, astfel cum permite art. 41 din convenție. Având în vedere toate circumstanțele cauzei, precum și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 350 000 EUR pentru prejudiciul material. 25. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 26. Curtea decide, în conformitate cu practica sa în acest tip de cazuri și ținând cont de documentele prezentate de reclamantă, să acorde cu titlu de cheltuieli și cheltuieli suma forfetară de 2 000 EUR. Interese moratoriu 27. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu condiția ca aceasta să se refere la întârzierea în stabilirea și la plata despăgubirii definitive și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 3; că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție; 350 000 EUR (trei sute cincizeci de mii EUR) pentru daune materiale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; la sumele acordate mai sus, orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către recurentă trebuie adăugată numai de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 februarie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
CAMAR SA c. PORTUGAL
(Requête n
o
335/10)
ARRÊT
22 février 2011
22/05/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Companhia Agrícola do Maranhão – CAMAR SA c.
Portugal,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Danutė Jočienė,
Ireneu Cabral Barreto,
Dragoljub Popović,
Giorgio Malinverni,
Ișıl Karakaș,
Guido Raimondi,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 1
er
février 2011,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
335/10) dirigée contre la République portugaise et dont une société de cet Etat, Companhia
Agrícola do Maranhão - CAMAR, SA («
la requérante
»), a saisi la Cour le 15 décembre 2009 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée devant la Cour par M
e
J. A. Fernandes
de Barros, avocat à Lisbonne. Le gouvernement portugais («
le Gouvernement
») était représenté, jusqu'au 23 février 2010, par son agent, M.
J.
Miguel, procureur général adjoint, et, à partir de cette date, par M
me
M.
F.
Carvalho, également procureur général adjoint.
3.
La requérante alléguait que la fixation et le paiement tardifs d'une indemnisation consécutive à l'expropriation de ses terrains avaient porté atteinte au droit au respect de ses biens.
4.
Le 18 janvier 2010, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article
29
§
1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
Société anonyme de droit portugais ayant son siège à Algés (Portugal), la requérante était propriétaire de plusieurs terrains d'une superficie totale de 5
100,44 hectares, lesquels firent l'objet d'une expropriation en 1975 dans le cadre de la politique relative à la réforme agraire.
6.
La législation pertinente en la matière prévoyait que les propriétaires pouvaient, sous certaines conditions, exercer leur droit de «
réserve
» (
direito de reserva
) sur une partie des terrains afin d'y poursuivre leurs activités agricoles. Elle prévoyait par ailleurs l'indemnisation des intéressés. Le montant, le délai et les conditions de paiement d'une telle indemnisation restaient à définir.
7.
La requérante exerça son droit de réserve et récupéra, le 3 mai 1991, l'ensemble des terrains qui avaient été expropriés, à l'exception de 5,
5
hectares.
8.
Par des arrêtés ministériels conjoints du ministre de l'Agriculture et du secrétaire d'Etat au Trésor en date du 27 juillet et du 11 décembre 2009, respectivement, portés à la connaissance de la requérante le 6 janvier 2010, l'indemnisation définitive fut fixée à 261
983
045 escudos portugais (PTE), soit 1
306
765,92 euros (EUR).
9.
Le 29 octobre 2010, l'indemnisation majorée de 236
157
623 PTE, soit 1
177
949,26 EUR fut versée à la requérante.
II.
10.
L'arrêt
Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal
(n
os
29813/96 et 30229/96, CEDH 2000-I) décrit, en ses paragraphes 31 à 37, le droit et la pratique internes pertinents en matière de réforme agraire. Il convient d'ajouter que le Tribunal constitutionnel a confirmé sa jurisprudence en la matière (arrêt
Almeida Garrett
précité, § 37) par son arrêt n
o
85/03/T du 12 février 2003.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
11.
La requérante allègue que le montant de l'indemnisation ne saurait correspondre à une «
juste indemnisation
» et se plaint du retard dans la fixation et le paiement de l'indemnisation définitive. Elle invoque la violation du droit au respect des biens, prévu par l'article 1 du Protocole nº
1 à la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
12.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
A.
Sur la recevabilité
13.
En ce qui concerne le grief portant sur le montant de l'indemnisation ayant été attribuée au niveau interne, la Cour rappelle d'emblée ne pas être compétente pour examiner les questions directement liées à la privation de propriété, ni, a fortiori, celles relatives au montant des indemnisations, lesquels se trouvent en dehors de sa compétence
ratione
temporis
(
Almeida
Garrett, Mascarenhas Falcão et autres
précité, §§ 43 et 48).
14.
A l'exception de ce qui précède, la Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité (voir, à cet égard,
Almeida
Garrett, Mascarenhas
Falcão et autres c. Portugal
précité, §§
41
‑
43). Il convient donc de déclarer la requête recevable, hormis la partie portant sur le montant de l'indemnisation octroyée par les juridictions internes.
B.
Sur le fond
15.
La Cour rappelle qu'elle a déjà été appelée à examiner des affaires similaires, s'agissant de la politique d'indemnisation des nationalisations et expropriations ayant eu lieu au Portugal en 1975 (voir l'arrêt
Almeida
Garrett, Mascarenhas Falcão et autres
précité et, en dernier lieu,
Fernandes Formigal de Arriaga et 15 autres affaires “Réforme agraire” c.
Portugal
, 13 juillet 2010). Dans toutes ces affaires, elle a conclu à la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1, considérant que les intéressés avaient eu à supporter une charge spéciale et exorbitante ayant rompu le juste équilibre devant régner entre, d'une part, les exigences de l'intérêt général et, d'autre part, la sauvegarde du droit au respect des biens.
16.
La Cour n'aperçoit pas de motifs justifiant de s'écarter de cette jurisprudence dans la présente affaire.
17.
Partant, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
18.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
19.
Le requérante réclame 1
327
982 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu'elle aurait subi.
20.
Le Gouvernement conteste cette demande.
21.
La Cour relève, conformément à sa jurisprudence constante en la matière, que la requérante a pu subir un préjudice matériel, correspondant à la différence entre les intérêts à recevoir aux termes de la législation pertinente et la dépréciation monétaire au Portugal pendant la période concernée, qui a débuté le 9 novembre 1978, date de l'entrée en vigueur de la Convention à l'égard du Portugal, et s'est terminée à la date de mise à disposition de la requérante de l'indemnisation en cause. En effet, les sommes que la requérante devait recevoir n'ont pas été mises à sa disposition dans les délais prévus par la législation interne pertinente et le taux d'intérêt moratoire était trop faible par rapport à la dépréciation de la monnaie pendant la période concernée (voir
Almeida Garrett, Mascarenhas
Falcão et autres c. Portugal
(satisfaction équitable), n
os
29813/96 et 30229/96, §§ 22 et 23, 10 avril 2001).
22.
Le calcul précis d'un tel préjudice se heurte toutefois à des difficultés, l'indemnisation fixée à la requérante tenant en effet déjà compte, dans une certaine mesure, de l'écoulement du temps, même si le montant indiqué à titre d'intérêts, certes important, se révèle de toute évidence insuffisant pour compenser le long laps de temps en cause dans la présente affaire. Ces difficultés augmentent si l'on tient compte des différents éléments composant l'indemnisation en cause, dont le calcul a par ailleurs certainement retardé la détermination du montant de ladite indemnisation.
23.
La Cour décide ainsi de calculer le préjudice de la requérante en équité, comme le permet l'article 41 de la Convention. Compte tenu de l'ensemble des circonstances de l'affaire, ainsi que de sa jurisprudence en la matière, elle juge raisonnable d'allouer à la requérante la somme de 350
000
EUR pour le dommage matériel.
B.
Frais et dépens
24.
La requérante demande également 2
000 EUR pour les frais et dépens.
25.
Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour.
26.
La Cour décide, conformément à sa pratique dans ce type d'affaires et en tenant compte des documents soumis par la requérante, d'octroyer à titre de frais et dépens la somme forfaitaire de 2
C.
Intérêts moratoires
27.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable pour autant qu'elle concerne le retard dans la fixation et le paiement de l'indemnisation définitive, et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit,
a)
que l'Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 350
000 EUR (trois cent cinquante mille euros) pour dommage matériel et 2
000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens
;
b)
qu'aux sommes accordées ci-dessus, il faut ajouter tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par la requérante
;
c)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 février 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente