Daneș și alții împotriva României (nr. 2)

CAUZUL CU DANEȘ Ș ȘI ALȚII CU ROMANIA (nr. 2) (Aplicații nr. 32368/19 și altele 2) CAUZA DE JUSTIZARE STRASBOURG 6 februarie 2024 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Daneș și alții cr. România (nr. 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (nr. a patra secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Faris Vehabović , Președintele Anja Seibert-Fohr, Anne Louise Bormann , judecători și Ilse Freiwirth, grefierul secțiunii, având în vedere: cererile împotriva României depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către reclamanții enumerați în tabelul adăugat („reclamanții”), la 9 februarie 2017; hotărârea de a notifica cererile guvernului român („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dna O.F.

Ezer, a plângerilor referitoare la art. 8 din Convenție și de a declara inadmisibilă restul cererilor; observațiile părților; după deliberarea în particular la 16 ianuarie 2024, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI Cazul se referă la presupusul eșec al instanțelor naționale de a proteja reputația reclamanților împotriva atacurilor în mass-media online. Ele se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție. Reclamanții sunt șefii Colegiului de Medicină Veterinară din România (CVM). La 13 martie 2013, publicația online Cotidianul.ro a publicat un articol de către G.M.

intitulat „Persoanele României: Cum acțiunile CVM pot compromite sănătatea publică” , articolul se referă la provocarea juridică a CVM pe motive procedurale împotriva unei directive emise de șeful Autorității Naționale de Sanitar Veterinar și Siguranță Alimentară (“NSVFSA”), directivă care vizează sporirea controlului asupra distribuției de medicamente veterinare. Autorul articolului a susținut că acțiunile reclamanților aparent a prioritizat interesele societăților farmaceutice față de imperativele sănătății publice și a susținut îngrijorări care ar putea duce la circulația nereglementată a antibioticelor și a agenților antiparazitici, un scenariu în contradicție cu standardele europene prevalente.

În plus, autorul s-a aventurat în conjecturi privind potențialele practici corupte, întrebând dacă dl Harbuz și dl Andronie (al doilea și al treilea reclamant) au fost motivate de stimulente pecuniare. Autorul a menționat în cele din urmă zvonurile conform căreia dl Daneș (primul reclamant) a încercat inițial să exercite influență nejustificată prin mită, urmată de amenințări de concediere de la birou, adresate șefului NSVFSA, în scopul de a obstrucționa eliberarea directivei contestate. Articolul conține, printre altele, următoarele pasaje: [...] „Chefurile CVM pun în pericol sănătatea populației.” [...] [...] „Conducătorul CVM pune în pericol sănătatea românilor prin blocarea Directivei nr. 41 din 3 mai 2012”.

[...] [...] [„Reclamanții] servește interesele comerciale imense ale producătorilor și distribuitorilor de produse farmaceutice veterinare.” [...] [...] [Reclamanții] nu au avut mandatul medicilor veterinari de a contesta în cadrul Directivei nr. 41/2012 a instanței de judecată.] [...] [[Reclamanții] declară dispreț penal pentru recomandările Comisiei Europene.] [...] „Viorel Andronie, Liviu Harbuz, Mihai Daneș și ceilalți membri ai grupului organizat la conducerea CVM, cu dispreț criminal, toate semnalele, avertismentele și recomandările făcute de Federația Veterinarilor Europei și de Comisia Europeană.

[...] [...] [A fost] presiunea în euro pe Andronie și Harbuz?” [...] [...] „Decizia conducerii CVM ar putea face să se creadă că a existat o presiune foarte mare de la producătorii și distribuitorii de medicamente veterinare, fără totuși să fie posibilă măsurarea cifrei în euro la care această presiune ar putea ridica!” [...] „În conformitate cu unele zvonuri, Daneș și unele alte gurue ale educației medicale veterinare române au exercitat o presiune extraordinară asupra autorului și semnatarului Directivei nr. 41/2012, fostul președinte al NSVFSA, Dr. R.R., de la sume mari de bani oferite pentru a se abține de la emiterea acestui ordin la amenințările de concediere din birou.” [...] „Bagaja de la șeful profesiei medicale veterinare se pune în serviciul producătorilor și distribuitorilor de droguri veterinare, cu dispreț total pentru sănătatea consumatorilor din România și a restului Uniunii Europene.

[...] [...] „Întrebarea iresponsabilă a CVM slavishly servește interesele venale ale producătorilor de droguri.” [...] La o dată neespecificată, reclamanții au inițiat proceduri de difamare împotriva G.M. și publicația, argumentând, printre altele, că frazele de mai sus erau difamatorii ale acestora. Într-o hotărâre din 17 octombrie 2014, Curtea de District din București a acordat în parte acțiunea reclamanților, după ce a determinat că articolul era difamator. La 10 mai 2016, Curtea Regională de la București a anulat hotărârea de mai sus și a respins acțiunile reclamanților. În ceea ce privește hotărârea, Curtea a pus o importanță semnificativă asupra faptului că reclamanții erau cifre publice și că articolul încurcat se referă la activitățile lor profesionale.

În plus, instanța a remarcat că subiectul articolului este o chestiune de interes public care a declanșat o dezbatere publică. În plus, acuzații au acționat cu bună credință, deoarece dovezile nu indică motive suplimentare dincolo de intenția de a contribui la o dezbatere publică. În cele din urmă, instanța a concluzionat că publicarea în cauză nu a provocat nici un prejudiciu pentru reclamanții, deoarece nu a afectat onoarea, demnitatea sau poziția lor profesională. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o singură hotărâre.

10. Având în vedere documentele cauzelor în cauză, Curtea constată, în primul rând, că declarațiile impugnate referitoare la dl Harbuz și dl Andronie prezintă o similaritate substanțială cu cele deja examinate de Curte în Daneș și alții c. România (nr. 44332/16 și alte două, 7 Decembrie 2021, un caz în care aceiași reclamanți se plângeau în temeiul articolului 8 despre presupusa difamare într-o publicație diferită într-un articol privind exact aceleași circumstanțe factuale. În acest caz, Curtea a concluzionat că atacul împotriva reputației profesionale a reclamanților a ajuns la un nivel de severitate care îl aduce în domeniul de aplicare al articolului 8 din Convenție (ibid., § 23-24). 11. Curtea remarcă în continuare că limba angajată de jurnalist, deși ocazional dur, nu a încălcat, în opinia sa, limitele exagerării și provocării jurnalistice acceptabile.

În plus, abordarea adoptată de el în ceea ce privește articularea suspiciunilor privind posibilele activități corupte (a se vedea punctul 5 de mai sus) este astfel încât aceasta nu poate fi interpretată ca o acuzație categorică împotriva celor două solicitanți. Autorul a exprimat doar un punct de vedere că acțiunile lor ar putea motiva în mod rezonabil anchetarea posibilității de corupție fiind un factor. 12. Având în vedere cele de mai sus și faptul că articolul neprevăzut a avut în vedere o chestiune de mare interes public și a fost scris de un jurnalist și, de asemenea, având în vedere constatările sale în cazul Daneș și alții (citat mai sus, §§§ 40-64), Curtea nu descoperă nici un motiv să pună la îndoială soluția atinsă de instanțele interne în ceea ce privește plângerile de difamare formulate de dl Harbuz și dl Andronie.

Instanțele interne par să fi ajuns la un echilibru echilibrat între jurnalistul și publicația libertatea de exprimare în temeiul articolului 10 și dreptul acestor solicitanți de a-și respecta onoarea și reputația în conformitate cu art. 8 … În ceea ce privește cererea depusă de dl Daneș, Curtea consideră că aceasta nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibilă pe niciun alt motiv, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.

14. Principiile generale privind protecția acordată de art. 8 la dreptul la reputație ca parte a dreptului la respectarea vieții private au fost rezumate în Von Hannover c. Germania (n. 2) [GC], nr. 40660/08 și 60641/08, §§ 95-99, ECHR 2012, Axel Springer AG c. Germania [GC], nr. 39954/08, §§ 82-84, 7 februarie 2012, și Pfeifer c. Austria , nr. 12556/03, § 35, 15 Noiembrie 2007). În cazurile în care se referă la acuzații de conduită penală, Curtea a luat în considerare, de asemenea, faptul că, în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție, persoanele fizice au dreptul de a fi presupuse nevinovate de orice infracțiune penală până când nu se dovedește vinovat (a se vedea, printre alte autorități, Worm c. Austria, 29 august 1997, § 50, Raporturi de hotărâri și decizii 1997 V; și, mutatis mutandis, Du Roy și Malaurie v. Franța , nr. 34000/96, § 34, ECHR 2000-X).

15. Trebuie făcută o distincție atentă între declarațiile de fapt, pe de o parte, și hotărârile de valoare pe de altă parte. Deși există fapte, adevărul hotărârilor de valoare nu este susceptibil de dovezi (a se vedea Lingens v. Austria , 8 iulie 1986, § 46, Serie A nr. 103; Erla Hlynsd (n. 2), nr. 54125/10, § 66, 21 octombrie 2014). 16. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea remarcă că, spre deosebire de cazul celorlalte două reclamante, jurnalistul a formulat o acuzație explicită de activități corupte care vizează în mod specific dl Daneș. În special, el a afirmat că, în conformitate cu zvonurile, dl Daneș a încercat să mituiască șeful NSVFSA, pentru a-l determina să nu elibereze directiva contestată, astfel de presupuse conduită atribuită dlui Daneș corespunde infracțiunii prevăzute la art. 290 din Codul penal.

Prin urmare, acuzația împotriva lui a fost suficient de gravă pentru a-și avea un impact negativ asupra reputației și pentru a-l fi expus la disprețul public. 17. Curtea este de acord cu evaluarea Curții Regionale că articolul neprevăzut a abordat o chestiune de interes public. Acesta este de asemenea de acord cu concluziile privind protecția specială dispusă de inculpați în calitate de reprezentanți ai mass-media. În același timp, Curtea este conștientă de faptul că libertatea de exprimare are cu ea „dobte și responsabilități” care se aplică și media, chiar și în ceea ce privește chestiunile de interes public grav (Erla Hlynsdשttir , citat mai sus, § 62). Aceste „dobte și responsabilități” sunt semnificative atunci când există o chestiune de a ataca reputația unei persoane numite și de a încălca „dreptul altora”.

Astfel, sunt necesare motive speciale înainte ca media să poată fi dispensate de obligația lor obișnuită de a verifica declarațiile de fapt care sunt difamatorii pentru persoanele private. Dacă există astfel de motive depinde în special de natura și gradul difamării în cauză și de măsura în care media poate considera în mod rezonabil sursele lor ca fiind fiabile în ceea ce privește acuzațiile (a se vedea, printre altele, Björk Eiðsdóttir v. Islanda , nr. 46443/09 , § 70, 10 iulie 2012; McVicar v. Regatul Unit , nr. 46311/99 , § 84, ECHR 2002-III; Bladet Tromsø Stensaas c. Norvegia [GC], nr. 21980/93, § 66, CEDH 1999 III; și Pedersen și Baadsgaard c. Denmar [GC], nr. 49017/99, § 78, ECHR 2004-XI.

18. Curtea constată în continuare că declarația impugnată privind implicarea dlui Daneș în tentativă de corupție este o declarație clară de fapt a cărui veracitate a fost necesară pentru a fi verificată de către instanțe în cursul procedurii. Cu toate acestea, Curtea Regională nu l-a clasificat în consecință și nu a solicitat inculpaților să-și susțină în niciun fel sinceritatea. În plus, nu apare din materialele în posesia Curții că o astfel de justificare a fost furnizată de către inculpați în mod voluntar în cursul procedurii. În plus, în respingerea dlui Acțiunea Daneș, Curtea Regională nu se baza pe niciun motiv special care ar fi eliberat inculpaților din obligația lor de a verifica declarațiile de fapt care sunt difamatorii.

19. În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că motivele invocate de instanțele interne pentru protejarea dreptului inculpaților la libertate de exprimare nu erau suficiente pentru a depăși dreptul dlui Daneș la respectarea reputației sale. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. Curtea consideră că nu este necesar să examineze celelalte aspecte ale cazului, inclusiv celelalte declarații impugnate referitoare la acest solicitant. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 20. Primul reclamant a solicitat 10.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 21. Guvernul a contestat suma menționată și a susținut că este excesivă. 22. Curtea consideră că, având în vedere încălcarea constatată mai sus, este justificată o atribuire a compensației pentru prejudiciu moral.

În consecință, acordă primului reclamant 7,500 EUR, plus orice impozit care poate fi imputabil. PENTRU CURTEA, UNANIMOUS, decide să se alăture cererilor; Declară cererea nr. 32368/19 admisibilă și cererile nr. 32369/19 și 32370/19 inadmisibil; deține că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească primul reclamant, în termen de trei luni, 7,500 EUR (sapte mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii primei reclamante pentru o satisfacție echitabilă.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 februarie 2024, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Ilse Freiwirth Faris Vehabović Președintele Registrului APENDIX Lista cererilor: nr. cerere nr. Denumire de caz Lodged on Solicitant An of Nasce of Residence Local of Residence Nationality Reprezentat de 32368/19 Daneș v. România 09/02/2017 Mihai DANEȘ 1957 Bucurest Roman Robert-Ionuț CIOCANUI 32369/19 Harbuz v. România 09/02/2017 Liviu HARBUZ 1962 Piatra Neamț român Robert-Ionuț CIOCANUI 32370/19 Andronie v. România 09/02/2017 Viorel ANDRONIE 1963 București România Robert-Ionuț CIOCANUI

FOURTH SECTION

CASE OF DANEȘ AND OTHERS v. ROMANIA (No. 2) (Applications nos. 32368/19 and 2 others) JUDGMENT STRASBOURG 6 February 2024 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Daneș and Others v. Romania (no. 2), The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Committee composed of: Faris Vehabović , President , Anja Seibert-Fohr, Anne Louise Bormann , judges , and Ilse Freiwirth, Section Registrar, Having regard to: the applications against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by the applicants listed in the appended table (“the applicants”), on 9 February 2017; the decision to give notice of the applications to the Romanian Government (“the Government”), represented by their Agent, Ms O.F.

Ezer, of the complaints concerning Article 8 of the Convention and to declare inadmissible the remainder of the applications; the parties’ observations; Having deliberated in private on 16 January 2024, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1. The case concerns the alleged failure by the domestic courts to protect the applicants’ reputation from attacks in the online media. They complain under Article 8 of the Convention.

THE COURT’S ASSESSMENT

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 8 OF THE CONVENTION

9. Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single judgment.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

20. The first applicant claimed 10,000 euros (EUR) in respect of non ‑ pecuniary damage.